Connect with us

Afaceri

EXCLUSIV Legea care va închide mii de firme. Statul ia partea leului, privații riscă inclusiv PUȘCĂRIA | JiulAZI

Publicat

pe

Consiliul Economic şi Social(organism fomat din patronate şi sindicate de al cărui aviz are nevoie orice lege din România) propune mai multe modificări ale legii insolvenţei care, cel puţin la prima vedere, vor ajuta mai mult statul decât mediul privat, care este

“ Promovarea acestui act normativ este determinată, în principal, de necesitatea de a eficientiza recuperarea creanţelor bugetare (nr: datoriile pe care firmele insolvente le au către stat). De asemenea, se urmăreşte evitarea afectării mediului concurenţial prin folosirea abuzivă a procedurii insolvenţei,  combaterea tendinţei unor firme ede a folosi procedura insolvenţei pentru a se sutrage de la plata unor obligaţii către bugetul de stat…”, arată documentul citat.

Concret, una dintre marile modificări pe care preluarea acestui act ar aduce-o legii insolvenţei este eliminarea posibilităţii de a îşi declara insolvenţa pentru firmele unde ponderea creanţelor bugetare în totalul masei credale depeăşeşte 50%. Adică acolo unde datoriile firmei către stat reprezintă mai mult de jumătate din totalul datoriilor, societatea nu va mai putea să îşi ceară insolvenţa.

În situaţia de a avea drept creditor majoritar statul se află mii de firme din România pentru care, singura posibilitate va fi radierea sau lichidarea.

Alte două mari modificări vizează atragerea răspunderii administratorului, procedură care se poate finaliza inclusiv cu condamnări penale şi care presupune stabilirea evinei pe care administratorul firmei a avut-o pentru ajungerea în incapacitate de plată.  

Astfel, CES propune ca valoarea creanţei deţinute de creditori de la care în sus se poate cere atragerea răspunderii să scadă de 50% la doar 30%, ceea ce înseamnă că se poate atrage răspunderea în mult mai multe proceduri. De asemenea, se cere eliminarea perioadei de 2 ani de la declanşarea procedurii, în care se poate cere atragerea răspunderii.

Specialiştii CES constată, pe de altă parte, că statul este principalul păgubit în procedurile de insolvenţă. Pe cifre, arată documentul citat, valoarea datoriei firmelor către bugetul de stat creşte cu 150% faţă de valoarea datoriilor din momentul declarării insolvenţei, fapt care duce cu gândul la faptul că multe dintre firme declară insolvenţa doar pentru a evita plata taxelor, fără intenţii reale de reaorganizare. De altfel, potrivit datelor publicate de CES, doar 6% din datoriile totale aparţin firmelor care beeficiază de roerganizare, în timp ce aproape 60% vin de la firmele care sunt deja în faliment.  De asemenea , CES aminteşte că pragul minim de 40.000 de lei fixat pentru datoria minimă de la care se poate cere insolvenţa este unul prea mic.


Cele mai importante propuneri


Afaceri

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Publicat

pe

De

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen a drepturilor salariale către angajați, cu mai mult de o lună de la data scadentă stabilită.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, inspectorii de muncă au desfășurat 63 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

În urma verificărilor, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 322.500 de lei.

De asemenea, inspectorii au dispus 87 de măsuri cu caracter obligatoriu pentru remedierea neconformităților constatate și pentru alinierea activității angajatorilor la prevederile legale.

„Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu suma de 90.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, respectiv pentru neplata la termen a drepturilor salariale către angajați cu mai mult de o lună de la data scadentă stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj, Bianca Văcaru.

Inspectorii atrag atenția că încălcarea obligației de plată a drepturilor salariale cu mai mult de o lună de la data scadentă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i-a fost plătit salariul.

sursa: tgjiu.ro

Citeste in continuare

Afaceri

LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală

Publicat

pe

De

Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale, concerte și tendințe din domeniu. În acest context, publicațiile online dedicate muzicii au devenit o sursă importantă de informare pentru fanii care doresc să fie conectați permanent la tot ceea ce se întâmplă în lumea muzicii.

LumeaMuzicii.ro este o publicație online dedicată muzicii, care își propune să aducă în atenția cititorilor cele mai relevante informații despre artiști, piese noi, videoclipuri, evenimente și evoluțiile din industria muzicală. Platforma oferă articole și materiale editoriale care urmăresc atât artiști consacrați, cât și proiecte muzicale noi care încep să câștige popularitate.

Publicul interesat de muzică are astăzi la dispoziție o varietate mare de conținut online, însă publicațiile specializate rămân esențiale pentru a filtra informațiile și pentru a prezenta știri relevante într-un mod organizat și ușor de urmărit. Prin articole dedicate, analize și prezentări ale artiștilor, LumeaMuzicii.ro contribuie la promovarea scenei muzicale și la informarea publicului despre cele mai noi lansări.

Un element important al unei publicații muzicale este capacitatea de a prezenta rapid noutățile din industrie. Lansările de piese, videoclipurile noi sau anunțurile despre concerte sunt informații urmărite de un public larg, iar mediul online permite transmiterea acestor informații într-un timp foarte scurt. Astfel, cititorii pot afla rapid ce artiști lansează muzică nouă sau ce evenimente muzicale urmează să aibă loc.

De asemenea, publicațiile dedicate muzicii joacă un rol important în promovarea artiștilor. Pe lângă artiștii deja cunoscuți, multe platforme online oferă vizibilitate și proiectelor muzicale aflate la început de drum. Prezentarea unor artiști noi, a unor piese recente sau a unor colaborări interesante contribuie la dezvoltarea scenei muzicale și la diversificarea conținutului disponibil pentru public.

În era digitală, informația circulă rapid, iar cititorii sunt interesați nu doar de muzică, ci și de poveștile din spatele artiștilor. Interviurile, articolele despre carierele muzicale sau prezentările unor momente importante din industrie sunt tipuri de conținut care atrag un interes tot mai mare. Astfel de materiale oferă o perspectivă mai amplă asupra fenomenului muzical și asupra evoluției artiștilor.

Prin conținutul publicat, LumeaMuzicii.ro urmărește să devină un punct de referință pentru cei interesați de muzica din România și de artiștii care activează în acest domeniu. Publicația își propune să ofere informații relevante, prezentate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cititori.

Pe măsură ce industria muzicală continuă să evolueze, rolul publicațiilor online va deveni tot mai important. Platformele media dedicate muzicii contribuie la conectarea publicului cu artiștii și la promovarea proiectelor muzicale, oferind în același timp o imagine de ansamblu asupra tendințelor din acest domeniu.

Citeste in continuare

Afaceri

RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova

Publicat

pe

De

RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework – Access to Skills and Employment”, în parteneriat cu ScatecDefic și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Inițiativa este asociată cu două centrale fotovoltaice din Dobrun și Sadova, situate în proximitatea regiunilor din România vizate de Mecanismul pentru o Tranziție Justă, respectiv în județele Gorj și Dolj, și va avea ca obiectiv consolidarea competențelor ”verzi” și digitale, precum și îmbunătățirea accesului la oportunități de angajare pentru comunitățile locale.

Programul va debuta cu o fază de inițiere și o evaluare de bază în comunitățile vizate, combinând activități de teren cu o serie de consultări structurate și interviuri desfășurate atât față în față, cât și la distanță, pentru a înțelege mai bine competențele existente, barierele în calea angajării și cele mai urgente nevoi ale forței de muncă din sectorul energiei regenerabile. Această activitate va permite cartografierea deficitului de capital uman la nivel local și pe baza ei se vor realiza  un Raport de Evaluare de Bază și un Plan de Inițiere, care vor sintetiza concluziile, prioritățile și recomandările pentru proiectarea programului.

Pe baza concluziilor evaluării inițiale, RenewAcad va dezvolta un cadru practic care conectează locurile de muncă la formare, incluzând o matrice a competențelor pentru aria relevantă proiectului, o matrice corelată cu noile roluri generate de investițiile în energie regenerabilă și o matrice de formare, care transpune lacunele de competențe identificate în trasee de învățare clare, structurate și orientate către rezultate. Programul va continua cu elaborarea unui pachet curricular complet, care va include module dedicate competențelor „verzi”, competențelor digitale și traseelor profesionale din sectorul energiei regenerabile. Acesta va fi susținut de materiale didactice integrate, precum ghiduri pentru formatori, exerciții aplicative, studii de caz și instrumente de evaluare. Întregul pachet va fi validat, înainte de implementare, împreună cu Scatec, Defic și BERD. Principiile incluziunii și abordările sensibile la dimensiunea de gen vor fi integrate transversal pe tot parcursul programului, pentru a încuraja participarea femeilor și a grupurilor vulnerabile.

„Suntem mândri să colaborăm cu SCATEC, DEFIC și BERD în cadrul acestui proiect. Am format peste 12.000 de cursanți în centrele noastre de instruire din întreaga Românie, iar prin această inițiativă vom aduce valoare și în comunitățile din Dobrun și Sadova, prin noi oportunități de muncă și educație”, a declarat Sebastian ENACHEDirector de program RenewAcad.

Formarea va combina sesiuni față în față cu ateliere practice și activități de învățare la locul de muncă. RenewAcad va sprijini implementarea prin asistență tehnică continuă, programe de formare a formatorilor (programe de tip ”train-the-trainer”) și o coordonare periodică a părților interesate, pentru a asigura alinierea permanentă a conținutului la nevoile forței de muncă, pe măsură ce proiectele evoluează.

