Connect with us

Afaceri

„Pentru mine a făcut a minune…” | JiulAZI

Publicat

pe

„Am început rezidentiatul în Institutul Clinic Fundeni în anul 2001, într-o perioadă de plin avânt al chirurgiei laparoscopice, perioadă în care intervenţiile chirurgicale s-au dezvoltat în paralel cu progresul tehnologic. Practic, introducerea fiecărui instrument nou a permis extinderea indicaţiilor şi dificulatii procedurilor laparoscopice. A fost o perioada frumoasă, în care se muncea mult şi cu entuziasm, de multe ori până la ore înaintate. Am beneficiat de avantajele imense oferite de abordul laparoscopic şi din postura de pacient, am văzut ce înseamnă o refacere rapidă: practic la câteva ore de la terminarea intervenţiei chirurgicale eu mă plimbam pe holurile spitalului. Această experienţă m-a făcut să mă dedic aproape în totalitate chirurgiei minimal invazive”, continuă aceasta.

Oana Stănciulea are 43 de ani şi astăzi este considerată unul dintre cei mai buni chirugi femei din România. Pacienţii o descriu ca fiind extrem de minuţioasă şi calculată în tot ceea ce face. „Nu tratează nimic superficial. Eu aveam o tumoră de 2 cm la colon, dar eram foarte speriat. Starea mea era una destul de proastă şi îmi treceau prin cap cele mai negre scenarii posibile. Pentru mine, doamna doctor a făcut o minune. Eu credeam că ăsta îmi va fi sfârşitul. Parcă a avut mâini de înger pentru că mi-am revenit într-un timp record şi am plecat acasă alt om. Au trecut câteva luni de atunci şi mă simt bine. Am renăscut efectiv”, ne-a dezvăluit unul dintre foştii pacienţi ai Oanei Stănciulea.

Fiecare intervenţie, o premieră naţională

Deşi a avut ocazia, a ales să rămână în România şi să lupte aici pentru progresul în medicină. Chirurgia robotică este VIITORUL, iar ea a contribuit şi contribuie la dezvoltarea acestei ramuri.

„Nu m-am gândit să plec din ţară. Am fost înconjurată permanent de oameni care m-au motivat şi care m-au susţinut, oameni care au decis să rămână în România şi să schimbe ceva. Mă consider un om norocos, am fost în locul potrivit la timpul potrivit. După terminarea rezidentiatului, în anul 2008 în Institutul Clinic Fundeni a fost achiziţionat un sistem robotic Da Vinci şi am avut această imesa şansă de a-mi continuă pregătirea în chirurgia minimal invazivă. Practic, fiecare nouă intervenţie chirurgicală robotică era o premieră naţională. Am avut ocazia extraordinară de a face parte din echipa Profesorului Irinel Popescu  căruia îi datorez foarte multe, începând cu posibilitatea de a-mi desfăşura activitatea într-o clinică dotată cu cel mai modern instrumentar de chirurgie laparoscopică şi robotică şi continuând cu şansă de a urmă cursuri de pregătire în chirurgia laparoscopică şi robotică în diverse ţări că Italia, Franţa, Coreea, SUA.

 

Dumnealui a fost printre primii care a înţeles importanţa supraspecializarii într-un anumit domeniu, astfel, pe toţi cei ce am lucrat cu dumnealui ne-a îndreptat spre un anumit domeniu: chirurgie minimal invazivă, chirurgie de transplant sau chirurgie pancreatică. Apariţia chirurgiei robotice a permis extinderea indicaţiilor chirurgiei minimal invazive , astfel cele mai dificile intervenţii din chirurgia generală –cele efectuate pentru patologia hepatobiliopancreatică au putut fi efectuate prin abord minimal invaziv. După 10 ani de chirurgie robotică în Institulul nostru au fost efectuate peste o mie de intervenţii chirurgicale robotice, din acestea peste 50 % proceduri cu viza oncologica (Cancere de rect, cancere ginecologice, cancere gastrice şi de pancreas). Am participat personal la sute de astfel de intervenţii. Experienţă clinicii noastre în abordul robotic pentru cancerul de rect este una din cele mai mari din lume şi am avut privilegiul de a susţine numeroase comunicări ştiinţifice pe această tema în ţară şi străinătate”, ne-a mărturisit deja celebrul chirug, care este complet dedicată proiectelor ei.

