Lefurile demnitarilor s-au mărit din această lună cu aproape 10 procente, ceea ce în unele cazuri echivalează cu un salariu minim pe economie în plus, pe...
Potrivit noi modificări firmele, PFA-urile, întreprinderile individuale sau familiale şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică nu mai pot transfera bani cu ajutorul internet banking...
Simona Halep a susţinut, într-un interviu pentru The Guardian, că tot ceea ce a făcut în viaţă a fost pentru tenis , subliniind că peste zece...
Acestea trebuie să aibă un stagiu de cotizare cu opt ani mai mare decât cel cerut prin lege ca stagiu complet. De asemenea, cuantumul pensiei anticipate...
Însă în luna aprillie a acestui an, magistratul îşi termină oricum mandatul, iar visul său de a vira spre şefia DNA pare unul deja compromis. Funcţia...
Dumitru Iliescu, fost şef SPP, susţine că Olguţa Vasilescu are şanse reale de a-l învinge pe Iohannis la următoarele alegeri prezidenţiale: Unii dintre dumneavoastră se întreabă...
Valorile apartamentelor noi şi vechi din Bucureşti au fost majorate pentru acest an în grila notarilor. Valorile apartamentelor cu două camere, confort I, construite după 2011...
Un tur doi al alegerilor prezidenţiale între Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea ar fi un blat, un aranjament ce i-ar conveni actualului preşedinte, pentru că din...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a declarat „încrezătoare” înaintea debutului în noul sezon din circuitul WTA, cu ocazia turneului de la Syndey,...
Dosarul Dragnea v Commission Case T 738/18 a fost inregistrat pe data de 11.12.2018. Surse de la Luxemburg au explicat pentru Ziare.com ca Liviu Dragnea nu...