Afaceri
Românii pot ajunge cu trenul la aeroport. Ministerul Transporturilor pregătește însă schimbări | JiulAZI

Trenurile pleacă din Gara de Nord, opresc la halta PO Aeroport, de unde călătorii sunt preluaţi cu microbuzul până la terminalul Plecări al Aeroportului Otopeni, un drum de circa cinci minute.
Ministerul Transporturilor vrea însă să dubleze linia de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, în lungime de 7,9 kilometri. Proiectul va asigura o legătură feroviară directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni, de care depinde aprobarea UEFA pentru organizarea unor meciuri de la Euro 2020 la Bucureşti.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, consultat de Capital, valoarea totală a investiţiei este de 82,62 milioane lei, cu TVA. Lucrările ar trebui să dureze 20 de luni.
”Ca o primă etapă în asigurarea conexiunii feroviare între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, se va realiza dublarea liniei de cale ferată pe tronsonul Mogoşoaia – Baloteşti şi asigurarea Punctului de Oprire „Otopeni”. Accesul pasagerilor la acest Punct de oprire se va realiza cu microbuze de la aeroport, pe modul rutier”, arată documentul consultat de Capital.
În prezent, linia de cale ferată pe care se desfăşoară circulaţia feroviară între staţiile Mogoşoaia si Baloteşti este linie simplă, neelectrificată, cu o lungime de 7,9 km. Pe acest interval se află patru podeţe şi trei pasaje inferioare, o trecere la nivel, instalaţii de semnalizare şi de telecomunicaţii care vor fi supuse şi ele lucrărilor de reparare sau refacere pentru a putea fi realizată dublarea liniei şi pentru a fi asigurat traficul suplimentar de trenuri în condiţii de siguranţă.
Obiectivul de investiţii, la faza studiului de fezabilitate, a primit avizul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe pe 20 noiembrie.
”În urma lucrărilor prevăzute în proiect, de dublare a liniei magistrale 700 Bucureşti Nord – Mogoşoaia – Baloteşti – Urziceni – Făurei pe distanţa Mogoşoaia – Baloteşti (7,9 km), se vor realiza următoarele îmbunătăţiri, faţă de situaţia actuală: – dezvoltarea şi extinderea legăturilor transportului aerian cu alte moduri de transport prin interconectarea aeroportului cu întreaga reţea de cale ferată a României şi cu reţeaua europeană de transport TEN-T, precum şi conexiunea cu modurile de transport urban (metrou, tramvai, etc.); – creşterea capacităţii de circulaţie de la 40 perechi de trenuri zi la 171 perechi de trenuri/zi, cu viteza maximă de circulaţie de 100 km/h”, arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
În plus, va fi redus impactul negativ asuprea mediului pentru diminuarea zgomotului şi vibraţiilor feroviare, prin utilizarea de materiale moderne, elastice.
Un alt beneficiu ar fi ”construirea unui nou punct de acces la linia de cale ferată, prin realizarea Punctului de Oprire Otopeni ce include construcţie nouă amplasată adiacent unui peron nou ce se va construi, scări fixe, două scări rulante şi lift pentru persoane cu dizabilităţi va asigura condiţii de atragere a traficului de călători nu numai în relaţia directă cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (plecări-sosiri) ci şi prin conectarea transportului feroviar cu cel auto (DN1) şi asigurarea unei legături rapide cu centrul capitalei pentru locuitorii zonelor limitrofe (localitatea Baloteşti)”, informează documentul.
În plus, parametri atinşi ca urmare a lucrărilor de dublare a liniei de cale ferată vor asigura compatibilitatea infrastructurii feroviare române cu infrastructura transeuropeană de transport.
Afaceri
S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații, selecția și claritatea devin esențiale.
În fiecare zi suntem înconjurați de prea multă informație. Nu totul este relevant sau util.
Selectat.ro selectează informațiile importante, le verifică și le prezintă clar, pentru ca cititorii să poată identifica mai ușor ceea ce merită să știe.
