Afaceri
Anunțul oficial! Cresc salariile pentru mii de bugetari | JiulAZI

Aplicarea prevederilor Ordonanţei 114 nu duce la scăderi de venituri salariale ale personalului medical şi auxiliar, susţine ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Pentru astăzi am solicitat o întâlnire cu cele două mari federaţii sindicale din sănătate – Sanitas şi Solidaritatea. Am avut prima rundă de discuţii privitoare la problemele pe care sindicatele le ridică legate de aplicarea Ordonanţei 114. A fost o discuţie constructivă, am luat act de problemele pe care sindicatele le-au ridicat, unele dintre aceste probleme pot fi rezolvate, legate de interpretarea prevederilor ordonanţei, pentru clarificarea celorlalte probleme am stabilit o nouă întâlnire săptămâna viitoare, întâlnire la care vom prezenta şi noi anumite aspecte legate de această aplicare a Ordonanţei”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după întâlnirea cu reprezentanţi ai sindicatelor Solidaritatea şi Sanitas.
Ea a spus că s-a convenit cu sindicatele să se facă simulări pentru a vedea exact care sunt principalele nemulţumiri pe care le invocă sindicatele legate de prevederile ordonanţei şi a afirmat că vor exista runde de discuţii pentru a putea rezolva problemele care au apărut.
„Din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii, aplicarea prevederilor Ordonanţei 114 nu duce la scăderi de venituri, dimpotrivă, aplicarea legii 153 merge înainte, sunt categorii de personal care nu au beneficiat de majorările salariale la nivelul medicilor şi asistenţilor medicali la nivelul 2022 cărora le cresc salariile şi implicit veniturile cu prevederile Legii salarizării”, a spus Pintea.
Ministrul a menţionat că discuţiile cu sindicatele au fost legate de personalul auxiliar, biologi, farmacişti, chimişti.
„Toate discuţiile au fost legate de personalul auxiliar şi personalul medical, farmacişti, biologi, chimişti, personalul medical, medici şi asistente medicale nu au nicio influenţă, ordonanţa nu are nicio influenţă asupra veniturilor acestor categorii de personal. Nu există scăderi de venituri prin aplicarea acestei ordonanţe”, a spus Pintea.
Ea a explicat că tariful orar pentru nivelul gărzilor se calculează la nivelul salariului de bază din ianuarie 2018, rămânând la acelaşi nivel, înainte de majorare. „Gărzile şi sporurile care se aplică la salariile de bază şi sporurile de condiţii rămân îngheţate la nivelul 2018, dar salariaţii cărora le rămân îngheţate sporurile beneficiază de majorările aferente legii salarizării”, a explicat ministrul.
Întrebată de ce se face raportarea la salariul dinainte de majorare, dacă în acest moment sunt alte salarii, ea a răspuns: „Ordonanţa 114 prevede îngheţarea sporurilor la nivelul decembrie 2018. (…)Este vorba de egalizarea unor venituri, pentru că toată lumea s-a plâns că în sănătate sunt discrepanţe foarte mari. Noi spunem că încet, încet vom ajunge la echilibrarea acestor venituri”.
La rândul său, preşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România, Viorel Rotilă, a spus că în acest moment în cadrul discuţiilor dintre minister şi sindicate se încearcă identificarea problemelor.
„Am început o negociere pentru a rezolva problemele, suntem în faza în care încercăm să stabilim împreună care sunt problemele şi să ajungem să recunoaştem. Există o serie de probleme şi veştile proaste, din nefericire, nu se limitează la cele la care credeam noi, după cum constatăm. De exemplu, tariful orar pentru gărzile suplimentare ale medicilor va rămâne cel din 2018, în condiţiile în care noi speram să treacă la raportarea din baza actuală”, a spus Rotilă.
El a adăugat că sporurile de tură pentru toate categoriile nu se raportează la noul salariu de bază, nici sporurile pentru zilele de sâmbătă şi duminică.
