Connect with us

Uncategorized

Bergerat Monnoyeur România: Viitorul construcțiilor este despre echipe mixte – Om + Mașină + AI

Publicat

pe

Compania estimează că vom avea un an de ajustare într-o piațăprovocatoare în care infrastructura rămâne principalul pilon de investiții

București, 5 February 2026 – Bergerat Monnoyeur România a organizat miercuri, 4 februarie, conferința de presă „Rezultate, realizări și provocări pe piața utilajelor de construcții”, în cadrul căreia a prezentat evoluția la nivel macro a pieței utilajelor de construcții în 2025 și direcțiile strategice pentru perioada următoare. Totul se desfășoară într-un context economic și geopolitic marcat de instabilitate, presiune pe costuri și impact tot mai mare al tehnologiilor avansate și al digitalizării.

Anul 2025 a fost unul de ajustare pentru piața utilajelor de construcții, după nivelurile record atinse în 2022–2023 atât la nivel local, cât și european. În România, s-au vândut circa 2.540 de utilaje, în scădere cu 19% față de anul anterior. În acest context, Bergerat Monnoyeur România, liderul distribuitorilor de utilaje de construcții, a înregistrat o cifră de afaceri estimată la 126 milioane euro (neauditată). Compania a continuat să se dezvolte operând cu o structură de aproximativ 300 de colaboratori, concentrându-și strategia pe proiecte sustenabile, soluții integrate și eficiență măsurabilă în operare.

Poziția Bergerat Monnoyeur pe piața locală rămâne una solidă: 1 din 5 utilaje din România este Cat, iar brandul domină segmente-cheie precum buldozerele (1 din 2 unități), excavatoarele și buldoexcavatoarele (1 din 3), respectiv motograderele (2 din 3). Aceste rezultate reflectă încrederea clienților în fiabilitate și servicii, costuri de operare reduse și soluții de finanțare adecvate.

La nivel global, Caterpillar Inc. își consolidează statutul de lider industrial printr-un ecosistem tehnologic unic: cu 2,1 milioane de utilaje active, dintre care 1,6 milioane sunt conectate, peste 30 de milioane de motoare fabricate și cea mai mare flotă de utilaje autonome din lume. Până în prezent, utilajele autonome Cat au mutat 11 miliarde de tone de material, cu zero accidente, demonstrând impactul direct al tehnologiei asupra siguranței și productivității.

Inteligența artificială și conectivitatea

În contextul actual, conectivitatea și inteligența artificială devin factori esențiali în transformarea industriei construcțiilor. Datele colectate din șantiere: ore lucrate, timpi de staționare, consum, emisii – nu mai sunt doar indicatori de raportare, ci instrumente operaționale care permit decizii rapide și predictibile.

Viitorul construcțiilor nu este despre om sau mașină, ci despre echipe mixte: Om + Mașină + AI. Catâ AI Assistant este liantul care transformă datele în decizii și șantierele în ecosisteme inteligente, conectate. În România, la final de 2025, aproximativ 5000 de utilaje Cat sunt deja conectate”, a declarat Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur România și Republica Moldova.

Potrivit CEO Bergerat Monnoyeur România, industria se îndreaptă accelerat către utilaje autonome și soluții digitale inteligente care cresc productivitatea și siguranța, într-o perioadă în care presiunea pe costuri/ profit și pe respectarea termenelor este tot mai ridicată. „Diferența nu mai este făcută de puterea utilajului, ci de capacitatea de a controla, măsura și îmbunătăți performanța. Inteligența artificială ne ajută să transformăm aceste date în avantaje competitive reale pentru clienți”, a subliniat Liviu Neagu.

2025: un an de ajustare într-o piață fragilă și instabilă

Anul 2025 a confirmat că piața utilajelor de construcții rămâne sensibilă la schimbările geopolitice și economice de la nivel mondial și național. În acest context, Bergerat Monnoyeur România a adoptat o abordare orientată către calitatea proiectelor, eficiență operațională și valoare adăugată livrată către clienți, chiar și într-un an cu presiune pe volum.

Ca o concluzie, „2025 a fost un an care a cerut disciplină și alegeri inteligente. Ne-am concentrat pe soluții care livrează performanță reală în șantier – uptime, consum controlat și productivitate – iar aceste criterii vor cântări din ce în ce mai mult în 2026–2027. Devine clar că pe viitor companiile vor căuta tot mai mult un cost total de operare predictibil și cât mai redus”, a subliniat Liviu Neagu.

