Afaceri
Guvernul a adoptat OUG pentru Fondul Suveran de Investiții | JiulAZI

Executivul va adopta ulterior, prin HG, înfiinţarea FSDI şi companiile de stat care vor fi preluate de acesta.
Obiectivul acestor fonduri nu este activitatea de privatizare, ci efectuarea de investiţii financiare şi dezvoltarea de proiecte sustenabile, subliniază Teodorovici.
”Astăzi am aprobat o Ordonanţă de Urgenţă pentru a face primul pas pentru un obiectiv fundamental, care a fost foarte clar menţionat şi în Programul nostru de guvernare. Este un subiect despre care s-a discutat foarte mult, a trecut şi prin Parlament, s-a adoptat atunci o lege, iar conform recomandării Curţii Constituţionale, Guvernul a decis să facă acest demers în două etape, prima etapă fiind aceea de a crea cadrul primar general în baza căruia să se poate crea astfel de instrumente financiare”, a declarat Teodorovici, la Guvernul României.
El afirmă că fiecare fond suveran va asigura României investiţii sustenabile în zone care se dezvoltă, fondurile vor contribui la dezvoltarea economiei prin susţinerea unor zone din industie, forma de organizare este de societăţi româneşti pe acţiuni, iar condiţiile de administrare se vor stabili prin OUG
Administrarea FSDI se va face în sistem dualist, de către un Consiliu de Supraveghere şi un Directorat.
”Primii membri ai Consiliului de supraveghere se numesc temporar de către acţionar, Ministerul de Finanţe”, spune Teodorovici.
Prin activitatea Fondului vor fi susţinute:
Ø finanţări ale întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării, indirect, prin fonduri dedicate, indiferent de structura acţionariatului, dacă şi numai dacă aceste întreprinderi sunt relevante pentru un anumit sector economic/industrial;
Ø finanţări ale companiilor româneşti de importanţă strategică (dezvoltarea sectoarelor cheie, în care companiile româneşti au şansa de a obţine un avantaj competitiv la nivel global);
Ø investiţii în industrie;
Ø investiţii în proiecte de infrastructură;
Ø finanţări ale start-up-urilor şi ale întreprinderilor într-un stadiu incipient de dezvoltare;
Ø creări de locuri de muncă în mod durabil, prioritar geografic în zonele cu dezvoltare mai puţin avansată şi prioritar economic în sectoarele cu potenţial ridicat de creştere economică;
Ø stimulări ale inovaţiei şi a noilor tehnologii;
Ø dezvoltarea capitalului uman şi social pe termen lung;
Ø creşterea competitivităţii economiei româneşti;
Ø urmărirea strategiei energetice;
Ø pieţele de capital.
”Prin înfiinţarea fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii se are în vedere crearea unor vehicule de investiţii financiare (intermediere financiară) în acţiuni/participaţii în proiecte/companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din Romania, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă şi, pe de altă parte, să catalizeze/mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real şi proiecte profitabile”, precizează Ministerul de Finanţe.
Anterior, MFP anunţa că FSDI va fi acţionar la următoarele companii: Engie România, Electrica, Delgaz, E.ON Energie România, Biofarm, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România, Antibiotice, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, Loteria Română, Societatea Naţională a Sării, IAR, OIL Terminal, Cupru Min, Unifarm, Societatea Naţională a Apelor Minerale, Compania Naţională a Apelor Minerale, Compania Naţională de Investiţii pentru Turism, Romgaz, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale – Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Nuclearelectrica, Imprimeria Naţională, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, Conpet.
Afaceri
S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații, selecția și claritatea devin esențiale.
În fiecare zi suntem înconjurați de prea multă informație. Nu totul este relevant sau util.
Selectat.ro selectează informațiile importante, le verifică și le prezintă clar, pentru ca cititorii să poată identifica mai ușor ceea ce merită să știe.
Noua platformă își propune să pună accent pe informația relevantă și pe o prezentare clară și accesibilă, oferind cititorilor o selecție atentă a subiectelor de interes.
Conceptul care stă la baza proiectului este exprimat chiar prin mesajul său: „Selectăm ce merită să știi.”
Selectat.ro
Ce merită să știi.
Contact: contact@selectat.ro
Afaceri
Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
(Advertorial)
Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă această tendință printr-o creștere accelerată a utilizării. În ultimele 30 de zile, aplicația a generat peste 115.000 de interacțiuni, în timp ce numărul utilizatorilor a crescut cu 42% comparativ cu luna precedentă, semn că soluțiile digitale bazate pe inteligență artificială devin tot mai importante în procesul de achiziție a unei proprietăți.
Datele de utilizare arată că utilizatorii interacționează din ce în ce mai mult cu funcționalitățile dezvoltate pentru a simplifica procesul de căutare. În ultima lună au fost înregistrate peste 45.000 de swipe-uri în galeriile foto ale proprietăților, 26.500 de căutări realizate prin AI Search, peste 9.200 de interacțiuni în Property Tinder, aproape 7.600 de răspunsuri în Property Tinder Quiz, peste 7.100 de vizualizări de conținut, aproximativ 6.300 de navigări între ecrane, aproape 4.800 de utilizări ale calculatorului de credit ipotecar și peste 3.500 de filtre aplicate în căutările de proprietăți.
Unul dintre cele mai importante motoare ale acestei evoluții este AI Search, funcționalitatea de căutare conversațională care permite utilizatorilor să descrie în limbaj natural proprietatea dorită, fără a mai utiliza filtrele clasice. În ultima lună, utilizarea AI Search a crescut cu 35% față de luna precedentă, confirmând interesul tot mai mare pentru instrumentele bazate pe inteligență artificială. În paralel, funcționalitatea Property Tinder personalizează recomandările în funcție de preferințele fiecărui utilizator, contribuind la o experiență de căutare mai rapidă și mai intuitivă.
Aplicația North Bucharest oferă acces la peste 1.400 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale, reunind într-o singură platformă AI Search, un asistent virtual bazat pe inteligență artificială disponibil 24/7, Property Tinder, calculator de credit ipotecar, hartă interactivă, alerte inteligente și contact direct cu consultanții imobiliari. Dezvoltată de North Bucharest Investments, aplicația face parte din strategia companiei de digitalizare a pieței rezidențiale și de integrare a tehnologiei în procesul de cumpărare și investiție.
„Interesul pentru aplicație crește de la o lună la alta. În ultimele 30 de zile, numărul utilizatorilor a înregistrat o creștere de 42% față de luna precedentă, iar utilizarea funcționalității AI Search a avansat cu aproximativ 35%. Sunt indicatori care confirmă că utilizatorii adoptă rapid noile tehnologii și caută experiențe digitale mai inteligente și mai eficiente. Credem că viitorul pieței imobiliare aparține platformelor care combină inteligența artificială cu expertiza umană, iar acesta este modelul pe care îl construim prin aplicația North Bucharest.”, declară Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.
Aplicația North Bucharest își propune să redefinească experiența de căutare a unei proprietăți prin integrarea tehnologiilor de inteligență artificială într-o platformă intuitivă și ușor de utilizat. Prin recomandări personalizate, căutare conversațională și acces rapid la unul dintre cele mai extinse portofolii rezidențiale din București, aplicația răspunde noilor așteptări ale cumpărătorilor și investitorilor, care își doresc procese mai rapide, mai simple și mai eficiente.
Descarcă gratuit aplicația North Bucharest:
https://northbucharest.ro/descarca-aplicatia-imobiliara

Multiplu premiată în cadrul competițiilor naționale și internaționale de real estate, compania este recunoscută pentru performanțele sale în consultanță investițională, reprezentarea dezvoltatorilor de top și contribuția la profesionalizarea pieței imobiliare din România. Prin expertiza echipei și accesul la unele dintre cele mai relevante oportunități din piață, North Bucharest Investments oferă soluții integrate pentru cumpărători, investitori și dezvoltatori, facilitând accesul la proprietăți și proiecte cu potențial ridicat de creștere și valorizare pe termen lung.
(Material furnizat și asumat de North Bucharest Investments)
Afaceri
D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat transmis de firma de relații publice care reprezintă brandul.

În comunicat se arată că evenimentul s-a desfășurat pe șase terase conectate simultan și a inclus o degustare de ulei de măsline extravirgin din Creta și momente de muzică clasică. Organizatorii susțin că inițiativa a urmărit promovarea culturii degustării uleiului de măsline.

„Atunci când vrei să construiești o cultură în jurul unui produs, trebuie să le oferi oamenilor mai mult decât o degustare. De aceea am ales să îmbinăm gastronomia cu muzica clasică și cu experiența de a descoperi împreună gusturile și poveștile din spatele unui ulei de măsline autentic”, spune Cosmin Filipas, CEO D Olive.
„Din punct de vedere logistic, Piața Unirii era singurul loc în care puteam organiza un astfel de eveniment. Dar a existat și o motivație emoțională: ne-am dorit ca acasă, la Cluj, să organizăm cel mai mare eveniment de acest fel din România.”
Potrivit comunicatului, reprezentanții D’Olive consideră că participarea de la Cluj-Napoca reprezintă o confirmare a proiectului dezvoltat în ultimii ani.
„Este o bucurie că putem promova cultura uleiului de măsline la nivel național, dincolo de social media, unde relația este rece și impersonală. Oamenii au venit, au degustat, au pus întrebări și au stat de vorbă cu noi. Acolo se construiește, de fapt, încrederea.”

În materialul transmis se mai arată că la promovarea brandului este implicat și David, în vârstă de 15 ani, care prezintă de câțiva ani informații despre uleiul de măsline pe platformele online și face parte din afacerea familiei.
„Este confirmarea muncii depuse de un tânăr de 15 ani, alături de familia lui, pentru promovarea unui produs autentic din Creta. Pentru noi a însemnat enorm să vedem atâția oameni veniți special pentru această experiență.”
Familia Filipas afirmă că relația cu unii dintre clienți a depășit cadrul comercial.
„Ne-am dat seama că am construit ceva cu adevărat valoros, în momentul în care clienții au început să ne trimită cadouri. Atunci relația nu a mai fost una comercială, de tipul «primești produsul și plătești pentru el». A devenit o relație de prietenie, respect și recunoștință.”
În comunicat se mai arată că, în timpul evenimentului, David i-a invitat pe membrii familiei pe scenă.
„Când David ne-a chemat pe scenă alături de el, am înțeles că a învățat cea mai importantă lecție. Nu a vrut să transmită că succesul îi aparține lui, ci că este rezultatul unei echipe. Mesajul lui a fost simplu: «Nu eu sunt, ci noi suntem.»”
Familia precizează că implicarea adolescentului în afacere este asociată și cu transmiterea unor principii privind responsabilitatea și relațiile cu oamenii.
„Ne dorim ca David să înțeleagă că tot ceea ce face astăzi, are consecințe mâine. Reputația, seriozitatea și felul în care îi tratezi pe oameni sunt investiții pe termen lung.”
Potrivit comunicatului, prognozele meteo indicau ploi în săptămâna premergătoare evenimentului, iar instabilitatea atmosferică a început după încheierea acestuia.
„Am privit totul ca pe o metaforă a drumului nostru în business. De multe ori, pare că lucrurile merg împotriva ta, chiar înainte să se așeze. În ziua evenimentului vremea a ținut cu noi, iar imediat după încheiere, a început instabilitatea. Pentru noi a fost un semn că suntem binecuvântați, atât prin numărul mare de oameni care au venit, cât și prin faptul că am putut desfășura evenimentul, exact așa cum ni l-am imaginat.”
D’Olive are aproximativ 10.000 de clienți, conform datelor incluse în comunicat. Brandul românesc a fost fondat de familia Filipas în octombrie 2020 și importă și distribuie uleiuri de măsline extravirgine din Grecia, obținute prin presare la rece din măsline Koroneiki recoltate manual, potrivit informațiilor transmise.
(Articolul apare prima dată în StiriCompanii.ro )
-
Afaceriacum o săptămânăS-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
-
acum o săptămânăStiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj
-
Uncategorizedacum 6 zileLiber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat
-
Uncategorizedacum 6 zileGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Uncategorizedacum 6 zileCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 6 zileCine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?
-
Uncategorizedacum 7 zileSamsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii
-
Uncategorizedacum o săptămânăSextingul e tot mai răspândit în rândul tinerilor din România, în vreme ce aplicațiile de dating pierd teren

