Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV/SEFUL Corpului de Control al directorului Eduard Hellvig implicat in aducerea ilegala a lui Nicolae Popa este mana dreapta a generalului de “carton” Florian Coldea (II)

Publicat

pe

Serviciul Român de Informații s-a folosit, de-a lungul timpului, de firme, asociații și organizații neguvernamentale care desfășurau activități economice sau sociale. Despre acest obicei a vorbit, în 2006, Vadim Tudor, la tribuna Parlamentului. Foști ofițeri ai serviciului secret susțin, însă, că, deși oamenii aflați la conducere s-au schimbat, obiceiurile vechi au rămas

O privire atentă aruncată pe rolul instanţelor de judecată aduce, la un loc, personaje care fac legătura între foşti angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi mediul de afaceri și cel social. Cu alte cuvinte, firme și ONG-uri paravan folosite în relaţiile comerciale cu societatea civilă, cu statul român şi cu parteneri străini.

În cadrul unei anchete realizată de Evenimentul zilei și Incisiv de Prahova am găsit, de exemplu, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un proces înregistrat pe 8 mai 2002, în care protagonişti sunt Cornel Vintilă şi firma sa, Transdata. Printre intimaţi se numără Petre Emilian Zahan, fost ofiţer SRI şi angajat al Transdata. Petre Emilian Zahan a fost Director Cabinet la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.  Apoi, firma sa, Bcom Technologies SRL din Ploieşti, apare ca furnizor de servicii software pentru ANAF Constanţa. Bcom Technologies SRL a înregistrat, în 2014, o cifră de afaceri de 1.494.977 lei şi un profit net de 186.176 lei, cu 6 angajaţi, firma prestând activităţi de editare a altor produse software.

Protectori ai mafiei italiene

Apoi, Transdata a făcut afaceri cu SC Salub SA, firmă de salubrizare, din Ploieşti, controlată de fraţii Sergio şi Giuseppe Pileri, cercetaţi în Palermo pentru asociere de tip mafiot şi spălare de bani. Cele două firme figurează în dosarul nr. 13302/281/2005 înregistat pe rolul Judecătoriei Ploieşti. Despre Sergio Pirelli, un raport intern al SRI, întocmit la dată de 3 ianuarie 2001, la unitatea 29, Sectorul B, Biroul 10, indicativul 6987, sub numărul de înregistrare 00379/102, scrie că Pilieri a fost acţionar la societatea Holding Italia Internaţional. Scopul lui Pileri era să identifice posibilitatea organizării unei intâlniri între societatea italiană Lottomatica Int. Spa şi premierul României, în scopul promovării unui proiect de investiţii în domeniul loteriei naţionale. Astfel de rapoarte au existat şi la nivelul SRI Prahova, dar, susţin ofiţeri de informaţii, multe au fost blocate de fostul şef, colonelul Corneliu Păltânea. De altfel, după ce a fost condamnat în dosarul de corupţie de la SRI Prahova, în dosarul instrumenate de procurorul Vasile Doană, Paltânea a ajuns director la societatea Salub. Despre Pileri se ştie că a fost şeful contrainformaţiilor în L’Arma dei Carabinieri (fostul Corpo dei Carabinieri Reali), avea gradul de general în rezervă şi a activat în cadrul Serviciului Italian de Spionaj Militar (SISMI).

Afacerist controversat în afaceri cu statul

Edata este un grup de companii cu operaţiuni în consultanţă IT şi distribuţia de software care a fost deţinută integral de Cornel Vintilă. Fondată în 1999, a atins, într-un timp record, o cifră de afaceri de 12 milioane de euro. Printre clienţii companiei se numără: RompetrolIBMS&TAsesoft International, Avicola Bucureşti, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii InformaţionaleOficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Administraţia Naţională Apele Române. Din afacerile grupului în anul 2009, circa 15% au fost reprezentante de consultanţa IT, 50% de servicii şi 35% de distribuţia de software. Grupul cuprindea companiile Edata şi BPM Wave. Într-un interviu acordat WallStreet.ro, în anul 2009, Cornel Vintilă spunea că are afaceri în trei ţări şi estima o cifră de afaceri de 14 milioane de euro pentru 2010. Dezvoltarea în străinatate s-a făcut prin compania BPM Wave International, care, din august 2009, avea un sediu în Elveţia, iar din februarie 2008 a fost lansată o filială şi pe piaţa din SUA, în Dallas. Tot atunci şi-a anunţat intenţia de a deschide o subsidiară în Republica Moldova şi a a fost în discuţii cu delegaţii din Turcia şi Israel pentru lansarea unor filiale. Compania a intrat în insolvenţă în anul 2012. Pe 23 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 3 pronunţa o hotărâre prin care Cornel Vintilă era obligat să restituie Cameliei Şucu, ex-soţia miliardarului Mobexpert, Dan Şucu, 119792 lei, reprezentând un rest de datorie neachitată din 2012, plus dobânda.