Declarație Liviu Neagu (orientată spre viitor): 

Într-o piață fragilă și instabilă, diferența o face capacitatea de a măsura și controla rezultatele: ore productive, consum, timpi de staționare și costuri. Strategia noastră pentru perioada următoare este să sprijinim clienții cu soluții integrate – utilaje, service, piese și instrumente digitale – astfel încât fiecare șantier să fie mai eficient și mai predictibil.”

Despre Grupul Monnoyeur:

Monnoyeur este o afacere de familie fondată în 1906, operând în 24 țări pe 5 continente, ce numără astăzi aproape 9000 de colaboratori, înregistrând o cifră de afaceri de peste 3,4 miliarde de Euro în 2025. Grupul Monnoyeur activează în domeniul construcțiilor, al logisticii, producției de energie și motorizare și al agriculturii, oferind inclusiv soluții de transport și digitalizare și având relații de parteneriat și de colaborare cu branduri de renume mondial, precum Caterpillar, John Deere, Trimble, Autocad și Mitsubishi.

Este prezent în România prin companiile: Bergerat Monnoyeur, Eneria, IPSO Agricultură, SITECH și  CHRONO Flex.

Bergerat Monnoyeur

Partener Caterpillar de aproape 100 ani, Bergerat Monnoyeur și-a orientat mereu strategia de afaceri în jurul serviciilor și satisfacției clientului. Prin combinarea flexibilității și expertizei unei afaceri de familie cu capacitatea Caterpillar pentru inovație și dezvoltare, Bergerat Monnoyeur s-a consacrat ca fiind un partener de referință pentru profesioniștii din construcții, prin intermediul unei oferte unice pe piață, prin amploarea gamei sale de utilaje, cu peste 300 de referințe de catalog și o gamă completă de atașamente de lucru.

Compania Bergerat Monnoyeureste unică prin calitatea și eficiența soluțiilor oferite – comercializarea și închirierea de utilaje noi și second-hand, recondiționare utilaje, finanțare și consultanță. Pentru informații suplimentare, accesați: www.bm-cat.com/ro sau urmariti-ne pe canalele de socializare după indiciul #bergeratmonnoyeur.

Eneria este specializată în furnizarea de soluţii de producere a energiei electrice, asigurând distribuția, instalarea și întreținerea motoarelor și generatoarelor Cat, cu rol activ în dezvoltarea și implementarea noilor tehnologii de energii sustenabile.

Despre Caterpillar Inc.:

Cu o cifră de afaceri de peste 67,6 de miliarde USD în 2025, Caterpillar Inc. este cel mai important producător mondial de echipamente de construcții și minerit, motoare diesel și pe gaz natural pentru utilaje, turbine industriale și locomotive diesel-electrice. De peste 100 de ani, ajutăm clienții să construiască o lume mai bună și suntem angajați în contribuția la un viitor cu emisii reduse de carbon. Produsele și serviciile noastre inovatoare, susținute de rețeaua noastră globală de distribuitori, oferă o valoare adăugată excepțională care îi ajută pe clienți să aibă succes. Caterpillar operează pe toate continentele, funcționând prin trei segmente principale – Construcții, Industriile Extractive și Energie & Transport – oferind, în plus, servicii financiare competitive prin segmentul de Produse Financiare.

Mai multe informații despre Catâ AI Assistant și utilaje autonome Cat: https://bm-cat.com/ro/noutati-bm/

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Cum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?

Publicat

pe

De

Odată cu creșterea vitezei de deplasare, roțile se învârt mai rapid și, din cauza deformărilor elastice, apar diferențe de aderență între acestea, iar consecințele uneori pot fi catastrofale.

Viteza nu schimbă doar cât de repede ajungeți la destinație. Ea schimbă felul în care mașina frânează, virează, reacționează la denivelări și folosește aderența oferită de anvelope. Cu cât viteza este mai mare, cu atât toate manevrele cer mai mult de la mașină și de la șofer. Iar aderența, oricât de bune ar fi anvelopele, nu este nelimitată.

Aderența poate fi privită ca o rezervă. Din această rezervă folosiți o parte pentru accelerare, o parte pentru frânare și o parte pentru virare. La viteze mici, mașina are timp să transfere forțele progresiv, iar anvelopele pot păstra mai ușor contactul eficient cu asfaltul. La viteze mari, aceleași manevre consumă mult mai repede această rezervă. O frânare care pare banală la 50 km/h poate deveni critică la 100 km/h, pentru că energia pe care trebuie să o elimine frânele și anvelopele crește foarte mult.

