Connect with us

Afaceri

Scumpiri şi taxe noi din prima zi a anului. Vești bune însă pentru toți bugetarii | JiulAZI

Publicat

pe

Bugetarii par cei mai norocoşi. Aceştia vor primi salarii mai mari, vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană în 2019, an care va aduce, însă scumpiri la benzină, dar şi o îngheţare a preţului energiei electrice şi al gazelor naturale.

Pe parcursul acestui an vor exista modificări în ceea ce priveşte taxarea companiilor energetice şi a celor din sectorul telecom, iar băncile vor plăti o „taxă pe lăcomie”.

Tot din 2019, comisionul de administrare pe Pilonul 2 de pensii scade la 1%, de la 2,5%, iar pensiile vor creşte din septembrie.

De asemenea, de la 1 ianuarie, volumul de date în roaming fără suprataxă va creşte, scrie Agerpres.

Salariile bugetarilor

Angajaţii din sistemul public vor avea salarii mai mari începând cu 1 ianuarie 2019. Majorarea va fi de 25% din diferenţa dintre ce primesc acum şi ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022, după cum a anunţat, pe 3 decembrie, ministrul Muncii, Marius Budăi. Câteva zile mai târziu, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că din 2019 se va aplica creşterea salariilor bugetarilor la fel ca şi majorarea punctului de pensie cu 15% de la 1 septembrie 2019, iar voucherele de vacanţă se vor da pentru toţi bugetarii la fel ca în 2018.

Ministrul Finanţelor a făcut aceste precizări după ce sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au dat publicităţii un proiect potrivit căruia Guvernul ar dori să îngheţe salariile bugetarilor anul viitor.

Cei care nu vor primi bani în plus la salarii sunt medicii şi asistentele, care au primit de la 1 martie 2018 o creştere până la nivelul din 2022.

Indemnizaţii de hrană pentru bugetari

Toţi salariaţii de la stat vor primi, începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţie de hrană, reprezentând două salarii minime pe economie, a declarat, pe 21 decembrie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

 

Acordarea indemnizaţiei de hrană este prevăzută în Legea 15/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Salariul minim va creşte la 2.080 lei

Salariul minim brut va fi majorat, de la 1 ianuarie 2019, la 2.080 lei, respectiv la 2.350 lei pentru angajaţii cu studii superioare.

Olguţa Vasilescu, fostul ministrul al Muncii, afirma în luna noiembrie că primul pas este modificarea Codului muncii. „După ce va fi modificat acest Cod al Muncii, va trebui să venim cu o Hotărâre de Guvern. De la 1 ianuarie ar urma să fie salariul minim pe economie 2.080 de lei, o creştere netă cu 100 de lei, iar salariul minim pentru cei cu studii superioare 2.350 de lei şi pentru cei care au minim 15 ani vechime la fel, 2.350 de lei”, a spus Vasilescu.

Între timp, Guvernul a renunţat la prevederea legată de vechimea de 15 ani, iar noul ministrul de resort, Marius Budăi, a afirmat că o astfel de măsură ar fi afectat foarte mult mediul de afaceri.

El a subliniat că ideea de a majora salariul minim şi pentru cei cu 15 ani vechime la 2.350 de lei fost pusă în discuţie la propunerea sindicatelor, însă, în final, nici sindicatele nu au mai votat-o în cadrul Consiliului Economic şi Social.

Hotărârea prin care salariul minim brut creşte la 2.080 de lei iar pentru angajaţii pe funcţii pentru care sunt necesare studii superioare şi care au cel puţin un an vechime salariul minim brut creşte la 2.350 de lei a fost aprobată pe 7 decembrie.

De asemenea, salariul minim în construcţii va creşte la 3000 de lei brut de la 1 ianuarie 2019, potrivit ordonanţei privind măsurile fiscal-bugetare, aprobată în 21 decembrie de Guvern.

Benzină mai scumpă

De la 1 ianuarie 2019, benzina comercializată pe piaţa din România va conţine 8% biocarburant, faţă de 4,5% până acum, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Parlament în această toamnă.

 

Acest lucru va duce la o scumpire la pompă de 7-10 bani pe litru, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii companiilor petroliere. Aceasta deoarece rafinăriile vor fi obligate să modifice reţeta pentru fiecare tip de benzină.

De la data de 1 ianuarie, vor creşte accizele la carburanţi, potrivit unei prevederi mai vechi din Codul Fiscal. Majorarea de accize, care va fi resimţită în preţul de la pompă de consumatori încă din prima zi a anului 2019 este generată de această dată de ajustarea lor cu inflaţia, prevedere care apare în Codul Fiscal.

„Nivelul accizelor (…) se actualizează cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”, scrie în Codul Fiscal.

Dacă inflaţia este zero sau negativă, valoarea accizelor nu se diminuează. Însă, dacă există inflaţie, accizele cresc potrivit formulei de mai sus.

Guvernul impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată.

De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, de la 4,5%, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât era până anul trecut.

Preţul energie şi al gazelor, îngheţat

Guvernul a aprobat îngheţarea preţului gazelor timp de trei ani, începând cu 1 aprilie 2019.

 

„În perioada 01.04.2019 – 28.02.2022, producătorii, inclusiv filialele acestora şi/sau afiliaţii aparţinând aceluiaşi grup de interes economic care desfăşoară atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României, au obligaţia să vândă cu preţul de 68 lei/MWh cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizori şi clienţi finali eligibili”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Executiv la 21 decembrie.

Totodată, va fi îngheţat preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici, după cum a anunţat, tot pe 21 decembrie, consilierul de stat Darius Vâlcov. El a precizat că Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va elabora o metodologie în acest sens, în luna ianuarie 2019.

Afaceri

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

Publicat

pe

De

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al doilea an consecutiv, Carmen International Hotel 5* din Venus devine gazda unei experiențe dedicate frumuseții, emoțiilor și artei parfumului.

Evenimentul de lansare al parfumurilor a reunit 8 creatori de conținut din România, cu susținerea Amplifame by Flamingjoy, și 35 de Parteneri de Brand Oriflame, invitați să descopere colecția într-un mod cu adevărat special. De la workshopul de parfumerie, conceput pentru a explora ingredientele și inspirația din spatele creațiilor olfactive, până la momentele petrecute împreună într-un cadru spectaculos la malul mării, fiecare detaliu a fost gândit pentru a transforma descoperirea parfumurilor într-o experiență memorabilă.

Atmosfera elegantă a hotelului, serviciile premium și priveliștea oferită de Marea Neagră au completat perfect povestea noii colecții. Seara s-a încheiat cu o experiență multisenzorială inspirată de universul parfumurilor, unde aromele, gastronomia și muzica s-au întâlnit într-un concept creat special pentru invitați.

Top Scents La La Lime

Ca un cocktail rece savurat într-o zi fierbinte de vară, Top Scents La La Limecu note de lime, in curat și akigalawood,  aduce instant o doză de prospețime și energie. Jucăuș, optimist și surprinzător, este parfumul care completează perfect zilele petrecute la malul mării și serile lungi de vară.

Top Scents Tropic Thunder

Inspirat de forța și misterul naturii tropicale, Top Scents Tropic Thundercu note de smochină, lapte de cocos și lemn de santal,  este o invitație la evadare. Intens, vibrant și plin de caracter, parfumul creează o atmosferă exotică și transformă fiecare moment într-o experiență care rămâne în memorie.

Pe parcursul întregului sezon estival, oaspeții Carmen International Hotel vor putea descoperi mai îndeaproape universul Oriflame prin elementele de branding integrate în locație și prin posibilitatea de a testa noile parfumuri într-un cadru premium. Astfel, experiența lansării continuă dincolo de eveniment, oferind vizitatorilor ocazia de a explora colecția într-un mod autentic și inspirațional.

Pentru Oriflame, parfumul înseamnă mai mult decât o simplă aromă. Este o poveste, o emoție și o formă de exprimare personală. Iar vara aceasta, această poveste se scrie la malul mării, alături de Hotel Carmen International.

(Articol preluat din StiriCompanii.ro )

Citeste in continuare

Afaceri

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

Publicat

pe

De

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food al generației urbane. Evenimentul va avea loc în perioada 26–27 septembrie 2026, în incinta Divertiland Water Park, amplasat strategic pe A1, km 13, în zona Militari, la doar 15 minute de București. Locația oferă infrastructura ideală pentru evenimente outdoor de amploare, cu spații extinse, acces facil și o atmosferă care transformă experiența culinară într-un adevărat spectacol urban.

Shaorma Fest propune un concept fresh, autentic și energic, construit în jurul gustului care adună orașul. Prima ediție reunește unii dintre cei mai apreciați vendori din țară, rețete originale, demonstrații live, competiții cu premii și activări creative de brand, într-un weekend dedicat aromelor, muzicii și entertainmentului urban. Publicul va putea participa la competiția „Cea mai bună shaorma din România”, jurizată atât de profesioniști, cât și de consumatori, într-un format interactiv care pune în valoare diversitatea și creativitatea gastronomică. În completarea experienței de festival, prin parteneriatul dintre Venus Social Concept și PepsiCo România, în fiecare zi de eveniment, primii 1.500 de participanți vor primi gratuit câte o doză de Pepsi la accesul în festival, pe baza biletului validat.

„În România există festivaluri dedicate multor preparate, însă niciunul dedicat exclusiv shaormei. Ne-am propus să transformăm unul dintre cele mai iubite produse de street-food într-o experiență completă, care îmbină gastronomia, competiția și entertainmentul.”, declară Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept.

Biletele pentru Shaorma Fest sunt disponibile în sistem Early Bird la prețul de 15 lei, urmând ca, începând cu 31 august, prețul standard să fie de 25 lei. Vizitatorii Divertiland Water Park beneficiază de o ofertă specială, putând achiziționa bilete la festival cu doar 10 lei, până la încheierea sezonului.

Shaorma poate fi o alegere bună atunci când ingredientele sunt de calitate și există echilibru în cantități și frecvența. Până la urmă, este un preparat pe care foarte mulți dintre noi îl iubim, iar astăzi există suficiente variante, inclusiv vegetariene și vegane, încât fiecare să-și poată găsi propria combinație, adaugă Nadia Eperjessy.

Divertiland Water Park devine, astfel, gazda unui eveniment care îmbină gastronomia urbană cu entertainmentul contemporan. Cele 10 hectare ale parcului permit amenajarea unor zone dedicate degustărilor, activărilor de brand, scenelor de muzică live și spațiilor pentru competiții, oferind peste 1.000 de locuri de parcare și facilități moderne, inclusiv stații de încărcare electrică. 

Shaorma Fest este organizat de Venus Social Concept, parte din VENUS GROUP — un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare, prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build, dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente, prin Venus Social Concept. Proiectele și evenimentele dezvoltate de VENUS GROUP sunt susținute de o cercetare de piață minuțioasă și de o strategie orientată permanent către cererea reală, ceea ce permite grupului să lanseze inițiative relevante, actuale și adaptate publicului contemporan.

(Material furnizat și asumat de Costina Petrescu)

Citeste in continuare

Afaceri

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Publicat

pe

De

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de Est, restrângerea ofertei rezidențiale și performanța segmentului hospitality conturează un argument investițional tot mai relevant pentru capitala României.

Piața imobiliară din București traversează un proces accelerat de maturizare, într-un moment în care investitorii devin tot mai atenți la raportul dintre prețul de intrare, calitatea activului, lichiditate și potențialul de apreciere. Bucureștiul păstrează un avantaj important: valorile rezidențiale sunt încă competitive față de piețele CEE mai mature, în timp ce oferta nouă devine tot mai dificil de replicat în zonele consacrate, iar segmente precum premium residential și hospitality evoluează rapid.

grafic

În 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din București a ajuns la aproximativ 2.636 euro/mp. Prin comparație, benchmark-urile regionale pentru locuințele noi indică niveluri de aproximativ 4.330 euro/mp în Varșovia, 4.540 euro/mp în Bratislava, 5.320 euro/mp în Budapesta și 6.400 euro/mp în Praga.

Chiar și după aprecierea din ultimii ani, Bucureștiul păstrează astfel un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE și un spațiu relevant de convergență pe măsură ce piața se maturizează.

Aceeași direcție este vizibilă și la nivel macro. În primul trimestru din 2026, prețurile locuințelor din România au crescut cu 7,8% față de aceeași perioadă din 2025, peste media de 5,1% a Uniunii Europene. România nu conduce ritmul de apreciere din regiune, însă evoluția confirmă participarea pieței locale la ciclul de repricing din Europa Centrală și de Est.

Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments: „Bucureștiul trebuie privit astăzi în context regional. Diferența față de capitale precum Varșovia, Praga sau Budapesta nu reprezintă doar un decalaj de preț, ci indică și spațiul de convergență pe care capitala îl are încă în față. Avem o economie urbană tot mai sofisticată, o concentrare importantă de business, cerere rezidențială și investițională și un sector de hospitality în creștere, în timp ce valorile imobiliare rămân competitive în context regional. Pentru investitori, ecuația este interesantă, dar următorul ciclu nu va ridica uniform întreaga piață. Valoarea se va concentra în activele bine poziționate, cu infrastructură, eficiență, servicii și lichiditate. Diferența nu o va mai face simplul metru pătrat, ci capacitatea proprietății de a genera și conserva valoare în timp.”
Unul dintre cele mai puternice argumente structurale ale pieței vine din evoluția în sens opus a prețurilor și a ofertei viitoare. În București, prețurile locuințelor au crescut cu aproximativ 60% în ultimii șase ani, în timp ce numărul autorizațiilor de construire s-a redus cu aproximativ 45% în ultimii trei ani. Reducerea pipeline-ului limitează capacitatea pieței de a răspunde rapid unor noi cicluri de cerere și accentuează diferențierea dintre produsul standard și activele greu de replicat.

În această ecuație, raritatea activelor bine poziționate devine ea însăși un factor de valoare.

Maturizarea pieței redefinește segmentul premium iar dincolo de locație, cumpărătorii urmăresc tot mai atent calitatea, eficiența, tehnologia, serviciile și lichiditatea proprietății. În același timp, cererea se internaționalizează, susținută de antreprenori, executivi regionali, expați și diaspora, care evaluează Bucureștiul prin raportare la alte piețe europene.

În 2025, Bucureștiul a înregistrat o creștere de 12% a RevPAR – venitul pe cameră disponibilă, cea mai ridicată dintre cele șase capitale CEE analizate, peste Varșovia (+9,1%), Praga (+8,3%) și media regională (+8,9%). Bucureștiul ocupă totodată locul al treilea în CEE-6 după nivelurile ADR și RevPAR, după Praga și Budapesta.

Performanța confirmă dezvoltarea segmentului hospitality și susține noi categorii de active, inclusiv aparthoteluri și serviced residences, alimentate de business travel, expați, bleisure și turism medical. Pentru investitori, acestea adaugă o componentă de venit recurent și administrare profesională.

Argumentul investițional al Bucureștiului nu se bazează pe un singur indicator, ci pe suprapunerea mai multor tendințe: un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE, aprecierea valorilor rezidențiale, restrângerea ofertei viitoare, maturizarea cererii și performanța segmentului hospitality.

Vedem deja o schimbare în modul în care investitorii analizează Bucureștiul. Întrebarea nu mai este doar cât costă proprietatea astăzi, ci ce randament poate genera, cât de lichidă va fi peste cinci sau zece ani și cum se poziționează activul în raport cu alternativele din regiune. Bucureștiul începe să fie analizat nu doar ca o piață imobiliară locală, ci ca o destinație regională pentru capital. Iar combinația dintre prețul de intrare, maturizarea pieței și oferta limitată poate deveni unul dintre avantajele competitive ale capitalei în următorii ani”, concluzionează Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.

Bucureștiul nu trebuie să devină următoarea Varșovia sau următoarea Praga. Miza este consolidarea propriei poziții în Europa Centrală și de Est, într-un moment în care capitalul devine tot mai selectiv, iar diferența dintre simpla proprietate și un activ investițional performant devine tot mai importantă.

(Publicitate)

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized2 zile inainte

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorized2 zile inainte

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized2 zile inainte

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Afaceri3 zile inainte

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Uncategorized4 zile inainte

Dezmembrări Renault – piese originale pentru modele care încă au mult de mers

Renault este unul dintre brandurile foarte bine reprezentate în România, iar asta se vede ușor în trafic. Clio, Megane, Scenic,...

4 zile inainte

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afaceri4 zile inainte

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized5 zile inainte

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil București, 14 august 2026 – De...

Afaceri5 zile inainte

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized7 zile inainte

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA

Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds București – 11 august 2026 – Samsung Electronics...

Evenimento săptămână inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri2 săptămâni inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Știrile Săptămânii