Canada le-a cerut sâmbătă aliaţilor săi să o susţină în relaţia cu Beijingul pentru a obţine eliberarea cetăţenilor săi deţinuţi „arbitrar” în China, subliniind că acesta...
În Ajunul Crăciunului, oamenii legii s-au aflat din nou la datorie, pentru ca restul cetățenilor să aibă parte de niște sărbători liniștite, în siguranță. Iar rezultatele...
„Cică a zis Dănileţ, mă, care e judecător de penal şi a fost membru în CSM – ul ăla care a adus justiţia în halul în...
Este vorba despre convenţia de evitare a dublei impuneri între România şi Spania. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, dar momentan nu se aplică. Este nevoie...
O romanca vrea să-i ia locul. Tânara a fost admisă la Harvard şi e pasionată de tenis şi de matematică. Mihaela Mărculescu a facut înot şi...
În doar puţin peste o lună au avut loc peste 2.400 de acţiuni. “ Au fost constatate 479 de infracţiuni, iar faţă de 498 de persoane...
Alexandrov a anunţa că, prin franciza pe care a preluat-o, a intermediat proprietăţi în valoare de 4 milioane de euro. „Am reuşit performanţa de a intermedia...
Cu toate acestea, Macaulay Culkin a jucat în continuare în mai multe filme, dar şi-a făcut şi o formaţie de rock, The Pizza Underground. Acesta a...
Anul viitor bugetul Sănătății va pierde aproximativ 1,3 miliarde de lei (270 de milioane de euro). Banii proveneau din taxa pe viciu, care a intrat până...
USR a calculat cât au cheltuit autorităţile locale în acest an pentru iluminatul festiv şi focurile de artificii de Revelion, suma ridicându-se la 50 de milioane...