Uncategorized
Canon lansează imageFORCE C7165, o nouă imprimantă multifuncţională care aduce inovaţii importante pentru companii

București, 8 octombrie 2024 – Continuând tradiţia de lider în inovaţii în domeniul imprimării, Canon lansează astăzi imageFORCE C7165, o imprimantă multifuncţională care foloseşte noua platformă tehnologică imageFORCE dezvoltată de Canon. Proiectată pentru a îndeplini aşteptările tot mai exigente ale companiilor şi pentru a se adapta la spaţiile de lucru moderne, imageFORCE foloseşte o serie de inovaţii, precum Machine Learning Artificial Intelligence (AI) pentru a asigura noi niveluri de securitate, fiabilitate şi calitate.
Marc Bory, vicepreşedinte, Digital Printing & Solutions, Marketing & Innovation la Canon Europe, a declarat: „În contextul actual, în care mediul profesional se schimbă de la o zi la alta, companiile trebuie să adopte cele mai noi tehnologii pentru accelera dezvoltarea, pentru a îmbunătăţi performanţa şi pentru a eficientiza spaţiile de lucru. Progresele tehnologice, inclusiv cloud computing şi AI, au un impact tot mai mare asupra modurilor de lucru, iar companiile îşi doresc să folosească inovaţiile pentru a obţine noi niveluri de productivitate.
Ţinând cont de aceste tendinţe şi urmând extinderea constantă a portofoliului nostru pentru a se potrivi nevoilor clienţilor, am dezvoltat imageFORCE, o nouă platformă tehnologică, ce include o gamă extinsă de inovaţii de top care să ajute companiile să se dezvolte şi să prospere, cu ajutorul echipamentelor potrivite pentru viitor.“

Vă prezentăm imageFORCE C7165
Noua imprimantă multifuncţională imageFORCE C7165, uşor de utilizat, a fost proiectată special pentru a ajuta companiile să devină mai productive şi pentru a obţine rapid materiale de calitate profesională. Imprimanta produce imagini de înaltă definiţie, contribuind la dezvoltarea creativităţii şi la crearea de aplicaţii care pot fi imprimate intern. De exemplu, pliantele şi afişele pot fi produse acum la fel de uşor ca documentele de business, echipamentul fiind ideal pentru tirajele scurte şi reducând costurile prin eliminarea externalizării imprimării pentru astfel de materiale. Alte beneficii:
Calitate la un nou nivel
Folosind tehnologia inovatoare D2 Exposure, noua imprimantă multifuncţională imageFORCE C7165 foloseşte organic LED (OLED) ca sursă de lumină pentru a îmbunătăţi semnificativ calitatea materialelor imprimate. Acest lucru permite dispozitivului să producă materiale color cu intensitate, contrast şi claritate îmbunătăţite.
Fiind singura imprimantă multifuncţională de pe piaţă care produce imagini la rezoluţie 4800dpi, modelul imageFORCE C7165 oferă calitate de imprimare echivalentă cu cea oferită de furnizorii de servicii de imprimare externi. Aşadar, această imprimantă multifuncţională este ideală pentru imprimarea internă de materiale, inclusiv pliante, afişe, broşuri şi bannere mai lungi. De asemenea, aceasta simplifică procesul de imprimare a materialelor de vânzare, precum cărţi de vizită, materiale de prezentare şi corespondenţă directă personalizată.
Securitate îmbunătăţită
Profitând de beneficiile oferite de AI, imageFORCE C7165 foloseşte machine learning pentru a îmbunătăţi securitatea. Cu ajutorul Canon Security Environment Estimation Technology, pe panoul de operare sunt sugerate setări optime de securitate, astfel încât să obţineţi un nivel de securitate avansat, un avantaj mai ales pentru companiile care nu au departament de securitate intern. De asemenea, sunt detectate modificările efectuate în reţea, iar utilizatorii sunt notificaţi, pentru a reduce la minim vulnerabilităţile de securitate cauzate de schimbarea unor setări.
Fiabilitate îmbunătăţită
Noua imprimantă multifuncţională imageFORCE C7165 foloseşte machine learning pentru un nivel avansat de mentenanţă, mai multă fiabilitate şi asistenţă continuă. Dispozitivul are capacitatea de a estima durata de viaţă a componentelor şi de a notifica din timp utilizatorul cu privire la orice defecţiune care ar putea apărea, astfel încât companiile să reducă la minim perioada de inactivitate şi orice eventuală perturbare a activităţilor comerciale.
Alimentare mai uşoară cu hârtie
Echipamentul imageFORCE C7165 ajută utilizatorii să economisească timp prin îmbunătăţirea proceselor de imprimare şi de alimentare cu hârtie, permiţându-le să lucreze mai repede şi să realizeze la birou materiale de calitate deosebită. Pentru funcţia de alimentare cu flux de aer pentru hârtie, un ventilatorul care se adaptează la schimbările de mediu este montat pe tava manuală, pentru a ajuta la prevenirea lipirii colilor. Această funcţie contribuie la creşterea productivităţii la imprimarea pe hârtie cretată, oferind o capacitate de până la 50 de coli de 128 de grame la o singură încărcare. De asemenea, echipamentul poate imprima pe suporturi de dimensiuni mai mari şi pe hârtie rezistentă la apă, ceea ce permite realizarea internă a unor aplicaţii precum afişe şi bannere.

Proiectată pentru mai multă sustenabilitate
Noua imprimantă multifuncţională imageFORCE C7165 a fost realizată cu materiale plastice reciclate în proporţie de 30% şi foloseşte tehnologii inovatoare pentru a urmări impactul asupra mediului. De exemplu, echipamentul oferă informaţii despre modul de utilizare a hârtiei şi despre consumul de energie, pentru a încuraja un mod de utilizare cât mai ecologic.
– SFÂRŞIT –
| Pentru întrebări din partea presei vă rugăm să contactaţiThe Good Company
Anca Apolozan t. +40 728 148 844 Canon România Iulia Becheanu t. +4 073 179 1312
|
Despre Canon Europe
Canon Europe este partea EMEA a Canon Inc, furnizor global de tehnologii şi servicii de imagistică. Canon Europe îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 120 de ţări, are aproximativ 12.850 de angajaţi în toată regiunea şi contribuie cu aproximativ un sfert la veniturile globale anuale ale Canon. Fondată în 1937, dorinţa de inovaţie permanentă a adus compania Canon printre cele mai bune companii din lume în domeniul imagisticii, în decursul a celor 80 de ani de activitate. Compania îşi propune să investească în domeniile care contează şi să fructifice toate oportunităţile de dezvoltare, de la aparate foto, la imprimante comerciale şi echipamente industriale, la tehnologii în domeniul sănătăţii. Filosofia companiei Canon este Kyosei – ‘Trăim şi muncim împreună pentru binele tuturor’. În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător şi implică utilizatorii în acest demers prin produsele, soluţiile şi serviciile pe care le oferă. Canon redefineşte mereu lumea imagisticii pentru binele cel mai înalt al umanităţii. Prin intermediul tehnologiei noastre şi datorită spiritului nostru inovator, redefinim limita imposibilului şi oferim oamenilor noi perspective de a privi lumea. Pentru mai multe informaţii despre Canon România, accesaţi: www.canon.ro |
Uncategorized
Cum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?
Odată cu creșterea vitezei de deplasare, roțile se învârt mai rapid și, din cauza deformărilor elastice, apar diferențe de aderență între acestea, iar consecințele uneori pot fi catastrofale.
Viteza nu schimbă doar cât de repede ajungeți la destinație. Ea schimbă felul în care mașina frânează, virează, reacționează la denivelări și folosește aderența oferită de anvelope. Cu cât viteza este mai mare, cu atât toate manevrele cer mai mult de la mașină și de la șofer. Iar aderența, oricât de bune ar fi anvelopele, nu este nelimitată.

Aderența poate fi privită ca o rezervă. Din această rezervă folosiți o parte pentru accelerare, o parte pentru frânare și o parte pentru virare. La viteze mici, mașina are timp să transfere forțele progresiv, iar anvelopele pot păstra mai ușor contactul eficient cu asfaltul. La viteze mari, aceleași manevre consumă mult mai repede această rezervă. O frânare care pare banală la 50 km/h poate deveni critică la 100 km/h, pentru că energia pe care trebuie să o elimine frânele și anvelopele crește foarte mult.
Cel mai ușor de observat efect este distanța de frânare. Când viteza crește, mașina nu are nevoie doar de câțiva metri în plus pentru oprire, ci de mult mai mult spațiu. La aceasta se adaugă timpul de reacție al șoferului. Chiar dacă apăsați frâna corect, mașina parcurge o distanță importantă până când sistemul de frânare începe să lucreze efectiv. Pe asfalt ud, murdar sau denivelat, diferența devine și mai mare.
În viraje, viteza influențează direct stabilitatea. Cu cât intrați mai repede într-o curbă, cu atât forța laterală care împinge mașina spre exterior este mai mare. Dacă anvelopele nu mai pot susține această forță, mașina începe să piardă traiectoria. La o mașină cu tracțiune față, apare frecvent subvirarea, adică vehiculul tinde să meargă drept, deși volanul este rotit. La o mașină cu tracțiune spate, mai ales dacă accelerați în viraj, poate apărea supravirarea, adică spatele începe să alunece spre exterior.

Viteza ridicată complică lucrurile și pe carosabil ud. Anvelopele trebuie să evacueze apa din fața benzii de rulare. Dacă viteza este prea mare, apa nu mai este eliminată suficient de repede, iar anvelopa poate începe să plutească pe pelicula de apă. Acesta este fenomenul de acvaplanare. În acel moment, direcția și frânarea devin mult mai puțin eficiente, iar controlul se poate pierde brusc.
Nici sistemele electronice nu pot anula legile fizicii. ABS-ul ajută la păstrarea controlului în frânare, ESP-ul poate corecta unele derapaje, iar controlul tracțiunii reduce patinarea roților. Totuși, aceste sisteme lucrează cu aderența disponibilă. Dacă viteza este prea mare pentru condițiile de drum, electronica poate doar să limiteze pierderile, nu să creeze aderență din nimic.
Starea anvelopelor (de vară, de iarnă, sau all season) contează enorm. Un profil uzat, presiunea incorectă sau anvelopele nepotrivite sezonului reduc rezervele de siguranță. La viteze mici, aceste probleme pot trece neobservate. La viteze mari, ele se transformă rapid în instabilitate, distanțe mai lungi de frânare și reacții imprevizibile.
De aceea, viteza trebuie adaptată mereu la drum, vreme, trafic, încărcarea mașinii și starea anvelopelor. Un șofer bun nu este cel care merge repede în orice condiții, ci cel care știe câtă aderență are la dispoziție și nu o irosește. În trafic, prudența nu înseamnă teamă, ci respect pentru limitele mașinii și ale drumului. Și, dacă e cazul, apelarea la un service anvelope.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
Uncategorized
Tâmplăria din aluminiu la comandă – cea mai bună soluție pentru forme atipice și pentru proiectele cu suprafețe vitrate mari
Proiectele cu forme atipice sau cele care au suprafețe vitrate mari cer soluții tehnice adaptate la milimetru. O fereastră înaltă, o ușă glisantă de mari dimensiuni, o fațadă vitrată, un luminator sau un gol de zidărie cu geometrie specială nu pot fi tratate ca lucrări standard. În astfel de situații, tâmplăria din aluminiu la comandă devine varianta potrivită pentru stabilitate, rezistență și integrare corectă în arhitectura clădirii.
Aluminiul permite execuții precise, profile subțiri, suprafețe vitrate mari și soluții tehnice greu de obținut cu alte materiale. Pentru case moderne, spații comerciale, clădiri de birouri sau extinderi rezidențiale, tâmplăria realizată pe comandă poate rezolva diferențele dintre proiectul de pe hârtie și condițiile reale din șantier.
De ce apar formele atipice în construcții?
Formele atipice apar frecvent în proiecte unde arhitectura urmărește mai multă lumină naturală, deschideri ample sau integrarea unor zone vitrate în fațadă. Pot exista și situații în care clădirea este veche, pereții nu sunt perfect drepți, golurile au fost modificate sau terasa a fost închisă ulterior.
O tâmplărie standard are dimensiuni și configurații limitate. Poate fi suficientă pentru ferestre obișnuite, însă devine nepotrivită când golul are unghiuri speciale, înălțime mare, lățime peste medie sau cerințe speciale de deschidere. O lucrare făcută la comandă pornește de la măsurători reale și de la analiza fiecărui detaliu tehnic.
Într-o casă nouă, tâmplăria la comandă permite respectarea proiectului arhitectural. Într-o renovare, ajută la adaptarea sistemului la pereți existenți, grinzi, stâlpi, parapete sau zone unde dimensiunile diferă de la un punct la altul.
Aluminiul susține suprafețe vitrate mari
Un motiv important pentru care aluminiul este ales în proiecte atipice ține de rezistența profilului. Materialul permite rame stabile și configurații cu geamuri mari, păstrând un aspect elegant și o bună rigiditate. Pentru uși culisante, pereți vitrați, închideri de terase sau fațade, această caracteristică este decisivă.
Profilele din aluminiu pot fi folosite în sisteme fixe, batante, oscilo-batante, culisante, armonice sau în combinații complexe. În funcție de proiect, se pot integra geamuri termoizolante, sticlă securizată, soluții cu barieră termică și accesorii adaptate utilizării zilnice.
Pentru Tâmplărie aluminiu la comandă, etapa de proiectare și execuție este la fel de importantă ca alegerea profilului. Fiecare deschidere, fiecare îmbinare și fiecare prindere influențează comportamentul sistemului în timp.
Unde se folosește tâmplăria din aluminiu făcută la comandă?
Tâmplăria la comandă este potrivită pentru proiecte în care dimensiunile sau cerințele tehnice ies din zona obișnuită. O întâlnești atât la locuințe private, cât și la clădiri comerciale sau spații cu trafic intens.
Cele mai frecvente aplicații includ:
- Ferestre înalte. Se folosesc în livinguri, case cu parter înalt, scări interioare sau zone unde arhitectul urmărește lumină naturală pe verticală.
- Uși culisante mari. Sunt potrivite pentru ieșiri spre terasă, grădină, balcon sau spații de tip open space.
- Pereți vitrați. Pot delimita zone interioare sau pot crea fațade luminoase pentru clădiri comerciale.
- Închideri de terase. Ajută la protejarea spațiului și la folosirea lui pe o perioadă mai lungă din an.
- Goluri cu forme speciale. Pot fi trapezoidale, arcuite, înclinate sau adaptate la structuri existente.
Fiecare aplicație are propriile cerințe de rigiditate, etanșare, izolare și siguranță. Din acest motiv, alegerea sistemului trebuie făcută după măsurători și după analiza modului în care va fi folosit spațiul.
Măsurătorile decid calitatea execuției
La tâmplăria standard, diferențele mici pot fi compensate mai ușor. La forme atipice sau la proiectele de dimensiuni mari, măsurătorile foarte atente sunt vitale. Un gol cu pereți înclinați, o grindă ieșită din plan sau o pardoseală cu diferențe de nivel poate schimba soluția tehnică.
