Uncategorized
Cu 30% mai multe împăcări între consumatori și bănci
24 iulie, București. De la începutul anului românii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile. Sunt cu 20% mai multe decât în perioada similară a anului 2023. Menținerea la un nivel ridicat a indicilor ROBOR și IRCC, în funcție de care se calculează ratele creditelor cu dobândă variabilă, reprezintă principala cauză invocată în cererile de renegociere a contractelor de credit.
Creșteri mai mari decât în cazul numărului de cereri s-au înregistrat în ceea ce privește negocierile propriu-zise (cererile acceptate de bănci) și împăcările (negocieri finalizate cu acceptarea de către consumator și bancă a soluției propuse de conciliator):
- Numărul dosarelor de negociere formate de la începutul anului se apropie de 600, în creștere cu 25% față de perioada similară din 2023;
- Creșterea este și mai mare în cazul negocierilor reușite (+31%). Au fost peste 500 de împăcări între consumatori și bănci de la începutul acestui an. Doar în 20 de cazuri părțile nu s-au înțeles;
- Ponderea cererilor adresate băncilor a crescut față de anul trecut cu cinci puncte procentuale, până la 70% din totalul cererilor;
- IFN-urile nu au acceptat spre negociere niciuna dintre cele 620 de cereri care le-au fost adresate. În mai puțin de 100 de cazuri IFN-urile au acceptat să rezolve direct cu consumatorii problemele sesizate de aceștia prin intermediul CSALB, fără aportul unui conciliator.
Popriri și executări silite, oprite în urma negocierilor cu banca
Marius D., 32 de ani, Vâlcea: Banca mi-a pus poprire pe salariu și sechestru pe autovehicul. Solicit băncii acceptarea unui angajament de plată.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Având în vedere situația financiară a consumatorului, banca a șters în integralitate creanța de 11.000 de lei a consumatorului și a încetat toate formele de executare silită.
Nicolae M., 56 de ani, București: Întâmpin mai multe probleme medicale și sunt în executare silită.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca propune ștergerea a 51.000 de euro (dobânzi și alte sume restante) și repunerea creditului pe graficul de rambursare.
George F., 36 de ani, București: Solicit băncii repunerea creditului pe graficul de rambursare.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Ștergerea parțială a datoriei în valoarea de 8.200 de lei, reactivarea creditului, cu o rata lunara în valoare de 1.272 de lei, pe care clientul o poate plăti.
Teodora V., 45 de ani, Teleorman: Titularul creditului a decedat. În calitate de codebitor solicit băncii ajutor în vederea încetării executării silite.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca a acceptat ștergerea integrală a datoriilor restante în cuantum de 27.500 de lei.
Bogdana S., 52 de ani, Brașov: Am rămas un singur salariat cu doi copii în întreținere. Solicit reducerea capitalului, astfel încât rata lunară să fie de 1.000 de lei.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca a diminuat cu 50% soldul creditului, de la 65.500 de lei, la 32.500 Lei.
Valoarea beneficiilor obținute din negociere se apropie de 13 milioane de euro

De la începutul activității CSALB consumatorii au obținut beneficii totale de 12,8 milioane de euro în urma negocierii cu băncile în cadrul CSALB. În medie, un consumator a obținut beneficii de aproximativ 5.000 de euro în 2023 și de 3.900 de euro în 2022. În prima jumătate a acestui an beneficiile sunt de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „În prima jumătate a anului am observat că, odată cu creșterea numărului de cereri acceptate de bănci spre negociere, a scăzut numărul soluționărilor directe între bănci și consumatori (cu aproximativ 100 de cazuri față de prima jumătate a anului trecut). Acest lucru arată că băncile au preferat să rezolve mai multe probleme semnalate de propriii clienți în cadrul CSALB decât să-i cheme pe aceștia la bancă, pentru o rezolvare directă. Acest lucru demonstrează încrederea pe care au căpătat-o băncile în actul de conciliere. Atitudinea băncilor nu face decât să consolideze încrederea consumatorilor, prin faptul că problema semnalată de aceștia beneficiază de o a treia opinie: evaluarea conciliatorului.
În plus, observăm o deschidere tot mai mare a băncilor de a rezolva cazurile dificile, precum cele în care consumatorii au întârzieri de peste 90 în plata ratelor. Sunt cazuri limită, multe în procedură de executare silită, în care sumele restante au ajuns la zeci de mii de euro. Chiar și atunci, în al 12-lea ceas, se poate găsi o soluție dacă există disponibilitatea părților de a se așeza la masa dialogului. În aceeași categorie aș include și procesele din instanță care găsesc o rezolvare amiabilă în cadrul CSALB. În primele șase luni ale anului au fost închise aproximativ 70 de procese după ce părțile au reușit să găsească o soluție amiabilă în cadrul CSALB, numărul acestor cazuri ajungând la 570, din 2021 până în prezent.”
***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.
Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.
Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau
Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.
Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces
Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.
Ridica-ti bratara inainte de festival
Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:
- Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
- Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
- Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)
Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.
- Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
- Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00
Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.
Accesul in festival
Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.
Program acces:
- Vineri: incepand cu ora 16:00
- Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00
Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.
Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.
Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.
Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.
Cum ajungi la Summer Well
Autobuz
Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.
Primele plecari:
- Vineri – 15:30
- Sambata si duminica – 13:30
Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.
Biletul poate fi cumparat online.
Tren
Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.
De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.
Bicicleta
Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.
Masina personala
Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.
Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.
Puncte de prim ajutor
Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.
Top-up rapid pentru plati in festival
Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.
Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.
Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.
Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.
Cateva reguli importante
Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.
Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.
Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.
De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.
Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.
Un festival construit impreuna cu partenerii sai
Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.
Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.
Uncategorized
SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul.
In al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Stirbey Voda din Buftea devine din nou punctul de intalnire al celor care cauta mai mult decat un line-up. La 15 ani de la prima editie, Summer Well continua sa defineasca un mod diferit de a experimenta cultura contemporana, reunind muzica, arta, design, arhitectura temporara, gastronomie si comunitati creative intr-un festival care si-a construit propriul univers.
Anul acesta, peste 20 de artisti, trei scene si o serie de experiente curatoriate transforma fiecare colt al domeniului intr-un spatiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urca pe scena, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile intamplatoare si energia colectiva care face ca fiecare editie sa fie diferita.
Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii.
Orange Main Stage aduce numele care definesc editia aniversara. De la intensitatea inconfundabila a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia exploziva a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin si vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principala propune un line-up construit pentru momente care raman cu tine mult dupa ultimul encore. Lor li se alatura si nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paleta larga de genuri muzicale.
Sunset Stage by ING x VISA este spatiul dedicat celor care urmaresc scena muzicala inainte ca aceasta sa ajunga in mainstream. Indie, electronic, alternative si proiecte experimentale coexista intr-un line-up care pune reflectorul pe noua generatie de artisti si pe directiile in care se indreapta muzica internationala. Pe aceasta scena va urca si 2hollis, fenomenul alternativ al noii generatii, dar si proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea.
Electro Punk Club revine pentru al doilea an si continua sa fie una dintre cele mai spectaculoase experiente ale festivalului. Creat impreuna cu colectivul Space Objekt, spatiul functioneaza ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fatade neon, instalatii vizuale, electronica, punk si o energie care transforma fiecare noapte intr-un performance colectiv, cu referinte la locuri legendare precum Madam Wong’s si Hong Kong Cafe. Aici ii veti gasi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum si reprezentanti ai scenei alternative locale, Getchoo si Armand Popa.
Dupa concerte incepe o alta poveste
La Summer Well, experienta nu se opreste cand se sting luminile scenei principale.
Pe parcursul festivalului, activarile de brand se transforma in spatii culturale si sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru editia aniversara extind experienta pana tarziu in noapte — precum seria de afterparty-uri gazduite de glo™.
Muzica, instalatii vizuale, performance-uri si interventii artistice creeaza in fiecare seara un nou context de intalnire si explorare, intr-un playground urban in care granitele dintre club, galerie si festival devin tot mai greu de definit.
15 ani de Summer Well
Intr-un peisaj in care festivalurile se schimba constant, Summer Well si-a pastrat identitatea: un eveniment construit in jurul curiozitatii, al comunitatilor creative si al experientelor care merg dincolo de muzica.
Editia aniversara marcheaza 15 ani in care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporana si muzica se intalnesc firesc.
In luna august, Domeniul Stirbey Voda devine din nou locul in care soundtrack-ul verii se asculta, dar mai ales se traieste.
Programul complet si detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro si pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.
Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de o serie de parteneri care dau forma si vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom.
Abonamentele pot fi achizitionate de pe summerwell.ro, la pretul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile si bilete de o zi la pretul de 351 lei + taxe pentru vineri si sambata, iar pentru duminica costul biletului este de 426 lei + taxe.
Uncategorized
Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai stricte, securitatea integrată încă din faza de proiectare nu mai este o alegere.
Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea în cloud sigure și bazate pe IA, a anunțat astăzi framework-ul său îmbunătățit de guvernanță a securității produselor, consolidându-și angajamentul pe termen lung de a ajuta întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și furnizorii de servicii gestionate (MSP – Managed Service Provider) să navigheze într-un peisaj din ce în ce mai complex al securității cibernetice și al conformității.
Legea UE privind reziliența cibernetică (Cyber Resilience Act – CRA), care va intra în vigoare în luna septembrie, a redefinit responsabilitatea privind produsele, impunând o guvernanță a securității transparentă și verificabilă pe întreaga durată a ciclului de viață al produsului. Această schimbare în legile de reglementare survine în contextul în care un studiu realizat de Mandiant evidențiază vulnerabilitățile software ca fiind principala cale de atac inițial, subliniind că actorii rău intenționați utilizează acum inteligența artificială pentru a accelera aceste atacuri. Pentru IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP) cu resurse limitate, alegerea unor furnizori de încredere, cu capacități mature de guvernanță a securității, a devenit mai importantă ca niciodată.
