Afaceri
EXCLUSIV! Scandal monstru în PSD! Dragnea pus la zid! Motivul real pentru care a demisionat Victor Negrescu! Detalii neștiute ies la lumină (SURSE) | JiulAZI

Școlit în Franţa şi Belgia, Victor Negrescu a intrat în politică de mic. Avea doar 17 ani, când s-a înscris în PSD, la îndemnul tatălui său, Ion Negrescu, fost diplomat şi fost consul al României la Bruxelles. De altfel, părintele său a fost şi motivul ascensiunii sale profesionale, deoarece contribuţia lui la lipit afişe prin campanii a fost una aproape inexistentă. Înainte să ajungă eurodeputat, la doar 30 de ani, Victor Negrescu a fost consilier al secretarului Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor şi vicepreşedintelui Comisiei de Afaceri Legale din Parlamentul European, Titus Corlăţean, dar consilier la Ministerul Energiei. A urmat practice un traseu clasic, bazat pe relaţiile tatălui şi nu pe principii de meritocraţie, aproape inexistente când vine vorba de politică, indifferent de partid.
Conform unor surse PSD şi fratele fostului ministru este bine încadrat în stat, mai exact ca ofiţer SRI cu grad înalt. Țelul familiei, se pare că era ca Victor să fie viitorul Comisar European, odată cu finalizarea mandatului de către Corina Creţu. Doar că funcţia este vizată de mai mulţi grei ai PSD, printre care Rovana Plumb sau Ana Birchall. Nici Orlando Teodorovici nu ar spune nu, dar acesta are în vizor şi fucţia supremă în stat.
Binomul Dragnea-Dăncilă ar miza pe Rovana Plumb, ceea ce a devenit deja notoriu în Guvern. Supărat pentru acest lucru, dar şi pentru că Teodor Meleşcanu rămâne în continuare la MAE, Victor Negrescu a decis să pedepsească PSD şi Guvernul prin demisie, un gest care a luat prin surprindere pe toată lumea, au povestit surse din PSD pentru Capital.
„Când a ajuns el la Bruxelles, era un nimeni. Nu-l băga nimeni în seamă, dar era un băiat cu bun simţ. Acum nu-i mai ajungeai la nas nici cu prăjina. Se credea mai mult decât este. Crede că preşedinţia României la UE depinde de el şi aştepta să fie rugat să se întoarcă. O să aibă o surpriză când o să constate că este neimportant şi că este foarte uşor de înlocuit. Abia aşteaptă Birchall. Să fie el comisar? În vise poate”, a declarat un social-democrat pentru Capital, dar care a dorit să fie doar sursă.
Afaceri
North Bucharest Investments își intensifică prezența în Nordul Capitalei: Avangarde Harmony intră în portofoliul exclusiv al companiei
O nouă mișcare strategică pentru NBI într-un moment în care piața rezidențială filtrează atent proiectele cu adevărat valoroase.
North Bucharest Investments anunță includerea în portofoliul exclusiv a proiectului Avangarde Harmony, un ansamblu mid-plus dedicat familiilor moderne și comunităților în formare. Proiectul se află în etapa de pre-sale, cu avans minim de 15% și prețuri care pornesc de la 68.500 € + TVA, o fereastră de oportunitate care capătă relevanță într-o piață aflată într-o dinamică accelerată. Interesul crescut pentru zona de nord și pentru proiectele cu infrastructură coerentă transformă această etapă de pre-sale într-un moment favorabil pentru cumpărători și investitori.
Avangarde Harmony este amplasat în zona de nord a Bucureștiului, într-un areal aflat într-o dinamică de dezvoltare accelerată. Proiectul propune o abordare contemporană asupra locuirii: spații verzi ample, zone de recreere, piscină generoasă, promenade pietonale, locuri de joacă și un ansamblu arhitectural bine organizat pentru a oferi siguranță și confort.
Ansamblul include clădiri cu regim D+P+6E și o diversitate de apartamente: studiouri eficiente, apartamente de 2 camere optimizate și unități de 3 camere potrivite pentru familii. Fiecare configurație pune accent pe luminozitate, well-being și funcționalitate, elemente esențiale pentru un stil de viață echilibrat.
Situat în vecinătatea Autostrăzii A3, DN1, DNCB și a Aeroportului Henri Coandă, proiectul beneficiază de conexiuni rapide cu principalele zone de business din nordul Bucureștiului. Prezența școlilor internaționale, a centrelor de afaceri și a facilităților de petrecere a timpului liber întărește atractivitatea zonei, în timp ce dinamica urbană constantă îi consolidează potențialul investițional.

„Mai ales într-un context de piață în schimbare, rămânem concentrați pe proiecte care au potențial real de a construi comunități durabile. Avangarde Harmony depășește ideea clasică de ansamblu rezidențial și pune în centru oamenii, interacțiunea și calitatea vieții. Este un proiect cu fundamente solide și ne bucurăm să îl reprezentăm exclusiv, consolidând un portofoliu care rămâne relevant și puternic în zona de nord.” Declara Vlad Musteata , Founder& CEO North Bucharest Investments.
Prin parteneriatul cu Avangarde Harmony, compania reafirmă direcția strategică de a selecta și reprezenta proiecte cu valoare reală, poziționate în zone cu potențial de creștere. Într-un climat în care piața urmărește stabilitatea și seriozitatea, North Bucharest Investments își menține ritmul de dezvoltare și rolul activ în configurarea segmentului mid-plus și premium al Capitalei.
Afaceri
North Bucharest Investments accelerează cu aproape 15% în noiembrie, contrar trendului pieței imobiliare
North Bucharest Investments a închis luna noiembrie cu un volum tranzacționat cu aproape 15% mai mare față de luna octombrie, evoluție care marchează cea mai dinamică perioadă a ultimelor luni pentru companie.
Potrivit comunicatului transmis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), „în luna noiembrie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 58.415 de imobile, cu 9.583 mai puține față de luna octombrie”, iar „numărul tranzacțiilor este cu 4.874 mai mic față de perioada similară a anului 2023”. Într-o piață care încetinește, North Bucharest Investments continuă să atragă proiecte și clienți într-un ritm accelerat, în special în zona de nord a Capitalei.
Datele ANCPI arată că Bucureștiul își consolidează poziția de pol principal al pieței imobiliare: “Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în noiembrie 2024, în București – 10.752, Ilfov – 4.510 și Brașov – 3.355.” Tendința confirmă interesul accelerat pentru proiectele cu infrastructură integrată, care definesc o piață din ce în ce mai matură.

„Rezultatele din noiembrie confirmă încrederea partenerilor și a clienților noștri și arată că direcția strategică a North Bucharest Investments este una solidă și relevantă într-un moment în care piața se ajustează la nivel național”, transmite echipa North Bucharest Investments.
Datele ANCPI confirmă că Bucureștiul rămâne centrul de greutate al pieței imobiliare, susținut de investiții tot mai mari în segmentul rezidențial premium și de proiecte cu infrastructură integrată, destinate unei piețe tot mai mature.
Cu un portofoliu de aproape 100 de proiecte rezidențiale și peste 80 de parteneri dezvoltatori activi, dintre care 40% în reprezentare exclusivă, North Bucharest Investments își consolidează poziția de cel mai divers și competitiv jucător din segmentul rezidențial high-end al Capitalei.
Bucureștiul rămâne un pol de referință pentru piața imobiliară națională, iar zona de nord continuă să genereze cele mai atractive oportunități de investiții. North Bucharest Investments va continua să promoveze proiecte relevante în parteneriat cu dezvoltatori și investitori care construiesc viitorul pieței rezidențiale mid-plus.
Afaceri
Site-urile de anunțuri gratuite schimbă modul în care românii își găsesc servicii utile în viața de zi cu zi
Când ai nevoie de un meșter bun, un prestator rapid sau o soluție practică, primul reflex nu mai este „îl întreb pe cineva”, ci „caut online”. Site-urile de anunțuri gratuite au devenit punctul de start pentru aproape orice nevoie. Platforme precum Vidro.ro oferă spațiul unde utilizatorii pot vedea rapid ce servicii sunt disponibile în zona lor.
De ce funcționează atât de bine aceste platforme?
Pentru că aduc la un loc cererea și oferta. Persoanele care caută servicii îi găsesc pe cei care le oferă, fără intermediere, fără comisioane și fără complicații.
Oamenii vor claritate, nu promisiuni
Descrieri clare, fotografii reale și comunicare directă sunt elemente care fac diferența. Publicul informat nu mai reacționează la promisiuni vagi, ci la informație concretă.
Prestatorii își pot construi reputația pas cu pas
Indiferent că vorbim despre instalatori, servicii de curățenie, transport sau beauty, platformele de anunțuri gratuite permit prestatorilor să își prezinte abilitățile. Nu este nevoie de bugete publicitare; un anunț bine redactat poate aduce cerere reală.
Ideal pentru cei care testează piața
Românii pot experimenta un serviciu nou — produse de casă, reparații, servicii la domiciliu — și își pot valida ideea prin reacțiile publicului, fără investiții mari.
Căutarea online este comodă și logică
În locul recomandărilor informale, oamenii caută, compară și aleg direct prestatorii potriviți. Procesul devine mai rapid și mai eficient.
Concurența stimulează calitatea
Prestatorii observă modul în care alții se prezintă și își îmbunătățesc comunicarea. Piața se rafinează natural atunci când vizibilitatea este deschisă.
Serviciile locale intră într-un ritm modern
Site-urile de anunțuri gratuite oferă vizibilitate celor care altfel ar rămâne „nevăzuți”, iar clienților acces la soluții reale, rapide și apropiate. Schimbarea este simplă, dar produce efecte reale asupra circulației banilor și serviciilor în comunități.
-
Viața în Jiuacum 5 ani
#Reset Plastic!
-
Uncategorizedacum 8 ani
Hello world!
-
Evenimentacum 8 aniDoi tineri au ajuns cu maşina într-un cap de pod
-
Afaceriacum 7 aniLovitură dură pentru Ludovic Orban. Ce a hotărât instanța | JiulAZI
-
Evenimentacum 8 aniUn AUTOCAR PLIN cu oameni a căzut în PRĂPASTIE!
-
Socialacum 8 aniTricouri Tommy Hilfiger – Confortul primeaza
-
Administrație localăacum 8 aniŞEFII asociaţiilor de locatari, OBLIGAŢI să vină cu DOCUMENTELE la CONTROL!
-
Afaceriacum 7 aniCarla’s Dreams, fotografiat fără mască alături de noua iubită! Cine este aceasta și cu ce se ocupă | JiulAZI