„Suntem în situaţia în care discutăm despre existenţa sau absenţa unei probleme şi nu vă ascundem că trebuie să facem împreună şi câteva calcule suplimentare pentru a avea o analiză concretă a impactului. Să nu ne trezim în situaţia în care în februarie iarăşi salariaţii când văd fluturaşul sunt nemulţumiţi că estimările nu au fost cele adecvate”, a punctat Rotilă.
El a precizat că Federaţia Solidaritatea a strâns semnături pentru un protest public şi a afirmat că, atâta timp cât se poartă negocieri, nu declanşează procedura de strângere a semnăturilor pentru o grevă. „Există o ameninţare (n.r. – a posibilităţii de a strânge semnături pentru grevă) şi încercăm să anulăm această stare de tensiune şi să găsim soluţii”, a spus Rotilă.
Următoarea întâlnire între sindicate şi Ministerul Sănătăţii va avea loc pe 15 ianuarie.
Afaceri
Independența de ecosisteme: Cum să nu fii captivul unei platforme
Multe companii își construiesc prezența digitală pe platforme populare, fără să ia în calcul un aspect esențial: controlul. La început, aceste soluții par rapide și eficiente. În timp, limitele devin evidente.
Dependenta de un ecosistem închis poate afecta direct flexibilitatea, costurile și capacitatea de dezvoltare.
Ce înseamnă dependența de platformă
Dependența apare atunci când:
- nu ai acces real la cod
- funcționalitățile sunt limitate
- modificările depind de platformă
- costurile sunt impuse extern
În aceste situații, business-ul este legat de deciziile unui sistem asupra căruia nu are control.
Pentru companiile care urmăresc control total, o abordare bazată pe independenta digitala online oferă libertate reală de dezvoltare.
Limitările ecosistemelor închise
Platformele de tip „all-in-one” oferă simplitate, dar vin cu restricții:
- personalizare limitată
- integrare dificilă
- performanță controlată extern
- costuri variabile
Aceste limite apar odată cu creșterea business-ului.
Controlul asupra platformei
Un sistem propriu oferă:
- acces complet la cod
- posibilitatea de modificare
- integrare fără restricții
- adaptare rapidă
Acest control devine esențial în proiecte serioase.
Impactul asupra costurilor
Dependenta de platforme externe poate genera:
- taxe lunare
- costuri suplimentare pentru funcționalități
- limitări care impun upgrade-uri
Pe termen lung, costurile cresc.
Scalabilitatea
Platformele standard nu sunt construite pentru nevoi specifice.
Când business-ul crește:
- apar limitări
- performanța scade
- extinderea devine dificilă
Un sistem independent permite scalare fără blocaje.
Greșeli frecvente
Cele mai întâlnite:
- alegerea unei platforme doar pentru simplitate
- ignorarea limitărilor pe termen lung
- lipsa unei strategii
- focus pe costul inițial
Aceste decizii afectează dezvoltarea.
Diferența dintre rapid și sustenabil
O platformă rapidă de implementat nu este neapărat eficientă pe termen lung.
Un sistem bine construit necesită mai mult timp, dar oferă stabilitate și control.
Integrarea cu alte sisteme
Business-urile moderne au nevoie de integrare:
- CRM
- sisteme interne
- aplicații externe
Platformele limitate fac aceste integrări dificile.
Libertatea de dezvoltare
Independența înseamnă posibilitatea de a decide:
- cum evoluează platforma
- ce funcționalități sunt adăugate
- cum este optimizată
Această libertate este esențială.
Alegerea corectă
Decizia nu este despre tehnologie, ci despre control.
Companiile care își păstrează independența digitală pot crește fără limitări impuse extern.
Afaceri
CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru managementul riscurilor, reziliența teritorială și conservarea valorii economice și a activelor — depășind sfera performanței de mediu.
