Connect with us

Afaceri

Horoscop 20 ianuarie 2019. Mai lasă şi tu de la tine, nu mai trece totul în revistă, la nesfârşit | JiulAZI

Publicat

pe

Horoscop 20 ianuarie 2019 CAPRICORN

Adu-ţi aminte de o sarcină pe care nu ai dus-o la îndeplinire la timpul potrivit, cândva în trecut, şi care acum îşi cere de urgenţă dreptul de a o termina.

Aruncă deci o privire înapoi, pentru că acum deţii toate resursele pentru a o încheia cu brio şi a o şterge mai apoi de pe lista de restanţe. Că e vorba de un împrumut în bani nereturnat până acum, de o promisiune neonorată sau de un plan abandonat mai demult, acum toate ar putea merge mult mai uşor, ca atare ocupă-te un pic şi de lucrurile uitate printre amintiri.

Horoscop 20 ianuarie 2019 VĂRSĂTOR

, acele lucruri din trecut care nu au ieşit chiar aşa cum ai fi dorit. Sunt momente în care, ca să treci pe un nivel mai bun, e nevoie să abandonezi balastul care nu-ţi mai trebuie, şi acelaşi lucru trebuie să faci şi tu azi.

Tot cărând după tine un bagaj inutil şi greu, practic îţi tai tot elanul. Iartă, uită, închide capitolul care nu mai are nici un rol în povestea ta şi gândeşte-te la următorul episod din viaţa ta.

Eşti în faţa unui nou început, dar trebuie să intri în această nouă etapă complet eliberat de temeri, amintiri sau regrete.

Horoscop 20 ianuarie 2019 PEȘTI

Nimereşti într-un mediu ceva mai ostil, de oameni rigizi şi demodaţi, care nu îţi înţeleg creativitatea şi originalitatea, ci doar ţi le critică. Nu trebuie să le dai lor satisfacţie şi să te comporţi aşa cum le-ar plăcea lor: fii tu însuţi orice ar fi şi poartă-te cum crezi doar tu de cuviinţă.

Ce rost are să-ţi cenzurezi orice gest, orice cuvânt, orice idee doar pentru că cineva alături de tine strâmbă din nas în permanenţă? Faci un lucru care te reprezintă, şi nu merită să urmezi doar îndrumările limitate ale celor care îţi sunt în preajmă.

Tu poţi mai mult decât te lasă ei să manifeşti, ca atare revendică-ţi libertatea totală de a face lucrurile în felul tău. Ei n-au decât să comenteze!

 

Horoscop 20 ianuarie 2019 BERBEC

Nu te crampona de o singură cale de evoluţie, când ar mai fi atâtea altele ce merită descoperite. Experimentează, aşadar, încearcă şi pe una, şi pe alta, vezi cât de multe opţiuni ai la dispoziţie şi nu te decide asupra uneia singure până nu ai încercat mai multe.

Vei vedea că e cu totul altceva să iei o decizie în deplină cunoştinţă de cauză, după ce deja ai acumulat o gamă largă de idei.

Azi ai putea găsi o cale complet nouă, la care nici nu te gândeai înainte, şi care ar merita aşezată la loc de cinste pe lista ta de schimbări de direcţie la care te gândeşti din ce în ce mai serios. Când va veni clipa decisivă, vei avea o paletă largă de nuanţe la îndemână!

Horoscop 20 ianuarie 2019 TAUR

Dacă ai parte de câteva momente de linişte, aceasta e starea ideală pentru a asculta mai profund în conştiinţa ta. E acolo o voce care nu se aude tot timpul din cauza vacarmului cotidian în care trăieşti, dar azi, pentru că se lasă tihna peste toate măcar pentru puţin, ai parte de revelaţia propriei tale voci interioare.

Era acolo tot timpul, dar poate nu i-ai acordat suficientă atenţie, poate nu ai auzit-o întotdeauna foarte clar, dar azi e mult prea sonoră şi prea puternică pentru a o mai ignora.

Ţine cont de ceea ce-ţi transmite, fie că e vorba de o încurajare de a începe ceva sau de avertismentul de a termina altceva. Apar multe semne care te înseamnă să priveşti spre interior!

Afaceri

North Bucharest Investments își intensifică prezența în Nordul Capitalei: Avangarde Harmony intră în portofoliul exclusiv al companiei

Publicat

pe

De

O nouă mișcare strategică pentru NBI într-un moment în care piața rezidențială filtrează atent proiectele cu adevărat valoroase.

North Bucharest Investments anunță includerea în portofoliul exclusiv a proiectului Avangarde Harmony, un ansamblu mid-plus dedicat familiilor moderne și comunităților în formare. Proiectul se află în etapa de pre-sale, cu avans minim de 15% și prețuri care pornesc de la 68.500 € + TVA, o fereastră de oportunitate care capătă relevanță într-o piață aflată într-o dinamică accelerată. Interesul crescut pentru zona de nord și pentru proiectele cu infrastructură coerentă transformă această etapă de pre-sale într-un moment favorabil pentru cumpărători și investitori.

Avangarde Harmony este amplasat în zona de nord a Bucureștiului, într-un areal aflat într-o dinamică de dezvoltare accelerată. Proiectul propune o abordare contemporană asupra locuirii: spații verzi amplezone de recreerepiscină generoasăpromenade pietonale, locuri de joacă și un ansamblu arhitectural bine organizat pentru a oferi siguranță și confort.

Ansamblul include clădiri cu regim D+P+6E și o diversitate de apartamente: studiouri eficiente, apartamente de 2 camere optimizate și unități de 3 camere potrivite pentru familii. Fiecare configurație pune accent pe luminozitate, well-being și funcționalitate, elemente esențiale pentru un stil de viață echilibrat.

Situat în vecinătatea Autostrăzii A3, DN1, DNCB și a Aeroportului Henri Coandă, proiectul beneficiază de conexiuni rapide cu principalele zone de business din nordul Bucureștiului. Prezența școlilor internaționale, a centrelor de afaceri și a facilităților de petrecere a timpului liber întărește atractivitatea zonei, în timp ce dinamica urbană constantă îi consolidează potențialul investițional.

„Mai ales într-un context de piață în schimbare, rămânem concentrați pe proiecte care au potențial real de a construi comunități durabile. Avangarde Harmony depășește ideea clasică de ansamblu rezidențial și pune în centru oamenii, interacțiunea și calitatea vieții. Este un proiect cu fundamente solide și ne bucurăm să îl reprezentăm exclusiv, consolidând un portofoliu care rămâne relevant și puternic în zona de nord.” Declara Vlad Musteata , Founder& CEO North Bucharest Investments.

Prin parteneriatul cu Avangarde Harmony, compania reafirmă direcția strategică de a selecta și reprezenta proiecte cu valoare reală, poziționate în zone cu potențial de creștere. Într-un climat în care piața urmărește stabilitatea și seriozitatea, North Bucharest Investments își menține ritmul de dezvoltare și rolul activ în configurarea segmentului mid-plus și premium al Capitalei.

Citeste in continuare

Afaceri

North Bucharest Investments accelerează cu aproape 15% în noiembrie, contrar trendului pieței imobiliare

Publicat

pe

De

North Bucharest Investments a închis luna noiembrie cu un volum tranzacționat cu aproape 15% mai mare față de luna octombrie, evoluție care marchează cea mai dinamică perioadă a ultimelor luni pentru companie.

Potrivit comunicatului transmis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), „în luna noiembrie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 58.415 de imobile, cu 9.583 mai puține față de luna octombrie”, iar „numărul tranzacțiilor este cu 4.874 mai mic față de perioada similară a anului 2023”. Într-o piață care încetinește, North Bucharest Investments continuă să atragă proiecte și clienți într-un ritm accelerat, în special în zona de nord a Capitalei.

Datele ANCPI arată că Bucureștiul își consolidează poziția de pol principal al pieței imobiliare: “Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în noiembrie 2024, în București – 10.752, Ilfov – 4.510 și Brașov – 3.355.” Tendința confirmă interesul accelerat pentru proiectele cu infrastructură integrată, care definesc o piață din ce în ce mai matură.

NortH Bucharest

Rezultatele din noiembrie confirmă încrederea partenerilor și a clienților noștri și arată că direcția strategică a North Bucharest Investments este una solidă și relevantă într-un moment în care piața se ajustează la nivel național”, transmite echipa North Bucharest Investments.

Datele ANCPI confirmă că Bucureștiul rămâne centrul de greutate al pieței imobiliare, susținut de investiții tot mai mari în segmentul rezidențial premium și de proiecte cu infrastructură integrată, destinate unei piețe tot mai mature.

Cu un portofoliu de aproape 100 de proiecte rezidențiale și peste 80 de parteneri dezvoltatori activi, dintre care 40% în reprezentare exclusivă, North Bucharest Investments își consolidează poziția de cel mai divers și competitiv jucător din segmentul rezidențial high-end al Capitalei.

Bucureștiul rămâne un pol de referință pentru piața imobiliară națională, iar zona de nord continuă să genereze cele mai atractive oportunități de investiții. North Bucharest Investments va continua să promoveze proiecte relevante în parteneriat cu dezvoltatori și investitori care construiesc viitorul pieței rezidențiale mid-plus.

Citeste in continuare

Afaceri

Site-urile de anunțuri gratuite schimbă modul în care românii își găsesc servicii utile în viața de zi cu zi

Publicat

pe

De

Când ai nevoie de un meșter bun, un prestator rapid sau o soluție practică, primul reflex nu mai este „îl întreb pe cineva”, ci „caut online”. Site-urile de anunțuri gratuite au devenit punctul de start pentru aproape orice nevoie. Platforme precum Vidro.ro oferă spațiul unde utilizatorii pot vedea rapid ce servicii sunt disponibile în zona lor.

De ce funcționează atât de bine aceste platforme?

Pentru că aduc la un loc cererea și oferta. Persoanele care caută servicii îi găsesc pe cei care le oferă, fără intermediere, fără comisioane și fără complicații.

Oamenii vor claritate, nu promisiuni

Descrieri clare, fotografii reale și comunicare directă sunt elemente care fac diferența. Publicul informat nu mai reacționează la promisiuni vagi, ci la informație concretă.

Prestatorii își pot construi reputația pas cu pas

Indiferent că vorbim despre instalatori, servicii de curățenie, transport sau beauty, platformele de anunțuri gratuite permit prestatorilor să își prezinte abilitățile. Nu este nevoie de bugete publicitare; un anunț bine redactat poate aduce cerere reală.

Ideal pentru cei care testează piața

Românii pot experimenta un serviciu nou — produse de casă, reparații, servicii la domiciliu — și își pot valida ideea prin reacțiile publicului, fără investiții mari.

Căutarea online este comodă și logică

În locul recomandărilor informale, oamenii caută, compară și aleg direct prestatorii potriviți. Procesul devine mai rapid și mai eficient.

Concurența stimulează calitatea

Prestatorii observă modul în care alții se prezintă și își îmbunătățesc comunicarea. Piața se rafinează natural atunci când vizibilitatea este deschisă.

Serviciile locale intră într-un ritm modern

Site-urile de anunțuri gratuite oferă vizibilitate celor care altfel ar rămâne „nevăzuți”, iar clienților acces la soluții reale, rapide și apropiate. Schimbarea este simplă, dar produce efecte reale asupra circulației banilor și serviciilor în comunități.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri2 zile inainte

North Bucharest Investments își intensifică prezența în Nordul Capitalei: Avangarde Harmony intră în portofoliul exclusiv al companiei

O nouă mișcare strategică pentru NBI într-un moment în care piața rezidențială filtrează atent proiectele cu adevărat valoroase. North Bucharest...

Uncategorized2 zile inainte

Firewall-ul USG FLEX 50HP al Zyxel Networks obține Premiul pentru Excelență din Taiwan, onorat pentru inovație în securitate

Zyxel Networks, un lider în livrarea de soluții securizate și bazate pe AI, a anunțat astăzi că firewall-ul său USG...

Afaceri3 zile inainte

North Bucharest Investments accelerează cu aproape 15% în noiembrie, contrar trendului pieței imobiliare

North Bucharest Investments a închis luna noiembrie cu un volum tranzacționat cu aproape 15% mai mare față de luna octombrie,...

Uncategorized3 zile inainte

SGS își extinde activitatea de asigurare a calității în domeniul agricol prin achiziționarea Australian Superintendence Company

11 December 2025 – Grupul SGS, lider mondial în testare, inspecție și certificare, a cumpărat Australian Superintendence Company (ASC), o companie...

Uncategorized3 zile inainte

Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor, în creștere îngrijorătoare

„Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe”, campanie-avertisment: Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează...

Uncategorized4 zile inainte

Genetec lansează raportul global „State of Physical Security” 2026

Sondajul realizat cu peste 7.300 de profesioniști evidențiază: București,10decembrie 2025— Genetec Inc. („Genetec”), lider global în software de securitate fizică...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung lansează One UI 8.5 Beta pentru un nou nivel de simplitate în utilizare

Cea mai recentă versiune a One UI oferă productivitate, confidențialitate și performanță îmbunătățite în întregul ecosistem Galaxy București – 10...

Afaceri4 zile inainte

Site-urile de anunțuri gratuite schimbă modul în care românii își găsesc servicii utile în viața de zi cu zi

Când ai nevoie de un meșter bun, un prestator rapid sau o soluție practică, primul reflex nu mai este „îl...

Politică locală5 zile inainte

COMUNICAT DE PRESĂ: Mihai Lasca solicită renumărarea voturilor în toate secțiile din București și depune plângere penală pentru posibile nereguli electorale

COMUNICAT DE PRESĂ Partidul Patrioților Români (PPR) București, 09.12.2025 – Partidul Patrioților Români (PPR) anunță că Mihai Lasca, președintele formațiunii și candidat...

Uncategorized6 zile inainte

SGS devine partener global cheie pentru EcoVadis

Mișcări cheie menite să accelereze creșterea și să consolideze poziția Grupului SGS în domeniile Sustenabilitate și Încredere Digitală (Digital Trust)...

Exclusiv6 zile inainte

Rent a Car Otopeni: Ce trebuie să știi înainte să ridici mașina de la aeroport

Dacă aterizezi la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni și vrei să te deplasezi rapid, comod și fără stres, alegerea unui...

Afacerio săptămână inainte

North Bucharest Investments, desemnată Best Residential Real Estate Agency of the Year la Gala CIJ Awards 2025

North Bucharest Investments a fost premiată în cadrul Galei CIJ Awards 2025 cu distincția Best Residential Real Estate Agency of the Year, o...

cadouri craciun sub 100 lei, catalog oriflame, idei cadouri unice, beauty romania, skincare romantic, cadouri surpriza accesibile, seturi parfumate cadouri craciun sub 100 lei, catalog oriflame, idei cadouri unice, beauty romania, skincare romantic, cadouri surpriza accesibile, seturi parfumate
Afacerio săptămână inainte

Cadouri de Crăciun sub 100 lei: idei smart pentru el și ea (care chiar salvează bugetul)

În fiecare decembrie, ajungem în același scenariu: vrei să dăruiești ceva frumos, personal, dar fără să transformi shopping-ul de sărbători...

Uncategorizedo săptămână inainte

Piese auto din dezmembrări – soluții eficiente și accesibile la Dezmembrări Satu Mare

Atunci când o mașină are nevoie de reparații, alegerea pieselor potrivite este esențială pentru funcționarea corectă și pentru controlul costurilor....

Dragos Dobrescu Dragos Dobrescu
Afacerio săptămână inainte

Dragoş Dobrescu şi partenerii lansează în România conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro

În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, concepută să devină...

Uncategorizedo săptămână inainte

STIHL își consolidează poziția pe segmentul de utilaje pe acumulator prin lansarea GTA 30, un nou model de motoferăstrău multifuncţional, care răspunde cererii crescute pentru soluții compacte și eficiente pentru utilizatori

STIHL, lider global în tehnologia motoutilajelor, anunță lansarea GTA 30, un motoferăstrău multifuncțional compact, pe acumulator, dezvoltat pentru segmentul în...

Știrile Săptămânii