Exclusiv
Consiliul Local Ploiesti a taxat derapajele edilului Andrei Volosevici/Consilierii locali au trantit proiectele cu „cantec” si „lectia de smecherie” nu a primit nota de trecere
Edilul Andrei Volosevici si mintea odihnita
Funcționari discreți care ”înfloresc” subit la umbra unor posturi cheie din instituții publice locale, propulsati din cabinetul primarului Andrei Volosevici.
Este vorba de consilieri din cabinetul primarului Andrei Volosevici, recompensați, cu functii de conducere in serviciile publice deconcentrate, iar rețeta succesului peste noapte se face cu ajutorul rudelor.
Înghesuiala dezgustătoare ale șmecherilor
Deși instituțiile statului nu văd nimic, gradul la care s-a ajuns este unul înfiorător. Începând de la ocuparea posturilor în administrație sau deconcentrate și până la ocuparea unui amărât de loc într-o grădiniță, totul e pe smecherie.
Sistemul este unul piramidal. Adică pleacă de la cei în pixul sau în pliscul cărora stau numirile în tot sistemul bugetar.
Pentru ca smecheria sa fie acoperita, mintea odihnita a edilului Andrei Volosevici va propune o noua procedura si criterii in vederea organizarii concursului pentru ocuparea posturilor de conducatori ai institutiilor si serviciilor publice de interes local din municipiul Ploiesti, fiind vizate doua posturi de conducere la Parcul Memorial „Constantin Stere” (post pentru PSD) si la Clubul Sportiv Municipal Ploiesti, post pentru proaspatul consilier agronom al primarului, Patrik Scoruş, fiul lui Fernando Scoruş.
S1 aprobare criterii concursuri conducatori institutii publice
Dedicatia se vede din avion, conditiile pentru cele doua posturi de conducere fiind singurele in care vechimea in specialitatea studiilor necesare functiei sa fie de doar un an de zile.
”PREA INTELIGENT, PREA CA LA ȚARĂ”
Cabinetul primarului a devenit o instituţie bazată pe…şmecherie!

De la data de 01.10.2022, Andrei Volosevici își trage un nou „expert”/consilier, absolvent al Universitatii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, DEZVALUIAM CU CEVA TIMP IN URMA.
Probabil primaria se apuca de „cultivat” ceva pe undeva si va reusi sa obtina venituri – macar din agricultura!
Pe modelul Valeriu Răchită, consilierul personal al edilului, Patrik Scoruş, noul consilier/expert in cabinetul primarului de la data de 01.10.2022, ocupa, in prezent, una dintre cele 3 functii de metodist la CSM Ploiesti, o functie care NU se regaseste in reglementarile legale aprobate prin HCL!
Numele lui Patrik Scoruş este vehiculat ca fiind persoana care il va inlocui pe Donald Constantin fostul director al CSM Ploiesti, chiar daca acesta nu detine vechime pe cartea de munca. Donald Constantin a fost „debarcat”/executat ca o simpla razbunare, asa cum dezvaluiam saptamana trecuta.
Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezvaluit, in exclusivitate, executarea directorului Donald Constantin din razbunare – se pare (ca reactie la dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care l-a acuzat, in mod direct, pe primarul Volosevici, că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public). Donald Cosntantin este perceput ca fiind in relatii bune cu presedintele Iulian Dumitrescu.
Dupa retragerea de la conducerea CSM Ploiesti, Donald Constantin si-a prezentat demisia din calitatea de consilier al edilului pentru ca numele acestuia sa nu fie asociat cu cel al lui Andrei Volosevici.
Clubul Sportiv Municipal a devenit de ani buni o instituţie bazată pe…şmecherie şi mai puţin spre nevoile sportivilor pentru a face performanţă. Venit cu declaraţii pompieristice, primarul Andrei Volosevici, bineînţeles cu ajutorul „managerului” Valeriu Răchită – angajat ilegal si obtinand bani pentru o functie care nu exista, a transformat clubul într-un fel de pension al oamenilor din „partidul personal” al edilului care musai trebuiau angajaţi pe salarii bunicele fără a munci prea mult.
Patrik Scoruş, fiul lui Fernando Scoruş, este numele vehiculat pentru preluarea functiei de manager, functie ocupata in prezent, la Clubul Sportiv Municipal, de Donald Constantin, fostul director al Parcului Municipal Vest.
Reamintim ca, patronul barului Bravo (dacă va aduceți aminte de „Mafia de la Bravo”, unde procurorul „Portocala” fabrica dosare penale false asupra celor „incomozi”), Ştefan Grozea, a fost numit director la CSM Ploiesti, prin detasare de la cabinetul primarului.
Astfel, acesta a fost „recompensat” pentru informarile efectuate privind posibile deficiente ale unui operator de salubritate.
La randul sau, ca intr-o fratie a consilierilor personali din cabinetul primarului Andrei Volosevici, Ştefan Grozea il angajeaza, in mod ILEGAL, pe un alt consilier personal al primarului Andrei Volosevici, la CSM Ploiesti, plătit din bani publici pentru o funcție care nu exista, dand o nouă viziune asupra prejudiciului bugetului local, ca element al răspunderii penale.
Pe modelul Valeriu Răchită, consilierul personal al edilului, Patrik Scoruş ocupa una dintre cele 3 functii de metodist, o functie care NU se regaseste in reglementarile legale aprobate prin HCL!
Donald Constantin a fost director al CSM Ploiesti din data de 21.04.2022. De la preluarea mandatului, institutia (Clubul Sportiv Municipal) a intrat in legalitate „deranjand” interesele dolosive ale celor care capuseaza banul public!
In fapt, directorului Donald Constantin a fost executat din razbunare – se pare (ca reactie la dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care l-a acuzat, in mod direct, pe primarul Volosevici, că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public). Donald Cosntantin era perceput ca fiind in relatii bune cu presedintele Iulian Dumitrescu.
Reamintim ca, in prima apariție publică pe tema crizei apei calde din Ploiești, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu îl acuză pe primarul Volosevici că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public.
Prezent în emisiunea Observatorul Prahovean, in exclusivitate, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat că operatorul Termoficare Prahova a sistat la 1 august furnizarea apei calde din cauza primarului Andrei Volosevici.
Principalele declarații ale președintelui CJ Prahova despre criza apei calde din Ploiești:
”Pe 13 mai, Veolia, care se ocupa de apa caldă în Ploiești, a plecat. După 13 mai a venit o altă societate, GPT, și s-a ocupat de apa caldă în Ploiești. A cumpărat gaze, a plătit cei 300 de salariați preluați de la Veolia și a dat apă în Ploiești în luna mai. În luna iunie, aceeași societate a cumpărat gaze, a plătit salarii la 300 de oameni, a dat apă caldă ploieștenilor. În luna iulie, această societate a procedat la fel.
În acest timp, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, țipa ca din gură de șarpe că el nu va plăti facturile, subvenția în speță, pentru apă caldă, deși ploieștenii primeau apă caldă. Acum vă întreb şi eu: Din firma dumneavoastră, cât aţi putea să daţi apă caldă fără să vi se plătească facturile?
Era evident, primarul amenințând şi anunţând tot timpul că n-o să plătească facturile, subvențiile pentru apa caldă a ploieștenilor, livrată de firma respectivă – că lucrul acesta se va încheia și firma va ajunge în incapacitate să mai livreze apă caldă. Deci singurul vinovat pentru că s-a oprit apa caldă în Ploiești este cel care nu a plătit apa caldă livrată de o firmă timp de trei luni, pe banii ei, cu salarii plătite, cu gaze cumpărate.
Este vorba despre primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici. Nimeni din orașul acesta nu ar plăti din banii lui timp de trei luni, iar primarul să nu-i plătească facturile de apă caldă. Cât putea să reziste omul ăla?
La 1 august nu a mai rezistat și s-a oprit apa caldă. Primarul știa că atunci când omul va opri apa caldă vom fi obligați să reziliem contractul, întrucât acesta prevedea continuitatea livrării de apă caldă pentru ploieșteni. Clauza fermă este că ploieștenii trebuie să aibă apă caldă în continuu și nu putea nimeni să semneze altfel de contract”.
De mai bine de o lună, de când Ploieştiul a rămas fără apă caldă, primarul Andrei Volosevici a explicat că nu poate plăti subvenţia către Termoficare Prahova din mai multe motive. Mai întâi acesta a motivat cu ilegalitatea contractului de termie, după care, în urmă cu două-trei săptămâni a arătat cu degetul spre ADI Termie Prahova ( în care primăria are doar 3 membrii, deci e minoritară în luarea deciziilor) care nu a avizat facturile trimise de primărie.
La doua ore dupa dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, la Observatorul Prahovean, Andrei Volosevici a reactionat in mold hilar – prin introducerea in ecuatie a profesorului de limba română Anca Popa ( noul viceprimar, profesor de limba română în CN „I.L. Caragiale” ) care ar fi efectuat „verificarea contabilă” si care Nu va acorda “bun de plată” pentru facturile emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A.
Mai jos puteţi citi comunicatul emis în acest sens de către primărie:
„Viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Anca Adina Popa, potrivit atribuțiilor ce îi revin, coordonează, îndrumă și verifică activitatea Direcției Economice a municipalității.
În acest context, viceprimarul Anca Adina Popa a verificat facturile înregistrate în evidența contabilă a Primăriei Municipiului Ploiești pentru serviciul local de termoficare.
Astfel, în ceea ce privește situația subvenției la energia termică livrată populației s-a constatat că pentru suma datorată la acest capitol fostului operator al serviciului de termoficare, care este în cuantum total de 114 097 866, 28 lei, există prevedere bugetară, pentru anul în curs, în valoare de 44 796 532,47 lei.
În altă ordine de idei, facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației, emise de noul operator, S.C. Termoficare Prahova S.A., sunt în evidența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova și au o valoare de 6 637 787,05 lei.
Având în vedere că, până în prezent, facturile menționate nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, conform atribuțiilor ce îi revin acestei structuri locale, Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora.
În aceste condiții, luând în considerare și legislația de specialitate în vigoare, viceprimarul Anca Adina Popa a declarat că nu va acorda “bun de plată” pentru facturile respective, emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A”.
III. Realitatea infirma „tricourile imprimate și declarații mincinoase în spațiul public”:
ADI Termo Prahova a demontat acuzațiile primarului Andrei Volosevici (N.R : „avocatului prăfuit”) explicand, punctual, că potrivit statutului, asociația nu monitorizează pe puncte termice și instituții publice a livrării de energie termică pentru Primăria Ploiești.
Mai mult, potrivit legislației în vigoare privind controlul intern și controlul financiar preventiv, ”conducătorii compartimentelor de specialitate – cei din Primăria Ploiești răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor”.
Totodată, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1792/2002 privind angajarea și plata cheltuielilor publice, ”documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate din care reies obligații de plată certe se vizează pentru bun de plată de ordonatorul de credite, adică de Primăria Ploiești”.
În documentul publicat la finalul textului se arată că întrucât articolul 7 din Statutul ADI Termo Prahova prevede că ”Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice”, este evident că Președintele Consiliului Director nu poate certifica realitatea, regularitatea și legalitatea cantităților facturate de către Termoficare Prahova SA către Primăria Ploiești.
În final, conducerea ADI Termo Prahova a transmis Primăriei Ploiești ”să verifice realitatea, regularitatea și legalitatea aplicării subvențiilor privind activitățile de energie termică facturate de către SC Termoficare Prahova SA cetățenilor, în perioada în care au desfășurat activitatea și să achite facturile corespunzătoare”.

Reamintim că Termoficare Prahova a dat în judecată Primăria Ploiești pentru neplata facturilor aferente subvenției apei calde livrate populației în perioada 13 mai-1 august în valoare de peste 6 milioane de lei. Vom reveni. (Cristina T.).
N.R – Ca o mica paranteza…Ne lasa rece amenintarile si injuraturile genialului Fernando Scoruş (stil Andrei Volosevici) si disperarea lor de a depista sursele noastre jurnalistice din interiorul lor.
Exclusiv
Odorizante profesionale de aer – Improspatarea aerului in spatiile intens utilizate
Folositi odorizante profesionale ca instrumente de gestionare a mirosurilor, nu doar ca solutii care le acopera. Mai intai curatati sursa — gunoiul, scurgerile, textilele si gurile de ventilatie — apoi alegeti formule care fie mascheaza pe termen scurt, fie leaga moleculele de miros pentru un control mai indelungat. Amplasati unitatile in zonele cu aer inchis precum intrarile, toaletele si salile de asteptare si incepeti cu o intensitate redusa. Ajustati setarile in functie de dimensiunea incaperii, trafic si fluxul de aer, apoi reumpleti inainte ca performanta sa scada. Continuati astfel si veti vedea cum sa potriviti sistemele, parfumurile si programele fiecarui spatiu.
Ce fac odorizantele profesionale
Incepe prin a te gandi la odorizantele profesionale ca la gestionari ai mirosurilor, nu doar ca la simple dispensere de parfum. Le folosesti pentru a sustine un spatiu in care toata lumea se simte confortabil sa soseasca, sa ramana si sa revina. Mai intai, amplaseaza unitatile acolo unde tiparele de trafic concentreaza aerul invechit, cum ar fi intrarile, toaletele si zonele de asteptare. Apoi, alege setari care se potrivesc cu dimensiunea incaperii, gradul de ocupare si ventilatia, astfel incat difuzarea parfumului sa ramana uniforma, controlata si primitoare.
Apoi, mentine performanta constanta prin reumpleri de rutina, programare temporizata si verificari ale echipamentului. Vei crea o experienta de incredere pe care vizitatorii tai o pot recunoaste si in care pot avea incredere. Multe sisteme sprijina, de asemenea, obiectivele de igienizare a aerului, ajutand la mentinerea unui mediu mai proaspat intre curatari. In cele din urma, analizeaza rezultatele in mod regulat: observa cum se simte spatiul, cere feedback personalului si ajusteaza acoperirea pe masura ce nevoile se schimba. In felul acesta, mediul tau ramane incluziv, ingrijit si pregatit zi de zi.
Mascarea vs Eliminarea Mirosurilor
Odata ce odorizantele de aer functioneaza constant, concentreaza-te pe ceea ce fac ele de fapt: mascheaza un miros sau ajuta la eliminarea sursei acestuia. Incepe prin a verifica cand revine mirosul. Daca se intoarce rapid dupa ce parfumul se estompeaza, probabil ai de-a face cu mascare versus eliminare, nu cu o indepartare reala.
Apoi, inspecteaza spatiul in aceasta ordine: cosuri de gunoi, scurgeri, textile, guri de ventilatie si puncte de acces. Curata sau trateaza mai intai sursa, apoi foloseste parfumul pentru a sustine rezultatul. Aici conteaza chimia parfumului. Unele formule doar acopera mirosurile neplacute, in timp ce altele se leaga de moleculele de miros si le reduc impactul.
Alege produsele in functie de obiectivul tau. Pentru spatiile comune si aglomerate, ai nevoie de solutii pentru improspatarea aerului care ii ajuta pe toti sa se simta confortabil, inclusi si increzatori. Cand elimini cauza, spatiul tau miroase mai curat si mai primitor pentru mai mult timp.
Odorizante profesionale de aer pentru locuinte
Adu controlul mirosurilor la nivel comercial in casa ta, potrivind produsul cu incaperea, nivelul de trafic si sursa mirosului. Incepe cu bucatariile, holurile de la intrare, baile si zonele pentru animale de companie, unde mirosurile se acumuleaza cel mai repede. Alege formule enzimatice sau oxidante atunci cand ai nevoie de control microbian, nu doar de parfum.
Apoi, combina solutiile in straturi. Foloseste spray-uri tintite pentru textile, geluri pentru eliberare constanta si difuzoare pentru arome ambientale echilibrate in spatiile comune. Pastreaza parfumul discret in dormitoare si mai puternic langa litiere sau zonele de depozitare a gunoiului. Verifica etichetele pentru utilizare fara reziduuri pe tapiterie si covoare. Inlocuieste cartusele conform programului, curata dispenserele lunar si aeriseste dupa tratamentele intense. Daca in gospodaria ta sunt copii, animale de companie sau oaspeti cu sensibilitati, testeaza mai intai un singur produs. Cand fiecare camera miroase curat si primitor, casa ta pare pregatita pentru toti cei care ii trec pragul.
Odorizante de aer profesionale pentru birouri
Incepeti prin a identifica locurile in care mirosurile din birou se acumuleaza cel mai mult, cum ar fi zonele de intrare, salile de pauza si toaletele, astfel incat sa puteti amplasa odorizante profesionale de aer acolo unde vor functiona cel mai bine. Apoi, alegeti arome usoare si curate, care sa nu distraga atentia angajatilor sau sa ii deranjeze pe vizitatori, si evitati parfumurile puternice care pot deveni coplesitoare in spatiile comune. Apoi, testati acoperirea in fiecare zona si ajustati intensitatea sau amplasarea pana cand obtineti un control constant al mirosurilor, fara ca biroul sa miroasa prea puternic.
Strategii de control al mirosurilor
Deoarece mirosurile din birou se acumuleaza rapid in spatiile comune, abordati-le in etape: identificati sursa, imbunatatiti circulatia aerului, curatati suprafetele frecvent atinse si materialele textile dupa un program stabilit, apoi folositi odorizante profesionale pentru a mentine un parfum neutru si constant.
Incepeti prin a parcurge spatiul in perioadele aglomerate si prin a folosi analize ale mirosurilor pentru a identifica tiparele din apropierea intrarilor, bucatariilor, toaletelor si salilor de sedinta. Apoi, stabiliti zone de parfumare astfel incat fiecare zona sa primeasca nivelul potrivit de acoperire fara a va coplesi echipa. Goliti cosurile de gunoi, tratati scurgerile, curatati in profunzime covoarele si tapiteria inainte ca mirosurile sa se fixeze. Apoi verificati filtrele HVAC, deschideti caile de circulatie a aerului si amplasati dozatoarele acolo unde circulatia sustine o distributie uniforma. Revizuiti rezultatele saptamanal, cereti personalului feedback rapid si ajustati programarea sau dozajul. Cand gestionati mirosurile in acest mod, toata lumea se simte mai confortabil, mai concentrata si mai bine primita impreuna.
Sfaturi pentru alegerea parfumului
Dupa ce ati imbunatatit curatenia, circulatia aerului si amplasarea dispenserelor, alegeti un parfum care se potriveste modului in care este folosita fiecare zona a biroului. Incepeti cu zonele comune: alegeti note curate si discrete, precum citrice, ceai sau in usor, astfel incat toata lumea sa se simta confortabil si inclusa. Pentru receptie, folositi un parfum primitor, care sa para rafinat, nu coplesitor.
Apoi, potriviti intensitatea cu scopul. Mentineti salile de sedinta discrete pentru a sustine concentrarea. In salile de pauza, alegeti combinatii mai proaspete care sa neutralizeze mirosurile de mancare. Folositi stratificarea parfumurilor cu grija: combinati un parfum principal cu o nota complementara mai usoara in spatiile apropiate pentru a crea continuitate fara confuzie.
Apoi, analizati preferintele sezoniere. In lunile mai calde, folositi parfumuri acvatice sau verzi, cu note proaspete. In lunile mai reci, treceti la note delicate de lemn sau condimente. Testati optiunile impreuna cu echipa, urmariti feedbackul si ajustati pana cand biroul are in mod constant o atmosfera primitoare.
Odorizante profesionale de aer pentru spatii comerciale
Cand alegi odorizante profesionale de aer pentru spatii de retail, potriveste sistemul de parfumare cu dimensiunea magazinului, nivelul de trafic si atmosfera brandului tau, astfel incat parfumul sa ramana constant fara sa ii copleseasca pe cumparatori.
Apoi, defineste ambianta de retail pe care vrei ca clientii sa o simta in momentul in care intra. Alege un profil olfactiv care sa sustina identitatea brandului si sa intareasca perceptia clientilor in diferite departamente. Apoi analizeaza amplasarea rafturilor, a zonelor de proba si a categoriilor de produse, folosind note complementare care sa para naturale, nu fortate. Foloseste zonarea olfactiva pentru a oferi fiecarei zone un rol clar, pastrand in acelasi timp o experienta unitara in intregul magazin. In zonele aglomerate, prioritizeaza acoperirea constanta care sustine confortul si incurajeaza explorarea produselor. In cabinele de proba, la intrari si in zonele de checkout, mentine continuitatea pentru ca vizitatorii sa se simta bineveniti, recunoscuti si parte dintr-un mediu atent conceput, care reflecta zilnic valorile brandului tau.
Cum sa folosesti odorizante profesionale de aer
Dupa ce alegeti sistemul potrivit de odorizare a aerului pentru spatiul dumneavoastra, folositi-l dupa un plan clar, astfel incat parfumul sa ramana perceptibil, echilibrat si constant pe tot parcursul zilei.
Incepeti prin amplasarea unitatilor acolo unde fluxul de aer ajuta la distributie, nu direct langa usi, guri de ventilatie sau zonele unde stau clientii la coada. Respectati tehnicile corecte de instalare, astfel incat acoperirea sa fie uniforma in spatiile comune. Apoi, potriviti intensitatea in functie de dimensiunea incaperii si de fluxul de persoane; incepeti cu un nivel redus, apoi ajustati treptat pana cand parfumul se simte primitor, nu coplesitor. Testati din locuri diferite, deoarece oaspetii percep spatiul din multe unghiuri. Curatati periodic suprafetele din apropiere pentru ca parfumul sa nu concureze cu mirosurile invechite. Stabiliti programe simple de intretinere pentru verificarea setarilor, inlocuirea cartuselor si confirmarea faptului ca dispozitivele functioneaza corect. In cele din urma, cereti feedback de la personal si faceti rapid mici schimbari. Astfel, toti cei care intra in spatiul dumneavoastra se vor simti confortabil, inclusi si increzatori.
Cat timp dureaza odorizantele profesionale de aer
De obicei, odorizantele profesionale de aer dureaza de la cateva saptamani pana la cateva luni, in functie de sistem, intensitatea parfumului, programul de functionare si dimensiunea spatiului dumneavoastra. Pentru a estima performanta, incepeti prin a verifica traficul zilnic, ventilatia si orele de utilizare. Acesti factori afecteaza direct durata persistentei parfumului in zonele comune aglomerate.
Apoi, monitorizati cum se simte parfumul dupa prima saptamana. Daca se estompeaza rapid, cresteti frecventa de inlocuire a rezervei sau ajustati programul dispenserului. In incaperile mai mici, este posibil sa aveti nevoie de o intensitate mai redusa, in timp ce spatiile deschise necesita adesea o eliberare mai constanta. Pastrati un calendar simplu de intretinere astfel incat echipa dumneavoastra sa ramana coordonata, iar spatiul sa se simta mereu primitor. Cand urmariti tiparele de utilizare si inlocuiti rezervele inainte ca parfumul sa scada, creati o experienta mai fiabila pentru toti cei care intra, lucreaza acolo sau viziteaza regulat.
Ce sa cauti la un odorizant de aer profesional
Inainte sa alegi un odorizant profesional de aer, concentreaza-te pe trei aspecte esentiale: acoperirea, controlul intensitatii parfumului si intretinerea. Ai nevoie de o solutie care sa ajute spatiul sa se simta primitor in mod constant, nu coplesitor sau neglijat intre interventiile de service.
- Potriveste acoperirea cu dimensiunea incaperii, astfel incat fiecare zona sa fie inclusa, de la intrari pana la toalete.
- Verifica setarile intensitatii parfumului si alege un debit reglabil. Vei mentine parfumul perceptibil fara sa ii coplesesti pe angajati sau pe vizitatori.
- Analizeaza frecventa de reumplere inainte sa te decizi. Sistemele care necesita mai putina intretinere economisesc timp si iti ajuta echipa sa isi respecte programul.
- Cauta performanta fiabila in timpul orelor aglomerate. Alege aparate care ofera rezultate constante in ciuda deschiderii frecvente a usilor sau a miscarii continue.
Apoi, compara cerintele de instalare si intretinerea zilnica. Daca montajul este simplu si servisarea este previzibila, vei crea un mediu mai curat si mai confortabil, pe care toata lumea il poate aprecia in fiecare zi.
Cum sa alegi solutia Fitomag potrivita
Cand alegi solutia Fitomag potrivita, incepe prin a identifica locurile unde unitatea va functiona cel mai intens, cum ar fi intrarile, zonele de asteptare, holurile sau toaletele. Apoi, potriveste intensitatea cu nivelul de trafic, apoi alege parfumuri cu formule derivate din plante care sa para primitoare, nu coplesitoare. Daca mirosurile se schimba pe parcursul zilei, alege setari flexibile si planuri de reumplere.
| Spatiu | Nevoie | Sfat Fitomag |
| Intrare | Prima impresie puternica | Foloseste o acoperire echilibrata |
| Zona de asteptare | Atmosfera calma | Alege note mai discrete |
| Hol | Prospetime continua | Seteaza intervale constante |
| Toaleta | Controlul mirosurilor | Foloseste concentrate botanice mai puternice |
In final, verifica timpul de intretinere, disponibilitatea rezervelor si confortul utilizatorilor. Vei face alegeri mai inteligente atunci cand echipa ta se simte inclusa in testare. Astfel, toata lumea se bucura impreuna de un mediu mai curat, mai primitor si de o experienta zilnica mai buna.
Intrebari frecvente
Pot odorizantele profesionale declansa alergii sau sensibilitati respiratorii?
Da, poti dezvolta sensibilitati. Testeaza treptat, aeriseste bine, alege formule fara alergeni si opreste folosirea la reactii cutanate sau agravarea astmului. Daca apar simptome, consulta medicul; protejandu-te, ajuti si pe ceilalti sa respire confortabil.
Sunt Odorizantele Profesionale Sigure Pentru Animalele De Companie?
Da, daca verifici eticheta, aerisesti, testezi treptat si tii animalele departe initial. Eviti efecte toxice alegand formule pet-safe si previi interactiuni chimice nelasand produsul sa se combine cu alti agenti parfumatori.
Exista reglementari legale pentru folosirea odorizantelor in spatii publice?
Da, verifici legislatia locala inainte sa folosesti odorizante in spatii publice. Citesti cerintele privind etichetare produs, urmezi instructiunile de siguranta, apoi confirmi ventilatia si accesul publicului, ca sa pastrezi un mediu conform si primitor.
Cum Se Depoziteaza Corect Odorizantele Profesionale Nefolosite?
Pastreaza odorizantele nefolosite in ambalajul original, cu etichetare clara, intr-o stocare racoroasa, uscata, ferita de soare si caldura. Inchide-le bine, separa-le de alimente, verifica termenele si urmeaza instructiunile producatorului, mereu impreuna.
Pot Fi Folosite Odorizantele Profesionale Impreuna Cu Sistemele HVAC?
Da, le poti folosi cu HVAC daca verifici ventilatie compatibila. Citeste specificatiile, testeaza intai intr-o zona mica, apoi seteaza difuzare programabila. Asa pastrezi distributia uniforma si te asiguri ca spatiul vostru ramane placut.
Exclusiv
Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.
Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.
Curățarea profundă și tratamentele de lustruire
În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.
Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.
Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie
Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.
Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:
- Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
- Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
- Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.
În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.
Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă
Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:
- Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
- Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
- Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
- Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
- Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.
În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.
Concluzie
Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.
Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.
Exclusiv
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum o săptămânăUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Afaceriacum o săptămânăCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
acum 7 zileCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Uncategorizedacum o săptămânăDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel
-
Uncategorizedacum o săptămânăContinental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România
-
Afaceriacum o săptămânăIndependența de ecosisteme: Cum să nu fii captivul unei platforme
-
Uncategorizedacum o săptămânăScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Uncategorizedacum 6 zileSamsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

