Afaceri
Timpul, măsurat cu opere de artă pe cadran | JiulAZI
Personalizarea este unul dintre elementele definitorii ale unui ceas de lux. Orice cumpărător care este dispus să plătească sume cu multe zerouri pentru un mic obiect care măsoară timpul, plasat la încheietura sa, are pretenţia de a se bucura de un unicat. Acesta este motivul pentru care, pe lângă tradiţie şi măiestrie, ceasornicarii mizează pe personalizarea fiecărei piese, fie prin detalii tehnice şi forme sculpturale realizate manual, fie prin transformarea cadranului sau a bezelului în opere de artă.
Parmigiani Tonda 1950 Marcello Lo Giudice
Un prim exemplu al nivelului până la care a ajuns personalizarea în domeniul ceasornicăriei este colaborarea dintre Parmigiani şi Lo Giudice. Atras şi inpirat totodată de lucrările pictorului italian Marcello Lo Giudice, fondatorul Parmigiani Fleurier, Michel Parmigiani a decis să folosească un tablou al acestuia ca subiect pentru o ediţie limitată. Aşa se face că, fiecare dintre cele 12 piese ale colecţiei Tonda 1950 Marcello Lo Giudice devine un unicat care reflectă pe cadran câte o porţiune diferită a picturii „Eden Universe, Eden Ocean”. Prima etapă a creaţiei este o gravare cu laser a materialului de bază din cadran transformând o suprafaţă perfect plană într-una cu o textură aparte. Urmează adăugarea pigmenţilor de culoare. Este acelaşi proces tehnologic folosit de Lo Giudice pentru pânzele sale pe care chiar Parmigiani le caracterizează drept „modul în care o prismă din sticlă separă lumina albă într-un întreg spectru de culori”. Tocmai pentru a scoate în evidenţă cadranul, indicatoarele ceasului – în forma frunzelor de salvie – sunt mai subţiri decât cele ale modelului clasic Tonda.
Personalizarea celor 12 piese din ediţia specială Tonda 1950 Marcello Lo Giudice, este împinsă mai departe prin gravarea „Unique Piece” (n.n. – piesă unică) şi a unui număr unic de înregistrare pe carcasa din aur roz, însoţite de numele „Marcello” şi „Michel” ca simbol al acestei colaborări artistice. Colecţia limitată este animată de mecanismul automatic PF702 care are o rezervă de putere de 48 de ore. Cureaua ceasurilor este realizată de artizanii de la Hermes, iar preţul unui exemplar este de circa 30.000 de euro.

Hublot Big Bang Meca-10 Shepard Fairey
Chiar dacă nu sunţeţi convinşi că aţi auzit de numele Shepard Fairey, cu siguranţă aţi văzut pe undeva una sau mai multe dintre operele sale. Cea mai cunoscută este, fără îndoială, „Hope”, un poster realizat pentru campania electorală a fostului preşedinte american Barack Obama. Dar şi proiectul „Obey” a ajuns pe ecranele televizoarelor şi ale computerelor graţie colecţiei de haine pe care a inspirat-o. Graţie acestor creaţii, artistul stradal Shepard Fairey a fost cooptat de Hublot pentru a pune umărul o altă interpretare a colecţiei „Hublot Loves Art”, dând naştere piesei Big Bang Meca-10 Shepard Fairey. Pus în mişcare de calibrul HUB1201 cu o rezervă de putere de zece zile, ceasul este comercializat într-o ediţie limitată la 100 de exemplare recunoscută uşor mulţumită emblemei Star Gear amplasată în zona orei 3. Carcasa de 45 mm este realizată din fibră de carbon cu un strat superior de Texalium împodobit cu un motiv floral tribal care imită stilul artistic distinctiv al lui Fairey. Preţul unei piese din ediţia limitată Hublot Big Bang Meca-10 Shepard Fairey este de aproximativ 25.000 de euro.