„Suntem încântați să consolidăm parteneriatul nostru solid cu BERD pentru a debloca noi competențe și oportunități pentru comunitățile locale din Dobrun și Sadova. Experiența noastră arată că investițiile în egalitatea de gen și dezvoltarea competențelor pot crea valoare pe termen lung și pot sprijini formarea unei noi generații în sectorul energiei regenerabile”, a declarat Johan Tingulstad, Vicepreședinte pentru Management de Mediu și Social la Scatec.

Programul va aplica un cadru de monitorizare aliniat la standardele BERD pentru a urmări participarea, rata de finalizare, echilibrul de gen și rezultatele în materie de incluziune, completat de feedback calitativ obținut prin implicarea comunității. Progresul va fi reflectat în actualizări periodice de monitorizare și se va încheia cu o evaluare finală a rezultatelor și a lecțiilor învățate. Activitățile de comunicare și vizibilitate se vor desfășura în paralel, prin materiale de informare, comunicări privind etapele-cheie și evenimente precum sesiuni de lansare, întâlniri cu părțile interesate și ceremonii de absolvire, organizate în coordonare cu echipele Scatec și BERD.

„Vom avea nevoie de cel puțin 50.000 de angajați în sectorul fotovoltaic și suntem pregătiți să sprijinim această creștere prin cursuri tehnice organizate la nivel național”, a mai spus  Sebastian Enache.

Barbara Rambousek, Director, Gender & Economic Inclusion, în cadrul BERD, a adăugat că: „Pentru a extinde energia regenerabilă într-un mod incluziv și echitabil, noile investiții în infrastructura energetică trebuie însoțite de dezvoltarea competențelor, atât pentru clienți, cât și pentru economia în ansamblu, astfel încât comunitățile să poată beneficia de oportunitățile create de tranziție.”

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri6 ore inainte

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen...

Cum sunt evaluările recente ale turiștilor români la Xanadu Resorts din Belek? Cum sunt evaluările recente ale turiștilor români la Xanadu Resorts din Belek?
Turism8 ore inainte

Cum sunt evaluările recente ale turiștilor români la Xanadu Resorts din Belek?

În Turcia, Belekul are un fel de reputație aparte. Nu e genul de loc în care ajungi din întâmplare, la...

Social10 ore inainte

De ce tot mai multe persoane aleg un stil de viață mai simplu

În ultimii ani, tot mai mulți oameni își schimbă modul de a trăi și aleg un stil de viață mai...

Afacerio zi inainte

LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală

Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale,...

Afaceri4 zile inainte

RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova

RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework...

pizza comanda online pizza comanda online
Uncategorized4 zile inainte

Pizza – o simplă comandă online pentru o zi mai bună

O zi plină la birou, un drum lung sau pur și simplu un moment în care nu vrei să gătești...

sisteme fotovoltaice sisteme fotovoltaice
Uncategorized4 zile inainte

Sisteme fotovoltaice – componente, întreținere și tendințe pentru un viitor durabil

Energia solară devine din ce în ce mai populară – de altfel, sistemele fotovoltaice bine proiectate pot transforma lumina soarelui...

Afaceri4 zile inainte

Native Advertising aniversează 6 ani de activitate și peste 600 de campanii de promovare online

Native Advertising, marcă înregistrată, aniversează șase ani de activitate pe piața de publicitate online din România, perioadă în care peste...

Uncategorized5 zile inainte

Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința

Astăzi, în România, două treimi dintre femei consideră că obezitatea este atât o boală cronică, cât și o problemă de...

Afaceri6 zile inainte

Ciocolata Valrhona – Partener Oficial al Festivalului Chocolate Sage 13-15 martie 2026

Ciocolata Valhrona, etalon mondial al ciocolatei premium, este prezentă în România, de la mijlocul anului trecut, exclusiv prin compania Delaco...

Afaceri6 zile inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Uncategorized6 zile inainte

Gin: diferențele de stil și alegerea potrivită

Ce înseamnă, de fapt, gin? Majoritatea băuturilor spirtoase au o definiție strictă, cu reguli clare privind ingredientele, procesul de producție...

Afaceri7 zile inainte

Romanian Real Estate Forum 2026 confirmă maturizarea pieței și forța investițiilor cross-border

Chișinău, 28 februarie 2026 | Peste 300 de participanți : dezvoltatori, investitori, arhitecți, brokeri, juriști și lideri din real estate,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi își extinde portofoliul AIoT, acoperind mobilitatea, dispozitivele wearable și produsele esențiale de zi cu zi

Xiaomi a anunțat cele mai noi produse din ecosistem, ce includ Xiaomi Electric Scooter 6 Series, Xiaomi Watch 5, Xiaomi...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi dezvăluie Xiaomi 17 și Xiaomi 17 Ultra: capodopere ale imagisticii mobile și capacități esențiale Leica

Xiaomi a dezvăluit astăzi următoarea generație a seriei Xiaomi 17, care prezintă cele mai recente evoluții ale companiei în tehnologia...

Exclusivo săptămână inainte

Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?

Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în...

Știrile Săptămânii