Măsurătorile trebuie făcute după verificarea mai multor puncte: lățime, înălțime, diagonale, planeitate, adâncime de montaj și poziția elementelor structurale. Pentru deschideri mari, se analizează și greutatea geamului, tipul de prindere, accesul pentru montaj și modul în care sistemul va fi utilizat zilnic.
O lucrare reușită se vede în detalii. Panourile se aliniază corect, garniturile lucrează uniform, feroneria funcționează ușor, iar îmbinările păstrează aspectul curat al ansamblului.
Izolarea termică și fonică trebuie calculată corect
Aluminiul modern poate oferi performanțe bune de izolare când este folosit în sisteme potrivite. Pentru spații locuite, profilele cu barieră termică și geamul termoizolant sunt importante, mai ales când suprafața vitrată este mare.
În cazul proiectelor atipice, pierderile de căldură pot apărea la îmbinări, la zonele de montaj sau în punctele unde tâmplăria se întâlnește cu pereții și pardoseala. O execuție bună tratează fiecare contact separat, cu materiale și tehnici potrivite.
Pentru zone urbane, izolarea fonică poate conta la fel de mult. Grosimea sticlei, tipul pachetului vitrat și calitatea montajului influențează nivelul de zgomot care ajunge în interior.
Montajul trebuie făcut de echipe specializate
Tâmplăria din aluminiu la comandă cere montaj atent, mai ales la dimensiuni mari sau forme speciale. Greutatea panourilor, poziția șinelor, etanșările și reglajele finale trebuie gestionate corect. O abatere mică poate duce la închidere dificilă, frecare, infiltrații sau uzură rapidă.
Echipa de montaj trebuie să cunoască sistemul folosit, să aibă sculele potrivite și să verifice lucrarea după instalare. Reglajele finale sunt importante, deoarece feroneria și garniturile trebuie să funcționeze în condiții reale, nu doar în atelier.
Pentru proiecte complexe, colaborarea dintre beneficiar, arhitect, constructor și producătorul de tâmplărie reduce riscul de erori. Dimensiunile, cotele, finisajele și soluțiile de prindere trebuie stabilite înainte de producție.
Cum alegi producătorul potrivit?
Un producător de tâmplărie din aluminiu trebuie ales după experiență, portofoliu și capacitatea de a propune soluții tehnice adaptate. Prețul contează, dar diferența reală apare în proiectare, execuție și montaj.
Merită să ceri detalii despre sistemele folosite, tipul de profile, geam, feronerie, garanție și termene. Pentru forme atipice, este important ca producătorul să vină la măsurători, să înțeleagă constrângerile spațiului și să explice limitele tehnice ale fiecărei soluții.
Tâmplăria din aluminiu la comandă oferă libertate mai mare în proiectare și permite realizarea unor deschideri care schimbă modul în care arată și funcționează o clădire. Cu profile potrivite, măsurători exacte și montaj profesionist, formele atipice pot deveni elemente bine integrate, rezistente și ușor de folosit în fiecare zi.
Vrei tâmplărie de aluminiu de cea mai bună calitate? Cei de la Master Prod au câteva oferte excelente!
Uncategorized
Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială
București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.
Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare
The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.
Conectat la tot ce contează
Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.
Performanță pentru gaming și conținut dinamic
Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.
Un ecran cu personalitate proprie
Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.
The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.
The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.
-
Afaceriacum o săptămânăSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Afaceriacum o săptămânăDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Afaceriacum o săptămânăGazon artificial decorativ: soluții pentru spații rezidențiale ușor de întreținut
-
Uncategorizedacum o săptămânăDezmembrez BMW – Piese pentru Modelele BMW la Prețuri Avantajoase
-
Uncategorizedacum o săptămânăBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile
-
Afaceriacum o săptămânăCum te ajută iluminatul pe șină să evidențiezi produsele într-un magazin de bijuterii
-
Uncategorizedacum 6 zileDrujbă Electrică – O Alegere Practică pentru Lucrările din Jurul Casei

