”La început de an electoral, avem un preşedinte încrezător. Optimist. Klaus Iohannis încearcă să creeze certitudinea că va obţine lejer un al doilea mandat. Cu atât mai mult cu cât, până una alta, este singurul competititor. Nu se aşteaptă la surprize. Dar există vreo substanţă în spatele afirmaţiilor sale? Dintr-o anumită perspectivă – şi nu neapărat răuvoitoare – profilul lui Klaus Iohannis ar putea fi definit ca un mare fâs. Un balon, care se umflă şi se dezumflă, agitat şi zgomotos. Cam asta s-a întâmplat cu tot ce a întreprins. România educată. Un fâs. „Guvernul meu”. Alt fâs. O altă majoritate parlamentară. Tot fâs. Participarea la toate şedinţele de guvern. Fâs-fâs. Nerevocarea miniştrilor. Fâs-fâs, ca şi nerevocarea lui Kovesi. Iar acum, din nou, se duce în terenul de joc în care nu se mai află nimeni, se încălzeşte şi susţine că va marca, scrie analistul Sorin Roşca Stănescu, conform corectnews.com.

Desigur, dacă până la capătul acestui an, Klaus Iohannis va fi unicul candidat, dacă el nu va avea niciun rival, atunci, conform Constituţiei României, va câştiga. Pentru că nu are nevoie decât de un singur vot. Pe care şi-l poate da el însuşi. Altfel se vor prezenta lucrurile atunci când îi vom vedea pe candidaţi. Și când în spatele acestora se vor alinia partidele.

Este greu de presupus, dacă nu cumva imposibil, că la alegerile prezidenţiale are vreo şansă, oricât de mică, vreun candidat independent. Fie acesta şi Liviu Pleşoianu. Regula greu de răsturnat este că o condiţie sine qua non este susţinerea unui partid. Regula numărul unu. Regula numărul doi este este că niciun partid nu-şi poate impune candidatul, decât dacă este foarte puternic. Numai un partid care, în sondaje corecte şi nu contrafăcute, cum vedem în ultima vreme, cel mai adesea la CURS, are un minimum de 30%, îşi poate duce candidatul într-o confruntare finală şi îl poate scoate câştigător. În acest sens, pentru moment, în teren nu există decât PSD. La limită şi în măsura în care reuşeşte să încheie unele alianţe, se poate califica şi PNL.

Dacă analizăm ceea ce se întâmplă în frontul PSD, care compune actualmente majoritatea parlamentară, vom observa că, aparent, avem de-a face cu două partide total inegale. PSD şi ALDE. Și cu doi candidaţi, care s-ar putea legitima prin poziţiile pe care le ocupă în formaţiunile politice. Liviu Dragnea, pentru că este legitim din partea lui să candideze şi să dorească să obţină un mandat prezidenţial, întrucât este preşedintele celui mai are partid politic, iar legea nu-l împiedică să candideze, aşa cum s-a întâmplat în ceea ce priveşte poziţia de premier. Și Călin Popescu Tăriceanu, care beneficiază de faptul că se plaseză mult peste scorul partidului său, ALDE fiind în creştere, pentru că a dovedit că poate obţine un număr consistent de voturi din rândul unor cetăţeni dezamăgiţi de PNL, dar care sunt dispuşi să voteze cu un lider cu adevărat liberal. Cum sunt de pildă eu. Să analizăm pe rând aceste două opţiuni.

Liviu Dragnea are, pe lângă avantajul la care m-am referit mai sus, şi câteva handicapuri, care-i pot creea probleme într-o cursă prezidenţială. A fost şi va fi demonizat în mod excesiv în primul şi în primul rând pentru condamnarea penală nemeritată pe care a primit-o de la o Justiţie nedreaptă, pentru o aşa-zisă fraudare a referendumului realizat pentru demiterea lui Traian Băsescu. De fapt, Traian Băsescu, aflat la acea dată în deplinătatea exerciţiului unei puteri, pe care a obţinut-o şi şi-a menţinut-o în mod nelegitim, l-a călcat pe cap pe adversarul său, la fel cum l-a călcat pe cap şi pe profesorul Dan Voiculescu, ca să folosesc exact expresia utilizată sub formă de ameninţare de către arhitectul statului paralel din România. De această condamnare a lui Liviu Dragnea au profitat alţii. Băsescu doar s-a răzbunat. Iar aceşti alţii, în frunte cu Klaus Iohannis, pentru a-l scoate din joc pe Dragnea, i-au mai construit şi alte noi dosare penale aflate în diferite faze. Unul chiar soldat cu o nouă condamnare în primă instanţă. Acest proces de demonizare a liderului PSD, de sacrificare a sa rituală în piaţa publică, pe altarul unei presupuse bătălii împrtiva corupţiei, are un rezultat greu de contestat. Liviu Dragnea a fost atât de demonizat, încât efectele se produc chiar şi în interiorul bazinului electoral PSD. Și, până una alta, nu s-a întâmplat nimic care să gonfleze mingea, aflată undeva sub apă, să-i imprime dinamism, să o scoată la aer şi să o proiecteze undeva la înălţime. De aceea este poosibil ca, dacă nu se întâmplă ceva pozitiv legat de imaginea lui Liviu Dragnea până la sfârşitul anului, acesta, pus faţă în faţă cu Klaus Iohannis, să piardă alegerile. Cetăţenii României se îndoiesc – şi pe bună dreptate – de faptul că Iohannis ar avea calităţile pe care şi le arogă. Toţi au observat că este un politician inconsistent. Dar pus în icoana ecranelor TV alături de Dragnea, inspiră electoratului mai puţin motivat un grad mai ridicat de încredere.

 Al doilea candidat al frontului PSD ar putea fi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. Pe acesta nu s-a lipit, în ciuda eforturilor făcute, imaginea unui om corupt. Principalul demers penal împotriva lui Tăriceau a eşuat lamentabil la Înalta Curte. Până una alta. Și nici al doilea asalt penal împotriva acestuia nu pare prea convingător. Prin urmare, electoratul îl percepe pe Tăriceanu drept un candidat valid. Dar care electorat? Tăriceanu dispune fără îndoială de întreg electoratul ALDE, care se plasează undeva la un scor de maximum 10%. Este insuficient. Acest scor nu îl poate duce în turul doi decât în eventualitatea în care va exista un mare accident, cum ar putea fi Cioloş în cealaltă parte a spectrului politic. Liderul ALDE mai poate obţine procente bune din bazinul electoral al PNL, oferite de cetăţeni care refuză să-l mai voteze încă o dată pe Klaus Iohannis, şi nici nu au vreun alt candidat mai bun decât acest fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Se va dovedi tot insuficient. Probabil că singura soluţie pentru Călin Popescu Tăriceanu este ca PSD să comită un gest fără precedent şi să renunţe la un cadidat propriu, optând pentru liderul ALDE. La limită, mai este posibil şi următorul scenariu. Să candideze atât Tăriceanu cât şi Liviu Dragnea prin altcineva de la PSD, iar voturile Stângii, în urma unor mesaje inteligente, să se împartă, unele dintre acestea revenindu-i lui Tăriceanu. Astfel încât cei doi candidaţi ai frontului PSD,Tăriceanu şi Dragnea sau Tăriceanu şi altcineva să intre în turul doi.

O paranteză absolut obligatorie. Ca să se întâmple aşa ceva, este necesară întrunirea a două condiţii. 1). Frontul politic anti-PSD să fie extrem de fragmentat, cu alte cuvinte să mai existe şi alţi candidaţi, pe lângă Iohannis, capabili să obţină procente substanţiale în primul tur de scrutin şi scăzând astfel dramatic scorul actualului preşedinte. 2). Este obligatoriu ca Victor Ponta să nu candideze, să încheie până la alegeri o alianţă cu PSD, revenind într-un fel sau altul la nava mamă, pentru că, în caz contrar, acesta este capabil să diminueze scorul frontului anti-PSD, chiar dacă nu în mod semnificativ, suficient pentru a nu lăsa doi candidaţi din această zonă să treacă cu succes de primul tur de scrutin. Este greu de presupus, cel puţin pentru moment, că se va ajunge cu Ponta la o înţelegere.