Ediția 2026 a Barometrului Construcțiilor Sustenabile, publicat de Observatorul pentru Construcții Sustenabile al Saint-Gobain, evidențiază totuși o discrepanță persistentă: deși actorii financiari recunosc importanța adaptării și a rezilienței mediului construit, integrarea acestora în deciziile de investiții, finanțare și asigurare rămâne limitată, din cauza beneficiilor insuficient demonstrate.
Băncile și asiguratorii: un nivel consistent, dar incomplet de conștientizare
Pentru prima dată de la lansarea sa în 2023, Barometrul Construcțiilor Sustenabile include un studiu calitativ internațional, axat pe adaptare și reziliență, realizat în rândul celor care activează în sectorul financiar – bănci comerciale, bănci de dezvoltare și asiguratori.
Această nouă componentă completează sondajul cantitativ internațional realizat anual (4.800 de actori implicați și 30.000 de cetățeni din 30 de țări).
Rezultatele arată că adaptarea la schimbările climatice și reziliența câștigă teren peste tot: atât în rândul actorilor financiari, cât și al celorlalți factori implicați (26% dintre mențiuni, în creștere cu 5 puncte față de 2025, după un avans deja semnificativ în anul precedent) și al cetățenilor intervievați.
Aceste dimensiuni se referă la capacitatea clădirilor și infrastructurii de a face față riscurilor climatice, de a absorbi șocurile și de a-și păstra valoarea în timp. Cu toate acestea, ele întâmpină încă dificultăți în a deveni criterii de structură în modelele economice și rămân greu de transpus operațional în deciziile privind creditarea sau alocarea capitalului.
Obstacolul principal: lipsa unei rentabilități demonstrate a investiției
Toți actorii consultați în cadrul Barometrului sugerează aceeași explicație: necesitatea de a demonstra clar rentabilitatea investițiilor în proiecte de adaptare și reziliență.
Spre deosebire de reducerea emisiilor de CO₂, care beneficiază de indicatori larg standardizați, reziliența se bazează pe beneficii pe termen lung, tratate probabilistic și adesea indirecte: reducerea pierderilor viitoare, continuitatea activității și conservarea valorii activelor.
Ca urmare, costurilor imediate și vizibile, uneori semnificative, le sunt contrapuse beneficii mai difuze, care sunt încă insuficient integrate în modelele financiare și de asigurare.
Transformarea rezilienței într-un atu economic
Pentru a accelera transformarea sectorului și tranziția către construcții sustenabile, este acum urgent ca reziliența să fie transformată într-un motor al performanței economice, al competitivității și al reducerii riscurilor.
Barometrul arată că 47% dintre actorii implicați consideră că domeniul construcțiilor sustenabile creează mai multă valoare decât construcțiile tradiționale — o evaluare care rămâne totuși prea fragilă, în special în Europa și regiunea Asia-Pacific.
În plus, trei pârghii cheie se conturează pentru a consolida sprijinul celor mai reticenți respondenți (6% dintre actorii implicați) în vederea continuării dinamicii în construcțiile sustenabile:
- concretizarea beneficiilor;
- garantarea performanței reale pentru utilizatori;
- demonstrarea competitivității economice a soluțiilor.
Instituțiile financiare joacă un rol esențial
În acest context, băncile și asiguratorii ocupă o poziție strategică: prin integrarea mai sistematică a aspectelor legate de adaptare și reziliență în procesele lor decizionale, pot juca un rol decisiv în trecerea de la o simplă ambiție comună la transformarea la scară largă a sectorului construcțiilor.
Acest lucru necesită progrese pe mai multe planuri:
- dezvoltarea unor repere și standarde mai operaționale;
- o mai bună transpunere financiară a riscurilor fizice;
- structurarea unor instrumente financiare adaptate;
- integrarea mai sistematică a rezilienței în evaluarea proiectelor și a portofoliilor.