 

Doctoriţa Oana Stănciulea are deja 17 ani de experienţă în Institutull Clinic Fundeni, spitalul unde vine de cele mai multe ori cele mai grave cazuri din ţară. Ea a participat, pe lângă cele câteva sute de intervenţii robotice şi la sute de  intervenţii de chirurgie laparoscopică avansată cum ar fi: rezecţii colo-rectale, abord sincron pentru cancere colorectale cu metastaze hepatice, proctocolectomii restaurative , splenopancreatectomii, abordul patologiei benigne a joncţiunii esogastrice, splenectomii totale şi parţiale, suprarenalectomii, intervenţii pentru cancer de col uterin, rezecţii hepatice sau esofegactomii.

Cea mai complexă intervenţie chirurgicală dupa transplantul hepatic

Oana Stănciulea îşi aminteşte de cea mai dificilă intervenţie chirurgicală, la care a participat şi o face cu zâmbetul pe buze, pentru că rezultatul a fost unul spectaculos. Un om a fost întors din drumul spre moarte practic.

„Cea mai dificilă intervenţie chirurgicală la care am participat a avut loc în toamna anului 2012 ,când pentru o tumoră de cap de pancreas a fost efectuată, bine înţeles în premieră naţională, o duodenopancreatectomie cefalică prin abord robotic-cea mai complexă intervenţie din  chirurgia generală după transplantul hepatic. Evoluţia pacientului a fost spectaculoasă şi lipsită de complicaţii, lucru demn de precizat pentru acest tip de procedura asociată de obicei cu o morbiditate importantă”, povesteşte cu mândrie chirurgul, care este şi extrem de premiată la nivel internaţional.

Performanţele sale medicale nu au rămas fără ecouri. Ea a primit numeroase distincţii de-a lungul anilor.

 

„În ultimii ani am avut onoarea şi bucuria să primesc premii internaţionale importante: în 2015 am primit Travel Grant din partea Societăţii Japoneze de Chirugie pentru lucrarea având că subiect abordul robotic în cancerul de rect, în 2016 am primit la Seoul, în Coreea premiul pentru realizări academice deosebite în cardul celui de al 26 lea Congres Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor , Oncologilor şi Gastroenterologilor pentru o lucrare având că subiect abordul robotic pentru hernia hiatala recidivata.

Premiul la care ţin cel mai mult este cel primit anul trecut, din partea Societăţii Coreene de Chirurgie Laparoscopică, când am fost onorată cu premiul pentru cea mai bună prezentare video de către Profesorul Ho-Seong Han cel mai experimentat chirurg pe plan mondial în Chirurgia hepatobiliopancreatica laparoscopică. Sub îndrumarea profesorului am efectuat un stagiu de 2 luni în chirurgia hepatobiliopancreatica în cadrul Spitalul Bundang –Universitatea Naţională din Seul, Coreea.

Aceste premii sunt cu atât mai importante cu cât în ţările asiatice rată de adopţie a chirurgiei minimal invazive, în special în cancerele digestive, este foarte mare. Să va dau un exemplu, în Japonia aproximativ 50-60% din cancerele digestive sunt rezolvate prin abord minimal invaziv, acest procent urcând până la 90 % în centrele specializate. La noi în ţară rată de adopţie a laparoscopiei în cancerul colorectal este sub 5%.  Deci este loc de mai mult şi de mai bine”, ne explică Oana Stănciulea uşor dezamăgită, dar cu speranţa că lucrurile se vor îndrepta şi la noi.

Este fericită cu alegerea făcută. Nu-şi poate imagina viaţa în afara sălii de operaţie, dar în acelaşi timp devine tristă atunci când se vede neputincioasă în faţa bolii, când nu mai poate face minuni, aşa cum şi-a obişnuit pacienţii.

„Sunt multe lucruri dificile în această meserie, dar cele mai dificile momente sunt cele în care pierzi lupta cu boala. Atunci când te uiţi la un pacient şi ştii că nu mai poţi să faci nimic pentru el”, încheie Oana Stănciulea, unul dintre puţinii chirurgi din România, specializaţi în tehnica robotică.

Afaceri

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

Publicat

pe

De

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în funcție de locație.

Platforma afișează informații despre evenimentele gratuite și facilitează identificarea acestora de către persoanele interesate. Prezentarea informațiilor urmărește creșterea vizibilității evenimentelor și conectarea acestora cu publicul interesat.

EvenimenteGratuite.ro are exclusiv un rol de informare și promovare și nu este organizatorul evenimentelor prezentate pe site. Programul, condițiile de participare și eventualele modificări sunt stabilite și comunicate de organizatorii fiecărui eveniment.

Publicului îi este recomandată verificarea informațiilor înainte de participare.

Organizatorii care doresc să crească vizibilitatea unui eveniment cu acces gratuit pot solicita o ofertă de promovare din partea echipei EvenimenteGratuite.ro. Adresa de contact este salut@evenimentegratuite.ro.

