Connect with us

Afaceri

EXCLUSIV! Legătura CIA cu pesta porcină africană! Dezastru planificat. Rolul Rusiei | JiulAZI

Publicat

pe

 În doar şase săptămâni, un focar al bolii a forţat sacrificarea a 500.000 de porci pentru a preveni o epidemie de animale la nivel naţional. Acelaşi lucru pare să se întâmple astăzi în România. Pierderile economice sunt uriaşe, iar prima ţară care a anunţat că sistează importul de carne de porc din România a fost Rusia.

 

„Decizia a fost luata din cauza înrăutăţirii situaţiei epizootice cu privire la pesta porcină africană si a dovezilor privind extinderea epidemiei in Uniunea Europeana. În special, potrivit International Epizootic Bureau, un nou focar a fost înregistrat în randul porcilor mistreţi din zona Satu Mare din România”, se arăta într-un comunicat de presă al Autorităţii Sanitar Veterinare din Rusia, în luna mai când nimeni nu se aştepta la un dezastru de asemenea amploare.

 

Autorităţile române dau din umeri şi nu-şi pot explica nici acum de ce s-a ajuns în această situaţie dramatică şi nici nu pot sista catastrofa care se preconfigurează pentru ţara noastră. Cum a ajuns virusul în România şi cum de s-a extins aşa rămâne un mister.

Cazul Cuba – CIA

 

O sursă din interiorul serviciilor secrete americane a dezvăluit pentru Newsday la acea vreme, că a primit virusul într-un container sigilat, fără marcaj, la o bază de armată din S.U.A., unde se afla şi un teren de antrenament CIA din zona Canalului Panama, cu instrucţiuni pentru a o implanta şi a da vina ulterior pe  grupul de terorişti anti-Castro. Nu a ştiut atunci exact despre ce este vorba.

 

 

Epidemia din 1971, prima şi singura dată când boala a lovit emisfera vestică, a fost denumită „evenimentul cel mai alarmant” din 1971 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. 

 

Pesta porcină africană este o boală virală extrem de contagioasă şi de obicei letală care infectează doar porcii şi, spre deosebire de gripa porcină, nu poate fi transmisă oamenilor. Toată producţia de carne de porc din Cuba s-a oprit pentru câteva luni.

 

Un purtător de cuvânt al CIA, Dennis Berend, ca răspuns la o solicitare celor de la Newsday, a declarat: „Nu comentăm despre informaţii din surse nedefinite şi obscure.”

 

Cum de a izbucnit această epidemie în Cuba a fost un mister pentru specialişti. Mulţi au considerat totuşi că virusul a intrat în Cuba fie prin intermediul gunoiului de la un avion comercial, fie din cauza unor cârnaţi adusi de marinarii comercianţi.

 

Nu s-a anchetat suficient subiectul de către autorităţi la acea vreme, chiar dacă jurnaliştii de la Newsday au insistat mult şi au pus totul cap la cap. Totuşi la doi ani distanţă de la acest moment dramatic pentru cubanezi, preşedintele Nixon a interzis utilizarea armenlor chimice ofensive şi a războaielor biologice.

 

Sursa din interiorul serviciilor secrete americane a spus că, la începutul anului 1971, a primit virusul într-un container sigilat, neetichetat la Ft. Gulick, o bază a armatei în zona Canalului Panama. De asemenea, CIA are un centru de formare paramilitară pentru personalul de carieră şi mercenari la Ft. Gulick.

 

 

Containerul a fost dat apoi unei persoane din zona Canal, care a luat-o cu barca şi a transferat-o spre persoane aflate la bordul unui traul de pescuit de pe coasta Panamei. Sursa a spus că nu şi-a dat seama despre ce substanţă este vorba decât după izbucnirea focarului din Cuba. 

