Connect with us

Afaceri

Dieta ideală pentru sănătatea oamenilor şi a planetei. 11 milioane de decese premature ar putea fi evitate | JiulAZI

Publicat

pe

Dieta ideală pentru sănătatea planetei şi a oamenilor, prezentată miercuri de o echipă de cercetători, presupune dublarea consumului de nuci, fructe, legume şi înjumătăţirea cantităţilor de carne şi zahăr consumate, relatează Reuters. 

Dacă populaţia ar urma dieta pentru ”sănătatea planetei”, peste 11 milioane de decese premature ar putea fi evitate anual, emisiile de gaze cu efect de seră ar fi reduse şi ar putea fi conservate mai multe regiuni de uscat, apă şi biodiversitate, susţin cercetătorii. 

„Hrana pe care o consumăm şi felul în care o producem determină sănătatea oamenilor şi a planetei, iar în momentul de faţă nu procedăm deloc cum trebuie”, spune Tim Lang, profesor la Universitatea din Londra, conducătorul studiului. 

Asigurarea hranei pentru o populaţie de 10 miliarde de oameni până în 2050 sub forma unei diete sănătoase şi sustenabile va fi imposibilă fără transformarea obiceiurilor alimentare, îmbunătăţirea producţiei de alimente şi reducerea risipei alimentare, a spus acesta. „Avem nevoie de o revizuire semnificativă care să schimbe sistemul alimentar global la o scară nemaivăzută până acum”. 

Multe boli cronice care pot pune viaţa în pericol, între care obezitatea, diabetul, malnutriţia sau diverse tipuri de cancer, sunt legate de o dietă săracă. Cercetătorii spun că alimentaţia nesănătoasă provoacă mai multe decese şi boli în prezent în lume decât relaţiile sexuale neprotejate, alcoolul, drogurile şi fumatul laolaltă. 

Dieta planetară propusă de oamenii de ştiinţă este rezultatul unui proiect de cercetare care a durat trei ani, la solicitarea revistei de sănătate The Lancet şi la care au participat 37 de specialişti din 16 ţări. 

Consumul mediu de alimente precum carnea roşie şi zahărul ar trebui redus cu 50%, în timp ce consumul de nuci, fructe, legume ar trebuie dublat. 

Facebook Comments

Afaceri

Cum se face optimizarea website-ului pentru Google?

Publicat

pe

De

Cum faci optimizarea site-ului pentru Google

Optimizarea site-ului nu este opțională, ea face diferența dintre succes și faliment. Am început cam dur, dar asta este realitatea dacă ai o afacere online.

La fel de adevărat este că o optimizare făcută greșit te poate duce și mai rapid spre faliment.

Dacă citești acest articol cu atenție și pui în aplicare sfaturile noastre, ești pe drumul cel bun.

O glumă foarte folosită in lumea SEO sună in felul următor:

„Unde ascunzi un cadavru ca să nu îl găsească nimeni?

Pe a doua pagină cu rezultate Google”

Asta pentru că doar 6% din click-uri sunt pe site-uri din a doua pagină.

Ce ai de făcut? 

Să investești ceva timp si ceva resurse financiare în imaginea ta online.

Dacă stai mai bine cu timpul decât cu banii poți încerca să faci totul de unul singur.

Dacă ai ceva fonduri dar nu stai foarte bine cu timpul pe care ar trebui să-l aloci optimizării, atunci cel mai bine este să externalizezi optimizarea website-ului către o agenție specializată.

O poziționare a website-ului pe prima pagină îți aduce  trafic și venituri.

Google este cea mai bună metodă de promovare organică și cu toate astea mai puțin de 20% din firme investesc în optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO).

Deși orice website poate fi inclus în rezultate Google, doar cele cu o bună optimizare internă și externă pot ajunge pe pozițiile din top.

Înainte de a începe vezi și factorii de clasare pe Google, cei care influențează poziția site-ului tău în căutări.

Care sunt pașii pentru această optimizare a site-ului?

Vezi articolul complet optimzare site pentru Google.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Răsturnare de situație privind Brexitul! Theresa May a făcut anunțul pe care nimeni nu îl mai credea posibil | JiulAZI

Publicat

pe

De

Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi, cu două luni înainte de Brexit, că vrea să redeschidă negocieri cu Uniunea Europeană (UE) – în pofida faptului că Bruxellesul a exclus până acum această opţiune -, cu obiectivul de a găsi un acord al retragerii care să fie susţinut de o majoritate a deputaţilor britanici, relatează AFP, citat de news.ro.  

”Eu nu vorbesc despre un nou schimb de scrisori, ci despre o modificare importantă şi constrângătoare juridic a acordului retragerii”, a declarat conducătoarea conservatoare în cadrul unei examinări de către deputaţi a unei serii de amendamente susceptibile să le dea mână liberă în dosarul Brexitului.

”Negocierea unei asemenea schimbări nu va fi uşoară. Asta va implica redeschiderea acordului retragerii, un demers pentru care ştiu că apetitul partenerilor noştri europeni este limitat”, a adăugat ea. ”Însă eu cred că, cu un mandat al acestei adunări, pot să obţin o asemenea schimbare”.

Theresa May a discutat marţi cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, a anunţat Downing Street, fără să ofere detalii despre conţinutul discuţiilor, care au avut loc după o reuniune guvernamentală britanică.

Cu această ocazie, May le-a spus miniştrilor săi că ”schimbări juridice ale «backstop»-ului vor fi necesare în vederea obţinerii susţinerii camerei Comunelor”, a anunţat purtătorul său de cuvânt, referindu-se la dispoziţia controversată prevăzută în acordul divorţului şi menită să evite o reimpunere a unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

”Asta înseamnă redeschiderea acordului retragerii”, a conchis el, dând asigurări totodată că şefa Guvernului conservator rămâne ”hotărâtă să părăsească (UE) la 29 martie”, data prevăzută a Brexitului.

Deputaţii au redactat amendamente – între care mai multe fac obiectul unui vot marţi seara. Deschizând dezbaterile, Theresa May i-a îndemnat pe deputaţi să ”transmită mesajul cel mai clar posibil” liderilor europeni cu privire la ceea ce vor.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

S-a dat semnalul! Noul puci contra lui Liviu Dragnea a început! Planul prin care acesta urmează să fie eliminat din PSD! Detalii din culise. Cine sunt protagoniștii de data aceasta | JiulAZI

Publicat

pe

De

Acest lucru nu este nimic altceva decât o nouă încercare de a-i slăbi puterea lui Liviu Dragnea în partid şi de a lăsa PSD descoperit. Foştii pucişti s-au regrupat unul câte unul în partidul lui Victor Ponta, care încearcă să se impună electoral ca o parte mai bună a social democraţilor. În realitate, sunt aceiaşi oameni care au minţit ani de zile poporul la televizor. Nu sunt cu nimic mai buni decât foştii lor colegi, iar reproşurile la adresa acestora sunt de-a dreptul ridicole, în contextul în care cam toţi s-au aflat în funcţii cheie în stat până nu demult.

Plecarea lui Mihai Tudose la Pro România, dublată de ieşirea Gabrielei Firea a fost de fapt un mesaj subliminal către primarii social-democraţi. „Guvernul nu vă va da bani, noi suntem din ce în ce mai puternici şi vom putea destitui oricând executivul, deci veniţi alături de noi, căci în curând vom avea puterea”.

Soluţia probabil a fost gânditî după aderarea lui Adrian Țuţuianu în Pro România. Lider autoritar în PSD Dâmboviţa, acesta a promis că vă aduce 20-30 de primari alături de noul să partid. Doar că aceştia au spus pas unul câte unul, arătând cu degetul către fondurile de la bugetul de stat, care se află, evident în mâinile lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Și atunci, primarii trebuiau să primească o garanţie şi anume că banii vor veni pentru că Guvernul Dăncilă poate pica oricând.

În realitate, însă nici Pro România, nici PNL şi nici USR nu doresc înlocuirea executivului format din PSD – ALDE. Și asta pentru că pe de o parte ar avea foarte multe de încasat negativ din punct de vedere electoral, atunci când nu ar putea duce la bun sfârşit promisiunile PSD, iar pe de alta nu s-ar înţelege pentru funcţia de premier. Cine ar înlocui-o pe Viorica Dăncilă? Ludovic Orban? Dacian Cioloş? Victor Ponta? Numele pe care Klaus Iohannis nu le agrează.

În teritoriu, Pro România stă destul de slab din punct de vedere logistic. În schimb PSD continuă să fie foarte disciplinat şi puternic, iar electoratul este de obicei loial. Este foarte greu de convins un votant PSD să aleagă un alt partid. Liderii de stânga, chiar şi cei cu capital de imagine colosal, nu au fost niciodată preferaţi ei ca personaje în detrimentul partidului. Este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla acum.

Din această dispută PSD vs PSD, cel mai câştigat poate ieşi PNL, care nu trebuie decât să prezinte românilor soluţii la problemele deja actuale. La ultimele alegeri europarlamentare, situaţia de acum era similară, doar că atunci lupta se dădea pe dreapta PDL vs PMP.

Vasile Blaga mergea în toată ţara şi striga sloiganuri anti Traian Băsescu în loc să se concentreze pe lupta cu PSD. Acest lucru nu i-a adus nimic altceva decât cel mai jenant scor din istoria partidului pe care-l conducere. Acum PNL trebuie doar să facă ce a făcut PSD în urmă cu cinci ani. Să privească de pe margine măcelul Pro România – PSD

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

ExclusivO zi inainte

Protejarea sefilor SRI/Dosarul nr 104/P/2017, tergiversat la DNA Structura Centrala – Serviciul pentru Combaterea Infractiunilor savarsite de militari

Preluare FLUX 24 Fostul director SRI George Maior a angajat instituţia, în perioada 2012 – 2015, în acţiuni “reprobabile”, care...

Exclusiv2 zile inainte

Uite cine-i da ”mapa neagra” lui Iohannis!/ “Expertul” britanic, consultant SRI si BVT, principala agentie de informatia austriaca!

La data de 17.04.2019, Incisiv de Prahova publica urmatorul articol “SRI se fardeaza pe sub masa, fara oglinda/”Expertul” britanic, consultant...

Exclusiv4 zile inainte

Procurorul Negulescu Mircea, pozitia/numarul 69, pozitia/numarul 3 la patul din arest si alte “fetisuri”

(PRELUARE INPOLITICS.RO–B.I.): „Stimați membri ai Grupului pentru Dialog Social (G.D.S.), Decizia dvs. de a acorda premiul G.D.S. pe anul 2018...

Exclusiv5 zile inainte

Despre infiltratul de la Aiud – Gheorghe Mușat, despre ,,biciul securității” – Augustin Lazăr și despre amnezia SRI – serviciu NATO.

Cazul Iulius Filip – deținut politic și obiectiv ,,FODOR” al Securității înainte de 1989, vorbește și azi, după 40 ani...

Exclusiv6 zile inainte

Mister – de ce s-a opus UE imixtiunii serviciilor in Justitie? Si de ce s-a razgindit?

V-am promis in articolul precedent ca vom mai publica extrase din petitiile, sesizarile, plangerile etc. celor doi ofiteri SRI de...

ExclusivO săptămână inainte

”Pas cu pas”, domnul prezident Klaus a urinat de sus, cu bolta, pe memoriul ofiterului si, strafulgerat de o groaznica inspiratie, l-a trimis spre competenta solutionare chiar la … SRI!!! Genial, nu!?

AVERTISMENTELE INSTITUTIONALE ALE COL. (R) SRI GULIANU FLORIN TRANSMISE, IMPREUNA SAU SEPARAT CU/DE MR. (R) SRI FLOREA DANIEL, INCA DE...

ExclusivO săptămână inainte

Incisiv de Prahova a avut, din nou, dreptate! Regulamentul intern nr. 2330/01.08.2016 al Politiei Locale Ploiesti este ILEGAL!/Decizia instantei

Va dezvaluim de cca 2 ani de zile faptul ca, la Poliţia Locală Ploieşti se aplică Legile lui Murphy Deoarece...

ExclusivO săptămână inainte

Drapaje evidente de la lege ale LCK, inca din data de 26.09.2016, nesesizate de politicieni si experti!/Unde a fost Comisia de Control Parlamentar a SRI? A dormit!?

(PRELUARE INPOLITICS.RO–B.I.): Scrie ieri  contributors.ro: ”Că Augustin Lazăr nu a fost un erou în vremea comunismului, asta este o certitudine....

Exclusiv2 săptămâni inainte

EXCLUSIV/Dosarele Mineriadei si Revolutiei “finalizate” in bataie de joc/Dosarul Mineriadei s-ar putea întoarce la Parchetul Militar/10 aprilie ultimul termen din Camera Preliminara a ICCJ

Procurorul general Augustin Lazar si seful Parchetelor Militare, generalul ”Gigi” Cosneanu, impreuna la acoperirea tortionarilor. Una dintre intelegerile secrete dintre...

Uncategorized2 săptămâni inainte

AVI, asistentul vocal de la Allview, trece într-o nouă etapă de dezvoltare Comenzi complexe-răspunsuri eficiente

Allview anunță integrarea unui sistem de înțelegere avansată a comenzilor pentru AVI, unicul asistent vocal în limba română, prin implementarea...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Urmeaza surprize, surprize la Primaria si Politia Locala Branesti

„Maturatorul” Poliției Locale Branesti….Albu Gheorghe zis „Gică Albu” fost cadru MAI, actualmente pensionar MAI …”omul de casă ” al Primarului...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Conectivitate puternică prin USB-C: Philips lansează noul monitor 329P9H

București, 8 aprilie 2019 – MMD, partenerul licențiat al monitoarelor Philips, lansează monitorul Brilliance LCD Philips 329P9H/01 cu andocare USB-C....

Uncategorized2 săptămâni inainte

Cip-urile Samsung Exynos Multi-Mode aduc tehnologia 5G mai aproape de utilizatori

Modem-urile 5G și cip-urile RF au început să fie produse în masă pentru cele mai recente device-uri mobile București, 8...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Klaus Iohannis – Augustin Lazar, fratia fricii de parnaie!

Efectul pervers al mega-scandalului care îl vizează pe procurorul general Augustin Lazăr este faptul că asistăm practic la o redistribuire...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Zona colaboratorilor acopertii si activi ai SRI si nu numai

Este necesar sa se verifice cine sunt aceste persoane si ce rol au dansii in societatea civila si in ce...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Elemente de incompatibilitate pentru accesul la informaţii secrete de stat/SRI este “stat” in “stat”/Dragnea si Tariceanu nu s-au trezit si Iohannis isi rade in „barba”

Cei doi numiti in functia de demnitate publica respectiv presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor din cadrul Parlamentului Romaniei, chiar...

Știrile Săptămânii