Citeste in continuare

Afaceri

Maximizarea rezultatelor afacerii prin strategii digitale integrate și eficiente

Publicat

pe

De

Succesul în mediul online nu apare întâmplător. Companiile care obțin rezultate constante investesc în planificare, optimizare și promovare. Un element esențial îl reprezintă creare site de prezentare, deoarece website-ul este punctul central al comunicării dintre brand și potențialii clienți.


În prezent, majoritatea consumatorilor caută informații online înainte de a lua o decizie de cumpărare. Ei compară alternative, verifică recenzii și analizează profesionalismul companiilor. Din acest motiv, prezența digitală are un impact direct asupra dezvoltării unei afaceri.

Un website modern trebuie să fie rapid, intuitiv și adaptat tuturor dispozitivelor. Utilizatorii apreciază platformele care oferă acces rapid la informații și care elimină obstacolele din procesul de navigare. O experiență pozitivă contribuie la creșterea încrederii și la îmbunătățirea ratelor de conversie.

Designul profesional influențează percepția asupra brandului. O platformă bine organizată transmite seriozitate și atenție la detalii. În plus, structura clară a paginilor îi ajută pe vizitatori să găsească rapid informațiile importante și să interacționeze mai ușor cu afacerea.

Conținutul are un rol esențial în procesul de atragere și convingere a publicului. Articolele informative, studiile de caz și paginile bine optimizate oferă valoare și demonstrează expertiza companiei. Acest lucru contribuie la dezvoltarea unei relații solide cu utilizatorii.

Pe lângă experiența oferită de website, vizibilitatea este un factor decisiv. Chiar și cea mai bună platformă poate avea rezultate limitate dacă nu este găsită de publicul potrivit. De aceea, optimizarea și promovarea trebuie să facă parte din aceeași strategie.

Pentru atragerea unui trafic relevant și pentru creșterea vizibilității în motoarele de căutare, multe afaceri aleg servicii de optimizare SEO, una dintre cele mai eficiente investiții digitale pe termen lung.


Optimizarea SEO presupune îmbunătățirea structurii tehnice a website-ului, dezvoltarea conținutului și monitorizarea constantă a performanței. Atunci când toate aceste elemente funcționează împreună, platforma poate genera trafic organic constant și poate atrage utilizatori interesați de produsele sau serviciile oferite.

Traficul organic are avantajul de a aduce vizitatori care caută deja soluții relevante. Astfel, șansele de conversie sunt mai ridicate, iar rezultatele se acumulează în timp. Companiile care investesc constant în optimizare observă frecvent creșteri ale notorietății și ale numărului de solicitări.

Datele colectate din comportamentul utilizatorilor oferă informații valoroase despre performanța website-ului. Analiza acestor informații permite identificarea paginilor eficiente și a zonelor care necesită îmbunătățiri. Deciziile bazate pe date reale sunt mai eficiente și contribuie la utilizarea optimă a resurselor.

Pe lângă optimizarea organică, promovarea plătită accelerează procesul de atragere a clienților. Campaniile bine configurate permit afișarea ofertelor exact în momentul în care utilizatorii caută produse sau servicii relevante.

Pentru rezultate rapide și măsurabile, companiile investesc în promovare plătită Google, o metodă eficientă de generare a lead-urilor și a vânzărilor.


Campaniile moderne permit segmentarea precisă a publicului și optimizarea continuă a mesajelor. Acest lucru contribuie la creșterea rentabilității investiției și la îmbunătățirea performanței generale a strategiei de marketing.

O strategie digitală eficientă presupune colaborarea dintre toate componentele importante: website, SEO, conținut, promovare și analiză de date. Atunci când aceste elemente sunt integrate corect, rezultatele devin mai stabile și mai predictibile.

Pe termen lung, beneficiile sunt evidente. Crește numărul de clienți, se consolidează reputația brandului și se dezvoltă relații mai puternice cu publicul. În plus, investițiile realizate în mediul online produc efecte care se acumulează și generează valoare constantă.

Companiile care tratează mediul digital ca pe un activ strategic observă frecvent creșteri ale veniturilor și o poziționare mai bună în piață. Aceste avantaje oferă stabilitate și creează premisele unei dezvoltări sustenabile.

În concluzie, integrarea unui website performant cu optimizarea și promovarea eficientă reprezintă una dintre cele mai profitabile direcții de dezvoltare pentru orice afacere care dorește să își crească numărul de clienți și să își consolideze prezența online.

(Advertorial AI)


Citeste in continuare

Afaceri

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Publicat

pe

De

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare dimineață. Temperaturile ridicate influențează modul în care un parfum evoluează pe piele, iar aromele intense și grele pot deveni copleșitoare după doar câteva ore.

Dacă ești în căutarea unui parfum pentru sezonul cald, secretul nu este să alegi neapărat un parfum mai puternic, ci unul construit în jurul ingredientelor potrivite.

Ce ingrediente sunt ideale într-un parfum de vară?

Parfumierii aleg, de regulă, ingrediente care transmit prospețime, energie și luminozitate. Citricele sunt printre cele mai populare note ale sezonului, deoarece oferă o senzație imediată de prospețime și se dezvoltă frumos în contact cu pielea încălzită de soare.

Lime-ul, bergamota, mandarina sau grapefruitul sunt adesea completate de note verzi, acorduri curate sau ingrediente lemnoase moderne, care adaugă profunzime fără a încărca parfumul.

În același timp, parfumurile inspirate de vacanțe și destinații exotice câștigă tot mai mult teren. Ingrediente precum smochina, laptele de cocos sau lemnul de santal creează parfumuri solare, relaxate și confortabile, perfecte pentru serile de vară.

De ce parfumul miroase diferit vara?

Căldura intensifică evaporarea parfumului și poate modifica felul în care acesta este perceput. De aceea, aceeași creație poate avea un miros diferit iarna față de vară.

Parfumurile echilibrate, construite pe contraste între prospețime și note de bază persistente, tind să evolueze mai armonios pe piele în sezonul cald.

Două parfumuri inspirate de vară și de parfumeria de nișă

Pornind de la această tendință, Oriflame completează colecția Top Scents cu două noi parfumuri create împreună cu Givaudan, unul dintre liderii mondiali în parfumeria fină.



La La Lime – prospețime reinterpretată

Dacă preferi parfumurile fresh, luminoase și energice, La La Lime este alegerea potrivită.

Parfumul este construit în jurul lime-ului peruvian, completat de un acord de lenjerie proaspăt spălată și Akigalawood, o notă lemnoasă modernă care oferă profunzime și persistență. Rezultatul este un parfum vibrant, contemporan și ușor de purtat în orice moment al zilei.

Tropic Thunder – vacanța într-o sticlă

Pentru cei care preferă parfumurile mai calde și senzuale, Tropic Thunder propune o atmosferă complet diferită.

Smochina coaptă, laptele de cocos și lemnul de santal construiesc o compoziție inspirată de zilele petrecute la soare și de energia destinațiilor tropicale. Este un parfum care îmbină prospețimea fructelor cu confortul notelor cremoase și lemnoase, fiind ideal pentru serile de vară.

Parfumuri create fără limite

Atât La La Lime, cât și Tropic Thunder fac parte din Top Scents, prima colecție Oriflame inspirată din parfumeria de nișă.

Colecția a fost dezvoltată în colaborare cu Givaudan și cu noua generație de parfumieri ai școlii sale de parfumerie. În cadrul unui proiect unic, aceștia au primit aceeași provocare: să creeze fără reguli, fără constrângeri comerciale și fără limitări de cost. Rezultatul este o colecție de parfumuri moderne, construite în jurul creativității și al ingredientelor premium.

Pentru cei care vor să descopere mai mult decât parfumul din sticlă, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit întregul proces de creație, de la inspirație și alegerea ingredientelor până la competiția dintre parfumieri.

Ce parfum alegi vara? Nu există un răspuns universal. Dacă îți plac parfumurile proaspete, citrice și energice, ingredientele precum lime-ul sunt alegerea ideală. Dacă preferi aromele calde, exotice și cu personalitate, notele de smochină, cocos și lemn de santal sunt perfecte pentru serile de vară.

Indiferent de preferințe, sezonul cald este momentul ideal să experimentezi și să descoperi parfumuri inspirate din universul parfumeriei de nișă. Iar colecția Top Scents de la Oriflame demonstrează că ingredientele premium, creativitatea și accesibilitatea pot exista în aceeași sticlă.

(Advertorial)

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment11 ore inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Afaceri4 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorized6 zile inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorized6 zile inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Afaceri7 zile inainte

Maximizarea rezultatelor afacerii prin strategii digitale integrate și eficiente

Succesul în mediul online nu apare întâmplător. Companiile care obțin rezultate constante investesc în planificare, optimizare și promovare. Un element...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung București, 30 iulie 2026 – Există momente...

2 săptămâni inainte

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

București, 29 iulie 2026. În sezonul de vară, românii pleacă în vacanță în număr ridicat, dar nu înainte de a se...

Uncategorized2 săptămâni inainte

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Afaceri2 săptămâni inainte

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized2 săptămâni inainte

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Știrile Săptămânii