 

O altă persoană implicată în operaţiune, un exilat cubanez, care a dorit să rămână anonim, a declarat că se afla în traul când virusul a fost adus la bord. El a spus că traulul a tranferat virusul pe Insula Navassa, o insulă mică, pustie, situată, între Jamaica şi Haiti. De acolo, containerul a ajuns în Cuba şi dat altor agenţi de pe coasta de sud în apropierea bazei US Navy la Guantanamo Bay.

Sursa de pe trauler, care fusese instruită de CIA şi efectuase misiuni anterioare pentru agenţie, a declarat că nu a văzut oficialităţi CIA la bordul navei, dar a adăugat: „Am fost bine plătiţi, iar grupurile de exil cubaneze nu au aceşti bani … „

 

Senatul American a demarat o anchetă cu privire la acest eveniment în anul 1977, dar CIA a negat că ar avea vreo legătură cu introducerea virusului peste porcine africane în SUA. Cazul a fost închis, dar misterul pestei din Cuba nu a fost desluşit nici până acum.

Afaceri

Petreceri pentru copii în Timișoara, la Energy Kids Family Center din Shopping City

Publicat

pe

De

Organizarea unei petreceri pentru copii a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un simplu eveniment de familie. Părinții caută tot mai des locuri special amenajate, unde cei mici să se poată bucura de joacă, mișcare și activități interactive, într-un cadru sigur și bine organizat. În Timișoara, una dintre opțiunile care s-a impus prin concept și locație este Energy Kids Family Center din Shopping City Timișoara, un spațiu dedicat petrecerilor pentru copii și evenimentelor aniversare.

Un centru de joacă modern oferă avantaje clare față de organizarea unei petreceri acasă: spațiu suficient, activități gândite pentru copii, mai puțin stres pentru părinți și o experiență mult mai dinamică pentru invitați. Copiii au libertatea să se miște, să se joace și să interacționeze, iar evenimentul capătă un ritm natural, fără momente moarte sau improvizații.

Energy Kids este gândit exact pentru acest tip de evenimente. Amplasarea în Shopping City Timișoara îl face ușor de găsit pentru invitați și comod pentru părinți, iar spațiul este adaptat atât pentru joacă, cât și pentru momentele festive ale unei aniversări. Conceptul este unul simplu și eficient: distracție pentru copii, organizare clară și un cadru sigur.

Unul dintre marile avantaje ale unei petreceri organizate într-un astfel de spațiu este faptul că părinții nu mai trebuie să se ocupe de fiecare detaliu. Activitățile, dinamica evenimentului și folosirea spațiului sunt deja gândite pentru copii, ceea ce transformă aniversarea într-o experiență relaxată pentru toată lumea.

Pentru cei care vor să afle mai multe despre această opțiune și despre cum pot fi organizate petreceri pentru copii la Energy Kids Center Timisoara https://stirilebanatului.ro/petreceri-copii-timisoara/, există informații detaliate despre concept, spațiu și tipul de evenimente care pot fi organizate în această locație din Shopping City.

Indiferent de vârsta copilului, alegerea unui spațiu dedicat pentru petrecere face diferența dintre o întâlnire obișnuită și un eveniment cu adevărat reușit. Un loc bine gândit, cu activități potrivite și suficient spațiu pentru joacă, înseamnă mai multă distracție pentru copii și mai puține griji pentru părinți.

Pentru rezervări și informații suplimentare despre organizarea unei petreceri la Energy Kids din Shopping City Timișoara, cei interesați pot contacta direct locația la telefon 0724.490.861.

Citeste in continuare

Afaceri

HIDROIZOLATII CONDURARU: Izolatii si termoizolatii cu PIR la standard nZEB

Publicat

pe

În domeniul construcțiilor moderne, conceptul de izolare nu mai poate fi tratat ca o etapă secundară sau ca o simplă completare a structurii unei clădiri. Izolațiile și termoizolațiile reprezintă astăzi elemente fundamentale ale proiectării și execuției, având un impact direct asupra comportamentului energetic al clădirii, asupra durabilității acesteia și asupra confortului utilizatorilor. Evoluția normativelor europene și introducerea standardului nZEB au schimbat radical modul în care sunt gândite și realizate aceste lucrări, impunând un nivel ridicat de precizie, competență și responsabilitate profesională.