Percepția domeniului construcțiilor sustenabile în România
Unul dintre rezultatele relevante pentru România evidențiază un nivel ridicat de familiaritate cu conceptul de construcții sustenabile printre actorii din sector. La nivel global, gradul de familiarizare cu acest concept s-a stabilizat în 2026: 67% dintre părțile interesate declară că înțeleg în mod clar ce presupune, iar 94% au auzit cel puțin o dată de construcțiile sustenabile. În acest context, România se remarcă printr-un nivel de informare semnificativ, 86% dintre respondenții din domeniu declarând că sunt familiarizați cu acest concept, comparativ cu media europeană de 69%.
Nivelul de familiarizare cu construcțiile sustenabile este ridicat în România și în rândul populației generale, unde 65% dintre respondenți declară că sunt familiarizați cu acest concept. Prin comparație, nivelul mediu global e de 39%, cel european e de 33%, în timp ce în alte piețe europene, precum Republica Cehă, acest procent scade la doar 14%, evidențiind un decalaj major de informare la nivel regional.
În ciuda unui nivel ridicat de familiarizare cu conceptul de construcții sustenabile, respondenții români care au o legătură cu domeniul au o înțelegere mai scăzută a elementelor concrete care definesc acest concept, comparativ cu media europeană. Doar 44% asociază construcțiile sustenabile cu reducerea amprentei de carbon a clădirilor, față de 69% la nivel european. Diferențe semnificative se observă și în cazul altor practici esențiale: utilizarea materialelor locale (31% vs. 56%), prioritizarea renovării clădirilor existente (31% vs. 59%), reutilizarea materialelor (39% vs. 69%) și reciclarea acestora (34% vs. 67%). Aceste decalaje indică o nevoie clară de aprofundare a înțelegerii operaționale a sustenabilității în sectorul construcțiilor din România.
Publicul din România manifestă un nivel ridicat de susținere pentru dezvoltarea construcțiilor sustenabile. Astfel, 72% dintre respondenți consideră că a construi mai sustenabil reprezintă o prioritate clară, comparativ cu 63% la nivel global. Acest rezultat indică un nivel puternic de așteptare din partea populației și poziționează România printre piețele în care presiunea publică poate accelera adoptarea practicilor sustenabile în sectorul construcțiilor.
În ansamblu, datele pentru România arată că piața locală beneficiază de un context favorabil: interesul public este puternic, iar gradul de familiarizare cu tema este ridicat. Următoarea etapă pentru accelerarea transformării sectorului este însă consolidarea înțelegerii concrete a ceea ce presupun, în practică, construcțiile sustenabile.
Cea de-a 4-a ediție completă a Barometrului Construcțiilor Sustenabile este disponibilă pe saint-gobain.com. De reținut că este necesară completarea unui formular scurt pentru a accesa versiunea integrală.
Afaceri
Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură
Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial.
Datele indică, însă, o schimbare de mentalitate. În timp ce studiile internaționale arată că doar o treime dintre proiectele de construcții sustenabile ajung să fie implementate, în România există deja comunități care trăiesc de peste un deceniu beneficiile reale ale locuirii verzi.
Piața rezidențială din România intră într-o etapă de maturizare în care criteriul dominant începe să se schimbe: de la „cât costă casa” la „cât costă să trăiești în ea.”
Tot mai mulți români încep să înțeleagă impactul direct al eficienței energetice asupra bugetului personal. Un studiu recent arată că 77% dintre proprietari au investit deja în ultimii ani în măsuri de eficiență energetică, principalul motiv fiind reducerea costurilor lunare.
În paralel, 80% dintre români evaluează o locuință, în funcție de costurile de întreținere, nu doar de prețul de achiziție, iar eficiența energetică a devenit un criteriu esențial pentru două treimi dintre cumpărători. Această schimbare de perspectivă vine pe fondul unei realități dure: fondul locativ din România este în mare parte învechit, cu aproximativ 70% dintre clădiri construite înainte de 1990, la standarde energetice scăzute. Practic, majoritatea locuințelor existente sunt ineficiente și costisitoare pe termen lung.
