Debandada din Penitenciarul Spital Rahova
După ce tolerează tratamentele inumane și degradante, furturile, absențele de la serviciu și întârzierile repetate ale anumitor angajați ”protejați”, dr. Alexandru CARAZAN a decis să sancționeze în mod abuziv și ilegal un asistent (M.M.), mutându-l din funcția de ”asistent post primire deținuți” pe funcția de ”asistent chirurgie”, pentru că acesta din urmă a îndrăznit să se îmbolnăvească fără permisiunea abuzatorului, dezvaluie cei de la FSANP.
Directorul medical i-a schimbat felul muncii și programul de muncă (12 ore), planificându-l în serviciu la program de 8 ore într-un alt post, ca să îi reducă salariul. Înțeleg că ești medic și că nu ai cunoștințe de resurse umane, însă penitenciarul spital nu este sat fără câini și nici Cabinetul Individual al directorului medical.
Cîteva întrebări pentru doamna Jurjuț și pentru domnul Ciobănescu din partea sindicatului…
Doamna director Jurjuț, tolerați abuzurile?
Domnule Ciobănescu (șef birou resurse umane), ați informat-o pe doamna Jurjuț că ați luat la cunoștință de săvârșirea unui abuz în serviciu?
Sunteți complici la această infracțiune și totodată abatere disciplinară sau habar nu aveți ce se întâmplă într-o unitate în care corupția prinde rădăcini?
Debandada din Penitenciarul Spital Rahova.
Secția de chirurgie are 15 asistenti, un număr suficient, care nu mai impune planificarea unui alt asistent pe această secție. În sălile de operații asistenții fac munca de infirmieri (strâng masa de operație, șterg lavoarele, lămpile. Infirmiera șterge doar podeaua din sala de operații și în final duce gunoiul și dă un mop numai în sala de operații, nu și pe hol. Așa e când dreptatea și sarcinile de serviciu se împart fără obiectivitate iar directorul medical face pe voinicul doar în anumite situații și cu încălcarea legii. Sunt angajați protejați care vin cu animale de companie la serviciu, care nu vin în uniformă, care sustrag materiale sanitare din penitenciarul spital. Împotriva acestora nu s-a luat nicio măsură. De ce, domnule Alexandru CARAZAN? De ce, doamna Nory Mărioara JURJUȚ?
Cum se face actul medical la Penitenciarul Spital Rahova…
Pe secția chirurgie sunt doua infirmiere , doua ingrijitoare și un deținut care spală holul secției. Infirmierele și îngrijitoarele au doua cabinete și doua săli de pansamente în care fac curățenie între orele 07:00 și 09:00, între orele 12:00 – 13:00 servesc masa deținuților, iar între orele 15:30 – 18:30 servesc masa de seara deținuților și fac curățenie în cabinete.
Rele tratamente la care sunt supuși deținuții bolnavi.
Deși sindicatele se luptă să câștige drepturi salariale și să preîntâmpine aplicarea unor măsuri de austeritate, anumiți privilegiați ai sistemului, cu protecția factorilor de conducere, săvîrșesc abuzuri care descalifică profesia de polițist de penitenciare. Protejatele domnului dr. Alexandru CARAZAN în nenumărate rânduri au refuzat sa care bagajele deținuților operați și care nu pot efectua această activitate sau au refuzat să împingă cărucioarele deținuților imobilizați. În zilele de weekend ”protejatele” nu fac curățenie pe secții sau în săli de operație. Culmea tupeului de abuzator pentru unii și protector pentru alții, directorul medical a recompensat cu majorarea de 50% tocmai pe aceste ”protejate” ale domniei sale. Ce părere o avea despre aceste abuzuri și rele tratamente domnul director general Dan HALCHIN? Sau se merge pe principiul lansat si testat la Penitenciarul Ploiesti?
Dupa multele derapaje de la lege de la Penitenciarul Ploiesti si numeroasele dosare penale, FPP a prezentat si un caz mai „proaspat” de la Ploiești-unde, liderul sindicatului local, afiliat Federației Polițistilor de Penitenciare este supus unor hărțuiri permanente de către conducerea Penitenciarului Ploiesti, fiind târât prin comisii de disciplină in mod ilegal, pentru acțiuni ce vizează activitatea sa sindicală,lucru interzis in mod expresa de lege, dar neaplicat in Penitenciarul Ploiesti, supus unor acțiuni de intimidare, vânare, discreditare , inclusiv un membru al familiei care lucrează in același penitenciar, existând probe care indică implicarea fostului director adj. sdrp, dar si o atitudine duplicitara a directorului care in mod abuziv a modificat făra drept raporturile de serviciu a unui lider sindical. De asemenea, există indicii că aceste actiuni de discreditare s-au extins pană la nivel de ANP, prin dezinformare, fiind folosite instrumente institutionale in răfuieli personale . Directorul general al ANP va dispune un control amânunțit in Penitenciarul Ploiesti cu scopul lămuririi spetelor. Oare? Ca sunt „mana in mana”…
Dar doamna ministru Alina GORGHIU, care a anunțat toleranță ZERO pentru abuzuri. (Cristina T.).