Jaeger-LeCoultre Reverso Tribute Enamel
O „găselniţă” a casei Jaeger-LeCoultre pentru a crea o nouă ediţie limitată este şi împlinirea a 100 de ani de la moartea unui artist respectat în Elveţia, pictorul simbolist Ferdinand Hodler (1853 – 1918). Producătorul elveţian de ceasuri de lux a decis să marcheze acest eveniment cu o ediţie limitată Reverso Tribute Enamel sub sigla „Métiers Rares”. Ediţia este compusă din trei modele, fiecare realizat în câte opt exemplare. Cele 24 de piese au gravată pe spatele carcasei pivotante câte o reproducere a unui tablou al lui Hodler. Altul pentru fiecare ceas. Carcasa dreptunghiulară, în stilul Art Deco, este realizată din aur alb, măsoară 45,5 mm x 27,4 mm şi are o grosime de 9,73 mm. În interior se află calibrul 822A / 2 realizat „in house” de Jaeger-LeCoultre.
(Articol publicat în ediţia de luni, 3 septembrie 2018, a revistei Capital. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)
Afaceri
EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în funcție de locație.
Platforma afișează informații despre evenimentele gratuite și facilitează identificarea acestora de către persoanele interesate. Prezentarea informațiilor urmărește creșterea vizibilității evenimentelor și conectarea acestora cu publicul interesat.
EvenimenteGratuite.ro are exclusiv un rol de informare și promovare și nu este organizatorul evenimentelor prezentate pe site. Programul, condițiile de participare și eventualele modificări sunt stabilite și comunicate de organizatorii fiecărui eveniment.
Publicului îi este recomandată verificarea informațiilor înainte de participare.
Organizatorii care doresc să crească vizibilitatea unui eveniment cu acces gratuit pot solicita o ofertă de promovare din partea echipei EvenimenteGratuite.ro. Adresa de contact este salut@evenimentegratuite.ro.
Afaceri
Maximizarea rezultatelor afacerii prin strategii digitale integrate și eficiente
Succesul în mediul online nu apare întâmplător. Companiile care obțin rezultate constante investesc în planificare, optimizare și promovare. Un element esențial îl reprezintă creare site de prezentare, deoarece website-ul este punctul central al comunicării dintre brand și potențialii clienți.
În prezent, majoritatea consumatorilor caută informații online înainte de a lua o decizie de cumpărare. Ei compară alternative, verifică recenzii și analizează profesionalismul companiilor. Din acest motiv, prezența digitală are un impact direct asupra dezvoltării unei afaceri.
Un website modern trebuie să fie rapid, intuitiv și adaptat tuturor dispozitivelor. Utilizatorii apreciază platformele care oferă acces rapid la informații și care elimină obstacolele din procesul de navigare. O experiență pozitivă contribuie la creșterea încrederii și la îmbunătățirea ratelor de conversie.
Designul profesional influențează percepția asupra brandului. O platformă bine organizată transmite seriozitate și atenție la detalii. În plus, structura clară a paginilor îi ajută pe vizitatori să găsească rapid informațiile importante și să interacționeze mai ușor cu afacerea.
Conținutul are un rol esențial în procesul de atragere și convingere a publicului. Articolele informative, studiile de caz și paginile bine optimizate oferă valoare și demonstrează expertiza companiei. Acest lucru contribuie la dezvoltarea unei relații solide cu utilizatorii.
Pe lângă experiența oferită de website, vizibilitatea este un factor decisiv. Chiar și cea mai bună platformă poate avea rezultate limitate dacă nu este găsită de publicul potrivit. De aceea, optimizarea și promovarea trebuie să facă parte din aceeași strategie.
Pentru atragerea unui trafic relevant și pentru creșterea vizibilității în motoarele de căutare, multe afaceri aleg servicii de optimizare SEO, una dintre cele mai eficiente investiții digitale pe termen lung.
Optimizarea SEO presupune îmbunătățirea structurii tehnice a website-ului, dezvoltarea conținutului și monitorizarea constantă a performanței. Atunci când toate aceste elemente funcționează împreună, platforma poate genera trafic organic constant și poate atrage utilizatori interesați de produsele sau serviciile oferite.
Traficul organic are avantajul de a aduce vizitatori care caută deja soluții relevante. Astfel, șansele de conversie sunt mai ridicate, iar rezultatele se acumulează în timp. Companiile care investesc constant în optimizare observă frecvent creșteri ale notorietății și ale numărului de solicitări.
Datele colectate din comportamentul utilizatorilor oferă informații valoroase despre performanța website-ului. Analiza acestor informații permite identificarea paginilor eficiente și a zonelor care necesită îmbunătățiri. Deciziile bazate pe date reale sunt mai eficiente și contribuie la utilizarea optimă a resurselor.
Pe lângă optimizarea organică, promovarea plătită accelerează procesul de atragere a clienților. Campaniile bine configurate permit afișarea ofertelor exact în momentul în care utilizatorii caută produse sau servicii relevante.
Pentru rezultate rapide și măsurabile, companiile investesc în promovare plătită Google, o metodă eficientă de generare a lead-urilor și a vânzărilor.
Campaniile moderne permit segmentarea precisă a publicului și optimizarea continuă a mesajelor. Acest lucru contribuie la creșterea rentabilității investiției și la îmbunătățirea performanței generale a strategiei de marketing.
O strategie digitală eficientă presupune colaborarea dintre toate componentele importante: website, SEO, conținut, promovare și analiză de date. Atunci când aceste elemente sunt integrate corect, rezultatele devin mai stabile și mai predictibile.
Pe termen lung, beneficiile sunt evidente. Crește numărul de clienți, se consolidează reputația brandului și se dezvoltă relații mai puternice cu publicul. În plus, investițiile realizate în mediul online produc efecte care se acumulează și generează valoare constantă.
Companiile care tratează mediul digital ca pe un activ strategic observă frecvent creșteri ale veniturilor și o poziționare mai bună în piață. Aceste avantaje oferă stabilitate și creează premisele unei dezvoltări sustenabile.
În concluzie, integrarea unui website performant cu optimizarea și promovarea eficientă reprezintă una dintre cele mai profitabile direcții de dezvoltare pentru orice afacere care dorește să își crească numărul de clienți și să își consolideze prezența online.
(Advertorial AI)
Afaceri
Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald
Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare dimineață. Temperaturile ridicate influențează modul în care un parfum evoluează pe piele, iar aromele intense și grele pot deveni copleșitoare după doar câteva ore.
Dacă ești în căutarea unui parfum pentru sezonul cald, secretul nu este să alegi neapărat un parfum mai puternic, ci unul construit în jurul ingredientelor potrivite.
Ce ingrediente sunt ideale într-un parfum de vară?
Parfumierii aleg, de regulă, ingrediente care transmit prospețime, energie și luminozitate. Citricele sunt printre cele mai populare note ale sezonului, deoarece oferă o senzație imediată de prospețime și se dezvoltă frumos în contact cu pielea încălzită de soare.
Lime-ul, bergamota, mandarina sau grapefruitul sunt adesea completate de note verzi, acorduri curate sau ingrediente lemnoase moderne, care adaugă profunzime fără a încărca parfumul.
În același timp, parfumurile inspirate de vacanțe și destinații exotice câștigă tot mai mult teren. Ingrediente precum smochina, laptele de cocos sau lemnul de santal creează parfumuri solare, relaxate și confortabile, perfecte pentru serile de vară.
De ce parfumul miroase diferit vara?
Căldura intensifică evaporarea parfumului și poate modifica felul în care acesta este perceput. De aceea, aceeași creație poate avea un miros diferit iarna față de vară.
Parfumurile echilibrate, construite pe contraste între prospețime și note de bază persistente, tind să evolueze mai armonios pe piele în sezonul cald.
Două parfumuri inspirate de vară și de parfumeria de nișă
Pornind de la această tendință, Oriflame completează colecția Top Scents cu două noi parfumuri create împreună cu Givaudan, unul dintre liderii mondiali în parfumeria fină.

