Connect with us

Uncategorized

Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare privind grava dezinformare transmisă de ANPC în spațiul public!

Publicat

pe

20 ianuarie, București. Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare că au fost grav dezinformați prin ultima comunicare către presă transmisă de ANPC. Astfel, potrivit comunicării făcute de ANPC în spațiul public în data de 16 ianuarie 2025, ”până la clarificarea situației privind funcționalitatea CSALB ca entitate SAL, consumatorii care întâmpină dificultăți în relația cu operatorii economici financiar-bancari se pot adresa Direcției de Soluționare Alternativă a Litigiilor (DSAL), din cadrul ANPC, printr-o reclamație pe platforma specială a acesteia”.

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a atras atenția ANPC asupra gravității acestei dezinformări printr-o scrisoare din data de 17 ianuarie, al cărei conținut poate fi citit aici: https://csalb.ro/transparenta/scrisoare-csalb-catre-anpc-17-ianuarie-2025/ 

Recomandăm consumatorilor să facă diferența între reclamațiile/sesizările pe care le pot adresa ANPC (și pe care le puteau adresa și până acum acestei Autorități) și soluționarea alternativă a litigiilor care este atributul exclusiv al CSALB, pentru probleme financiar-bancare pe care aceștia le pot avea în relație cu băncile, IFN-urile.

În dorința informării corecte a consumatorilor, rezumăm istoricul procesului intentat de CSALB în anul 2018 Ministerului Economiei, proces încheiat prin decizia ÎCCJ din data de 10 decembrie 2024.

Chiar dacă nu există încă motivarea instanței în acest proces în contencios administrativ, considerăm că există nevoia clarificării acestei situații, ca o contrapondere la dezinformările și acuzațiile transmise deja în spațiul public:

  1. CSALB a fost înființat prin Ordonanța Guvernului nr.38/2015 în urma transpunerii în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum;
  2. Sistemul bancar și-a asumat finanțarea CSALB, pentru ca oamenii să aibă la dispoziție o alternativă la instanțele de drept comun, gratuită, mult mai rapidă, gestionată de conciliatori cu expertiză în domeniul financiar-bancar și care să le rezolve problemele individuale și imediate pe care le întâmpinau. Astfel de organisme SAL pot fi înființate și în alte domenii de activitate (în baza aceleiași Directive europene), pentru a veni în sprijinul consumatorilor care au nemulțumiri față de comercianți și care doresc rezolvarea amiabilă a acestora, în afara instanțelor de judecată;
  3. Prin OG nr.38/2015 cererile de soluționare alternativă a litigiilor/diferendelor dintre consumatorii de servicii financiar–bancare și bănci/IFN-uripot fi rezolvate exclusiv de către CSALB, acesta fiind cadrul normativ național în domeniul soluționării alternative a litigiilor financiar-bancare;
  4. Modalitatea prin care este asigurată finanțarea CSALB de către sistemul bancar este expres prevăzută inclusiv în textul punctului 46 din expunerea de argumente a Directivei,transpus ca atare prin OG nr.38/2015;
  5. Pentru a garanta imparțialitatea și echidistanța demersului de conciliere dintre consumatori și bănci/IFN-uri,legiuitorul a statuat ca CSALB să fie o entitate cu personalitate juridică proprie (autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ), care să aibă o conducere formată din 5 membri: unul desemnat de ANPC, unul de Banca Națională a României, unul de Asociația Română a Băncilor, un reprezentant desemnat de asociațiile de consumatori care îndeplinesc anumite condiții legale, detaliate mai jos, și un reprezentant independent, ales de ceilalți membri ai Colegiului, precum și o echipă operațională, care să intermedieze propriu-zis relația dintre consumatori și bănci;
  6. În perioada cuprinsă între 2015 și 2018, CSALB a solicitat în mod repetat Ministerului Economiei înregistrarea și, implicit, deschiderea listei entităților SAL din România. În luna mai 2018, Dănuț Andrușcă, Ministrul Economiei la acea vreme, a refuzat solicitarea CSALB, motivând refuzul prin lipsa reprezentantului asociațiilor de consumatori din cadrul Colegiului de Coordonare;
  7. Menționăm că, prin procesul intentat, CSALB a solicitat instanței ca Ministerul Economiei să deschidă lista entităților de soluționare alternativă a litigiilor din România, listă care, la data promovării litigiului, nici măcar nu era deschisă pe site-ul acestei autorități, deși OG nr.38 era în vigoare încă din 2015, să fie înregistrat în această listă și să fie notificat către Comisia Europeană (pentru a fi integrat în lista europeană a entităților SAL din domeniul financiar–bancar și, astfel, să poată soluționa și litigiile transfrontaliere);
  8. Este important de menționat că CSALB este singura entitate SAL a cărei înființare, organizare și modalitatea de desfășurare a activității sunt expres prevăzute de dispozițiile articolelor 21–24 din OG nr.38/2015(cu referiri directe și în alte articole);
  9. Între 2015–2025 CSALB a funcționat și funcționează în continuare în baza OG nr.38/2015 și a gestionat peste 5.000 dosare dintre consumatori și instituțiile financiar–bancare (sunt aproximativ 100 dosare de conciliere soluționate în perioada menționată). Beneficiile rezultate din concilieri sunt de aproximativ 14 milioane de euro;
  10. Având în vedere că motivarea primei instanțe (Curtea de Apel București) a fost neclară, CSALB a promovat recurs la Înalta Curte. După 6 ani și jumătate de la debutul pe fond al procesului, ÎCCJ a respins recursul promovat de CSALB împotriva deciziei primei instanțe. Ca urmare a faptului că un proces în contencios administrativ, care ar fi trebuit soluționat cu celeritate, potrivit prevederilor legale, a durat peste 6 ani, s-a creat un cadru propice pentru ca cei doi intervenienți (Asociația InfoCons și ANPC) să dezinformeze publicul cu intenția vădită de a denigra CSALB. În acest sens, cei doi intervenienți folosesc un litigiu care nu are nicio legătură cu funcționarea Centrului, pentru a pune în discuție înseși prevederile Ordonanței referitoare la funcționarea Centrului SAL Bancar și, în acest context, invitând în mod eronat consumatorii să se adreseze ANPC pentru soluționarea alternativă a litigiilor din domeniul financiar–bancar;
  11. După primirea motivării hotărârii ÎCCJ, vom solicita autorităților competente să identifice o soluție de rezolvare a acestei probleme, în sensul înregistrării CSALB pe lista entităților SAL de la Ministerul Energiei.

Clarificări referitoare la reprezentantul asociațiilor de consumatori din structura Colegiului de Coordonare al CSALB:

Potrivit prevederilor art. 22 alin (1) lit. d) din OG nr. 38/2015, membrul Colegiului de Coordonare din partea asociatiilor de consumatori poate fi desemnat de către ”d) asociaţiile de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 32 sau în art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit art. 32. din OG nr.21/1992:

Asociațiile pentru protecția consumatorilor care apără drepturile și interesele legitime ale consumatorilor, în general, sunt, de drept, parteneri sociali în consiliile consultative prevăzute în prezenta ordonanță, dacă:

  1. a) la nivel național, au cel puțin 3.000 de membri și filiale în cel puțin 10 județe;
  2. b) la nivel județean și local, dacă au desfășurat o activitate în domeniul protecției consumatorilor pe o perioadă de cel puțin 3 ani.

iar, conform art. 33. din aceeași OG nr. 21/1992:

Asociațiile pentru protecția consumatorilor care sunt constituite în scopul apărării intereselor numai ale membrilor lor pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protecției consumatorilor și în care organele administrației publice sunt reprezentate, numai dacă au cel puțin 800 membri.

Rezultă, deci, că doar asociațiile de consumatori care îndeplinesc condițiile legale prevăzute mai sus pot desemna un reprezentant în structura Colegiului de Coordonare al CSALB.

În acest context, paralel cu desfășurarea procesului, CSALB a încercat permanent să faciliteze rezolvarea desemnării reprezentantului din partea asociațiilor de consumatori, adică să surmonteze motivul care a făcut obiectul refuzului exprimat de Ministerul Economiei în 2018.

Astfel, prin scrisori adresate ANPC am solicitat implicarea Autorității în procesul de desemnare a reprezentantului asociațiilor de consumatori, similar modului în care această Autoritate s-a implicat în desemnarea reprezentantului asociațiilor de consumatori la momentul înființării CSALB (2015). De asemenea, am solicitat ANPC să ne pună la dispoziție lista asociațiilor de consumatori care îndeplinesc condițiile de reprezentativitate pecizate mai sus.

  1. În răspunsul ANPC din 10 august 2020 se menționează că „asociațiile de consumatori care au solicitat luarea în evidența ANPC, conform prevederilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor,nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. 32 și 33 din OG 21/1992”. Adică, la acel moment, nu existau asociații de consumatori care să poată participa la desemnarea unui reprezentant în structura Colegiului de Coordonare al CSALB (cu respectarea prevederilor legale anterior menționate).
  2. În luna mai 2024, luând în considerare recomandarea formulată de OCDEprivind necesitatea adoptării unor măsuri care să aibă ca rezultat nominalizarea unui reprezentant al asociațiilor de consumatori în cadrul Colegiului de coordonare al CSALB, am revenit către ANPC, solicitând să ne pună la dispoziție lista cu asociațiile reprezentative de consumatori. ANPC nu a furnizat CSALB lista solicitată cu asociațiile de consumatori.
  3. Ca urmare a faptului că nu am primit un răspuns la solicitare, CSALB a revenit cu o nouă scrisoare către Autoritate, în luna iulie 2024, prin care a cerut, din nou, ca ANPC să furnizeze o situație actualizată cu privire la asociațiile de consumatori, scrisoare la care, de asemenea, Autoritatea nu a răspuns.

În loc de concluzii:

În primul an de funcționare al CSALB, asociațiile de consumatori au avut reprezentant în Colegiu, dar InfoCons, prin președintele său, Sorin Mierlea, care este chiar persoana care l-a propus inițial pe acel reprezentant, a cerut retragerea lui prin adrese repetate, iar retragerea efectivă a mandatului reprezentantului consumatorilor a intervenit la finalul lunii octombrie 2016.

Cu alte cuvinte, InfoCons a cerut retragerea reprezentantului asociațiilor de consumatori și, ulterior, s-a folosit de absența acestuia pentru a-și fundamenta calitatea de intervenient în proces.

În acest mod s-a creat o situație paradoxală, în sensul că, deși refuzul înscrierii CSALB pe lista entităților SAL a fost motivat de absența reprezentantului asociațiilor de consumatori, acest motiv a fost imputat în mod absurd Centrului, care NU are atribuții legale în sensul desemnării reprezentantului acestor asociații.

În perioada ulterioară retragerii mandatului reprezentantului asociațiilor de consumatori a existat o corespondență asiduă între CSALB și asociațiile de consumatori care au format mai mulți poli pentru desemnarea unui alt membru în structura Colegiului de Coordonare. Astfel, CSALB a primit mai multe nominalizări pentru ocuparea acestei poziții și a explicat de fiecare dată că nu are nicio atribuție legală în sensul alegerii unui membru dintre persoanele propuse de aceste asociații (la un moment dat erau 3 persoane, ulterior primindu-se și alte propuneri), aceasta fiind prerogativa exclusivă a fiecărei entități participante la această structură colegială: ANPC, ARB, BNR și asociațiile de consumatori (al 5-lea membru fiind independent și ales de ceilalți).

Este important de subliniat faptul că reprezentanții unor asociații de consumatori au însoțit în anii trecuți CSALB în caravanele de informare desfășurate în țară și în conferințele organizate de CSALB, iar acest lucru este reflectat și de informările publice postate pe site-ul Centrului. De asemenea, reprezentanți ai asociațiilor de consumatori au însoțit și consiliat unii consumatori pe parcursul procedurii de conciliere.

Ulterior, și ANPC și-a retras membrul din Colegiul de Coordonare fără a prezenta o justificare legală, începând cu data de 19 ianuarie 2024.

Faptul că ANPC refuză de un an să numească un reprezentant în Colegiu, reprezintă o încălcare a prevederilor legale și o încercare de blocare a activității CSALB, știind care a fost motivul refuzului Ministerului Economiei exprimat în 2018, de a înregistra CSALB pe lista entităților SAL. În articolul 22 al Ordonanței se menționează foarte clar că în caz de vacanță a unui loc în Colegiu se va numi un nou membru pentru durata rămasă din mandat.

Le solicităm reprezentanților ANPC să informeze corect consumatorii și să nu creeze confuzii în rândul acestora, mai ales că un demers de soluționare alternativă nu se rezumă nici pe departe la simpla trimitere a unei cereri. În spatele fiecărui dosar de conciliere se află proceduri reglementate, munca multor oameni și expertiză câștigată în aproape zece ani de funcționare a CSALB.

***

  Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal)

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Publicat

pe

De

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.

Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.

Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.

Elemente cheie:

• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat

Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.

• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori

Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.

• Ecosistem deschis și personalizabil

Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.

Citeste in continuare

Uncategorized

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

Publicat

pe

De

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite

București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a animalelor de companie, pe care o sărbătorim pe 11 aprilie, momentele simple petrecute alături de prietenii necuvântători capătă o valoare specială. Fie că este vorba despre joacă, curiozitate sau momente de liniște, fiecare clipă merită păstrată. Cu HONOR 600 Lite, aceste momente devin amintiri vii, expresive și ușor de surprins.

Echipat cu o cameră ultra-clară de 108MP, un AI Camera Button pentru acces rapid la cameră și funcții inteligente integrate, HONOR 600 Lite oferă utilizatorilor instrumentele necesare pentru a surprinde autentic energia și personalitatea animalelor de companie.

Momentele haioase nu așteaptă. Fii mereu pregătit!

Animalele de companie sunt imprevizibile, iar cele mai reușite fotografii apar într-o fracțiune de secundă. Cu AI Camera Button, camera este mereu la îndemână o deschizi sau faci o fotografie printr-o singură apăsare. Așa surprinzi exactcadrelespontane, fie că este vorba despre un salt jucăuș sau o reacție neașteptată.

Lumina naturală face diferența

Lumina joacă un rol esențial în orice fotografie. Pentru cadre reușite, folosește cât mai mult lumina naturală. HONOR 600 Lite optimizează automat expunerea și culorile, iar evitarea blitzului ajută la păstrareaconfortului animalului și la obținerea unor imagini mai naturale.

Pentru un impact mai puternic, evită cadrele de sus și apropie-te de nivelul ochilor. Camera de 108MP surprinde detalii fine, expresii și priviri care transmit emoție și spun o poveste.

Creează un cadru, nu doar o fotografie

Un context simplu poate face diferența într-o fotografie. Elemente precum flori sau detalii de sezon pot adăuga personalitate, fără a distrage atenția. Cel mai important este ca animalul să se simtă confortabil cadrele reușite apar atunci când totul este natural.

Surprinde energia, nu doar postura

Mișcarea faceparte din farmecul fiecărui animal. Joaca și reacțiile spontane oferă unele dintre cele mai expresive cadre. Datorită procesării AI, HONOR 600 Litesurprinde clar cadredinamice, fără pierderi de detalii.

Pentru reacții naturale, poțifolosi o recompensă sau jucăria preferată. Ținută aproape detelefon, aceasta ajută la atragereaprivirii către cameră și la surprinderea unor expresii autentice, de la curiozitate la entuziasm.

Tehnologie care ține pasul cu tine

HONOR 600 Lite aduce în segmentul mid-range un echilibru între design premium și funcționalitate inteligentă. Construcția unibody metalică, realizată prin tehnologia vacuum-forged, oferă durabilitate și o senzație premium, în timp ce bateria de 6520mAh susține sesiuniîndelungate de fotografiere și filmare, fără grija încărcării.

Prin integrarea funcțiilor AI direct în experiența de utilizare, dispozitivul simplifică procesul de captură și editare. Funcții precum AI Eraser sau AI Upscale permit ajustarea rapidă a imaginilor, astfel încât fiecare fotografie să fie pregătită pentru a fi distribuită imediat.

În plus, pentru mai multă liniște în utilizare, HONOR 600 Lite vine cu beneficiul HONOR Care+ Screen Protection*. Serviciul acoperă o reparație gratuită pentru ecran și una pentru capacul spate, fără costuri de service un avantaj util mai ales în momentele neprevăzute care pot apărea atunci când surprinzi energia animalului tău.

O amintire în fiecare cadru

De Ziua Internațională a animalelor de companie, este un prilej bun să petreci mai mult timp alături de prietenii tăi necuvântători și să păstrezi aceste clipe în amintiri.

Cu HONOR 600 Lite, fiecare fotografie spune o poveste, una autentică, plină de emoție și viață.

*Pentru mai mai multe detalii despre programul HONOR Care+:

https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania
https://www.youtube.com/@honorromania5239

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Citeste in continuare

Uncategorized

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

Publicat

pe

De

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și fotografii care circulă rapid între apropiați. În practică însă, atunci când dispozitivele sunt diferite, transferul de fișiere implică adesea pași suplimentari sau aplicații separate.

HONOR simplifică această experiență prin HONOR Connect, o soluție care permite trimiterea rapidă de fotografii, videoclipuri sau documente între dispozitive, inclusive între Android și iOS. Astfel, transferul de conținut devine mai rapid și mai intuitiv, indiferent de dispozitivul utilizat.

Fără bariere între Android și iOS

Cu HONOR Connect, utilizatorii pot transfera fișiere în ambele direcții între produsele HONOR și ecosistemul Apple, inclusive între smartphone-uri, iPhone, iPad și Mac. Aplicația HONOR Connect trebuie instalată o singură dată pe dispozitivele Apple, iar ulterior utilizatorii pot transfera fișiere rapid și intuitiv, de fiecare dată când au nevoie.

Funcția OneTap permite trimiterea fișierelor prin simpla apropiere a dispozitivelor, într-un mod natural și ușor de utilizat.

Partajare rapidă, fără întreruperi

De la fotografii de familie la clipuri surprinse pe moment, conținutul poate fi trimis instant către cei din jur, indiferent de dispozitiv. HONOR Connect elimină timpii de așteptare și soluțiile alternative, astfel încât utilizatorii să se poată concentra pe moment, nu pe tehnologie.

Aplicația extinde această funcționalitate și către laptopuri, inclusiv Mac, permițând proiectarea ecranului telefonului HONOR pe un ecran mai mare. Vizualizarea, editarea sau prezentarea conținutului devin astfel mai ușor de realizat.

Un ecosistem inteligent, construit în jurul utilizatorului

Aplicația HONOR Connect face parte din platforma HONOR AI Connect, care susține dezvoltarea unui ecosistem deschis și conectat. Dispozitivele comunică între ele și permit transferul rapid de conținut, continuitatea între aplicații și ecrane și accesul facil la fișiere, într-o experiență coerentă.

Tehnologia care apropie oamenii

De Paște, tehnologia ar trebui să aducă oamenii ma iaproape, nu să creeze diferențe între dispozitive. HONOR Connect răspunde acestei nevoi printr-o experiență simplă, rapidă și intuitivă de transfer și conectivitate.

Indiferent de telefonul folosit, fotografiile și videoclipurile pot fi trimise instant către cei din jur. HONOR transformă conectivitatea într-un gest firesc, adaptat modului în care oamenii comunică și împărtășesc momentele importante.

Pentru mai multe detalii despre HONOR Connect, accesați:

https://www.honor.com/ro/tech/connect/.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificial în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu altec ompanii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablet și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania
https://www.youtube.com/@honorromania5239

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri6 ore inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized15 ore inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri2 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri3 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri3 zile inainte

De ce contează relevanța publicației în publicarea de advertoriale SEO

Atunci când publici advertoriale SEO, nu contează doar textul în sine, ci și locul în care acesta apare. Mulți se...

Uncategorized7 zile inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized7 zile inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afacerio săptămână inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afacerio săptămână inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afacerio săptămână inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Afacerio săptămână inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Afacerio săptămână inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Afaceri2 săptămâni inainte

Reciclarea cartonului – soluție eficientă pentru gestionarea deșeurilor în mediul comercial

În activitățile comerciale și logistice, ambalajele din carton sunt utilizate constant și generează volume importante de deșeuri. Fie că este...

Afaceri2 săptămâni inainte

Închirierea containerelor pentru gunoi – soluție eficientă în gestionarea deșeurilor din construcții

În proiectele de construcții, renovări sau amenajări, gestionarea deșeurilor este o etapă esențială pentru menținerea unui spațiu de lucru organizat....

Afaceri2 săptămâni inainte

Colectarea molozului – element esențial în organizarea lucrărilor de construcții

În lucrările de construcții și renovare, gestionarea materialelor rezultate din demolări este o etapă esențială pentru desfășurarea eficientă a activităților....

Știrile Săptămânii