Cel mai ușor de observat efect este distanța de frânare. Când viteza crește, mașina nu are nevoie doar de câțiva metri în plus pentru oprire, ci de mult mai mult spațiu. La aceasta se adaugă timpul de reacție al șoferului. Chiar dacă apăsați frâna corect, mașina parcurge o distanță importantă până când sistemul de frânare începe să lucreze efectiv. Pe asfalt ud, murdar sau denivelat, diferența devine și mai mare.

În viraje, viteza influențează direct stabilitatea. Cu cât intrați mai repede într-o curbă, cu atât forța laterală care împinge mașina spre exterior este mai mare. Dacă anvelopele nu mai pot susține această forță, mașina începe să piardă traiectoria. La o mașină cu tracțiune față, apare frecvent subvirarea, adică vehiculul tinde să meargă drept, deși volanul este rotit. La o mașină cu tracțiune spate, mai ales dacă accelerați în viraj, poate apărea supravirarea, adică spatele începe să alunece spre exterior.

Viteza ridicată complică lucrurile și pe carosabil ud. Anvelopele trebuie să evacueze apa din fața benzii de rulare. Dacă viteza este prea mare, apa nu mai este eliminată suficient de repede, iar anvelopa poate începe să plutească pe pelicula de apă. Acesta este fenomenul de acvaplanare. În acel moment, direcția și frânarea devin mult mai puțin eficiente, iar controlul se poate pierde brusc.

Nici sistemele electronice nu pot anula legile fizicii. ABS-ul ajută la păstrarea controlului în frânare, ESP-ul poate corecta unele derapaje, iar controlul tracțiunii reduce patinarea roților. Totuși, aceste sisteme lucrează cu aderența disponibilă. Dacă viteza este prea mare pentru condițiile de drum, electronica poate doar să limiteze pierderile, nu să creeze aderență din nimic.

Starea anvelopelor (de vară, de iarnă, sau all season) contează enorm. Un profil uzat, presiunea incorectă sau anvelopele nepotrivite sezonului reduc rezervele de siguranță. La viteze mici, aceste probleme pot trece neobservate. La viteze mari, ele se transformă rapid în instabilitate, distanțe mai lungi de frânare și reacții imprevizibile.

De aceea, viteza trebuie adaptată mereu la drum, vreme, trafic, încărcarea mașinii și starea anvelopelor. Un șofer bun nu este cel care merge repede în orice condiții, ci cel care știe câtă aderență are la dispoziție și nu o irosește. În trafic, prudența nu înseamnă teamă, ci respect pentru limitele mașinii și ale drumului. Și, dacă e cazul, apelarea la un service anvelope.

Sursa foto: https://davanti-tyres.com/

Citeste in continuare

Uncategorized

Tâmplăria din aluminiu la comandă – cea mai bună soluție pentru forme atipice și pentru proiectele cu suprafețe vitrate mari

Publicat

pe

Proiectele cu forme atipice sau cele care au suprafețe vitrate mari cer soluții tehnice adaptate la milimetru. O fereastră înaltă, o ușă glisantă de mari dimensiuni, o fațadă vitrată, un luminator sau un gol de zidărie cu geometrie specială nu pot fi tratate ca lucrări standard. În astfel de situații, tâmplăria din aluminiu la comandă devine varianta potrivită pentru stabilitate, rezistență și integrare corectă în arhitectura clădirii.

Aluminiul permite execuții precise, profile subțiri, suprafețe vitrate mari și soluții tehnice greu de obținut cu alte materiale. Pentru case moderne, spații comerciale, clădiri de birouri sau extinderi rezidențiale, tâmplăria realizată pe comandă poate rezolva diferențele dintre proiectul de pe hârtie și condițiile reale din șantier.

De ce apar formele atipice în construcții?

Formele atipice apar frecvent în proiecte unde arhitectura urmărește mai multă lumină naturală, deschideri ample sau integrarea unor zone vitrate în fațadă. Pot exista și situații în care clădirea este veche, pereții nu sunt perfect drepți, golurile au fost modificate sau terasa a fost închisă ulterior.

O tâmplărie standard are dimensiuni și configurații limitate. Poate fi suficientă pentru ferestre obișnuite, însă devine nepotrivită când golul are unghiuri speciale, înălțime mare, lățime peste medie sau cerințe speciale de deschidere. O lucrare făcută la comandă pornește de la măsurători reale și de la analiza fiecărui detaliu tehnic.

Într-o casă nouă, tâmplăria la comandă permite respectarea proiectului arhitectural. Într-o renovare, ajută la adaptarea sistemului la pereți existenți, grinzi, stâlpi, parapete sau zone unde dimensiunile diferă de la un punct la altul.

Aluminiul susține suprafețe vitrate mari

Un motiv important pentru care aluminiul este ales în proiecte atipice ține de rezistența profilului. Materialul permite rame stabile și configurații cu geamuri mari, păstrând un aspect elegant și o bună rigiditate. Pentru uși culisante, pereți vitrați, închideri de terase sau fațade, această caracteristică este decisivă.

Profilele din aluminiu pot fi folosite în sisteme fixe, batante, oscilo-batante, culisante, armonice sau în combinații complexe. În funcție de proiect, se pot integra geamuri termoizolante, sticlă securizată, soluții cu barieră termică și accesorii adaptate utilizării zilnice.

Pentru Tâmplărie aluminiu la comandă, etapa de proiectare și execuție este la fel de importantă ca alegerea profilului. Fiecare deschidere, fiecare îmbinare și fiecare prindere influențează comportamentul sistemului în timp.

Unde se folosește tâmplăria din aluminiu făcută la comandă?

Tâmplăria la comandă este potrivită pentru proiecte în care dimensiunile sau cerințele tehnice ies din zona obișnuită. O întâlnești atât la locuințe private, cât și la clădiri comerciale sau spații cu trafic intens.

Cele mai frecvente aplicații includ:

  • Ferestre înalte. Se folosesc în livinguri, case cu parter înalt, scări interioare sau zone unde arhitectul urmărește lumină naturală pe verticală.
  • Uși culisante mari. Sunt potrivite pentru ieșiri spre terasă, grădină, balcon sau spații de tip open space.
  • Pereți vitrați. Pot delimita zone interioare sau pot crea fațade luminoase pentru clădiri comerciale.
  • Închideri de terase. Ajută la protejarea spațiului și la folosirea lui pe o perioadă mai lungă din an.
  • Goluri cu forme speciale. Pot fi trapezoidale, arcuite, înclinate sau adaptate la structuri existente.

Fiecare aplicație are propriile cerințe de rigiditate, etanșare, izolare și siguranță. Din acest motiv, alegerea sistemului trebuie făcută după măsurători și după analiza modului în care va fi folosit spațiul.

Măsurătorile decid calitatea execuției

La tâmplăria standard, diferențele mici pot fi compensate mai ușor. La forme atipice sau la proiectele de dimensiuni mari, măsurătorile foarte atente sunt vitale. Un gol cu pereți înclinați, o grindă ieșită din plan sau o pardoseală cu diferențe de nivel poate schimba soluția tehnică.

Măsurătorile trebuie făcute după verificarea mai multor puncte: lățime, înălțime, diagonale, planeitate, adâncime de montaj și poziția elementelor structurale. Pentru deschideri mari, se analizează și greutatea geamului, tipul de prindere, accesul pentru montaj și modul în care sistemul va fi utilizat zilnic.

O lucrare reușită se vede în detalii. Panourile se aliniază corect, garniturile lucrează uniform, feroneria funcționează ușor, iar îmbinările păstrează aspectul curat al ansamblului.

Izolarea termică și fonică trebuie calculată corect

Aluminiul modern poate oferi performanțe bune de izolare când este folosit în sisteme potrivite. Pentru spații locuite, profilele cu barieră termică și geamul termoizolant sunt importante, mai ales când suprafața vitrată este mare.

În cazul proiectelor atipice, pierderile de căldură pot apărea la îmbinări, la zonele de montaj sau în punctele unde tâmplăria se întâlnește cu pereții și pardoseala. O execuție bună tratează fiecare contact separat, cu materiale și tehnici potrivite.

Pentru zone urbane, izolarea fonică poate conta la fel de mult. Grosimea sticlei, tipul pachetului vitrat și calitatea montajului influențează nivelul de zgomot care ajunge în interior.

Montajul trebuie făcut de echipe specializate

Tâmplăria din aluminiu la comandă cere montaj atent, mai ales la dimensiuni mari sau forme speciale. Greutatea panourilor, poziția șinelor, etanșările și reglajele finale trebuie gestionate corect. O abatere mică poate duce la închidere dificilă, frecare, infiltrații sau uzură rapidă.

Echipa de montaj trebuie să cunoască sistemul folosit, să aibă sculele potrivite și să verifice lucrarea după instalare. Reglajele finale sunt importante, deoarece feroneria și garniturile trebuie să funcționeze în condiții reale, nu doar în atelier.

Pentru proiecte complexe, colaborarea dintre beneficiar, arhitect, constructor și producătorul de tâmplărie reduce riscul de erori. Dimensiunile, cotele, finisajele și soluțiile de prindere trebuie stabilite înainte de producție.

Cum alegi producătorul potrivit?

Un producător de tâmplărie din aluminiu trebuie ales după experiență, portofoliu și capacitatea de a propune soluții tehnice adaptate. Prețul contează, dar diferența reală apare în proiectare, execuție și montaj.

Merită să ceri detalii despre sistemele folosite, tipul de profile, geam, feronerie, garanție și termene. Pentru forme atipice, este important ca producătorul să vină la măsurători, să înțeleagă constrângerile spațiului și să explice limitele tehnice ale fiecărei soluții.

Tâmplăria din aluminiu la comandă oferă libertate mai mare în proiectare și permite realizarea unor deschideri care schimbă modul în care arată și funcționează o clădire. Cu profile potrivite, măsurători exacte și montaj profesionist, formele atipice pot deveni elemente bine integrate, rezistente și ușor de folosit în fiecare zi.
Vrei tâmplărie de aluminiu de cea mai bună calitate? Cei de la Master Prod au câteva oferte excelente!

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Publicat

pe

De

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială

București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.

Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare

The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.

Conectat la tot ce contează

Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.

Performanță pentru gaming și conținut dinamic

Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.

Un ecran cu personalitate proprie

Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.

The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.

The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

20 de ore inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Uncategorized22 de ore inainte

Cum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?

Odată cu creșterea vitezei de deplasare, roțile se învârt mai rapid și, din cauza deformărilor elastice, apar diferențe de aderență...

Social2 zile inainte

Termeni juridici esențiali pentru începători: un ghid practic pentru orientare rapidă

În vocabularul juridic, termenii juridici esențiali creează adesea mai multă confuzie decât claritate, mai ales pentru cei care intră pentru...

Uncategorized3 zile inainte

Tâmplăria din aluminiu la comandă – cea mai bună soluție pentru forme atipice și pentru proiectele cu suprafețe vitrate mari

Proiectele cu forme atipice sau cele care au suprafețe vitrate mari cer soluții tehnice adaptate la milimetru. O fereastră înaltă,...

Afaceri3 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized3 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized6 zile inainte

Servicii Hosting România – Soluții Profesionale pentru Site-uri Rapide și Sigure

Într-o perioadă în care prezența online este esențială pentru orice afacere, alegerea unui serviciu de găzduire potrivit poate influența direct...

Uncategorized6 zile inainte

Drujbă Electrică – O Alegere Practică pentru Lucrările din Jurul Casei

Atunci când vine vorba despre tăierea lemnului, întreținerea pomilor sau diverse lucrări în gospodărie, mulți utilizatori caută un echipament care...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Uncategorized7 zile inainte

Stegulețe personalizate pentru evenimente și promovare vizuală

Materialele promoționale amplasate la vedere pot atrage atenția asupra unui stand, a unei locații sau a unei campanii. Prin stegulețe...

7 zile inainte

Primăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari din organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei

Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură Mătăsari, începând cu ora 17:30, sub mesajul „Din inimă pentru Anastasia”. Anastasia...

Uncategorizedo săptămână inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afacerio săptămână inainte

Cum te ajută iluminatul pe șină să evidențiezi produsele într-un magazin de bijuterii

Într-un magazin de bijuterii, atenția clienților este atrasă de detalii. Reflexia unei pietre prețioase, strălucirea unui inel sau finisajele unui...

Afacerio săptămână inainte

Gazon artificial decorativ: soluții pentru spații rezidențiale ușor de întreținut

Menținerea unui spațiu verde cu aspect îngrijit poate presupune investiții constante de timp și resurse. Udarea, tunderea, fertilizarea și refacerea...

Afacerio săptămână inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dezmembrez BMW – Piese pentru Modelele BMW la Prețuri Avantajoase

BMW este unul dintre cele mai apreciate branduri auto din lume, fiind cunoscut pentru performanță, tehnologie și plăcerea de a...

Știrile Săptămânii