Materialele termoizolante performante, precum panourile din poliizocianurat (PIR), sunt rezultatul unor cercetări îndelungate și al progresului tehnologic din domeniul materialelor de construcții. Aceste materiale sunt proiectate pentru a răspunde cerințelor stricte privind transferul termic, siguranța la foc și stabilitatea în timp. Totuși, utilizarea lor eficientă nu este posibilă în lipsa unei execuții corecte, adaptate caracteristicilor fizice și mecanice ale materialului. Din acest motiv, rolul specialiștilor în izolații și termoizolații devine esențial, iar diferența dintre o lucrare realizată empiric și una executată profesionist este semnificativă și măsurabilă.

În cazul clădirilor conforme cu standardul nZEB, cerințele de performanță energetică sunt atât de ridicate încât orice neconformitate în execuția termoizolației poate compromite întregul concept al construcției. Punțile termice, discontinuitățile stratului termoizolant, îmbinările neetanșe sau compatibilitatea deficitară dintre termoizolație și hidroizolație conduc la pierderi de energie, condens interstițial și degradări premature. Aceste fenomene nu sunt întotdeauna vizibile imediat, dar efectele lor apar în timp, afectând atât structura clădirii, cât și costurile de exploatare.

Panourile PIR sunt apreciate pentru coeficientul lor scăzut de conductivitate termică, care permite atingerea performanțelor nZEB cu grosimi reduse ale stratului termoizolant.

Această caracteristică este extrem de importantă în proiectele unde spațiul este limitat sau unde soluțiile constructive trebuie să respecte anumite restricții arhitecturale. Cu toate acestea, tocmai această performanță ridicată impune o execuție precisă. Orice tăiere incorectă, montaj neuniform sau detaliu de racordare tratat superficial poate diminua eficiența sistemului termoizolant.

Din perspectivă inginerească, termoizolația nu poate fi analizată izolat, ci doar ca parte integrantă a anvelopei clădirii. Interacțiunea dintre termoizolație, hidroizolație, suportul structural și finisajele exterioare trebuie înțeleasă și gestionată corect. Specialiștii în domeniu cunosc aceste relații complexe și pot anticipa comportamentul sistemului în condiții reale de exploatare, inclusiv variațiile de temperatură, umiditate și solicitările mecanice.

Execuția lucrărilor de izolații și termoizolații necesită nu doar cunoștințe teoretice, ci și experiență practică acumulată în timp. În șantier, situațiile neprevăzute sunt frecvente, iar soluțiile standard nu sunt întotdeauna aplicabile fără adaptări. Un specialist cu experiență poate identifica rapid potențialele riscuri și poate lua decizii corecte pentru a asigura continuitatea și eficiența sistemului termoizolant. În lipsa acestei experiențe, chiar și materialele de cea mai bună calitate pot fi utilizate greșit.

Hidroizolațiile joacă un rol complementar, dar la fel de important, în protejarea termoizolației și a structurii clădirii. Apa și umezeala sunt factori majori de degradare, iar pătrunderea lor în stratul termoizolant reduce semnificativ performanța termică și accelerează deteriorarea materialelor. De aceea, coordonarea corectă între lucrările de hidroizolație și cele de termoizolație este esențială, mai ales în cazul soluțiilor moderne utilizate în clădirile nZEB.

Specialiști precum cei din cadrul Hidroizolații Conduraru abordează aceste lucrări dintr-o perspectivă integrată, având în vedere întregul sistem constructiv și nu doar o etapă singulară.

Această abordare este specifică unei practici profesioniste și reflectă o înțelegere aprofundată a cerințelor actuale din domeniul construcțiilor. În locul unor soluții generale, sunt aplicate metode adaptate fiecărui proiect, în funcție de destinația clădirii, condițiile de mediu și cerințele energetice.

Un alt aspect esențial îl reprezintă durabilitatea soluțiilor adoptate. O termoizolație PIR nZEB, realizata corespunzator integrată într-un sistem bine conceput, își menține performanțele pe termen lung, contribuind la reducerea consumului de energie și la stabilitatea microclimatului interior. Aceasta nu este doar o chestiune de confort, ci și una de eficiență economică și responsabilitate față de resurse.

Din punct de vedere educațional și profesional, lucrările de izolații și termoizolații pot fi considerate o disciplină în sine, care necesită cunoștințe solide de fizica construcțiilor, materiale și tehnologie de execuție. Tocmai de aceea, implicarea unor specialiști cu pregătire și experiență este esențială pentru obținerea unor rezultate conforme cu standardele actuale. Alegerea unei echipe specializate nu reprezintă un cost suplimentar, ci o investiție în calitatea și durabilitatea construcției.

În concluzie, realizarea lucrărilor deizolații și termoizolații cu PIR pentru clădiri nZEB nu poate fi tratată superficial. Complexitatea cerințelor tehnice și importanța acestor lucrări în ansamblul construcției impun apelarea la specialiști care înțeleg atât teoria, cât și practica domeniului. Experiența, atenția la detalii și abordarea integrată sunt elementele care fac diferența între o soluție aparent corectă și una cu adevărat performantă.

În acest context, colaborarea cu profesioniști precum Hidroizolații Conduraru devine o alegere logică pentru cei care urmăresc calitate, eficiență și durabilitate reală în construcțiile moderne.

Citeste in continuare

Afaceri

Cum să alegi ușa de garaj perfectă pentru casa ta

Publicat

pe

De

Alegerea unei uși de garaj nu este doar o decizie practică, ci și una care influențează siguranța, confortul și aspectul general al locuinței. O ușă de garaj bine aleasă protejează mașina, contribuie la izolarea termică și completează armonios arhitectura casei. La XPT DOORS, fiecare proiect este tratat personalizat, astfel încât soluția finală să răspundă perfect nevoilor tale.

Tipul de ușă – primul criteriu esențial

Printre cele mai căutate soluții se numără ușile de garaj secționale, apreciate pentru modul eficient de deschidere pe verticală și pentru economia de spațiu. Acestea sunt ideale atât pentru garajele individuale, cât și pentru cele integrate în structura casei.

Panourile izolate asigură un nivel ridicat de protecție termică, iar sistemele moderne de rulare garantează o funcționare silențioasă și sigură, chiar și în condiții de utilizare intensă.

Automatizarea – confort zilnic fără compromisuri

Tot mai mulți proprietari aleg automatizări pentru uși de garaj, care permit deschiderea rapidă prin telecomandă sau aplicații dedicate. Acest sistem elimină disconfortul cauzat de coborârea din mașină și sporește siguranța prin mecanisme de blocare inteligente.

Design și personalizare

Ușa de garaj poate deveni un element decorativ important. La XPT DOORS, poți opta pentru diverse texturi, culori, ferestre decorative sau uși pietonale integrate, astfel încât produsul final să se potrivească perfect stilului arhitectural al casei tale.

Cu peste două decenii de experiență în domeniul sistemelor de acces, XPT DOORS oferă servicii complete de consultanță, măsurători, transport, montaj profesionist și suport post-garanție.

Solicită o ofertă personalizată pentru ușa de garaj ideală direct pe www.xpt.ro și bucură-te de siguranță și confort pe termen lung.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

6 ore inainte

Sănătatea oamenilor dintr-un municipiu din România se află in pericol. Stau în frig de peste o săptămână!

Municipiul Motru din Gorj se confruntă cu o criză gravă de termoficare, care durează de peste o săptămână. Peste 10.000...

Afaceri2 zile inainte

Petreceri pentru copii în Timișoara, la Energy Kids Family Center din Shopping City

Organizarea unei petreceri pentru copii a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un simplu eveniment de familie. Părinții caută...

Uncategorized2 zile inainte

TCL amplifică experiența Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru fani și sportivi la Milano Cortina 2026, oferind publicului din întreaga lume viziunea „It’s Your Greatness”

TCL Edelweiss Land se deschide la gara Milano Centrale, prezentând inovația în inima orașului TCL, companie globală de tehnologie și...

Uncategorized2 zile inainte

Televizoarele și monitoarele OLED Samsung 2026 sunt compatibile cu NVIDIA® G-SYNC™ pentru performanțe de jocuri de elită

Televizoarele și monitoarele de jocuri OLED Samsung 2026 sunt compatibile cu G-SYNC și dispun de rate de refresh de ultimă...

Uncategorized3 zile inainte

Universitatea Tehnică de Construcții București lansează campania de admitere 2026 „Lumea e Work in Progress” și îi invită pe tineri să construiască lumea în care vor să trăiască

Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) lansează campania de admitere 2026, sub conceptul „Lumea e Work in Progress”, o invitație...

Uncategorized4 zile inainte

Bergerat Monnoyeur România: Viitorul construcțiilor este despre echipe mixte – Om + Mașină + AI

Compania estimează că vom avea un an de ajustare într-o piațăprovocatoare în care infrastructura rămâne principalul pilon de investiții București,...

Exclusiv4 zile inainte

Anvelopele care protejeaza desertul preferat – cum influenteaza drumul gustul placerii

Pentru multi oameni, desertul preferat nu este doar o prajitura sau un preparat dulce, ci un mic ritual de bucurie....

Uncategorized4 zile inainte

Zyxel Networks oferă furnizorilor de servicii IT mai multă putere pentru a se extinde și a crește

Cea mai recentă versiune a platformei de gestionare cloud Nebula facilitează configurarea și gestionarea mai multor locații în care sunt...

5 zile inainte

Ion Mihai Desrobitu va boxa pe 14 februarie la Ploiești, în al 11-lea meci profesionist

Boxerul profesionist român Ion Mihai Desrobitu, originar din Râmnicu Vâlcea, va susține pe 14 februarie al 11-lea meci din cariera sa...

Uncategorized5 zile inainte

Garmin lansează campania „Ziua Îndrăgostiților 2026” – cadouri inteligente pentru cei dragi, între 2 și 14 februarie

București, 2 februarie 2026 – Luna iubirii începe cu vești bune pentru toți cei care caută un cadou cu adevărat special....

Uncategorized6 zile inainte

Puterea unui smartphone pliabil, într-o nouă generație. HUAWEI Mate X7 – excelență în fotografie și durabilitate remarcabilă

București, 02.02.2026 – Cel mai nou smartphone pliabil lansat de HUAWEI a ajuns în România. Este vorba despre HUAWEI Mate X7,...

Afaceri7 zile inainte

HIDROIZOLATII CONDURARU: Izolatii si termoizolatii cu PIR la standard nZEB

În domeniul construcțiilor moderne, conceptul de izolare nu mai poate fi tratat ca o etapă secundară sau ca o simplă...

Afacerio săptămână inainte

Cum să alegi ușa de garaj perfectă pentru casa ta

Alegerea unei uși de garaj nu este doar o decizie practică, ci și una care influențează siguranța, confortul și aspectul...

Afacerio săptămână inainte

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR Magic8 Pro pus la încercare de fotografi profesioniști în condiții extreme

București, 29 ianuarie 2026 – HONOR anunță debutul unei campanii foto dedicate modelului său flagship, HONOR Magic8 Pro, o inițiativă menită să...

Uncategorizedo săptămână inainte

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Știrile Săptămânii