Fostul inginer ajuns milionar

Din datele publice reiese că Cornel Vintilă (55 de ani) a absolvit  Universitatea Politehnică din Bucuresti şi a obţinut, în 2003, un master la Cable & Wireless College of UK, Malta. A fost inginer la Romtelecom, între anii 1984 şi 1992. Apoi, CEO al Transdata, firma de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, între 1992 şi 1999,  şeful Departamentului de Relaţii cu Publicul din cadrul Ministerului Comunicaţiilor, între 1999 şi 2000, CEO al Edata, în 1999, CEO Unisoft România, între 2002 şi 2003 şi consultant la CG&amp, GC, între 2003 şi 2004.

Dezvăluirile lui Vadim Tudor: ONG-uri sub acoperire

Mergând pe firul afacerilor SRI, am dat de o interpelare a fostului lider PRM Corneliu Vadim Tudor, în Senatul României, din 2 mai 2006. Acesta anunţa că SRI, condus, atunci de Radu Timofte, a înfiinţat Agenţia de Cercetare Sociologică „sub comanda doamnei colonel Adelina Palade”. „Dar de când are un serviciu secret o Agenţie de Cercetare Sociologică, cu ce bani o întreţine şi în ce scop?”, se întreba senatorul Vadim Tudor. „Tribunul” susţinea că au fost înfiinţate diverse ONG-uri şi fundaţii subvenţionate de SRI, printre care şi ATLE – Asociaţia pentru Transparenţă şi Libertate de Expresie. „Astfel, anumite fundaţii ale aşa-zisei <<societăţi civile>> sunt subvenţionate de SRI, a se vedea Cazul APADOR-CH. Ce bani deversează SRI de la bugetul de stat către APADOR-CH şi în ce scop?”, se arată în interpelare. Vadim era convins că pentru fraudarea alegerilor.  El spunea că Agenţia de Cercetare Sociologică realiza săptămânal conferinţe de presă, simpozioane sau cocktail-uri cu reprezentanţi aleşi pe sprânceană ai mass-media. „În cadrul acestor întâlniri, societatea civilă prezintă sondaje primite de la colonelul Adelina Palade ca fiind cercetări sociologice proprii”, susţinea fostul lider al PRM.

Presa, obligată sau plătită

„Dacă ziariştii nu au dosare la SRI, atunci sunt beneficiarii unor <<atenţii>>: bani, excursii, burse, studii etc. – fireşte, cei aleşi de care vorbeam, nu toată presa, nu generalizăm – pentru a da publicităţii aceste sondaje şi au şi obligaţia de a le prezenta ca fiind reale. Institutele de sondare a opiniei publice, prin directorii lor, sunt obligate să-şi însuşească sondajele SRI, să păstreze tăcerea asupra lor, sau, în cazul în care sunt <<agăţate>>  cu ceva, chiar să le confirme veridicitatea. Loialitatea institutelor de sondare este <<întărită>> cu diverse comenzi din bani publici, pentru cercetări reale, dar mai ales fictive”, a adăugat „Tribunul”.

Omul KGB însurat cu un ofițer SRI

Vadim Tudor a mai precizat că „o frecvenţă constantă la evenimentele Agenţiei de Cercetare Sociologică ale SRI o are Liviu Mureşan, fost şi actual ofiţer al Serviciilor Secrete, fost secretar executiv al FSN”. Despre Adelina Palade, Vadim spunea că a fost  adusă în Bucureşti de la una din secţiile din Moldova, iar despre soţul ei, V. Lozneanu, că este inculpat într-un dosar penal privind RAFO Oneşti. La ordinul lui Radu Timofte, ea ar fi divorţat formal, deşi locuieşte, în continuare, cu Lozeanu. „Înainte de 1989, decembrie, Lozeanu a fost în atenţia UM 0110, anti-KGB a Securităţii, se pare că la fel ca şi domnul Radu Timofte”, a adăugat Vadim Tudor. El a mai precizat că „se cunosc legăturile strânse dintre cuplul Lozeanu-Palade şi generalii SIE, Irinescu şi Gheorghe Rotaru, fost director la Întreprinderea de Comerţ Exterior Dunărea”.

Fundaţia serviciului secret

Dincolo de spusele Tribunului, am regăsit-o pe Adelina Lozneanu în documentele oficiale ale SRI. Mai mult, o ştire difuzată de Agerpres, pe 10 noiembrie 2004, ne prezintă lansarea raportului “Exerciţiul de monitorizare a controlului parlamentar asupra sectorului de securitate”, proiect lansat la iniţiativa Fundaţiei EURISC şi a Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor şi realizat cu sprijinul Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate (DCAF). În imaginile publicte de agenţia naţională de presă este prezentat Liviu Mureşan, preşedintele Fundaţiei EURISC, Adelina Lozeanu, director al Centrului de Informare pentru Cultură de Securitate, Răzvan Ionescu, preşedintele Comisiei de Aparare şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor.

Cum s-a încercat compromiterea procurorului care a devenit„Spaima corupților” din SRI

Aşa cum dezvăluia Evenimentul zilei, în “Noi suntem statul”, procurorul care a instrumentat, în anul 2004, dosarul RAFO a fost Vasile Doană, cel care a fost “mazilit” de la Secţia Parchetelor Militare a DNA de Laura Codruţa Kovesi, în iulie 2014. Doană tocmai trimisese după gratii mai mulţi ofiţeri SRI, în frunte cu generalul Ovidiu Soare. Procurorul, care devenise spaima generalilor şi coloneilor din sistem, continuase cercetările şi îi avea în vizor pe alţi cinci generali, în frunte cu Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI. Procurorul magistrat Vasile Doană este, începând din septembrie 2014, locțiitor al șefului Direcției Juridice din MAI. A fost procuror militar DNA începând din anul 2002. În celebrul caz RAFO Onești, el a refuzat, pe 1 aprilie 2004, o mită-record, de 100.000 de euro, 35.000 de dolari și un autoturism Audi S8 din partea fraților Nicuşor şi Valeriu Damian și a afaceristului  Daniel Doru Pargaru, finul fostului secretar de stat, Sergiu Sechelariu, despre ale căror firme magistratul descoperise că sunt implicate în jaful de la RAFO. Foşti ofiţeri SRI consultaţi de noi susţin că, atunci, s-a încercat, prima oară, compromiterea magistratului prin organizarea unui flagrant de luare de mită. Înscenarea ar fi fost pusă la cale de cei vizaţi în Dosarul RAFO, printre care şi fostul soţ al ofiţerului SRI Adelina Lozneanu, devenită Palade, după divorţ. Tentativa de compromitere eşuată a fost relatată chiar de unul dintre martorii, de atunci, ai procurorului Doană, în dosarele instrumentate de magistrat, omul de afaceri Florin Mihai. Afaceristul susține că el era intermediarul mitei și l-a avertizat pe Doană despre demersul fraților Nicușor și Valeriu Damian și ale lui Daniel Doru Pargaru. Florin Mihai susține că flagrantul era pus la cale„în sânul unui serviciu secret”.

In perioada consistentă când procurorul Vasile Doană, colonel magistrat, lucra la DNA – Structura centrală București în cadrul Secției pentru combaterea infracțiunilor de corupție săvârșite de militari (căreia îi ducea în cârcă aproximativ 90% din volumul de dosare și ca număr de rechizitorii), l-a șocat acum un an pe un demnitar care, trimis sol de către Sistem, venise să-l „cumpere”, propunându-i a fi înaintat la gradul de general. „Nu, mulțumesc, nu am asemenea orgolii!”, a replicat Doană. „Pentru mine, dacă mă lăsaţi să-mi lucrez dosarele, fără influenţe şi presiuni, este cea mai mare satisfacţie!”. Sistemul nu l-a iertat pentru un asemenea afront!

Afrontul și mazilirea

Asta după ce, nu chiar cu mult timp înainte, în biroul Codruţei Kovesi, colonelul magistrat Doană l-a tamponat contondent chiar pe mult înstelatul general locotenent Florian Mihail Coldea (foto), proaspăt numit atunci prim-adjunct al directorului SRI. Acesta, luat de cap, s-a prezentat val-vârtej în cabinetul „duoamnei”, „pretena” sa, pentru a-l reclama pe procurorul Doană că-i decimează generalii şi coloneii din SRI. Magistratul militar i-a replicat: „Domnule general, dacă dv. nu sunteţi în stare să vă faceţi curățenie în propria ogradă, lăsați-mă pe mine, pentru ca și știu, și pot!”.

Momentul prielenic de mazilire a colonelului magistrat a fost într-o noapte din vara anului 2014, atunci când procurorul militar Vasile Doană a fost îndepărtat de Laura Codruța Kovesi de la Secția militară a DNA.

Doană se pregătea de un nou asalt asupra a vreo cinci generali, în frunte cu Coldea, cinci colonei, un maior şi doi căpitani, toţi din SRI, printre care: generalul George Voinescu – adjunct al directorului SRI pe probleme financiar-logistice; generalul Sorin Gabriel Cozma – şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului; generalul Elena Istode (cunoscută sub pseudonimul „Anaconda”), fosta şefă a Departamentului Securităţii Economice, ulterior pe la „acoperiți”; generalul Emilia Cristina Posastiuc – şefa Centrului pentru Surse Deschise (Centrul de Monitorizare Media); colonelul Ştefan Vatră – şeful Diviziunii D Filaj-Investigaţii; colonelul Vasile Cămărăscu – şef al Direcției SRI Bucureşti şi, apoi, director adjunct la OSS; colonelul Eugen Tudor – locţiitor la UM 0982 Bucureşti; generalul Valentin Dan Căpşună – fost șef la Contraspionaj și „acoperiți” şi col. Marin Constantin, şeful DJI Prahova.

Să nu vă mirați, pentru că asta-i practica cucuvelei, sens în care vă trimitem la cazurile şi mai proaspete ale celor trei procurori daţi afară din DNA: Doru Ţuluş, Mihaiela Iorga Moraru şi Nicolae Marin.

Lotul Păltânea

Doană este procurorul care i-a trimis in judecată pe col. SRI Corneliu Păltânea, Daniel Bucur şi Gheorghe Dumitrache şi pe „civilul” director general al Rafinăriei „Astra” Ploieşti, Octavian Nan, pentru multiple fapte de corupție, condamnaţi la câte trei ani de închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor.

La col. SRI Păltânea a fost cu repetiţie, acesta mai fiind condamnat în 14 iulie 2010 şi în alt dosar la Tribunalul Militar Bucureşti, tot pentru infracţiuni de corupţie.

Atunci, în premiera pe ţară, „cea mai nocivă filială a SRI, cea de la Prahova, a fost decapitată, procurorii militari bucureşteni, în frunte cu magistratul Vasile Doană, reuşind, după ani de muncă, să pună cap la cap un lanţ infracţional demn de filmele cu mafioţi sicilieni.

A urmat imediat răsunatorul caz al generalului maior SRI Ovidiu Soare, instrumentat tot de Doană, trimis în judecată pentru fapte de corup- ţie şi condamnat definitiv de către ICCJ la trei ani de închisoare.

Beleaua cea mare abia acum vine!

Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare şi cu un termen de încercare de trei ani în dosarul „Case pentru generali”, în legătură cu achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.  mple

Lotul de cinci judecători condus atunci de Livia Stanciu a respins apelul declarat de DNA şi de inculpaţii din acest dosar, fiind menţinută în mare parte sentinţa dată de un alt complet de magistraţi în martie 2015. Singura modificare a sentinţei a fost faptul că Francisc Radici şi Constantin Năstase, condamnaţi la câte 2 ani, 2 luni și 20 de zilei închisoare cu suspendare, nu mai trebuia să presteze 60 de zile în folosul comunității. Generalul locotenent în rezervă Gheorghe Rotaru a luat un an şi 6 luni cu suspendare.

În acelaşi dosar, general de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din MApN la data faptelor şi gen. mr. (r) Floarea Şerban, şef al Direcţiei Legislație şi Asistenţă Juridică din MApN la data faptelor, au fost achitaţi. De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi la plata de despăgubiri civile către MApN.

Chelaru, pe minus cu 850.000 de lei

Colonelul magistrat Vasile Doană a decis să continue cercetările, într-un dosar separat, pentru Mircea Chelaru, general corp de armată în rezervă, şi Cornel Julea, colonel în rezervă. Aşa că, generalul în rezervă Mircea Chelaru (foto) a fost ulterior condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu, în dosarul disjuns din cel al fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi al celorlalţi altor zece generali şi colonei, confiscându-i –se și peste 850.000 de lei – foloase materiale realizate în urma obţinerii locuinţei.

În plus, Mircea Chelaru a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

Sistemul nu a uitat şi nu iartă!

Sătul de mânării, procurorul militar colonel magistrat Vasile Doană – după ce fusese exilat pe la Ministerul Afacerilor Interne într-o funcţie obscură şi, apoi, mutat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti – a luat decizia să se pensioneze! Să treacă în rezervă, că-i ajung peste 30 de ani de muncă! (Cristina T.).

 

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Scaune care schimbă felul în care se simte o casă

Publicat

pe

De

Alegerea mobilierului, în special a pieselor centrale, influențează direct percepția unei locuințe. Dintre toate elementele de mobilier, scaunul, prin funcția sa primară, modelul estetic și poziționarea, contribuie semnificativ la atmosfera generală. Nu este doar un obiect pe care te așezi, ci devine parte din decor.

Decizia privind scaune potrivite pentru fiecare cameră din casă ține cont de scopul principal al acelui spațiu. Un scaun își asumă roluri diverse, de la piesa de design până la obiectul de uz cotidian. Această distincție e importantă.

Un scaun ales doar pentru aspectul său vizual poate arăta impecabil într-un catalog. Însă, experiența de zi cu zi, orele petrecute pe el, pot dezvălui lipsa confortului. Pe de altă parte, un scaun extrem de funcțional, dar fără estetică, poate anula eforturile de decor.

Esențial este echilibrul între formă și funcție. Cum va influența un anumit model starea ta de spirit? Te vei simți relaxat, concentrat sau dinamic? Scaunele pot altera radical percepția asupra unei camere.

Scaune pentru inima casei, bucătăria

În bucătărie, scaunele de bucătărie sunt solicitate intens. Aici, familia se reunește, prietenii se adună. Materialele rezistente și ușor de curățat sunt prioritare.

Confortul e esențial, dar și durabilitatea. Un set de scaune moderne poate transforma o bucătărie tradițională într-un spațiu modern, plin de viață. Varietatea de stiluri e un avantaj al acestor piese.

Scaune pentru living pentru relaxare și socializare

Livingul este spațiul dedicat relaxării și socializării. Aici, scaunele devin piese de rezistență. Fie că alegi fotolii voluminoase sau scaune elegante, ele trebuie să îmbie la odihnă.

Un scaun tip balansoar poate aduce un aer nostalgic, în timp ce un fotoliu cu formă inedită adaugă un accent artistic. Contează cum te așezi și cum te simți.

Scaune pentru birou

Într-un birou, confortul și ergonomia sunt critice. Ore întregi petrecute pe un scaun de birou nepotrivit pot duce la disconfort fizic. Există o gamă variată de scaune de birou profesionale.

Un scaun ergonomic, bine ajustat, susține o postură corectă. Astfel productivitatea ta nu va fi afectată. Investiția într-un scaun de calitate se simte zilnic.

Eleganță la înălțime cu scaune de bar bine alese

Scaunele de bar aduc o notă de rafinament sau nonconformism. Ele sunt ideale pentru insulele de bucătărie sau pentru zonele de dining cu peninsulă. Scaunele înalte atrag priviri.

Aceste scaune pot transforma un colț obișnuit într-un loc de socializare. Reglabile pe înălțime, cu spătar sau fără, adaugă caracter barului de acasă.

Citeste in continuare

Exclusiv

Odorizante profesionale de aer – Improspatarea aerului in spatiile intens utilizate

Publicat

pe

Folositi odorizante profesionale ca instrumente de gestionare a mirosurilor, nu doar ca solutii care le acopera. Mai intai curatati sursa — gunoiul, scurgerile, textilele si gurile de ventilatie — apoi alegeti formule care fie mascheaza pe termen scurt, fie leaga moleculele de miros pentru un control mai indelungat. Amplasati unitatile in zonele cu aer inchis precum intrarile, toaletele si salile de asteptare si incepeti cu o intensitate redusa. Ajustati setarile in functie de dimensiunea incaperii, trafic si fluxul de aer, apoi reumpleti inainte ca performanta sa scada. Continuati astfel si veti vedea cum sa potriviti sistemele, parfumurile si programele fiecarui spatiu.

Ce fac odorizantele profesionale

Incepe prin a te gandi la odorizantele profesionale ca la gestionari ai mirosurilor, nu doar ca la simple dispensere de parfum. Le folosesti pentru a sustine un spatiu in care toata lumea se simte confortabil sa soseasca, sa ramana si sa revina. Mai intai, amplaseaza unitatile acolo unde tiparele de trafic concentreaza aerul invechit, cum ar fi intrarile, toaletele si zonele de asteptare. Apoi, alege setari care se potrivesc cu dimensiunea incaperii, gradul de ocupare si ventilatia, astfel incat difuzarea parfumului sa ramana uniforma, controlata si primitoare.

Apoi, mentine performanta constanta prin reumpleri de rutina, programare temporizata si verificari ale echipamentului. Vei crea o experienta de incredere pe care vizitatorii tai o pot recunoaste si in care pot avea incredere. Multe sisteme sprijina, de asemenea, obiectivele de igienizare a aerului, ajutand la mentinerea unui mediu mai proaspat intre curatari. In cele din urma, analizeaza rezultatele in mod regulat: observa cum se simte spatiul, cere feedback personalului si ajusteaza acoperirea pe masura ce nevoile se schimba. In felul acesta, mediul tau ramane incluziv, ingrijit si pregatit zi de zi.

Mascarea vs Eliminarea Mirosurilor

Odata ce odorizantele de aer functioneaza constant, concentreaza-te pe ceea ce fac ele de fapt: mascheaza un miros sau ajuta la eliminarea sursei acestuia. Incepe prin a verifica cand revine mirosul. Daca se intoarce rapid dupa ce parfumul se estompeaza, probabil ai de-a face cu mascare versus eliminare, nu cu o indepartare reala.

Apoi, inspecteaza spatiul in aceasta ordine: cosuri de gunoi, scurgeri, textile, guri de ventilatie si puncte de acces. Curata sau trateaza mai intai sursa, apoi foloseste parfumul pentru a sustine rezultatul. Aici conteaza chimia parfumului. Unele formule doar acopera mirosurile neplacute, in timp ce altele se leaga de moleculele de miros si le reduc impactul.

Alege produsele in functie de obiectivul tau. Pentru spatiile comune si aglomerate, ai nevoie de solutii pentru improspatarea aerului care ii ajuta pe toti sa se simta confortabil, inclusi si increzatori. Cand elimini cauza, spatiul tau miroase mai curat si mai primitor pentru mai mult timp.

Odorizante profesionale de aer pentru locuinte

Adu controlul mirosurilor la nivel comercial in casa ta, potrivind produsul cu incaperea, nivelul de trafic si sursa mirosului. Incepe cu bucatariile, holurile de la intrare, baile si zonele pentru animale de companie, unde mirosurile se acumuleaza cel mai repede. Alege formule enzimatice sau oxidante atunci cand ai nevoie de control microbian, nu doar de parfum.

Apoi, combina solutiile in straturi. Foloseste spray-uri tintite pentru textile, geluri pentru eliberare constanta si difuzoare pentru arome ambientale echilibrate in spatiile comune. Pastreaza parfumul discret in dormitoare si mai puternic langa litiere sau zonele de depozitare a gunoiului. Verifica etichetele pentru utilizare fara reziduuri pe tapiterie si covoare. Inlocuieste cartusele conform programului, curata dispenserele lunar si aeriseste dupa tratamentele intense. Daca in gospodaria ta sunt copii, animale de companie sau oaspeti cu sensibilitati, testeaza mai intai un singur produs. Cand fiecare camera miroase curat si primitor, casa ta pare pregatita pentru toti cei care ii trec pragul.

Odorizante de aer profesionale pentru birouri

Incepeti prin a identifica locurile in care mirosurile din birou se acumuleaza cel mai mult, cum ar fi zonele de intrare, salile de pauza si toaletele, astfel incat sa puteti amplasa odorizante profesionale de aer acolo unde vor functiona cel mai bine. Apoi, alegeti arome usoare si curate, care sa nu distraga atentia angajatilor sau sa ii deranjeze pe vizitatori, si evitati parfumurile puternice care pot deveni coplesitoare in spatiile comune. Apoi, testati acoperirea in fiecare zona si ajustati intensitatea sau amplasarea pana cand obtineti un control constant al mirosurilor, fara ca biroul sa miroasa prea puternic.

Strategii de control al mirosurilor

Deoarece mirosurile din birou se acumuleaza rapid in spatiile comune, abordati-le in etape: identificati sursa, imbunatatiti circulatia aerului, curatati suprafetele frecvent atinse si materialele textile dupa un program stabilit, apoi folositi odorizante profesionale pentru a mentine un parfum neutru si constant.

Incepeti prin a parcurge spatiul in perioadele aglomerate si prin a folosi analize ale mirosurilor pentru a identifica tiparele din apropierea intrarilor, bucatariilor, toaletelor si salilor de sedinta. Apoi, stabiliti zone de parfumare astfel incat fiecare zona sa primeasca nivelul potrivit de acoperire fara a va coplesi echipa. Goliti cosurile de gunoi, tratati scurgerile, curatati in profunzime covoarele si tapiteria inainte ca mirosurile sa se fixeze. Apoi verificati filtrele HVAC, deschideti caile de circulatie a aerului si amplasati dozatoarele acolo unde circulatia sustine o distributie uniforma. Revizuiti rezultatele saptamanal, cereti personalului feedback rapid si ajustati programarea sau dozajul. Cand gestionati mirosurile in acest mod, toata lumea se simte mai confortabil, mai concentrata si mai bine primita impreuna.

Sfaturi pentru alegerea parfumului

Dupa ce ati imbunatatit curatenia, circulatia aerului si amplasarea dispenserelor, alegeti un parfum care se potriveste modului in care este folosita fiecare zona a biroului. Incepeti cu zonele comune: alegeti note curate si discrete, precum citrice, ceai sau in usor, astfel incat toata lumea sa se simta confortabil si inclusa. Pentru receptie, folositi un parfum primitor, care sa para rafinat, nu coplesitor.

Apoi, potriviti intensitatea cu scopul. Mentineti salile de sedinta discrete pentru a sustine concentrarea. In salile de pauza, alegeti combinatii mai proaspete care sa neutralizeze mirosurile de mancare. Folositi stratificarea parfumurilor cu grija: combinati un parfum principal cu o nota complementara mai usoara in spatiile apropiate pentru a crea continuitate fara confuzie.

Apoi, analizati preferintele sezoniere. In lunile mai calde, folositi parfumuri acvatice sau verzi, cu note proaspete. In lunile mai reci, treceti la note delicate de lemn sau condimente. Testati optiunile impreuna cu echipa, urmariti feedbackul si ajustati pana cand biroul are in mod constant o atmosfera primitoare.

Odorizante profesionale de aer pentru spatii comerciale

Cand alegi odorizante profesionale de aer pentru spatii de retail, potriveste sistemul de parfumare cu dimensiunea magazinului, nivelul de trafic si atmosfera brandului tau, astfel incat parfumul sa ramana constant fara sa ii copleseasca pe cumparatori.

Apoi, defineste ambianta de retail pe care vrei ca clientii sa o simta in momentul in care intra. Alege un profil olfactiv care sa sustina identitatea brandului si sa intareasca perceptia clientilor in diferite departamente. Apoi analizeaza amplasarea rafturilor, a zonelor de proba si a categoriilor de produse, folosind note complementare care sa para naturale, nu fortate. Foloseste zonarea olfactiva pentru a oferi fiecarei zone un rol clar, pastrand in acelasi timp o experienta unitara in intregul magazin. In zonele aglomerate, prioritizeaza acoperirea constanta care sustine confortul si incurajeaza explorarea produselor. In cabinele de proba, la intrari si in zonele de checkout, mentine continuitatea pentru ca vizitatorii sa se simta bineveniti, recunoscuti si parte dintr-un mediu atent conceput, care reflecta zilnic valorile brandului tau.

Cum sa folosesti odorizante profesionale de aer

Dupa ce alegeti sistemul potrivit de odorizare a aerului pentru spatiul dumneavoastra, folositi-l dupa un plan clar, astfel incat parfumul sa ramana perceptibil, echilibrat si constant pe tot parcursul zilei.

Incepeti prin amplasarea unitatilor acolo unde fluxul de aer ajuta la distributie, nu direct langa usi, guri de ventilatie sau zonele unde stau clientii la coada. Respectati tehnicile corecte de instalare, astfel incat acoperirea sa fie uniforma in spatiile comune. Apoi, potriviti intensitatea in functie de dimensiunea incaperii si de fluxul de persoane; incepeti cu un nivel redus, apoi ajustati treptat pana cand parfumul se simte primitor, nu coplesitor. Testati din locuri diferite, deoarece oaspetii percep spatiul din multe unghiuri. Curatati periodic suprafetele din apropiere pentru ca parfumul sa nu concureze cu mirosurile invechite. Stabiliti programe simple de intretinere pentru verificarea setarilor, inlocuirea cartuselor si confirmarea faptului ca dispozitivele functioneaza corect. In cele din urma, cereti feedback de la personal si faceti rapid mici schimbari. Astfel, toti cei care intra in spatiul dumneavoastra se vor simti confortabil, inclusi si increzatori.

Cat timp dureaza odorizantele profesionale de aer

De obicei, odorizantele profesionale de aer dureaza de la cateva saptamani pana la cateva luni, in functie de sistem, intensitatea parfumului, programul de functionare si dimensiunea spatiului dumneavoastra. Pentru a estima performanta, incepeti prin a verifica traficul zilnic, ventilatia si orele de utilizare. Acesti factori afecteaza direct durata persistentei parfumului in zonele comune aglomerate.

Apoi, monitorizati cum se simte parfumul dupa prima saptamana. Daca se estompeaza rapid, cresteti frecventa de inlocuire a rezervei sau ajustati programul dispenserului. In incaperile mai mici, este posibil sa aveti nevoie de o intensitate mai redusa, in timp ce spatiile deschise necesita adesea o eliberare mai constanta. Pastrati un calendar simplu de intretinere astfel incat echipa dumneavoastra sa ramana coordonata, iar spatiul sa se simta mereu primitor. Cand urmariti tiparele de utilizare si inlocuiti rezervele inainte ca parfumul sa scada, creati o experienta mai fiabila pentru toti cei care intra, lucreaza acolo sau viziteaza regulat.

Ce sa cauti la un odorizant de aer profesional

Inainte sa alegi un odorizant profesional de aer, concentreaza-te pe trei aspecte esentiale: acoperirea, controlul intensitatii parfumului si intretinerea. Ai nevoie de o solutie care sa ajute spatiul sa se simta primitor in mod constant, nu coplesitor sau neglijat intre interventiile de service.

  1. Potriveste acoperirea cu dimensiunea incaperii, astfel incat fiecare zona sa fie inclusa, de la intrari pana la toalete.
  2. Verifica setarile intensitatii parfumului si alege un debit reglabil. Vei mentine parfumul perceptibil fara sa ii coplesesti pe angajati sau pe vizitatori.
  3. Analizeaza frecventa de reumplere inainte sa te decizi. Sistemele care necesita mai putina intretinere economisesc timp si iti ajuta echipa sa isi respecte programul.
  4. Cauta performanta fiabila in timpul orelor aglomerate. Alege aparate care ofera rezultate constante in ciuda deschiderii frecvente a usilor sau a miscarii continue.

Apoi, compara cerintele de instalare si intretinerea zilnica. Daca montajul este simplu si servisarea este previzibila, vei crea un mediu mai curat si mai confortabil, pe care toata lumea il poate aprecia in fiecare zi.

Cum sa alegi solutia Fitomag potrivita

Cand alegi solutia Fitomag potrivita, incepe prin a identifica locurile unde unitatea va functiona cel mai intens, cum ar fi intrarile, zonele de asteptare, holurile sau toaletele. Apoi, potriveste intensitatea cu nivelul de trafic, apoi alege parfumuri cu formule derivate din plante care sa para primitoare, nu coplesitoare. Daca mirosurile se schimba pe parcursul zilei, alege setari flexibile si planuri de reumplere.

SpatiuNevoieSfat Fitomag
IntrarePrima impresie puternicaFoloseste o acoperire echilibrata
Zona de asteptareAtmosfera calmaAlege note mai discrete
HolProspetime continuaSeteaza intervale constante
ToaletaControlul mirosurilorFoloseste concentrate botanice mai puternice

In final, verifica timpul de intretinere, disponibilitatea rezervelor si confortul utilizatorilor. Vei face alegeri mai inteligente atunci cand echipa ta se simte inclusa in testare. Astfel, toata lumea se bucura impreuna de un mediu mai curat, mai primitor si de o experienta zilnica mai buna.

Intrebari frecvente

Pot odorizantele profesionale declansa alergii sau sensibilitati respiratorii?

Da, poti dezvolta sensibilitati. Testeaza treptat, aeriseste bine, alege formule fara alergeni si opreste folosirea la reactii cutanate sau agravarea astmului. Daca apar simptome, consulta medicul; protejandu-te, ajuti si pe ceilalti sa respire confortabil.

Sunt Odorizantele Profesionale Sigure Pentru Animalele De Companie?

Da, daca verifici eticheta, aerisesti, testezi treptat si tii animalele departe initial. Eviti efecte toxice alegand formule pet-safe si previi interactiuni chimice nelasand produsul sa se combine cu alti agenti parfumatori.

Exista reglementari legale pentru folosirea odorizantelor in spatii publice?

Da, verifici legislatia locala inainte sa folosesti odorizante in spatii publice. Citesti cerintele privind etichetare produs, urmezi instructiunile de siguranta, apoi confirmi ventilatia si accesul publicului, ca sa pastrezi un mediu conform si primitor.

Cum Se Depoziteaza Corect Odorizantele Profesionale Nefolosite?

Pastreaza odorizantele nefolosite in ambalajul original, cu etichetare clara, intr-o stocare racoroasa, uscata, ferita de soare si caldura. Inchide-le bine, separa-le de alimente, verifica termenele si urmeaza instructiunile producatorului, mereu impreuna.

Pot Fi Folosite Odorizantele Profesionale Impreuna Cu Sistemele HVAC?

Da, le poti folosi cu HVAC daca verifici ventilatie compatibila. Citeste specificatiile, testeaza intai intr-o zona mica, apoi seteaza difuzare programabila. Asa pastrezi distributia uniforma si te asiguri ca spatiul vostru ramane placut.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sport12 ore inainte

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sport15 ore inainte

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorized3 zile inainte

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorized3 zile inainte

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized3 zile inainte

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Afaceri4 zile inainte

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Uncategorized5 zile inainte

Dezmembrări Renault – piese originale pentru modele care încă au mult de mers

Renault este unul dintre brandurile foarte bine reprezentate în România, iar asta se vede ușor în trafic. Clio, Megane, Scenic,...

Uncategorized5 zile inainte

City break Milano – câteva zile între modă, arhitectură și gastronomie italiană

Un city break Milano este o alegere potrivită pentru cei care vor să descopere un oraș elegant, dinamic și ușor...

5 zile inainte

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afaceri5 zile inainte

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized6 zile inainte

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil București, 14 august 2026 – De...

Afaceri7 zile inainte

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorizedo săptămână inainte

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA

Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds București – 11 august 2026 – Samsung Electronics...

Evenimento săptămână inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Știrile Săptămânii