Connect with us

Uncategorized

O nouă paradigmă în negocierile consumatori-bănci: Inițiativa de rezolvare amiabilă vine din partea băncilor

Publicat

pe

12 decembrie, București. În acest an, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a înregistrat peste 400 de cazuri (o creștere de aproape 200% față de anul 2022), în care băncile au inițiat procesul de negociere cu consumatorii. Astfel, în mai mult de jumătate din toate negocierile purtate în acest an în cadrul CSALB (730 de dosare s-au format în 2023, cel mai mare număr anual începând din 2016), soluționarea amiabilă a fost inițiată de bănci care au invitat consumatorii la conciliere.

Acest lucru s-a întâmplat după ce unele bănci și-au analizat portofoliile de clienți, iar acolo unde au sesizat întârzieri la plata ratelor, litigii în instanță sau alte probleme pe care nu le-au putut rezolva direct, și-au îndrumat propriii clienți să completeze o cerere de negociere pe site-ul www.csalb.ro. Avantajul inițiativei pe care o au băncile de rezolvare amiabilă a problemelor cu consumatorii sunt scurtarea timpului în care părțile ajung la un compromis (în unele cazuri dosarele se rezolvă în câteva zile) și deschiderea mult mai mare a instituțiilor de credit către o soluție favorabilă pentru consumator.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „În al 8-lea an de activitate operațională a CSALB observăm un <next level> în activitatea de conciliere: trei bănci, dintre care pentru una a devenit o practică frecventă, își sfătuiesc clienții să apeleze la conciliere. Deși completarea cererii de intrare în negociere rămâne o vocație a consumatorului, faptul că instituția de credit face primul pas și îi recomandă rezolvarea amiabilă dovedește responsabilitate socială și deschidere spre problemele consumatorilor din partea acestor instituții de credit.

Este obiectivul pe care l-am avut chiar de la începutul activității Centrului, acela ca băncile, din proprie inițiativă, să își îndrume clienții nemulțumiți sau care întâmpină dificultăți în respectarea contractelor, către soluționarea alternativă, în afara instanțelor de judecată, în situațiile în care nu pot ajunge la soluționarea bilaterală a diferendelor.

Din moment ce banca își invită consumatorul la conciliere își arată și disponibilitatea de a găsi o soluție favorabilă la problema acestuia, iar timpul negocierii scade foarte mult. Dovadă stă numărul negocierilor încheiate cu împăcarea părților. Dacă în 2022 au fost 571 de situații în care băncile și consumatorii s-au împăcat, anul acesta vom ajunge la peste 650 de cazuri în care negocierile se încheie cu o soluție propusă de conciliatori și acceptată de ambele părți.

Recomandăm cu tărie ca și restul băncilor să utilizeze această metodă, să își pregătească personalul din toate punctele de lucru pentru ca acesta să îndrume consumatorii spre soluționarea amiabilă, iar concilierea să devină o regulă a instituțiilor de credit, nu o excepție.“

Băncile, sesizate dacă depășesc termenul de răspuns la cererile consumatorilor

Pentru a scurta timpul de soluționare a cererilor transmise de consumatori către bancă, prin intermediul aplicației online care preia solicitările utilizatorilor de pe site-ul www.csalb.ro, au fost introduse alerte către bănci și consumatori. Astfel, dacă se depășește timpul maxim de 15 zile de la trimiterea cererii, iar banca/IFN-ul nu au răspuns dacă acceptă sau nu cererea de negociere, sistemul informatic trimite automat un mesaj de solicitare a unui răspuns, iar consumatorul este informat despre acest fapt.

Acolo unde s-a format deja un dosar de negociere (banca sau IFN-ul au acceptat cererea), dar s-au depășit 60 de zile de când a început negocierea, CSALB trimite alerte conciliatorilor pentru prioritizarea acelor dosare, chiar dacă termenul legal de soluționare este de 90 de zile.

Procesele soluționate amiabil între consumatori și bănci, o prioritate pentru magistrați

Săptămâna trecută, la sediul Ministerului de Justiție (n.n. foto, mai jos), s-a discutat despre identificarea unor măsuri necesar a  fi luate în așa fel încât soluționarea alternativă a litigiilor să devină prima opțiune pentru consumatori atunci când au un diferend cu un comerciant, având în vedere avantajele procedurilor de soluționare a conflictelor pe cale extrajudiciară în comparație cu cele contencioase, cu scopul implicit al degrevării instanțelor de judecată de o parte dintre cele aproximativ 12.000 de procese dintre consumatori și bănci.

Ciprian Tița, vicepreședinte Asociația Magistraților din România, președinte Tribunalul Specializat Argeș: Vestea bună este că CSALB se apropie în acest an de soluționarea a 300 de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată din toată țara, după ce în 2021 au rezolvat amiabil 67 de litigii, iar anul trecut numărul lor a fost de 145. Iată că, de la an la an, asistăm la o dublare a cazurilor în care băncile sau judecătorii propun soluționarea alternativă a litigiilor aflate în diferite stadii procesuale. Cel mai bine ar fi ca această recomandare pentru negocierea în cadrul CSALB să fie făcută la primului termen de judecată, însă, pe tot parcursul procesului judecătorul este în măsură să pună în discuţia părților soluţionarea amiabilă a litigiului, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 21 alin.(2)  din Codul de Procedură Civilă. Am observat că cea mai eficientă cale este comunicarea directă, în ședință, către părți și avocații acestora, însoțită de amânarea cauzei pentru a le da răgazul să apeleze la această alternativă. Este și în interesul judecătorului ca părțile să se înțeleagă și să stingă litigiul, dar este și o prevedere legală, imperativă pentru judecător, să recomande părților calea amiabilă. Soluțiile care se pot obține pe cale alternativă la instanță pot fi cu totul diferite de cele care se bazează pe interpretarea strictă a legii și au în vedere echitatea, dincolo de litera contractului. În plus, parcurgerea procedurii soluționării alternative nu închide părților posibilitatea de a apela la instanță atunci când negocierea eșuează. Nu angajează, practic, nici un risc pentru reclamant, care încearcă pe această cale să obțină o soluţie cu costuri de timp și financiare mult mai reduse. Nu de puține ori, instanțele sunt asaltate cu loturi de dosare care nu se fundamentează pe o analiză juridică consistentă sau pe o practică statornicită a instanței, ci pe un mit care se răspândește, cumva difuz și nedocumentat, cum că în instanță poți obține anumite soluţii. Conștientizarea pe care o poate aduce procedura de conciliere îi poate pune la adăpost pe beneficiari pentru a nu descoperi acest lucru lovindu-se de realitatea dură a costurilor unui proces pierdut.“

Foto din timpul întâlnirii de vineri, 8 decembrie, organizate de Ministerul Justiției la inițiativa Asociației Magistraților din România, prin vicepreședinții judecători Ciprian Tița și Cezar Filip, cu participarea inițiatorilor, a doi secretari de stat din Ministerul Justiției, a doi consilieri ai ministrului justiției, a președintelui Comisiei Juridice din Senatul României, a unor membri din forurile de conducere ale BNR, CSALB, BCR, Consiliul de Mediere, precum si a unor membri ai Baroului de avocați.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Publicat

pe

De

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.

Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.

Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau

Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.

Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces

Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.

Ridica-ti bratara inainte de festival

Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:

  • Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
  • Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
  • Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)

Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.

  • Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
  • Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00

Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.

Accesul in festival

Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.

Program acces:

  • Vineri: incepand cu ora 16:00
  • Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00

Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.

Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.

Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.

Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.

Cum ajungi la Summer Well

Autobuz

Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.

Primele plecari:

  • Vineri – 15:30
  • Sambata si duminica – 13:30

Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.

Biletul poate fi cumparat online.

Tren

Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.

De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.

Bicicleta

Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.

Masina personala

Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.

Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.

Puncte de prim ajutor

Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.

Top-up rapid pentru plati in festival

Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.

Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.

Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.

Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.

Cateva reguli importante

Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.

Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.

Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.

De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.

Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.

Un festival construit impreuna cu partenerii sai

Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on,  Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.

Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.

Citeste in continuare

Uncategorized

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Publicat

pe

De

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul.

In al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Stirbey Voda din Buftea devine din nou punctul de intalnire al celor care cauta mai mult decat un line-up. La 15 ani de la prima editie, Summer Well continua sa defineasca un mod diferit de a experimenta cultura contemporana, reunind muzica, arta, design, arhitectura temporara, gastronomie si comunitati creative intr-un festival care si-a construit propriul univers.

Anul acesta, peste 20 de artisti, trei scene si o serie de experiente curatoriate transforma fiecare colt al domeniului intr-un spatiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urca pe scena, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile intamplatoare si energia colectiva care face ca fiecare editie sa fie diferita.

Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii.

Orange Main Stage aduce numele care definesc editia aniversara. De la intensitatea inconfundabila a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia exploziva a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin si vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principala propune un line-up construit pentru momente care raman cu tine mult dupa ultimul encore. Lor li se alatura si nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paleta larga de genuri muzicale.

Sunset Stage by ING x VISA este spatiul dedicat celor care urmaresc scena muzicala inainte ca aceasta sa ajunga in mainstream. Indie, electronic, alternative si proiecte experimentale coexista intr-un line-up care pune reflectorul pe noua generatie de artisti si pe directiile in care se indreapta muzica internationala. Pe aceasta scena va urca si 2hollis, fenomenul alternativ al noii generatii, dar si proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea.

Electro Punk Club revine pentru al doilea an si continua sa fie una dintre cele mai spectaculoase experiente ale festivalului. Creat impreuna cu colectivul Space Objekt, spatiul functioneaza ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fatade neon, instalatii vizuale, electronica, punk si o energie care transforma fiecare noapte intr-un performance colectiv, cu referinte la locuri legendare precum Madam Wong’s si Hong Kong Cafe. Aici ii veti gasi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum si reprezentanti ai scenei alternative locale, Getchoo si Armand Popa.

Dupa concerte incepe o alta poveste

La Summer Well, experienta nu se opreste cand se sting luminile scenei principale.

Pe parcursul festivalului, activarile de brand se transforma in spatii culturale si sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru editia aniversara extind experienta pana tarziu in noapte — precum seria de afterparty-uri gazduite de glo™.

Muzica, instalatii vizuale, performance-uri si interventii artistice creeaza in fiecare seara un nou context de intalnire si explorare, intr-un playground urban in care granitele dintre club, galerie si festival devin tot mai greu de definit.

15 ani de Summer Well

Intr-un peisaj in care festivalurile se schimba constant, Summer Well si-a pastrat identitatea: un eveniment construit in jurul curiozitatii, al comunitatilor creative si al experientelor care merg dincolo de muzica.

Editia aniversara marcheaza 15 ani in care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporana si muzica se intalnesc firesc.

In luna august, Domeniul Stirbey Voda devine din nou locul in care soundtrack-ul verii se asculta, dar mai ales se traieste.

Programul complet si detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro si pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.

Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de o serie de parteneri care dau forma si vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom.

Abonamentele pot fi achizitionate de pe summerwell.ro, la pretul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile si bilete de o zi la pretul de 351 lei + taxe pentru vineri si sambata, iar pentru duminica costul biletului este de 426 lei + taxe.

Citeste in continuare

Uncategorized

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Publicat

pe

De

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai stricte, securitatea integrată încă din faza de proiectare nu mai este o alegere.

Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea în cloud sigure și bazate pe IA, a anunțat astăzi framework-ul său îmbunătățit de guvernanță a securității produselor, consolidându-și angajamentul pe termen lung de a ajuta întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și furnizorii de servicii gestionate (MSP – Managed Service Provider) să navigheze într-un peisaj din ce în ce mai complex al securității cibernetice și al conformității.

Legea UE privind reziliența cibernetică (Cyber Resilience Act – CRA), care va intra în vigoare în luna septembrie, a redefinit responsabilitatea privind produsele, impunând o guvernanță a securității transparentă și verificabilă pe întreaga durată a ciclului de viață al produsului. Această schimbare în legile de reglementare survine în contextul în care un studiu realizat de Mandiant evidențiază vulnerabilitățile software ca fiind principala cale de atac inițial, subliniind că actorii rău intenționați utilizează acum inteligența artificială pentru a accelera aceste atacuri. Pentru IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP) cu resurse limitate, alegerea unor furnizori de încredere, cu capacități mature de guvernanță a securității, a devenit mai importantă ca niciodată.

În urma unei serii de îmbunătățiri recente aduse portofoliului său, Zyxel Networks își reunește capacitățile de securitate într-o abordare mai unificată a guvernanței securității produselor, oferind protecție integrată pentru clienții IMM-urilor și partenerii MSP.

„În prezent, securitatea cibernetică nu se mai poate baza doar pe promisiuni”, a declarat Edward Yu, directorul pentru securitatea informațiilor al Grupului Zyxel. „Pe măsură ce amenințările cibernetice se intensifică și reglementările globale, precum CRA în cadrul UE, ridică așteptările privind responsabilitatea produselor și a firmelor producătoare, încrederea trebuie câștigată printr-o guvernanță a securității verificabilă și aplicată zilnic. Transparența pe tot parcursul ciclului de viață al produsului ajută organizațiile să reducă punctele oarbe, să ia decizii mai informate și să-și consolideze reziliența cibernetică generală.”

„IMM-urile și MSP-urile se confruntă cu o presiune tot mai mare de a-și consolida reziliența cibernetică, gestionând în același timp medii IT din ce în ce mai complexe”, a declarat Ken Tsai, președinte al Zyxel Networks. „Integrarea securității produselor out-of-the-box în întreaga infrastructură de rețea minimizează necesitatea unor configurări manuale de securizare ulterioare, costisitoare și consumatoare de timp. Acest lucru le permite partenerilor noștri să implementeze soluțiile mai rapid, să simplifice auditurile de conformitate și să ofere o bază de rețea rezilientă care câștigă încrederea clienților.”

Transformarea principiului „sigure prin proiectare” într-un angajament operațional

În loc să trateze securitatea cibernetică ca pe un aspect secundar, Zyxel Networks integrează principiile „sigure prin proiectare” în dezvoltarea produselor, gestionarea vulnerabilităților și guvernanța ciclului de viață prin trei angajamente fundamentale:

  • Implementarea principiului „Secure by Design” în toate produsele și serviciile

Fiind prima companie din Taiwan și primul furnizor global de soluții de rețea pentru IMM-uri care a semnat angajamentul „Secure by Design” al CISA, Zyxel Networks continuă să introducă inițiative de securitate axate pe IMM-uri, concepute pentru a reduce riscul operațional și a simplifica implementarea securizată.

Aceste eforturi includ suportul pentru autentificarea fără parolă pentru conturile Zyxel și autentificarea multi-factor (MFA) în întregul portofoliu de produse al companiei și în serviciile conexe, inclusiv accesul wireless, autentificările administratorilor și accesul VPN la distanță. De asemenea, compania se aliniază principiilor fundamentale ale CISA prin eliminarea parolelor stabilite implicit și reducerea activă a unor întregi clase de vulnerabilități în timpul dezvoltării produselor.

  • Guvernanță de securitate de vârf în industrie

Înființată de aproape un deceniu, Echipa Product Security Incident Response Team  (PSIRT) a Grupului Zyxel colaborează îndeaproape cu cercetătorii globali în domeniul securității prin intermediul unei politici transparente de semnalare a vulnerabilităților și al unui proces coordonat de remediere.

Recunoscut pentru standardele sale riguroase de guvernanță în materie de securitate, Grupul Zyxel se regăsește într-un grup select de autorități de numerotare CVE (CVE Numbering Authorities – CNA) din industria rețelelor care au obținut două niveluri de acceptare ca furnizor, alături de companii de top precum Cisco, Juniper și F5. De asemenea, Grupul Zyxel a fost recent aprobat ca membru cu drepturi depline al Forumului echipelor de răspuns la incidente și securitate (Forum of Incident Response and Security Teams – FIRST), consolidându-și capacitatea de a colabora la nivel global în ceea ce privește răspunsul coordonat la vulnerabilități și gestionarea incidentelor de securitate cibernetică.

  • Gestionarea transparentă a ciclului de viață al produselor

Pentru a ajuta clienții să reducă expunerea la riscuri de securitate pe termen lung, Zyxel Networks menține o politică transparentă de gestionare a ciclului de viață al produselor, asigurându-se că produsele primesc actualizări de securitate și asistență în timp util, pe baza unor termene de mentenanță clar definite.

Prin transparența fazelor de asistență și a calendarelor de retragere din uz, Zyxel Networks le permite clienților să-și planifice investițiile tehnologice pe termen lung cu mai multă încredere, să renunțe la produsele învechite și la protocoalele de rețea nesigure înainte ca acestea să genereze riscuri care pot fi evitate și să mențină reziliența cibernetică în conformitate cu viitoarele cerințe prevăzute de CRA al UE.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://www.zyxel.com/global/en

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized16 ore inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Afaceri2 zile inainte

Maximizarea rezultatelor afacerii prin strategii digitale integrate și eficiente

Succesul în mediul online nu apare întâmplător. Companiile care obțin rezultate constante investesc în planificare, optimizare și promovare. Un element...

Uncategorized6 zile inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized6 zile inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized6 zile inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Uncategorized7 zile inainte

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung București, 30 iulie 2026 – Există momente...

7 zile inainte

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe...

Uncategorizedo săptămână inainte

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

București, 29 iulie 2026. În sezonul de vară, românii pleacă în vacanță în număr ridicat, dar nu înainte de a se...

Uncategorizedo săptămână inainte

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Afacerio săptămână inainte

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Uncategorizedo săptămână inainte

De la task-uri la gaming: AOC GAMING lansează noile monitoare curbate ultrawide CU34G4CA și CU34G4ZCA, cu USB-C, încărcare de până la 90 W și până la 250 Hz

AGON by AOC își extinde gama de monitoare ultrawide curbate G4 cu două modele noi de 34 de inci (86,36...

Uncategorizedo săptămână inainte

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorizedo săptămână inainte

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorizedo săptămână inainte

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Orange Cybersecure – noua soluție de securitate cibernetică pentru familie și afaceri

Orange Romania a lansat prima soluție completă de securitate cibernetică pentru utilizatorii casnici și micile afaceri, care combină protecția la...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR prezintă o nouă identitate de brand și își accelerează transformarea într-o companie de ecosistem AI

București, 23 iulie 2026 – HONOR, companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI, deschide oficial un nou capitol în...

Știrile Săptămânii