Noua platformă își propune să pună accent pe informația relevantă și pe o prezentare clară și accesibilă, oferind cititorilor o selecție atentă a subiectelor de interes.
Conceptul care stă la baza proiectului este exprimat chiar prin mesajul său: „Selectăm ce merită să știi.”
Selectat.ro
Ce merită să știi.
Contact: contact@selectat.ro
Afaceri
Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
(Advertorial)
Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă această tendință printr-o creștere accelerată a utilizării. În ultimele 30 de zile, aplicația a generat peste 115.000 de interacțiuni, în timp ce numărul utilizatorilor a crescut cu 42% comparativ cu luna precedentă, semn că soluțiile digitale bazate pe inteligență artificială devin tot mai importante în procesul de achiziție a unei proprietăți.
Datele de utilizare arată că utilizatorii interacționează din ce în ce mai mult cu funcționalitățile dezvoltate pentru a simplifica procesul de căutare. În ultima lună au fost înregistrate peste 45.000 de swipe-uri în galeriile foto ale proprietăților, 26.500 de căutări realizate prin AI Search, peste 9.200 de interacțiuni în Property Tinder, aproape 7.600 de răspunsuri în Property Tinder Quiz, peste 7.100 de vizualizări de conținut, aproximativ 6.300 de navigări între ecrane, aproape 4.800 de utilizări ale calculatorului de credit ipotecar și peste 3.500 de filtre aplicate în căutările de proprietăți.
Unul dintre cele mai importante motoare ale acestei evoluții este AI Search, funcționalitatea de căutare conversațională care permite utilizatorilor să descrie în limbaj natural proprietatea dorită, fără a mai utiliza filtrele clasice. În ultima lună, utilizarea AI Search a crescut cu 35% față de luna precedentă, confirmând interesul tot mai mare pentru instrumentele bazate pe inteligență artificială. În paralel, funcționalitatea Property Tinder personalizează recomandările în funcție de preferințele fiecărui utilizator, contribuind la o experiență de căutare mai rapidă și mai intuitivă.
Aplicația North Bucharest oferă acces la peste 1.400 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale, reunind într-o singură platformă AI Search, un asistent virtual bazat pe inteligență artificială disponibil 24/7, Property Tinder, calculator de credit ipotecar, hartă interactivă, alerte inteligente și contact direct cu consultanții imobiliari. Dezvoltată de North Bucharest Investments, aplicația face parte din strategia companiei de digitalizare a pieței rezidențiale și de integrare a tehnologiei în procesul de cumpărare și investiție.
„Interesul pentru aplicație crește de la o lună la alta. În ultimele 30 de zile, numărul utilizatorilor a înregistrat o creștere de 42% față de luna precedentă, iar utilizarea funcționalității AI Search a avansat cu aproximativ 35%. Sunt indicatori care confirmă că utilizatorii adoptă rapid noile tehnologii și caută experiențe digitale mai inteligente și mai eficiente. Credem că viitorul pieței imobiliare aparține platformelor care combină inteligența artificială cu expertiza umană, iar acesta este modelul pe care îl construim prin aplicația North Bucharest.”, declară Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.
Aplicația North Bucharest își propune să redefinească experiența de căutare a unei proprietăți prin integrarea tehnologiilor de inteligență artificială într-o platformă intuitivă și ușor de utilizat. Prin recomandări personalizate, căutare conversațională și acces rapid la unul dintre cele mai extinse portofolii rezidențiale din București, aplicația răspunde noilor așteptări ale cumpărătorilor și investitorilor, care își doresc procese mai rapide, mai simple și mai eficiente.
Descarcă gratuit aplicația North Bucharest:
https://northbucharest.ro/descarca-aplicatia-imobiliara