La La Lime – prospețime reinterpretată
Dacă preferi parfumurile fresh, luminoase și energice, La La Lime este alegerea potrivită.
Parfumul este construit în jurul lime-ului peruvian, completat de un acord de lenjerie proaspăt spălată și Akigalawood, o notă lemnoasă modernă care oferă profunzime și persistență. Rezultatul este un parfum vibrant, contemporan și ușor de purtat în orice moment al zilei.

Tropic Thunder – vacanța într-o sticlă
Pentru cei care preferă parfumurile mai calde și senzuale, Tropic Thunder propune o atmosferă complet diferită.
Smochina coaptă, laptele de cocos și lemnul de santal construiesc o compoziție inspirată de zilele petrecute la soare și de energia destinațiilor tropicale. Este un parfum care îmbină prospețimea fructelor cu confortul notelor cremoase și lemnoase, fiind ideal pentru serile de vară.
Parfumuri create fără limite
Atât La La Lime, cât și Tropic Thunder fac parte din Top Scents, prima colecție Oriflame inspirată din parfumeria de nișă.
Colecția a fost dezvoltată în colaborare cu Givaudan și cu noua generație de parfumieri ai școlii sale de parfumerie. În cadrul unui proiect unic, aceștia au primit aceeași provocare: să creeze fără reguli, fără constrângeri comerciale și fără limitări de cost. Rezultatul este o colecție de parfumuri moderne, construite în jurul creativității și al ingredientelor premium.
Pentru cei care vor să descopere mai mult decât parfumul din sticlă, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit întregul proces de creație, de la inspirație și alegerea ingredientelor până la competiția dintre parfumieri.
Ce parfum alegi vara? Nu există un răspuns universal. Dacă îți plac parfumurile proaspete, citrice și energice, ingredientele precum lime-ul sunt alegerea ideală. Dacă preferi aromele calde, exotice și cu personalitate, notele de smochină, cocos și lemn de santal sunt perfecte pentru serile de vară.

Indiferent de preferințe, sezonul cald este momentul ideal să experimentezi și să descoperi parfumuri inspirate din universul parfumeriei de nișă. Iar colecția Top Scents de la Oriflame demonstrează că ingredientele premium, creativitatea și accesibilitatea pot exista în aceeași sticlă.
(Advertorial)
-
Uncategorizedacum o săptămânăStudiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță
-
acum o săptămânăZiua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente
-
Uncategorizedacum o săptămânăDincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil
-
Uncategorizedacum o săptămânăSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum o săptămânăCare este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene
-
Afaceriacum 4 zileMaximizarea rezultatelor afacerii prin strategii digitale integrate și eficiente
-
Uncategorizedacum 3 zileTot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

