Eveniment
Johnson & Johnson România a lansat programul de Burse în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila (UMFCD) din București
Cele 5 Burse Johnson & Johnson, în valoare de 1000 lei pe lună, susțin și încurajează inovația, diversitatea și incluziunea în domeniile STEM
București, România (5 octombrie 2023) – Johnson & Johnson România urmează o tradiție îndelungată a companiei pe plan global în sprijinirea educației medicale, în consolidarea capacității științifice. În premieră în România, compania a lansat Bursele Johnson & Johnson, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila și Fundația Împreună pentru Educație și Sănătate, pentru a încuraja performanța academică, progresul științific, precum și implicarea în comunitate prin acțiuni de voluntariat. Pentru accesarea acestora sunt eligibili studenții de la toate facultățile din cadrul universității.
Calendarul de aplicații pentru burse este deschis în perioada 2 -12 octombrie, când dosarele se pot depune online, prin platforma de aplicații UMFCD. Orice student integralist al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, din anii II-V, poate aplica pentru burse Johnson & Johnson, dacă a obținut în anul universitar precedent rezultate academice deosebite, dacă a participat sau a contribuit la activități de cercetare/inovare și a desfășurat activități de voluntariat. Beneficiarii vor fi stabiliți de către Comisia de Atribuire a Burselor în urma evaluării dosarelor depuse de către studenți și în conformitate cu criteriile stabilite prin metodologia specifică, disponibilă pentru consultare online. Bursele, 5 la numar, sunt în valoare de 1000 de lei pe lună și sunt acordate prin Fundația Împreună pentru Educație și Sănătate. Criteriile de acordare vor fi reevaluate în fiecare an, pentru a încuraja atât competiția, cât și continuitatea.
”Anul acesta, când Johnson & Johnson aniversează 30 de ani de prezență prin inovație în România, este o mândrie deosebită să avem șansa să întărim și impactul pe care îl avem în societate. Pentru noi, sănătatea înseamnă totul, iar prin inițierea programului de burse dezvoltat împreună cu UMFCD demonstrăm angajamentul nostru ferm de a inova în întregul spectru de soluții medicale.”, a declarat Roxana Botea, Country Director Johnson & Johnson România.
”Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila desfășoară un act educațional la cele mai înalte standarde, recunoscut pe plan internațional. Parteneriatul public-privat pe care îl avem deja de câțiva ani cu Johnson & Johnson susține și încurajează performanțele academice ale studenților noștri, iar acest program de Burse completează cu succes nevoia Universității de intensificare a cercetării, inovației și implicării în dezvoltarea medicinei românești.”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila.
Programul circumscrie inițiativei mai ample Johnson & Johnson de a încuraja diversitatea și incluziunea în domeniile STEM, pentru aprofundarea cunoștințelor în știință, tehnologie, inginerie, matematică, manufactură și design și de către alte categorii decât cele tradiționale. Compania își dorește astfel să susțină inovația și cercetarea fără niciun fel de discriminări, încurajând toți studenții eligibili să aplice la program, să depună propuneri și proiecte îndrăznețe și să demonstreze cum pot contribui la dezvoltarea științei viitorului. În același timp, în acord cu principiile Crezului Johnson & Johnson, bursele încurajează spiritul de voluntariat la nivelul comunității.
Bursele Johnson & Johnson nu se suprapun cu celelalte forme de burse acordate de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila și se pot cumula cu orice alte burse acordate de către instituția de învățământ.
Despre Johnson & Johnson
La Johnson & Johnson, credem că sănătatea este totul. Puterea noastră de a inova în domeniul sănătății ne permite să construim o lume în care bolile complexe sunt prevenite, tratate și vindecate, în care tratamentele sunt mai inteligente și mai puțin invazive, iar soluțiile sunt personalizate. Prin expertiza noastră în Medicina Inovatoare și MedTech, suntem poziționați în mod unic pentru a inova în întregul spectru de soluții medicale astăzi pentru a oferi descoperirile de mâine și pentru a avea un impact profund asupra sănătății umanității. Aflați mai multe la https://www.jnj.com
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Ce măsuri de siguranță împotriva vântului sunt implementate pentru corturi?
Vântul are un fel al lui de a schimba atmosfera, nu doar vremea. Îl simți în felul în care se mișcă lumina pe pânză, în zgomotul scurt al materialului întins, în clipa în care oamenii ridică instinctiv privirea. Iar când un cort devine spațiul în care se adună o comunitate, fie pentru o sărbătoare, fie pentru muncă, fie pentru un eveniment care nu poate fi amânat, siguranța nu mai e un detaliu tehnic. Devine o promisiune.
Măsurile de siguranță împotriva vântului nu sunt un singur truc, o singură greutate pusă în grabă, o singură frânghie strânsă bine. Sunt un lanț de alegeri făcute corect, de la proiectarea structurii până la modul în care o echipă verifică, ajustează și decide când e timpul să oprească activitatea.
Vântul e imprevizibil în comportament, dar efectele lui sunt perfect explicabile. Tocmai de aceea, un cort montat responsabil se bazează pe logică, rutină și respect pentru ceea ce nu poți controla.
Ce înseamnă rezistența la vânt, în termeni clari
Un cort rezistent la vânt este un cort care rămâne stabil când rafalele cresc, fără să se deplaseze, fără să se răstoarne și fără să-și piardă integritatea structurală. Această stabilitate înseamnă, de fapt, că forțele generate de aer sunt preluate de membrană și de cadru, apoi conduse eficient către punctele de ancorare, acolo unde sunt disipate în sol sau în balast.
Vântul exercită presiune pe suprafețe. Cu cât ai mai multă suprafață expusă și cu cât acea suprafață e mai rigidă sau mai închisă, cu atât crește forța care trage, împinge sau ridică structura. În plus, vântul rar vine constant. E o succesiune de impulsuri, un fel de percuție neregulată. Asta obosește materialele, slăbește prinderile și amplifică orice mică imperfecțiune de montaj. Din acest motiv, măsurile reale de siguranță pornesc de la întrebarea simplă: unde se duc forțele atunci când rafala lovește?
Structura: rezistența care începe din cadru
Cadrul este coloana vertebrală a oricărui cort. Dacă el nu e proiectat corect, restul devine decor. În practică, rezistența la vânt depinde de material, grosime, geometrie și, mai ales, de calitatea îmbinărilor.
Cadrul din aluminiu bine dimensionat sau din oțel, cu elemente robuste și cu rigidizări acolo unde apar solicitări, se comportă diferit în rafale față de un cadru subțire, cu piese de colț fragile sau cu mecanisme care joacă. Diferența nu se vede întotdeauna când cortul e nou și vremea e calmă. Se vede când vântul apasă lateral și structura trebuie să distribuie forța fără să se deformeze în lanț.
Îmbinările sunt puncte critice. Blocajele, știfturile, închiderile de siguranță, șuruburile, toate au un rol. Dacă lipsește o piesă, dacă nu e strânsă corect, dacă un mecanism nu e blocat complet, vântul nu iartă. În instalațiile temporare, tocmai aceste detalii fac diferența dintre un montaj care inspiră încredere și unul care cere noroc.
Forma acoperișului și felul în care aerul se scurge
Forma contează, chiar dacă pare un amănunt estetic. Acoperișurile cu pantă și coamă bine definită permit aerului să se scurgă mai natural decât suprafețele foarte plate. Când aerul poate aluneca, presiunea se distribuie mai uniform. Când întâlnește o suprafață mare, aproape verticală sau complet închisă, presiunea crește și solicită ancorarea.
În structurile mai mari, stabilitatea laterală se obține adesea prin contravântuiri, diagonale, elemente care împiedică deformarea în paralelogram a cadrului. În structurile mai mici, aceeași logică apare în colțuri întărite, piese de prindere solide și tensionare corectă a membranei.
Membrana: materialul care nu e doar material
Pânza acoperișului și a pereților nu e o simplă învelitoare. Ea transmite forțe către cadru, iar în vânt lucrează ca o componentă activă. De aceea, contează calitatea țesăturii, densitatea, stratul de protecție, rezistența la rupere și, foarte important, modul în care sunt realizate cusăturile.
În punctele unde membrana se prinde de structură se concentrează eforturi. Dacă acele zone nu sunt întărite, dacă curelele sunt subdimensionate sau dacă cusăturile sunt slabe, primele semne apar exact acolo: o mică desfacere, o fisură, o întindere anormală. Rareori materialul cedează dramatic dintr-odată. De cele mai multe ori, cedează progresiv, iar vântul doar accelerează un defect deja instalat.
Tensionarea corectă este, în sine, o măsură de siguranță. O membrană lăsată face zgomot, vibrează și se comportă ca un steag. Acele mișcări repetate transmit șocuri către îmbinări și cresc uzura. O membrană tensionată uniform reduce vibrațiile, dar trebuie întinsă cu măsură, respectând elasticitatea materialului. Dacă o întinzi la limită, rafala nu mai are unde să se disipeze, iar impulsul se duce direct în cadrul care se va simți brusc suprasolicitat.
Ancorarea: locul unde siguranța devine vizibilă
Oricât de bun ar fi cadrul, un cort rezistă în vânt prin felul în care e ancorat. Ancorarea nu e un accesoriu. E mecanismul prin care forțele pleacă din structură și ajung într-un mediu stabil.
Pe teren natural, țărușii și ancorele trebuie aleși în funcție de sol. Un pământ moale cere alt tip de țăruș decât unul argilos. Unghiul contează. Adâncimea contează. Distribuția contează. Un singur colț neasigurat poate deveni punctul prin care vântul începe să ridice întreaga structură.
Pe asfalt sau beton, soluția se schimbă. Acolo nu poți folosi țăruși, așa că intră în joc balastul: greutăți calibrate, plăci de bază, sisteme care se fixează de picioarele cortului. Diferența dintre o greutate așezată lângă picior și una conectată corect este uriașă. În primul caz, ai o masă care poate aluneca, poate fi mutată, poate să nu lucreze cu structura. În al doilea, ai o forță care devine parte din sistem.
Cablurile de ancorare, când sunt folosite, trebuie tensionate echilibrat. Un cablu lăsat prea moale preia rafala târziu și permite mișcări ample. Un cablu tensionat excesiv poate forța cadrul într-o poziție rigidă și nefirească. În ambele situații, stresul se acumulează în îmbinări.
Nu doar cât, ci cum
Întrebarea pe care o aud des este cât balast trebuie. Răspunsul nu poate fi doar o cifră, pentru că vântul nu apasă egal pe toate părțile. Contează cum distribui ancorarea, câte puncte folosești, cât de simetric e sistemul, cât de bine lucrează împreună. O greutate mare într-un singur colț nu compensează două colțuri ignorate. Un cort se comportă ca un întreg. Vântul nu negociază, caută simplu cea mai ușoară cale.
Pereții laterali: confortul care poate crește riscul
Pereții laterali sunt minunați pentru confort. Îți protejează oamenii de frig, de ploaie, de praf. În vânt, însă, ei schimbă fundamental situația, pentru că transformă cortul într-o suprafață mare care captează aerul. Închizi lateralele și, dintr-odată, vântul nu mai trece pe lângă structură, ci apasă direct pe ea.
De aceea, o măsură importantă de siguranță este adaptarea configurației. În anumite condiții, e mai sigur să lași deschideri controlate, să montezi pereți doar pe anumite laturi sau să îi scoți temporar când rafalele cresc. Asta nu se face la întâmplare. Se face după un plan de operare clar, cu reguli simple despre cine decide și când.
Corturi pliabile și structuri mari: aceeași grijă, altă scară
În discuțiile despre siguranță, e util să faci distincția între tipuri, pentru că fiecare categorie are punctele ei sensibile.
Un cort pliabil este construit pentru mobilitate și montaj rapid. Are mecanisme de pliere și articulații care trebuie blocate perfect, iar greutatea lui e, de regulă, mai mică tocmai pentru a putea fi transportat ușor. În vânt, acest tip de cort se bazează mult pe ancorare corectă, pe folosirea tuturor elementelor de blocare și pe tensionarea atentă a membranei. Dacă lipsește o piesă de siguranță sau dacă un picior nu e fixat ferm, rafala va exploata exact acel punct.
Pe de altă parte, corturi evenimente sunt structuri mai mari, adesea modulare, concepute să acopere spații ample și să susțină fluxuri consistente de oameni. Acolo, vântul devine o încărcare serioasă, tratată ca un parametru de proiect. Vorbim despre mai multe puncte de ancorare, despre contravântuiri, despre plăci de bază, despre proceduri stricte de montaj și verificare. La scară mare, greșelile mici au consecințe mari, iar disciplina în instalare e o formă de protecție.
Planificarea: măsura de siguranță pe care n-o vezi în poze
Siguranța începe înainte de montaj. Amplasamentul contează. Un câmp deschis e expus. Un colț între clădiri poate crea un tunel de vânt. Un perete înalt poate produce turbulențe. De aceea, evaluarea locului e o etapă reală, nu o formalitate.
Contează și terenul. Solul prea nisipos sau prea umed poate reduce eficiența ancorării în pământ. Suprafețele dure impun balast. Iar dacă ai un amestec, ai nevoie de un amestec de soluții, nu de compromisuri.
Prognoza și pragurile de oprire
O măsură de siguranță matură este monitorizarea vremii, înainte și pe parcurs. Nu e vorba despre a verifica o aplicație o singură dată și a spera că totul rămâne la fel. E vorba despre a urmări evoluția vântului și despre a avea praguri operaționale. Există momente în care reduci suprafața expusă, în care deschizi sau scoți pereții, în care cobori elemente suspendate, în care oprești activitatea și evacuezi.
Valorile concrete depind de tipul cortului și de recomandările producătorului, dar ideea e constantă: decizia se ia cât timp încă ai control. Dacă aștepți până când pânza începe să pocnească și colțurile să danseze, lucrezi deja în regim de urgență.
Întreținerea: siguranța se câștigă în zilele calme
Corturile sunt echipamente, iar echipamentele se uzează. Soarele degradează materialul în timp. Umezeala afectează fibrele. Praful intră în mecanisme. O măsură esențială de siguranță împotriva vântului este întreținerea, făcută consecvent.
Înainte de fiecare montaj, merită verificat dacă există cusături slăbite, benzi tocite, catarame obosite, puncte de prindere deformate. La cadru, verifici dacă există îndoituri fine, joc în îmbinări, mecanisme de blocare care nu se închid complet. Într-un vânt puternic, o problemă mică se poate transforma rapid în defecțiune.
Tensionarea merită verificată și după montaj. Temperatura schimbă elasticitatea materialului, umezeala îl poate lăsa, iar rafalele pot slăbi prinderile. O echipă atentă revine, strânge, ajustează. Nu din teamă, ci din respect pentru realitatea fizică a lucrurilor.
Oamenii și comportamentul lor: variabila care contează
Chiar și cu cele mai bune materiale, intervențiile improvizate pot crea risc. Cineva închide complet o latură pentru confort, fără să realizeze că a mărit suprafața expusă. Cineva adaugă o prelată sau un banner, transformând cortul într-o pânză mai mare. Cineva mută balastul ca să facă loc unui cablu.
De aceea, instruirea și regulile simple de operare sunt parte din siguranță. Cine are voie să modifice configurația. Ce e acceptabil și ce nu. Ce semne urmărești când vântul crește. Cum protejezi cablurile de ancorare astfel încât să nu fie slăbite accidental. Cum menții un perimetru care să nu împiedice oamenii, dar să protejeze prinderile.
Ce măsuri sunt, de regulă, integrate în corturile moderne
Când vorbim despre măsuri implementate, vorbim despre ce vine deja în produs și despre ce trebuie făcut la instalare.
Din construcție, multe corturi includ puncte de ancorare întărite, curele dimensionate, piese de colț solide, sisteme de blocare menite să reducă jocul în îmbinări și materiale concepute să reziste la solicitări repetate. În structurile mari, apar mai frecvent elemente modulare care permit contravântuiri eficiente și distribuția încărcărilor pe multe puncte.
La fața locului, măsurile cele mai importante țin de montaj corect, de alegerea ancorării potrivite pentru teren, de folosirea balastului conectat ferm, de re-verificări periodice și de adaptarea pereților laterali la condițiile reale de vânt.
Semnul că ai făcut totul bine
Un cort sigur nu e un cort care pare indestructibil. E un cort care nu te obligă să joci la limită. Îl privești și vezi că fiecare colț e susținut, că materialul e întins uniform, că îmbinările sunt blocate complet, că ancorarea e gândită pentru locul în care ești, nu pentru o situație generică.
Siguranța împotriva vântului nu e spectaculoasă. E calmă, repetitivă, atentă. E acea formă de grijă care nu se vede atunci când totul merge bine, dar care face diferența exact atunci când vântul decide să se facă auzit.
-
Afaceriacum o săptămânăANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
-
acum o săptămânăLumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade
-
Uncategorizedacum o săptămânăUn singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?
-
Afaceriacum 7 zileEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Afaceriacum o săptămânăShaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
-
Uncategorizedacum 6 zileXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Uncategorizedacum o săptămânăDezmembrări Renault – piese originale pentru modele care încă au mult de mers
-
Uncategorizedacum 6 zileWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala


