Afaceri
Ce se întâmplă dacă nu achiţi la timp creditul de consum? Răspunsul unui recuperator | JiulAZI

„În primul rând, pentru a înţelege mai bine ce înseamnă un credit de consum este bine să-l definim. Aşadar, un credit de consum este o facilitate de creditare pentru nevoi personale ne-nominalizate. Cu alte cuvinte, pentru accesarea unui credit de consum nu este necesar să justificăm băncii sau IFN-ului destinaţia sumei dorite şi nu este nevoie să oferim nici garanţii, acesta fiind acordat exclusiv pe baza veniturilor noastre lunare.
Descoperitul de cont sau overdraftul
Acest tip de produs se face doar în contul unde se virează venitul nostru lunar – salariu sau pensie. Mai exact, overdraftul reprezintă o linie de credit suplimentară pusă la dispoziţia noastră în cazul în care necesităţile depăşesc venitul avut, în baza unei convenţii între bancă şi angajator, de regulă, fiind echivalentul mai multor salarii.
Este important de subliniat faptul că dobânda se aplică doar pentru suma utilizată, însă se calculează pentru fiecare zi de utilizare a creditului. Spre exemplu, dacă se utilizează o sumă pe data de 20, iar salariul se primeşte pe 30 ale lunii respective, dobânda va fi calculată pentru fiecare zi din perioada 20-30. Și în acest caz, dobânda care se calculează pentru overdraft poate fi compusă dintr-un indice de referinţă (ROBOR, EURIBOR) – care poate să varieze – şi marja băncii sau poate fi una fixă.
Ce se întampla dacă nu avem pe card bani disponibili pentru overdraft?
Indiferent de motivul avut (pierderea locului de muncă, demisie), dacă se ajunge în imposibilitatea de plată, atunci banca ne va notifica, va bloca overdraft-ul împreună cu banii rămaşi în cont şi va încerca să găsească o soluţie, în funcţie de cuantumul avut.
Se poate propune o schemă de rambursare a sumei (tranşe personalizate) dacă suma nu are o valoarea ridicată. Pentru toată perioada de neplată pentru overdraft vor fi majorări datorate zilelor de întârziere (condiţiile şi valoarea acestora diferă în funcţie de instituţia bancară).
Daca îndeplinim criteriile de eligibilitate şi suma are o valoarea ridicată (peste 3 salarii) atunci banca va închide facilitatea de overdraft şi o va transforma într-un credit de nevoi personale.
O altă consecinţă a neplăţii constă în faptul că debitorul este raportat de bancă la Biroul de Credit (după 30 de zile de întârziere).
Cardul de credit
Cardul de credit sau cardul de cumpărături este o variantă utilizată de mulţi consumatori datorită faptului că este un produs financiar independent, ce nu presupune acordul angajatorului. Acesta este alimentat de bancă, punând la dispoziţia posesorului de card o limită de credit destinată plăţilor efectuate către diverşi comercianţi (online sau offline/ direct în magazin). Printre avantajele cardului de credit se numără posibilitatea de a avea extra beneficii (bonusuri, cashback, reduceri, rate fără dobândă) şi faptul că dobânda se percepe doar pentru suma utilizată.
Ce se întamplă dacă nu achităm la timp ratele pentru cardul de credit?
În prima fază, dacă nu avem posibilitatea de a achita toată rata avută, atunci putem achita suma minimă de plată indicată în extrasul de cont. Capcana acestui lucru constă în faptul că, achitând suma minimă de plată (compusa din dobandă şi comisioane), noi ne extindem doar valabilitatea datoriei, neacoperind principalul utilizat.
În cazul nerambursării integrale până la scadenţă, dobânda este mai mare decât cea a unui credit de nevoi personale. De aceea, este necesar să ştim de la bun început valoarea DAE , împreună cu valoarea celorlalte taxe şi comisione aplicabile.
Un alt aspect cheie îl reprezintă majorările percepute pe zilele de întarziere (dobânzi penalizatoare pe zi), ce cresc suma de rambursat.
O consecinţă în plus a neplăţii constă în faptul că debitorul este raportat la Biroul de Credit (după 30 de zile de întârziere).
Dacă nu achitam sub nicio formă ratele, după declararea scadenţei anticipate, banca poate începe procedura de executare silită pe baza titlului executoriu. Aceasta se concretizează prin interogări din partea executorului către diverse instituţii precum ANAF, ITM, Casa de Pensii, Taxe sş Impozite, etc. şi stabilirea formei de executare silită (în funcţie de veniturile şi activele deţinute), Apoi, suntem informaţi printr-o somaţie trimisă la adresa din contract.
De subliniat că acest proces include cheltuieli de executare compuse din onorariul executorului judecătoresc (stabilit potrivit legii), taxele de timbru necesare declanşării executării silite, cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuieli de transport, alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.
Formele executării silite sunt poprirea (30% din veniturile avute în cazul în care există o singură creanţă în executare, cu posibilitatea de ne reţine până la 50% din venituri dacă există două sau mai multe creanţe aflate în executare), executarea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului.“
Afaceri
De ce să alegi un inel de logodnă TEILOR: de la certificarea GIA la designul atemporal
Ai găsit deja un model de inel care îți place, poate chiar unul pe care partenera l-a admirat fără să știe că te uiți la prețuri. Rămâne totuși o ezitare: vrei să fii sigur că investiția are acoperire reală, dincolo de un aspect frumos în vitrină sau în fotografie. Diamantul central, aurul monturii și documentele care le însoțesc contează la fel de mult ca designul, mai ales pentru o bijuterie purtată zilnic, ani la rând.
De ce să alegi un inel de logodnă de la TEILOR?
Alegi un inel de logodnă de la TEILOR pentru combinația dintre certificare internațională, aur durabil de 18K și consiliere directă în magazin, cei trei piloni care transformă o alegere emoțională într-o decizie documentată. Diamantele din colecții sunt certificate GIA, iar monturile folosesc aur de 18K, adică 750 de miimi aur pur, ales pentru rezistență și pentru susținerea optimă a pietrelor montate.
Designul rămâne la fel de important ca certificarea. Un inel purtat zilnic, ani la rând, are nevoie de proporții echilibrate și de o montură care se asociază ușor cu o verighetă. Un solitaire, cu o singură piatră centrală, rămâne alegerea potrivită pentru un stil minimalist, un model halo, cu diamante mici în jurul pietrei principale, îi sporește dimensiunea vizuală, iar o montură pavé, cu diamante fine montate pe bandă, oferă un aspect mai luminos pentru cine preferă o piesă mai statement. Poți consulta ghidul TEILOR pentru alegerea inelului de logodnă dacă vrei să compari stiluri înainte de vizita în magazin.
Ce garantează certificarea GIA la un inel de logodnă cu diamant?
Certificarea GIA garantează o evaluare independentă a diamantului, realizată de Gemological Institute of America, pe baza sistemului 4C: tăietură, culoare, claritate și carataj. Raportul descrie proprietățile pietrei și îți permite să verifici dacă acestea corespund exact fișei bijuteriei, în loc să te bazezi doar pe descrierea vânzătorului.
TEILOR a fost primul brand românesc care a oferit diamante certificate GIA, începând din 2018, iar diamantele din colecții respectă și Procesul Kimberley, ceea ce garantează că sunt 100% conflict-free. Unele pietre au numărul raportului gravat cu laser pe centură, un detaliu vizibil la microscop, care confirmă oricând că piatra din inel este cea descrisă în document.
Raportul te ajută mai ales atunci când compari două diamante cu aspect apropiat: un diamant mai mic, cu o tăietură foarte bună, poate avea o prezență vizuală mai plăcută decât o piatră mai grea, dar cu proporții mai puțin reușite. Fără certificare, o astfel de diferență rămâne greu de justificat obiectiv, indiferent cât de convingătoare este descrierea vânzătorului.
De ce contează aurul de 18K pentru un inel purtat zilnic?
Aurul de 18K contează pentru un inel purtat zilnic pentru că oferă un echilibru bun între rezistență și conținut de aur pur, 750 de miimi, suficient pentru o nuanță bogată și pentru susținerea optimă a monturilor cu diamant. Comparativ, aurul de 14K conține o proporție mai mare de aliaje și poate rezista ceva mai bine la purtare foarte intensă, dar cu o nuanță mai discretă.
Alegerea între aur alb, galben sau roz influențează și felul în care se vede diamantul: aurul alb evidențiază pietrele incolore, aurul galben creează un contrast cald pentru un stil clasic, iar aurul roz oferă o nuanță discretă, potrivită unui stil actual. TEILOR oferă inele de logodnă atât din aur de 14K, cât și din 18K, în toate cele trei culori, pentru orice combinație de stil și buget.
Ce avantaje oferă consilierea TEILOR în alegerea inelului potrivit?
Consilierea TEILOR te ajută să compari opțiuni reale, dincolo de fotografiile online: nuanța metalului, proporția pietrei față de bandă și înălțimea monturii se văd cel mai bine direct în magazin, alături de un specialist care răspunde la întrebări despre documente, redimensionare sau întreținere. Cu peste 25 de ani de experiență pe piața bijuteriilor de lux, TEILOR rămâne un reper pentru cei care caută certitudine tehnică, dincolo de un model frumos.
Rețeaua include peste 60 de magazine în România, Polonia, Bulgaria și Ungaria, alături de 5 platforme de comerț online, iar cele 6 locații TEILOR Exclusive găzduiesc serii limitate de bijuterii lucrate manual, pentru cine caută un model ieșit din tipare. Pregătește câteva întrebări înainte de vizită, despre documentele care însoțesc diamantul, despre condițiile de redimensionare și despre curățarea recomandată după cumpărare, ca discuția cu specialistul să acopere tot ce contează pentru o achiziție de durată. Poți explora colecția de inele de logodnă din aur de 18K pentru a compara modele, monturi și tipuri de certificare.
Afaceri
Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al doilea an consecutiv, Carmen International Hotel 5* din Venus devine gazda unei experiențe dedicate frumuseții, emoțiilor și artei parfumului.

Evenimentul de lansare al parfumurilor a reunit 8 creatori de conținut din România, cu susținerea Amplifame by Flamingjoy, și 35 de Parteneri de Brand Oriflame, invitați să descopere colecția într-un mod cu adevărat special. De la workshopul de parfumerie, conceput pentru a explora ingredientele și inspirația din spatele creațiilor olfactive, până la momentele petrecute împreună într-un cadru spectaculos la malul mării, fiecare detaliu a fost gândit pentru a transforma descoperirea parfumurilor într-o experiență memorabilă.


Atmosfera elegantă a hotelului, serviciile premium și priveliștea oferită de Marea Neagră au completat perfect povestea noii colecții. Seara s-a încheiat cu o experiență multisenzorială inspirată de universul parfumurilor, unde aromele, gastronomia și muzica s-au întâlnit într-un concept creat special pentru invitați.

Ca un cocktail rece savurat într-o zi fierbinte de vară, Top Scents La La Lime, cu note de lime, in curat și akigalawood, aduce instant o doză de prospețime și energie. Jucăuș, optimist și surprinzător, este parfumul care completează perfect zilele petrecute la malul mării și serile lungi de vară.
Inspirat de forța și misterul naturii tropicale, Top Scents Tropic Thunder, cu note de smochină, lapte de cocos și lemn de santal, este o invitație la evadare. Intens, vibrant și plin de caracter, parfumul creează o atmosferă exotică și transformă fiecare moment într-o experiență care rămâne în memorie.

Pe parcursul întregului sezon estival, oaspeții Carmen International Hotel vor putea descoperi mai îndeaproape universul Oriflame prin elementele de branding integrate în locație și prin posibilitatea de a testa noile parfumuri într-un cadru premium. Astfel, experiența lansării continuă dincolo de eveniment, oferind vizitatorilor ocazia de a explora colecția într-un mod autentic și inspirațional.
Pentru Oriflame, parfumul înseamnă mai mult decât o simplă aromă. Este o poveste, o emoție și o formă de exprimare personală. Iar vara aceasta, această poveste se scrie la malul mării, alături de Hotel Carmen International.
(Articol preluat din StiriCompanii.ro )
Afaceri
Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food al generației urbane. Evenimentul va avea loc în perioada 26–27 septembrie 2026, în incinta Divertiland Water Park, amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București. Locația oferă infrastructura ideală pentru evenimente outdoor de amploare, cu spații extinse, acces facil și o atmosferă care transformă experiența culinară într-un adevărat spectacol urban.
Shaorma Fest propune un concept fresh, autentic și energic, construit în jurul gustului care adună orașul. Prima ediție reunește unii dintre cei mai apreciați vendori din țară, rețete originale, demonstrații live, competiții cu premii și activări creative de brand, într-un weekend dedicat aromelor, muzicii și entertainmentului urban. Publicul va putea participa la competiția „Cea mai bună shaorma din România”, jurizată atât de profesioniști, cât și de consumatori, într-un format interactiv care pune în valoare diversitatea și creativitatea gastronomică. În completarea experienței de festival, prin parteneriatul dintre Venus Social Concept și PepsiCo România, în fiecare zi de eveniment, primii 1.500 de participanți vor primi gratuit câte o doză de Pepsi la accesul în festival, pe baza biletului validat.
„În România există festivaluri dedicate multor preparate, însă niciunul dedicat exclusiv shaormei. Ne-am propus să transformăm unul dintre cele mai iubite produse de street-food într-o experiență completă, care îmbină gastronomia, competiția și entertainmentul.”, declară Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept.
Biletele pentru Shaorma Fest sunt disponibile în sistem Early Bird la prețul de 15 lei, urmând ca, începând cu 31 august, prețul standard să fie de 25 lei. Vizitatorii Divertiland Water Park beneficiază de o ofertă specială, putând achiziționa bilete la festival cu doar 10 lei, până la încheierea sezonului.
Shaorma poate fi o alegere bună atunci când ingredientele sunt de calitate și există echilibru în cantități și frecvența. Până la urmă, este un preparat pe care foarte mulți dintre noi îl iubim, iar astăzi există suficiente variante, inclusiv vegetariene și vegane, încât fiecare să-și poată găsi propria combinație, adaugă Nadia Eperjessy.
Divertiland Water Park devine, astfel, gazda unui eveniment care îmbină gastronomia urbană cu entertainmentul contemporan. Cele 10 hectare ale parcului permit amenajarea unor zone dedicate degustărilor, activărilor de brand, scenelor de muzică live și spațiilor pentru competiții, oferind peste 1.000 de locuri de parcare și facilități moderne, inclusiv stații de încărcare electrică.
Shaorma Fest este organizat de Venus Social Concept, parte din VENUS GROUP — un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare, prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build, dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente, prin Venus Social Concept. Proiectele și evenimentele dezvoltate de VENUS GROUP sunt susținute de o cercetare de piață minuțioasă și de o strategie orientată permanent către cererea reală, ceea ce permite grupului să lanseze inițiative relevante, actuale și adaptate publicului contemporan.
(Material furnizat și asumat de Costina Petrescu)
-
acum o săptămânăSound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști
-
Uncategorizedacum o săptămânăElite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București
-
Uncategorizedacum o săptămânăAcer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1
-
Afaceriacum 3 zileDe ce să alegi un inel de logodnă TEILOR: de la certificarea GIA la designul atemporal
-
acum o săptămânăEvenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe
-
Uncategorizedacum o săptămânăRoborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026
-
Uncategorizedacum 4 zileSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Uncategorizedacum 5 zileWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității


