Acesta recomandă ca trecerea să se facă în anul 2026.

„Raportul (n.red. – privind adoptarea euro) este foarte aproape de a fi terminat. Noi, cei care am lucrat la raport, îl vom pune la dispoziţie săptămâna viitoare (n.red. – săptămâna aceasta) tuturor membrilor Comisiei (n.red. – Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro). S-a vehiculat 2024. Ar trebui să intrăm în Mecanisul Cursurilor de Schimb (n.red. – MCS 2), care nu este mai puţin exigent decât aderarea la zona euro, în 2022. Este un regim foarte pretenţios pentru economie. Este un laitmotiv al acestui raport, care, cu francheţe şi onestitate intelectuală, încearcă să ofere opiniei publice o judecare a acestui demers”, a afirmat Daniel Dăianu, membru al CA al BNR, în cadrul seminarului „EU-COFILE” (European Union Finance & Banking Lectures project), ediţia 2018, conform mediafax.

Acesta este şi membru al Comisiei pentru aderarea la zona euro. Conform celor mai recente informaţii, această Comisie va face public proiectul de trecere la euro în decembrie, iar România îşi propune să adopte euro din anul 2024.

Oficialul Băncii centrale este în favoarea altei date, astfel încât să se evite un calendar mult prea strâns. „Mai realistă este intrarea în 2024 în Mecanismul Cursurilor de Schimb, care nu este mai puţin exigent decât zona euro, în fapt, prin ce implică echivalează cu intrarea în zona euro, şi, în zona euro, în 2026”, a susţinut Dăianu.

În ceea ce priveşte anul de adoptare a euro, unul dintre scenariile propuse de BNR prevede anul 2024 cu un prag de convergenţă de 70%, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor al României faţă de media zonei euro (cele 19 ţări), atins cu o rată medie de creştere a economiei de 4%, anual, ceea ce ar implica intrarea în MCS 2 în 2022.

„Rata de creştere de 4% poate fi optimistă, dacă avem în vedere mişcarea ciclică a economiei. Nu este simplu să creşti cu 4% pe o perioadă mai lungă de timp. Altă întrebare: este 70% un prag adecvat de convergenţă reală? Se poate discuta. Acum avem puţin sub 60%, faţă de zona euro”, a adăugat Dăianu.

Un argument în favoarea acestui prag de convergenţă îl reprezintă corectarea dezechilibrelor macroeconomice, până la intrarea în zona euro, iar convergenţa va creşte în interiorul zonei euro de la sine. „Dacă nu ai lanţuri de producţie avantajoase, transfer de know-how şi multe altele de discutat aici, te paşte capcana venitului mediu. Plus că poţi să ai diferenţialul de inflaţie prea mare şi dezvolţi, iar, o problemă de competitivitate. De aceea economiile mai mari vor o convergenţă reală mai mare. Aici poate interveni şi logica politică: important este să avem echilibrele controlate, asta este, noi vrem să fim acolo”, a punctat Dăianu.

Dacă s-ar păstra acest calendar este necesară corectarea indicatorilor de convergenţă nominală, corectarea deficitului bugetar, în decursul următorilor trei-patru ani. „Corecţia fiscală în sine poate încetini economia, indiferent cum o faci, dacă nu este compensată de reforme care măresc PIB-ul potenţial. Această corecţie a deficitului bugetar structural poate fi compensată de o absorbţie puternică de fonduri europene şi de o capital”, a precizat Dăianu.

Un alt scenariu de aderare la zona euro prevede un PIB pe locuitor de 75% din media ZE19 realizat în nouă ani, dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an, sau în şase ani cu o rată medie de 5% pe an.

În schimb, pentru un PIB pe locuitor de 80% din media ZE, cu ratele istorice de creştere din 2000-2017, ar fi necesari 11 ani, iar, dacă rata medie de creştere este 5%, perioada scade la opt ani.

„Se pot aduce argumente şi pentru 70% şi pentru 75%, ca prag de convergenţă. Oricum ai nevoie de controlul deficitului bugetar şi al deficitelor externe. Mai ales că stai în MCS 2, cel puţin doi ani, unde trebuie să rezişti la atacuri speculative, că ei ştiu în pieţele financiare că (n.red. – acea bancă centrală) trebuie să apere acele limite. Dacă nu le poţi apăra, va trebui să restabileşti paritatea, altă poveste. De aceea există argumentul că, mai degrabă, nu stai într-o bandă foarte restrictivă (n.red. de paritate a monedei locale cu euro), stai într-o bandă mai largă. Dezirabil este ca timpul petrecut în MCS 2 să nu depăşească doi ani, pentru a conferi credibilitate demersului. Discuţiile privind Bulgaria şi MCS 2 ar indica o şedere mai lungă în MCS 2, în vederea testării; România trebuie să fie pregătită şi pentru un asemenea scenariu”, a explicat Dăianu.

Mecanismul Cursului de Schimb 2 (MCS 2) reprezintă anticamera ZE, unde este testată capacitatea ţării de a face faţă competiţiei în condiţiile unei politici monetare foarte restricţionate, conform membrului CA al BNR. „Nu înseamnă că este amputată politica monetară, mai ales dacă ai banda mai largă de fluctuaţie, de 15%, dar se schimbă logica, pentru că te uiţi la curs, ai o paritate, atunci trebuie foloseşti alte instrumente”, a mai spus Dăianu.

Mai exact, intrarea în MCS2 implică stabilirea parităţii leului faţă de euro, iar banda de fluctuaţie a cursului de schimb în jurul parităţii centrale a cursului de schimb este obiect de negociere. „Tratatul prevede posibilitatea unei benzi largi, de plus – minus 15%, întrucât ar descuraja atacurile speculative. Mai probabil ca limita de plus 15% să fie admisă pentru aprecierea monedei, în timp ce o limită inferioară să se aplice în cazul deprecierii”, a detaliat Dăianu.

O posibilitate ar fi o banda îngusta, de plus/minus 2,25%, cu şedere doi ani în MCS 2 sau a unei benzi largi, de plus/minus 15%, cu posibilitatea reajustării parităţii centrale, dacă şederea are loc o perioadă mai lungă de timp, potrivit reprezentantului Băncii centrale. Acesta a adăugat că este posibil ca negocierea benzii de fluctuaţie să aibă loc concomitent cu sau să fie condiţionată de negocierea perioadei petrecute în MCS 2.

„O fluctuaţie de numai plus/ minus 2,25% este solicitantă pentru politica economică, pentru că, dacă intervalul este foarte strâmt, trebuie să te aperi în faţa atacurilor speculative, o perioadă mai lungă de timp, deci trebuie să ai multă cerbicie să îţi controlezi echilibrele, să nu laşi dezechilibrul extern să crească în mod exesiv”, a explicat Dăianu.

Membrul CA al BNR a menţionat că acesta va fi un moment cheie, iar BNR va avea un rol covârşitor. „În primul rând, noi trebuie să vedem cam care este zona unde se stabileşte. Este o estimare, pe care, în primul rând, trebuie să ne-o facem noi, dar nu numai. Dacă n-ai competitivitate, n-ai robusteţe, n-ai politici echilibrate, ai mari dificultăţi. La noi trebuie să se înţeleagă că vom intra în această cameră, care nu este de convalescenţă, în care intrăm pentru a ni se băga adrenalină, pentru a ni se corecta dezechilibre. În momentul în care intri acolo, într-un fel, este ca şi cum intri în zona euro, în privinţa exigenţelor”, a completat Dăianu.

Reprezentantul BNR a menţionat că intrarea în MCS 2 nu se face doar pentru că aşa îşi doreşte o ţară. „De exemplu, bulgarii au vrut să intre în iunie 2018. Dacă te uiţi la tabloul lor macroeconomic, arată bine. I s-a spus: mai aşteptaţi, vă mai examinăm. Ei îşi vor menţine Consiliul Monetar, dar nu înseamnă că pot stopa dezechilibrele externe”, a subliniat Dăianu.

Bulgariei i-a fost introdus Consiliul Monetar, deoarece nu mai are nicio instituţie credibilă, astfel că nu poate face emisiune de monedă. În plus, înainte să intre în zona euro, ţările baltice au avut fiecare Consiliu Monetar pentru a opri creşterea inflaţiei, dar au fost afectate de speculaţiile pe curs.

De asemenea, odată cu intrarea în MCS2, alonja politicii monetare este redusă, astfel că sarcina echilibrelor macro revine şi execuţiilor bugetare, politicilor salariale şi măsurilor macroprudenţiale, potrivit membrului CA al BNR. „Măsurile macroprudenţiale sunt măsuri prudenţiale prin care caut să restrâng sau să stimulez creditarea, din raţiuni legate de stabilitatea macroeconomică”, a explicat Dăianu.