În urma unei serii de îmbunătățiri recente aduse portofoliului său, Zyxel Networks își reunește capacitățile de securitate într-o abordare mai unificată a guvernanței securității produselor, oferind protecție integrată pentru clienții IMM-urilor și partenerii MSP.
„În prezent, securitatea cibernetică nu se mai poate baza doar pe promisiuni”, a declarat Edward Yu, directorul pentru securitatea informațiilor al Grupului Zyxel. „Pe măsură ce amenințările cibernetice se intensifică și reglementările globale, precum CRA în cadrul UE, ridică așteptările privind responsabilitatea produselor și a firmelor producătoare, încrederea trebuie câștigată printr-o guvernanță a securității verificabilă și aplicată zilnic. Transparența pe tot parcursul ciclului de viață al produsului ajută organizațiile să reducă punctele oarbe, să ia decizii mai informate și să-și consolideze reziliența cibernetică generală.”
„IMM-urile și MSP-urile se confruntă cu o presiune tot mai mare de a-și consolida reziliența cibernetică, gestionând în același timp medii IT din ce în ce mai complexe”, a declarat Ken Tsai, președinte al Zyxel Networks. „Integrarea securității produselor out-of-the-box în întreaga infrastructură de rețea minimizează necesitatea unor configurări manuale de securizare ulterioare, costisitoare și consumatoare de timp. Acest lucru le permite partenerilor noștri să implementeze soluțiile mai rapid, să simplifice auditurile de conformitate și să ofere o bază de rețea rezilientă care câștigă încrederea clienților.”
Transformarea principiului „sigure prin proiectare” într-un angajament operațional
În loc să trateze securitatea cibernetică ca pe un aspect secundar, Zyxel Networks integrează principiile „sigure prin proiectare” în dezvoltarea produselor, gestionarea vulnerabilităților și guvernanța ciclului de viață prin trei angajamente fundamentale:
- Implementarea principiului „Secure by Design” în toate produsele și serviciile
Fiind prima companie din Taiwan și primul furnizor global de soluții de rețea pentru IMM-uri care a semnat angajamentul „Secure by Design” al CISA, Zyxel Networks continuă să introducă inițiative de securitate axate pe IMM-uri, concepute pentru a reduce riscul operațional și a simplifica implementarea securizată.
Aceste eforturi includ suportul pentru autentificarea fără parolă pentru conturile Zyxel și autentificarea multi-factor (MFA) în întregul portofoliu de produse al companiei și în serviciile conexe, inclusiv accesul wireless, autentificările administratorilor și accesul VPN la distanță. De asemenea, compania se aliniază principiilor fundamentale ale CISA prin eliminarea parolelor stabilite implicit și reducerea activă a unor întregi clase de vulnerabilități în timpul dezvoltării produselor.
- Guvernanță de securitate de vârf în industrie
Înființată de aproape un deceniu, Echipa Product Security Incident Response Team (PSIRT) a Grupului Zyxel colaborează îndeaproape cu cercetătorii globali în domeniul securității prin intermediul unei politici transparente de semnalare a vulnerabilităților și al unui proces coordonat de remediere.
Recunoscut pentru standardele sale riguroase de guvernanță în materie de securitate, Grupul Zyxel se regăsește într-un grup select de autorități de numerotare CVE (CVE Numbering Authorities – CNA) din industria rețelelor care au obținut două niveluri de acceptare ca furnizor, alături de companii de top precum Cisco, Juniper și F5. De asemenea, Grupul Zyxel a fost recent aprobat ca membru cu drepturi depline al Forumului echipelor de răspuns la incidente și securitate (Forum of Incident Response and Security Teams – FIRST), consolidându-și capacitatea de a colabora la nivel global în ceea ce privește răspunsul coordonat la vulnerabilități și gestionarea incidentelor de securitate cibernetică.
- Gestionarea transparentă a ciclului de viață al produselor
Pentru a ajuta clienții să reducă expunerea la riscuri de securitate pe termen lung, Zyxel Networks menține o politică transparentă de gestionare a ciclului de viață al produselor, asigurându-se că produsele primesc actualizări de securitate și asistență în timp util, pe baza unor termene de mentenanță clar definite.
Prin transparența fazelor de asistență și a calendarelor de retragere din uz, Zyxel Networks le permite clienților să-și planifice investițiile tehnologice pe termen lung cu mai multă încredere, să renunțe la produsele învechite și la protocoalele de rețea nesigure înainte ca acestea să genereze riscuri care pot fi evitate și să mențină reziliența cibernetică în conformitate cu viitoarele cerințe prevăzute de CRA al UE.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://www.zyxel.com/global/en
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe la task-uri la gaming: AOC GAMING lansează noile monitoare curbate ultrawide CU34G4CA și CU34G4ZCA, cu USB-C, încărcare de până la 90 W și până la 250 Hz
-
Uncategorizedacum o săptămânăUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Uncategorizedacum 7 zileStudiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță
-
Uncategorizedacum o săptămânăRomânia, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris
-
Uncategorizedacum 5 zileSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile
-
Uncategorizedacum o săptămânăTehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri
-
Afaceriacum o săptămânăCum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