Multiplu premiată în cadrul competițiilor naționale și internaționale de real estate, compania este recunoscută pentru performanțele sale în consultanță investițională, reprezentarea dezvoltatorilor de top și contribuția la profesionalizarea pieței imobiliare din România. Prin expertiza echipei și accesul la unele dintre cele mai relevante oportunități din piață, North Bucharest Investments oferă soluții integrate pentru cumpărători, investitori și dezvoltatori, facilitând accesul la proprietăți și proiecte cu potențial ridicat de creștere și valorizare pe termen lung.
(Material furnizat și asumat de North Bucharest Investments)
Afaceri
D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat transmis de firma de relații publice care reprezintă brandul.

În comunicat se arată că evenimentul s-a desfășurat pe șase terase conectate simultan și a inclus o degustare de ulei de măsline extravirgin din Creta și momente de muzică clasică. Organizatorii susțin că inițiativa a urmărit promovarea culturii degustării uleiului de măsline.

„Atunci când vrei să construiești o cultură în jurul unui produs, trebuie să le oferi oamenilor mai mult decât o degustare. De aceea am ales să îmbinăm gastronomia cu muzica clasică și cu experiența de a descoperi împreună gusturile și poveștile din spatele unui ulei de măsline autentic”, spune Cosmin Filipas, CEO D Olive.
„Din punct de vedere logistic, Piața Unirii era singurul loc în care puteam organiza un astfel de eveniment. Dar a existat și o motivație emoțională: ne-am dorit ca acasă, la Cluj, să organizăm cel mai mare eveniment de acest fel din România.”
Potrivit comunicatului, reprezentanții D’Olive consideră că participarea de la Cluj-Napoca reprezintă o confirmare a proiectului dezvoltat în ultimii ani.
„Este o bucurie că putem promova cultura uleiului de măsline la nivel național, dincolo de social media, unde relația este rece și impersonală. Oamenii au venit, au degustat, au pus întrebări și au stat de vorbă cu noi. Acolo se construiește, de fapt, încrederea.”

În materialul transmis se mai arată că la promovarea brandului este implicat și David, în vârstă de 15 ani, care prezintă de câțiva ani informații despre uleiul de măsline pe platformele online și face parte din afacerea familiei.
„Este confirmarea muncii depuse de un tânăr de 15 ani, alături de familia lui, pentru promovarea unui produs autentic din Creta. Pentru noi a însemnat enorm să vedem atâția oameni veniți special pentru această experiență.”
Familia Filipas afirmă că relația cu unii dintre clienți a depășit cadrul comercial.
„Ne-am dat seama că am construit ceva cu adevărat valoros, în momentul în care clienții au început să ne trimită cadouri. Atunci relația nu a mai fost una comercială, de tipul «primești produsul și plătești pentru el». A devenit o relație de prietenie, respect și recunoștință.”
În comunicat se mai arată că, în timpul evenimentului, David i-a invitat pe membrii familiei pe scenă.
„Când David ne-a chemat pe scenă alături de el, am înțeles că a învățat cea mai importantă lecție. Nu a vrut să transmită că succesul îi aparține lui, ci că este rezultatul unei echipe. Mesajul lui a fost simplu: «Nu eu sunt, ci noi suntem.»”
Familia precizează că implicarea adolescentului în afacere este asociată și cu transmiterea unor principii privind responsabilitatea și relațiile cu oamenii.
„Ne dorim ca David să înțeleagă că tot ceea ce face astăzi, are consecințe mâine. Reputația, seriozitatea și felul în care îi tratezi pe oameni sunt investiții pe termen lung.”
Potrivit comunicatului, prognozele meteo indicau ploi în săptămâna premergătoare evenimentului, iar instabilitatea atmosferică a început după încheierea acestuia.
„Am privit totul ca pe o metaforă a drumului nostru în business. De multe ori, pare că lucrurile merg împotriva ta, chiar înainte să se așeze. În ziua evenimentului vremea a ținut cu noi, iar imediat după încheiere, a început instabilitatea. Pentru noi a fost un semn că suntem binecuvântați, atât prin numărul mare de oameni care au venit, cât și prin faptul că am putut desfășura evenimentul, exact așa cum ni l-am imaginat.”
D’Olive are aproximativ 10.000 de clienți, conform datelor incluse în comunicat. Brandul românesc a fost fondat de familia Filipas în octombrie 2020 și importă și distribuie uleiuri de măsline extravirgine din Grecia, obținute prin presare la rece din măsline Koroneiki recoltate manual, potrivit informațiilor transmise.
(Articolul apare prima dată în StiriCompanii.ro )
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile
-
Uncategorizedacum o săptămânăHumana People to People România deschide un nou magazin, în Arad
-
Afaceriacum o săptămânăS-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
-
acum 6 zileStiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj
-
Uncategorizedacum 5 zileLiber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat
-
Uncategorizedacum 4 zileGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Uncategorizedacum 5 zileCine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?
-
Uncategorizedacum o săptămânăSextingul e tot mai răspândit în rândul tinerilor din România, în vreme ce aplicațiile de dating pierd teren

