Au găsit în cutia poştală o scrisoare de la autoritatea financiară, în care erau anunţaţi că li s-au şters datoriile mărunte către stat. Adică orice amenzi...
Pentru că este protejata lui Dumitru Buzatu, această a fost promovată şi a beneficiat de o creştere constantă a salariului. Mai mult decât atât, preşedintele CJ...
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat studiul de fundamentare pentru realizarea în Parteneriat Public Privat privind proiectul canalu Dunăre Bucureşti. Stadiul fizic al canalului este de...
Protrivit unui top al revistei Forbes, Kendall Jenner, una dintre cele 5 surori Kardashian, a reuşit să ocupe pentru cel de-al doilea an consecutiv, după ce...
Un nou punct de frontieră cu Bulgaria a fost inaugurat luni în judeţul Constanţa, iar lucrările de amenajare au avut în vedere ca acesta să întrunească...
Eugen Tomac este de părere că „ori i se găseşte un loc la Bălăceanca, ori la Rahova”. „Paranoicul de la Gratia Pe de o parte, nonconflictuala...
Decizia a fost luată luni, în Biroul Executiv al PNL, notează Mediafax. Sorin Buşe a fost ministru al Transporturilor în Cabinetul lui Dacian Cioloş. Între 2010...
Călin Popescu Tăriceanu a absolvit Liceul ”Sf. Sava” din Bucureşti, iar după aceea a a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti...
Dosarul în care a fost reclamată Carmen Iohannis urmează să fie repartizat unui alt procuror. Cristian Lazăr va reveni la Timişoara, iar dosarul pe care il...
Circoteca continua! Sedinta publica a Comisiei de Disciplina din cadrul Politiei Locale Ploiesti de azi, orele 13.30 – s-a amanat iar fara temei legal din motive...