În acest context, diferența dintre locuințele tradiționale și cele eficiente energetic devine din ce în ce mai vizibilă în cifre concrete. Datele din piață arată că o locuință eficientă poate reduce consumul de energie chiar și cu până la 90% față de una convențională, ceea ce înseamnă economii anuale de ordinul miilor de euro.
Cu toate acestea, bariera psihologică rămâne puternică. Peste 70% dintre români nu intenționează să investească în sisteme moderne de încălzire, principalul motiv fiind costul inițial ridicat. Cu alte cuvinte, piața înțelege beneficiile, dar ezită în fața investiției.
Aici apare ruptura reală dintre intenție și acțiune.
În acest peisaj, dezvoltatori, precum Ecovillas, vin cu un model care mută discuția din zona teoretică în cea practică. Activă pe piață din 2014, cu sute de locuințe construite și livrate deja, compania este prima din România care a construit comunități bazate pe eficiență energetică și mentenanță minimă, folosind tehnologii precum pompe de căldură geotermale, ventilație cu recuperare de căldură și materiale fără emisii toxice.
“În unele cazuri, diferența de costuri de operare poate depăși 2.000 de euro pe an, iar pe termen mediu investiția inițială, mai mare cu 10–20% , începe să se amortizeze rapid”, afirmă reprezentanții Ecovillas.
Conceptul promovat de Ecovillas – „effortless maintenance living” – mută accentul de pe ideea de „eco” ca sacrificiu sau cost suplimentar, către ideea de timp câștigat și predictibilitate. Rezultatul nu este doar unul de mediu, ci unul economic: costuri de întreținere reduse și o predictibilitate a cheltuielilor pe termen lung, într-un context în care prețurile la energie au devenit volatile.
Ecovillas anunță planuri de dezvoltare de peste 50.000 de metri pătrați de locuințe în următorii ani, într-un efort care nu vizează doar extinderea, ci și educarea pieței.
„După 10 ani, putem vorbi despre sustenabilitate în termeni concreți, nu teoretici. Pentru clienții noștri, acest concept s-a tradus în costuri predictibile, autonomie și o calitate a vieții care nu depinde de fluctuațiile pieței energetice”, declară reprezentanții Ecovillas.
Exemplele concrete arată că, într-o locuință eficientă, consumul este mai redus decât într-o casă standard, deci chiar și în condiții de creștere a prețurilor la energie, acest lucru reduce impactul scumpirilor asupra bugetului familiei.
De exemplu, la o casă eficientă după standarde nZEB, de 134 mp utili, consumul mediu anual calculat pentru o familie cu 4 membrii – în care e asigurată încălzirea, răcirea locuinței, sistem de ventilație cu recuperare și apa caldă menajeră – este în jur de 4.500 kWh/an, ceea ce înseamnă un cost mediu de 5600 lei/an. În cazul unei case încălzită cu centrală pe gaz, cu tâmplărie obișnuită și fără izolație eficientă, costul poate ajunge la circa 10.000 lei/an. La o casă mai veche, diferențele pot fi mai mari.
În esență, schimbarea este deja în curs: românii nu mai cumpără doar metri pătrați, ci încep să cumpere costuri viitoare mai mici. Iar în momentul în care educația economică va ajunge din urmă interesul, locuințele verzi nu vor mai fi o alternativă, ci noul standard.
-
Uncategorizedacum 5 zileUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Afaceriacum o săptămânăCe tipuri de bluze de damă există și cum le diferențiezi corect?
-
Uncategorizedacum o săptămână„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
-
Afaceriacum 6 zileCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Afaceriacum 6 zileRomânii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură
-
Afaceriacum 7 zileThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Uncategorizedacum o săptămânăUn stil de viață mai bun: Samsung prezintă noile electrocasnice BESPOKE AI pentru bucătărie și casă, 2026

