Connect with us

Exclusiv

BMW-ul primit șpagă la santajele media la un pas de a lovi o femeie pe trecerea de pietoni! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Procurorii continuă să facă ample investigații într-o afacere imobiliară suspectă. Vorbim despre un dosar penal deschis în urma perchezițiilor care au scos la iveală fapte de corupție, trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, dare de mită, luare de mită, bancrută frauduloasă.

Din datele, înregistrările și documentele primite primite de redacția Incisiv de Prahova, în cazul deja celebrului dosar „White Tower”,  par a fi implicați oameni de afaceri, notari publici, avocați, funcționari din Primăria Ploiești și chiar din instituțiile statului, dar și un ziarist santajist si spagar.

Țeapa imobiliară de la WHITE TOWER nu înseamnă doar cea mai mare fraudă din istoria Ploieștiului, acoperita de politisti corupti din IPJ Prahova si de chestorul Eduard Miritescu!

Va dezvaluiam ca aceasta cercetare s-a efectuat de politsiti din IPJ Dambovita deoarece existau suspiciuni rezonabile ca eterna coruptie bantuie pe holurile IPJ Prahova.

“LA PIOVRA” Prahoveana din varful IPJ Prahova si din varful MAI/Alt prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro!

Secretara domnului cms.sef Ginel Preda, o prietena de familie, este numita Hagiu Monica, care, in fapt este angajata la Ordine Publica. Sotul acesteia, un “maistru mecanic” (Hagiu Gabriel) a lucrat la Garajul institutiei de unde, pe bani publici ai IPJ Prahova, ii repara autoturismul personal maharului (asta pana cand un sef din IPJ Prahova i-a reprosat lui Ginel, in plina sedinta ca nu este normal ca autospecialele cu care se deplaseaza in misiuni sa figureze ca reparate, dar să fie defecte, dar în schimb se repara autoturisme personale pe banii institutiei).

Procurorii din dosarul WHITE TOWER au “gripat” caracatita din IPJ Prahova.

Astfel, la varful IPJ Prahova s-a format o retea de camatari.

Despre aceasta retea am primit informatii inca din luna octombrie 2023, de la o sursa din varful M.A.I si nu ne venea să credem.

Sursa a revenit in ianuarie 2024 si ne-a dat numarul de dosar penal si numele procurorului care efectueaza cercetarile penale, intr-un dosar in care foarte multi politisti din IPJ Prahova au solicitat credite (unii dintre acestia nici macar nu stiau de acest aspect), in acest dosar fiind descoperite si adeverinte false. Cu o mare parte dintre acesti politisti reprezentantii ziarului Incisiv de Prahova au discutat, confirmand in totalitate dezvaluirile de azi.

Modus operandi

Secretara si prietena domnului cms.sef Ginel Preda a făcut zeci de credite pe numele unor politisti, unii dintre acestia au stiut, altii nu, pe tip suveica caritas. Singura conditie a fost ca secretara sa le achite ratele ca ei nu isi permit asa ceva.

Iata cum procurorii din dosarul WHITE TOWER au “gripat” caracatita din IPJ Prahova, aparand mari intarzieri in achitarea ratelor pana cand un numar mare de politisti si/sau fosti politisti s-au deplasat la poarta institutiei sa solicite achitarea ratelor la creditele efectuate pe numele acestora de catre Hagiu Nicoleta, intalnirea derulandu-se intr-un mare scandal.

Pentru Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, DGA si/sau DGPI va prezentam numele politistilor care au luat astfel de credite in reteaua infiintata de Hagiu Nicoleta – secretara domnului cms.sef Ginel Preda, pe sectii, ca sa fie mai usor de urmarit.

Sectia 4

Badica, Badea, Dogea, Rafira, Popa.

Mai adaugam doua nume ca sa se stie unde ne indreptam in numarul viitor: Chivu S, Neacsu S.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul M.A.I, doar în anul 2021 peste 176 de lucrători ai M.A.I. au primit calitatea de suspect, in dosare penale.

În 2022, numărul lucrătorilor M.A.I. declaraţi suspecţi a crescut la 189. Cel mai recent, pe 29 ianuarie 2024, şase poliţişti de frontieră au fost condamnaţi definitiv pentru luare de mită în formă continuată.

Si, pana atunci mai „spicuim” dintr-o declaratie data de un sef din cadrul IPJ Prahova, in fata organelor de cercetare penala:

“S-a prezentat in biroul meu un ziarist care il tot vedeam, aprope zilnic, la adjunctul sefului IPJ Prahova. Era insosit chiar de catre cms.sef Ginel Preda. Acesta mi-a propus o colaborare institutionala dar mi-am dat seama din agitatia lui ca altul era scopul. Avea o frustare vadita si m-a rugat sa ii intermediez o intalnire cu seful inspoectoratului deoarece el este obisnuit sa isi bea cafeaua de dimineata cu sefii institutiei si actualul sef nu doreste sa il primeasca. Mi-a zis ca daca reusesc sa ii intermediez aceasta intalnire ma poate muta in secunda zero la IGPR  pe o functie mai mare ca sa pot iesi la pensie cu o solda mult marita. A scos telefonul mobil si mi-a zis ca il suna acum pe Miriterscu si pe _____, ca ii sunt prieteni si ma muta pe loc. Aceasta oferta mi-a fost facuta de fata cu cms.sef Ginel Preda, probabil pentru a da mai multa greutate acestei propuneri. I-am transmis ziaristului ca eu, personal, nu imi permit sa ii cer o astfel de favoare sefului inspectoratului, ca eu am cu acesta doar o relatie institutionala. Ulterior am vazut in ziarul acestuia cum era atacat seful inspectoratului care refuzase sa isi bea cafeaua cu acesta”….

In afara de latura penala exista o mare vulnerabilitate deoarece, se pare ca, fiica secretarei “sifonului” gruparii de criminalitate economico-financiar organizata este, la randul sau, secretara la “ditamai” seful de la DGPI. Oare cum se simt politistii verticali din aceasta institutie ca o simpla angajata la Ordine Publica sa primeasca sporuri si alte drepturi specifice acestui serviciu si sa „faca” pe secretara, o secretara care a format o retea chiar in cadrul institutiei statului de drept -„Siguranță și încredere”? Se simt discriminați? O sa aflam impreuna cu dumneavoastra!
Vom reveni.
(Cristina T.).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Exclusiv

Mașini noi, cu livrare rapidă, direct de pe Autovit.ro.

Publicat

pe

De

Peste 1200 de oferte, 30 de mărci cu garanție de până la 7 ani și motorizări eligibile pentru Programul Rabla sau Rabla Plus

Autovit.ro, lider în domeniul auto online din România, pornește o campanie online cu dealerii parteneri dedicată mașinilor noi. Aceștia pun la dispoziția utilizatorilor peste 1200 de autoturisme cu livrare rapidă sau direct din stoc. Autovit.ro aduce o nouă dimensiune pe piața mașinilor noi, oferind cumpărătorilor posibilitatea de a găsi și compara toate opțiunile într-un singur loc, aceștia beneficiind de acces rapid și simplu la informații despre prețuri și oferte. Toate ofertele de mașini noi sunt disponibile în secțiunea dedicată, care poate fi accesată direct pe site.

Peste 100 de dealeri auto din toate regiunile țării s-au alăturat campaniei. Mașinile noi listate în secțiunea dedicată de pe site sunt deja disponibile, iar clienții pot contacta dealerii pentru a se programa la un test-drive. Toate autoturismele beneficiază de garanție de la producători, cu posibilitatea de a ajunge până la 7 ani pentru unele mărci. Livrarea este posibilă imediat pentru cele mai multe modele, iar pentru unele termenul poate varia în funcție de configurație și preferințele cumpărătorului. Autovit.ro și dealerii parteneri se angajează să livreze autoturismele în termen de 90 de zile, însă acest termen poate varia în cazul configurațiilor atipice. Discuțiile sunt purtate direct între cumpărător și dealer.

200 de oferte sunt disponibile în zona București – Ilfov, iar prețurile pornesc, aici, de la aproximativ 14.000 euro (cu TVA inclus) pentru Suzuki Ignis Hibrid și pot ajunge până la peste 300.000 euro (TVA inclus) pentru un Mercedes-Benz S Maybach 580 4MATIC MHEV Long. În clasamentul ofertelor pe regiuni, Maramureșul se situează pe locul secund, cu 110 mașini noi listate, urmat de Bihor cu 101, Arad cu 95, Mureș cu 88 și Argeș cu 74 de mașini noi listate.

60% din anunțurile din campanie au finanțare direct la dealerii parteneri Autovit.ro. Raportat la întreaga ofertă, prețurile încep de la 12.483 euro (TVA inclus) pentru un Mitsubishi Space Star 1.2, benzină, 12.959 euro (TVA inclus) pentru un Fiat 500 Mild Hybrid 1.0 sau de la 13.608 euro (TVA inclus) pentru un Opel Corsa 1.2 benzină. În total, sunt peste 30 de mărci de mașini incluse în campanie.

Mai bine de o treime (34%) din ofertă este reprezentată de mașini verzi, cu motorizări electrice (12%), hibrid (15%) sau hybrid plug-in (6%) și sunt eligibile pentru subvenționarea prin programul Rabla și Rabla Plus. În această categorie, prețurile pornesc de la puțin sub 14.000 de euro pentru Microlino electric sau Suzuki Ignis hibrid, aproximativ 16.000 de euro pentru Dacia Spring, 20.000 de euro pentru Ford Puma, Mazda 2 sau Renault Clio hibrid.  Pentru mașinile electrice, dealerii parteneri Autovit.ro pot oferi beneficii suplimentare, cum ar fi “plinuri” de baterie sau montarea de stații de încărcare la domiciliu.

Conform datelor Autovit.ro privind tranzacțiile raportate, în primele trei luni ale acestui an s-au cumpărat peste o treime din mașinile listate pe platformă (noi și second-hand). 40% dintre aceste achiziții au fost autoturisme din categoria de preț cuprinsă între 10.000 și 25.000 de euro.

Campania dedicată mașinilor noi, de pe platforma Autovit.ro, se desfășoară în perioada 15 aprilie-15 iunie 2024.

Despre Autovit.ro

Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori lunar și peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei. Potrivit unui studiu Unlock Market Research, 78% dintre românii interesați de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o mașină.

Aparținând OLX Group și cu o experiență de 24 de ani pe piața din România, Autovit.ro consolidează relațiile între vânzători și cumpărători și oferă acces la informații de încredere și consultanță asupra vânzărilor de autoturisme, camioane, autoutilitare, motociclete, utilaje de construcții, mașini agricole și piese auto second-hand.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

EVADARILE DIN PENITENCIARELE ROMANESTI, INSTITUTII IN SUBORDINEA MINISTERULUI JUSTITIEI, O AMENINTARE LA ADRESA SIGURANTEI NATIONALE !? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Ultimii doi ani au scos la lumina slabiciunile Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, prin evadarile de la penitenciarele Rahova, Codlea, Timisoara si Ploiesti.

MESZAROS ZSOMBOR, in varsta de 34 ani, condamnat definitiv la 18 ani pentru savarsirea infractiunii de omor, clasificat in regim de maxima siguranta, se afla in custodia Penitenciarului-Spital Bucuresti Rahova . Profitand de neatentia membrilor escortei, constituita de altfel defectuos, detinutul a fugit din ambulanta cu care era prezentat la o clinica din Bucuresti.

Numai printr-un noroc, nu s-a intampat o nenorocire, deoarece individul  prins in aproximativ  15 ore, ar fi putut sa reactioneze destul de agresiv, tinand cont de fapta oribila comisa, politia facand apel ca cetatenii sa nu incerce sa intervina singuri in cazul in care il vad, ci sa sune imediat la politie. Barbatul a fost condamnat pentru crima la 18 ani de inchisoare dupa ce si-a ucis in mod crud iubita.

Directorul  Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, cms sef de politie penitenciara Ilie Marian are competente de paza, escortarea si supravegherea persoanelor private de libertate, siguranta penitenciarelor  si aplicarea regimului penitenciar, insa acesta se ascude de fiecare data in spatele responsabilitatilor.

Pe surse, in cursul acestei saptamani, domnul comisar sef Ilie Marian, dovedeste ca este  rupt de realitatea din unitatile penitenciare, prin deciziile si masurile dispuse pe grupurile de whatsApp, catre unitatile penitenciare .

Dumnealui solicita, verificarea si controlul tuturor instantelor, punctelor de lucru, misiunilor de escortare de la spitalele din Ministerul Sanatatii, chiar si integritatea mijloacelor de transport, de catre seful serviciului Siguranta Detineri si Regim Penitenciar si ofiterii din cadrul sigurantei, iar la sfarsitul zilei acestia vor informa.

Ceea ce nu intelege dumnealui, este faptul  ca nu-si poate acoperii spatele cu un mesaj, aruncat la repezeala pe  grupul de WhatsApp.

Bate vantul prin penitenciarele tarii din cauza lipsei de personal, lipsa de experienta atarna greu de gatul multor angajati , iar dumnealui incarca cu fel de fel de activitati personalul din paza, care este suprasolicitat de sarcini si sumedeniile de machete solicitate, practic ofiterii sunt blocati in birouri.

Daca ar merge prin unitatile subordonate sa vada realitatea si modul greoi in care oamenii isi desfasoara activitatile, ar fi mai conectat la problematica penitenciara.

O alta evadare, care a pus pe jar autoritatile s-a petrecut anul trecut la Penitenciarul Ploiesti. Un recidivist, de 34 ani, condamnat la 12 ani inchisoare pentru talharie calificata a parasit prin escaladarea gardului imprejmuitor sectia exterioara Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiesti.

Tot anul trecut, potrivit News.ro, a avut loc o misiune fulger a politistilor din Brasov, dupa ce un detinut a evadat din Penitenciarul Codlea . Detinutul a fost prins dupa 9 minute intr-un cimitir.

Penitenciarul Timisoara- in luna iunie 2023 a avut loc o evadare de la punctul de lucru exterior Dietrich Honold. Detinutul condamnat la 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, clasificat in regim semideschis a parasit punctul de lucru.

CONTROALE “COMANDATE “ PENTRU MAZILIREA CELOR INCOMOZI, AU LOC LA NIVELUL SISTEMULUI PENITENCIAR !

Domnul director cms sef  de politie penitenciara Marian Ilie, este  preocupat de “comandarea “ unor controale mai putin “curate “, cu scop subiectiv,  prin care  incearca indepartarea unor persoane considerate incomode si cu siguranta mai istete, cu potential profesional, lucruri dovedite prin rezultatele avute in anii anteriori.

Din dorinta crancena de a-si indeplinii obiectivele malefice, cei trimisi in astfel de misiuni au ajuns sa verifice, daca documentele operative inregistrate, formate din foi perforate, sunt lipite la cotor, obligatia de a asigura logistica fiind a angajatorului.

Toate misiunile de control au ca obiectiv verificarea  documentelor la cotor, domnule director de directie ?

Administratia Nationala a Penitenciarelor a devenit o institutie pe persoana fizica, care nu actioneaza cu aceesi unitate de masura in toate situatiile.

Modul discriminatoriu aplicat intareste convingerile noastre, ca misiunile de control sunt in functie de simpatiile avute, unele avand rolul de a ascunde unele evenimente negative in cazul celor agreati si mazilirea altora in cazurile celor neagreati (in urmatorul articol vom prezenta exemple concrete).

Celor care  efectueaza  astfel de controale ar trebui sa le fie rusine de” profesionalismul “ de care dau dovada, in situatia in care personalul se confrunta cu foarte multe  probleme, cum ar fi orele suplimentare nerecuperate, zilele de concediu restant chiar si din 2022,  numarul de misiuni efectuate in afara penitenciarelor,  in crestere de la an la an (aici).

Controalele” comandate “ de catre directorul sectorului siguranta si regim din cadrul ANP au la baza ranchiuna, falsuri grosolane si denaturarea informatiilor.

Redam cateva aspecte prinse in rapoartele de control “masluite”:

-declaratii de la persoane private de libertate, care sunt in evidenta cu boli psihice, folosite impotriva angajatilor;

-amplificarea situatiilor de fapt, cu sensul de a crea impresia, prin declaratii trunchiate, ca o speta oarecum banala, a fost de o gravitate extrema, realitatea fiind cu totul alta;

-cu un simplu joc de cuvinte se produce efectul psihologic, inlocuind fase textile sau pansamente cu mijloace de imobilizare, exemplu: “persoana privata de libertate si-a desfacut mijloacele de imobilizare aplicate, in fapt, asa cum reiese din declaratii, erau niste fase textile;

-realizarile nu sunt prinse in materialele de control, pentru a da impresia unei imagini negative si a ascunde progresul.

Cele aratate mai sus, sunt doar o mica parte din mizeriile la care recurg cei veniti in control.

Aducem in atentia ministrului justitiei, doamnei ALINA GORGHIU, ca astfel de practici ce presupun fals in declaratii, sunt abuzuri prevazute de legea penala.

Domnul director al Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar are si competente de instruire si indrumare a celor din subordine.

Cate astfel de misiuni a indeplinit aceasta directie in contextul social actual, cand penitenciarele inregistreaza o lipsa acuta de personal si multi dintre angajati neavand  experienta necesara.

La o prima vedere, analizand un astfel de material, este posibil sa se creeze impresia ca lucrurile sunt scapate de sub control, in zona respectiva, insa  realitatea este cu totul alta.

Credeti ca sunteti un exemplu bun de urmat, domnule director de directie, de catre colegii noi, incadrati in sistem, cand tocmai dumneavoastra, cand faceati naveta Ploiesti-Bucuresti cu mai multi colegi intr-o  singura masina,  Va DECONTATI fiecare transportul? (Cristina T.).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

B.D.G. Import își extinde portofoliul prin parteneriatul cu William Grant & Sons

Publicat

pe

De

  • D.G. Import a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 365 milioane lei
  • Compania estimează că veniturile generate de portofoliul William Grant & Sons vor ajunge la 55 milioane lei în primele 12 luni
  • D.G. Import țintește dublarea volumelor generate de portofoliul William Grant & Sons în primii trei ani

București, 18 aprilie 2024 – B.D.G. Import, singura companie cu acționariat 100% românesc din top 3 importatori de băuturi spirtoase din țară, anunță adăugarea brandurilor William Grant & Sons în portofoliul său, începând din această lună.

Compania estimează o cifră de afaceri generată de portofoliul William Grant & Sons de până la 55 de milioane de lei în primele 12 luni. B.D.G. Import își propune să dubleze volumele generate de portofoliul William Grant & Sons în primii trei ani.

B.D.G. Import, deja la al 30-lea an de activitate în piață, a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 365 de milioane de lei.

William Grant & Sons este o distilerie independentă, de familie, cu sediul central în Marea Britanie, fondată de William Grant în 1887. Astăzi, compania continuă tradiția și moștenirea lăsată de William Grant de a distila, îmbutelia și distribui unele dintre cele mai renumite brand-uri premium de whisky scoțian, precum și alte brand-uri de băuturi alcoolice consacrate la nivel mondial.

Cu un portofoliu diversificat care include deja unele dintre cele mai cunoscute branduri din lume, echipa B.D.G. este mândră de performanțele obținute în decursul celor 30 de ani de existență. Având în vedere performanța, în termeni de volum si valoare, în creștere de-a lungul anilor și câștigând cote de piață în aproape toate categoriile de băuturi spirtoase, B.D.G. Import marchează o piatră de hotar importantă în călătoria sa prin parteneriatul cu William Grant & Sons, ce are ca rezultat adăugarea unei game diverse de whisky și gin premium în portofoliul său.

B.D.G. IMPORT va reprezenta exclusiv în România branduri renumite de whisky scoțian care includ Glenfiddich single malt, The Balvenie single malt, Monkey Shoulder blended malt și Grant’s blended whisky, alături de Hendrick’s super premium Gin și Tullamore D.E.W. Irish whiskey.

Prin asocierea cu o companie care promovează principii și valori similare, B.D.G. IMPORT are încredere că va continua să ofere clienților săi calitate și valoare, așa cum i-a obișnuit în cei 30 de ani de activitate. „Suntem încântați să primim prestigioasele branduri William Grant & Sons în portofoliul nostru”, a declarat Petru Berciu, Fondator & Managing Partner B.D.G. IMPORT. „Acest parteneriat reprezintă un angajament comun față de excelență și satisfacția clienților. Așteptăm cu nerăbdare să reintroducem aceste branduri excepționale pe piața românească și să continuăm să modelăm piața băuturilor spirtoase din România. Atât B.D.G. IMPORT, cât și William Grant & Sons împărtășesc valori esențiale de inovare și cultură de pionierat, iar această colaborare este o potrivire naturală.”

Doug Bagley, Chief Commercial Officer, William Grant & Sons a adăugat: „William Grant & Sons caută activ oportunități de dezvoltare în Europa de Est. Experiența și expertiza B.D.G. Import in dezvoltarea categoriilor de băuturi premium și super – premium, precum și entuziasmul acestei echipei se aliniază perfect cu devotamentul nostru pentru construirea de branduri puternice.”

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized18 ore inainte

Agenția de creație DDB România semnează prima campanie de imagine a grupului de companii PPC din România

București, 15 aprilie 2023 – Agenția de creație DDB România anunță semnarea primei campanii de imagine a Grupului Public Power...

Exclusiv20 de ore inainte

Mașini noi, cu livrare rapidă, direct de pe Autovit.ro.

Peste 1200 de oferte, 30 de mărci cu garanție de până la 7 ani și motorizări eligibile pentru Programul Rabla...

ExclusivO zi inainte

EVADARILE DIN PENITENCIARELE ROMANESTI, INSTITUTII IN SUBORDINEA MINISTERULUI JUSTITIEI, O AMENINTARE LA ADRESA SIGURANTEI NATIONALE !? – Ziarul Incisiv de Prahova

Ultimii doi ani au scos la lumina slabiciunile Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor,...

Exclusiv2 zile inainte

B.D.G. Import își extinde portofoliul prin parteneriatul cu William Grant & Sons

D.G. Import a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 365 milioane lei Compania estimează că veniturile generate de...

Exclusiv2 zile inainte

Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți a tăiat anvelopa unei mașini de poliție. – Ziarul Incisiv de Prahova

De aproape un an, scandalul WHITE TOWER tine prima pagină a ziarelor locale și naționale, dar autoritățile par a închide...

Proiectelor Europene Proiectelor Europene
Social2 zile inainte

Termenul de depunere a proiectelor , în cadrul apelului dedicat IMM-urilor, prelungit prin ordin de ministru

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a prelungit, oficial, prin ordin de ministru, termenul de depunere a proiectelor pentru acțiunea...

Uncategorized3 zile inainte

Conexiuni adevărate: Heineken® și Bodega lansează “The Boring Phone”

Heineken® și brand-ul american și retailer-ul Bodega au lansat „The Boring Phone” care își propune să ajute oamenii să realizeze...

Eveniment3 zile inainte

La East European Comic Con, viitorii artiști vizuali primesc feedback relevant de la ECHO School

București, 17 aprilie 2024 – ECHO School, primul program de facultate în dezvoltarea jocurilor video din România, anunță participarea sa...

Exclusiv4 zile inainte

WHITE TOWER (XXXI – a)/Sub protectia politistilor corupti, gruparea de criminalitate economico-financiar organizata (din dosarul WHITE TOWER) a pus „laba” si pe Termo Ploiesti!/Cum au picat pe interceptări și cine plimba stick-ul cu caietul de sarcini cu preturi gata aranjate …? – Ziarul Incisiv de Prahova

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulantă, iar surse judiciare...

Exclusiv4 zile inainte

Expoziția de design „Newfound Equilibrium” a Samsung va fi prezentată la Milan Design Week 2024

Expoziția va oferi vizitatorilor o experiență imersivă, care descrie într-un mod artistic filosofia de design a Samsung România, București –...

Exclusiv5 zile inainte

OnePlus inaugurează primul punct de prezentare a produselor și lansează OnePlus Watch 2, cel mai nou ceas inteligent din portofoliu

*Vizitatorii pop-up store-ului pot beneficia de reduceri de până la 700 de lei la produsele OnePlus disponibile pe oppostore.ro București,...

Politică locală5 zile inainte

A fost semnat contractul execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiție „Creșterea eficienței energetice a clădirilor din cadrul Complexului de Îngrijire și Asistență Suseni”

Serviciile sociale de calitate, precum și asigurarea condițiilor beneficiarilor au reprezentat, permanent, o prioritate pentru Consiliul Județean Gorj, astfel că...

Exclusiv5 zile inainte

WHITE TOWER (XXXI)/Modalitatea cum pseudo-ziarisul narcoman, santajist si spagar, Catalin Stavri, locotenenul procurorului „Portocala” a incercat sa il pacaleasca pe procurorul de caz, dupa ce primise MITA mai multe apartamente, prin sotia si mama sa – Ziarul Incisiv de Prahova

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulantă, iar surse judiciare...

Exclusiv6 zile inainte

Breaking News/Dupa ce a fost bătut cu simț de răspundere, coruptul putinist „Capitan la 15 ani”,  a stabilit un nou record mondial la…fuga – Ziarul Incisiv de Prahova

Astfel, acesta s-a prezentat tot cu ifose de smecher și a facut avansuri sexuale la mai multi participanti, motiv pentru care...

ExclusivO săptămână inainte

Capii rautatilor sunt in aparatul central iar DOP si comisiile de la IPJ, doar pionii dirijati sa va faca paguba! – Ziarul Incisiv de Prahova

Din greseala in greseala, spre victoria ( paguba) finala, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul. Sau cum s-au transformat...

SocialO săptămână inainte

Regăsirea Ființei prin Știință și Credință – Eveniment de anvergură la Târgu Jiu

La data de 6 aprilie 2024, orașul Târgu Jiu a fost gazda unui eveniment cultural și spiritual de anvergură, care...

Știrile Săptămânii