Connect with us

Exclusiv

Legatura dintre arestarea inculpaţilor Militaru Marian-Cătălin (P.M.P), Şerpescu Cătălin Constantin (P.M.P.) cu Sebastian Moise (P.M.P) si dosarul penal pentru şpăgi date la cimitirele din Bucureşti deschis de DNA – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Şi în acest dosar se va întâmpla ca în dosarul Mineriada. Va fi trimis înapoi la Parchetul Militar, pentru că echipa de procurori care l-a lucrat în ultimii ani a lucrat neprocedural, precizam de doi ani de zile.
Iata ca, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Decizia instanţei este definitivă.
ICCJ da dreptate, din nou, ziarului Incisiv de Prahova

Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.
În 8 aprilie 2019, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi general (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.
Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul „Praga 1968”, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.
Procurorii militari susţin că gruparea din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989.
Astfel, întreaga forţă militară a României – MApN, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22 decembrie 1989 s-ar fi pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.
„Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general-maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, precizau procurorii.
Potrivit anchetei, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea CFSN), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai acestui for.
Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei „psihoze generalizate a terorismului” ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii.
„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17 – 22 decembrie 1989 (orele 12,00)”, menţionau procurorii militari.
Ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
„Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din MApN, fără a interveni pentru stoparea lor”, susţineau procurorii.
Potrivit Parchetului General, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane.
„La 23 decembrie 1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste. Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României”, precizau anchetatorii.
Redeschis în 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după o serie lungă de tergiversări, cel mai dureros dosar al acestei naţii, dosarul Revoluţiei, îşi urmează cursul la Secţia Parchetelor Militare, procurorii anunţând luni că au avansat „substanţial” în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989.
Procurorii militari fac eforturi să înţeleagă în mod complet împrejurările şi cauzele care au dus la moartea şi rănirea unui număr foarte mare de români, precum şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu.
Probatoriu complex
Pentru îndeplinirea dispoziţiilor Înaltei Curţi, precum şi a obiectivelor fixate de procurori la momentul extinderii urmăririi penale sub aspectul infracţiunii contra umanităţii (1 noiembrie 2016), a fost administrat un probatoriu complex, dintre care procurorii enumeră următoarele activităţi:
Audierea sau reaudierea a numeroşi martori;
Colaborarea cu istorici, scriitori şi jurnalişti care au documentat subiectul evenimentelor din decembrie 1989 şi folosirea eficientă a datelor şi informaţiilor relevante apărute în vasta literatură care a avut ca obiect Revoluţia din Decembrie 1989;
Verificarea şi exploatarea arhivelor militare şi civile, precum şi fişarea, scanarea, analizarea şi valorificarea vastei arhive a Senatului României care a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluţia Română din Decembrie 1989 (28.730 file);
Obţinerea, studierea şi valorificarea de materiale audio-video referitoare la Revoluţie (Arhiva TVR, Arhiva Sahia Film, Arhiva Radiodifuziunii Române, filmări private);
Realizarea unei colaborări permanente şi eficiente cu diverse instituţii ale statului (Parlamentul României, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Facultăţile de drept din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, Biblioteca Naţională, Arhivele Naţionale etc.).
Ce au descoperit procurorii
Ca urmare a administrării probatoriului enumerat anterior, procurorii au avansat substanţial în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989, după cum urmează:

S-a stabilit situaţia internaţională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru ţările din Europa de Est.
S-a realizat o clarificare cu privire la situaţia internă a României din perioada premergătoare declanşării evenimentelor de la Timişoara şi în timpul desfăşurării acestora.
Este cunoscută conjunctura convocării de către fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a mitingului popular desfăşurat la data de 21 decembrie 1989.
A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.
A fost realizată o succesiune clară a evenimentelor politico-militare existente în după-amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989.
A fost conturată succesiunea evenimentelor deosebit de importante din noaptea de 21/22 decembrie 1989.
Au fost clarificate împrejurările legate de fuga cuplului prezidenţial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat şi comportamentul forţelor militare înainte, în timpul şi după pătrunderea revoluţionarilor în sediul Comitetului Central.
A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi international.
S-a realizat edificarea parţială referitoare la declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite.
– Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă.
– De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave.
– În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare.
– Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice.
– Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia.
Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) şi consecinţele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne şi populaţia civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situaţia militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989.
Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu.
Astfel, până la execuţia celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.
Au fost administrate în mod eficient probe pentru stabilirea împrejurărilor şi acţiunilor concrete care au avut drept rezultat distrugerea unor bunuri de patrimoniu situate în perimetrul Pieţei Palatului (Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Regal). S-au depus diligenţe pentru edificarea privind conduita impusă de regulamentele militare pentru forţele de blindate aflate în mediul urban, fiind avute în vedere pentru comparaţie situaţii similare petrecute în alte ţări, soldate de asemenea cu distrugerea unor bunuri de patrimoniu.
Au fost stabilite, prin probe, evenimentele care au avut drept consecinţă moartea şi rănirea unor persoane în diverse localităţi aflate pe întregul teritoriu al ţării.
Au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu.
Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acţiuni sau inacţiuni şi consecinţele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989. (Cristina T.).

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Scaune care schimbă felul în care se simte o casă

Publicat

pe

De

Alegerea mobilierului, în special a pieselor centrale, influențează direct percepția unei locuințe. Dintre toate elementele de mobilier, scaunul, prin funcția sa primară, modelul estetic și poziționarea, contribuie semnificativ la atmosfera generală. Nu este doar un obiect pe care te așezi, ci devine parte din decor.

Decizia privind scaune potrivite pentru fiecare cameră din casă ține cont de scopul principal al acelui spațiu. Un scaun își asumă roluri diverse, de la piesa de design până la obiectul de uz cotidian. Această distincție e importantă.

Un scaun ales doar pentru aspectul său vizual poate arăta impecabil într-un catalog. Însă, experiența de zi cu zi, orele petrecute pe el, pot dezvălui lipsa confortului. Pe de altă parte, un scaun extrem de funcțional, dar fără estetică, poate anula eforturile de decor.

Esențial este echilibrul între formă și funcție. Cum va influența un anumit model starea ta de spirit? Te vei simți relaxat, concentrat sau dinamic? Scaunele pot altera radical percepția asupra unei camere.

Scaune pentru inima casei, bucătăria

În bucătărie, scaunele de bucătărie sunt solicitate intens. Aici, familia se reunește, prietenii se adună. Materialele rezistente și ușor de curățat sunt prioritare.

Confortul e esențial, dar și durabilitatea. Un set de scaune moderne poate transforma o bucătărie tradițională într-un spațiu modern, plin de viață. Varietatea de stiluri e un avantaj al acestor piese.

Scaune pentru living pentru relaxare și socializare

Livingul este spațiul dedicat relaxării și socializării. Aici, scaunele devin piese de rezistență. Fie că alegi fotolii voluminoase sau scaune elegante, ele trebuie să îmbie la odihnă.

Un scaun tip balansoar poate aduce un aer nostalgic, în timp ce un fotoliu cu formă inedită adaugă un accent artistic. Contează cum te așezi și cum te simți.

Scaune pentru birou

Într-un birou, confortul și ergonomia sunt critice. Ore întregi petrecute pe un scaun de birou nepotrivit pot duce la disconfort fizic. Există o gamă variată de scaune de birou profesionale.

Un scaun ergonomic, bine ajustat, susține o postură corectă. Astfel productivitatea ta nu va fi afectată. Investiția într-un scaun de calitate se simte zilnic.

Eleganță la înălțime cu scaune de bar bine alese

Scaunele de bar aduc o notă de rafinament sau nonconformism. Ele sunt ideale pentru insulele de bucătărie sau pentru zonele de dining cu peninsulă. Scaunele înalte atrag priviri.

Aceste scaune pot transforma un colț obișnuit într-un loc de socializare. Reglabile pe înălțime, cu spătar sau fără, adaugă caracter barului de acasă.

Citeste in continuare

Exclusiv

Odorizante profesionale de aer – Improspatarea aerului in spatiile intens utilizate

Publicat

pe

Folositi odorizante profesionale ca instrumente de gestionare a mirosurilor, nu doar ca solutii care le acopera. Mai intai curatati sursa — gunoiul, scurgerile, textilele si gurile de ventilatie — apoi alegeti formule care fie mascheaza pe termen scurt, fie leaga moleculele de miros pentru un control mai indelungat. Amplasati unitatile in zonele cu aer inchis precum intrarile, toaletele si salile de asteptare si incepeti cu o intensitate redusa. Ajustati setarile in functie de dimensiunea incaperii, trafic si fluxul de aer, apoi reumpleti inainte ca performanta sa scada. Continuati astfel si veti vedea cum sa potriviti sistemele, parfumurile si programele fiecarui spatiu.

Ce fac odorizantele profesionale

Incepe prin a te gandi la odorizantele profesionale ca la gestionari ai mirosurilor, nu doar ca la simple dispensere de parfum. Le folosesti pentru a sustine un spatiu in care toata lumea se simte confortabil sa soseasca, sa ramana si sa revina. Mai intai, amplaseaza unitatile acolo unde tiparele de trafic concentreaza aerul invechit, cum ar fi intrarile, toaletele si zonele de asteptare. Apoi, alege setari care se potrivesc cu dimensiunea incaperii, gradul de ocupare si ventilatia, astfel incat difuzarea parfumului sa ramana uniforma, controlata si primitoare.

Apoi, mentine performanta constanta prin reumpleri de rutina, programare temporizata si verificari ale echipamentului. Vei crea o experienta de incredere pe care vizitatorii tai o pot recunoaste si in care pot avea incredere. Multe sisteme sprijina, de asemenea, obiectivele de igienizare a aerului, ajutand la mentinerea unui mediu mai proaspat intre curatari. In cele din urma, analizeaza rezultatele in mod regulat: observa cum se simte spatiul, cere feedback personalului si ajusteaza acoperirea pe masura ce nevoile se schimba. In felul acesta, mediul tau ramane incluziv, ingrijit si pregatit zi de zi.

Mascarea vs Eliminarea Mirosurilor

Odata ce odorizantele de aer functioneaza constant, concentreaza-te pe ceea ce fac ele de fapt: mascheaza un miros sau ajuta la eliminarea sursei acestuia. Incepe prin a verifica cand revine mirosul. Daca se intoarce rapid dupa ce parfumul se estompeaza, probabil ai de-a face cu mascare versus eliminare, nu cu o indepartare reala.

Apoi, inspecteaza spatiul in aceasta ordine: cosuri de gunoi, scurgeri, textile, guri de ventilatie si puncte de acces. Curata sau trateaza mai intai sursa, apoi foloseste parfumul pentru a sustine rezultatul. Aici conteaza chimia parfumului. Unele formule doar acopera mirosurile neplacute, in timp ce altele se leaga de moleculele de miros si le reduc impactul.

Alege produsele in functie de obiectivul tau. Pentru spatiile comune si aglomerate, ai nevoie de solutii pentru improspatarea aerului care ii ajuta pe toti sa se simta confortabil, inclusi si increzatori. Cand elimini cauza, spatiul tau miroase mai curat si mai primitor pentru mai mult timp.

Odorizante profesionale de aer pentru locuinte

Adu controlul mirosurilor la nivel comercial in casa ta, potrivind produsul cu incaperea, nivelul de trafic si sursa mirosului. Incepe cu bucatariile, holurile de la intrare, baile si zonele pentru animale de companie, unde mirosurile se acumuleaza cel mai repede. Alege formule enzimatice sau oxidante atunci cand ai nevoie de control microbian, nu doar de parfum.

Apoi, combina solutiile in straturi. Foloseste spray-uri tintite pentru textile, geluri pentru eliberare constanta si difuzoare pentru arome ambientale echilibrate in spatiile comune. Pastreaza parfumul discret in dormitoare si mai puternic langa litiere sau zonele de depozitare a gunoiului. Verifica etichetele pentru utilizare fara reziduuri pe tapiterie si covoare. Inlocuieste cartusele conform programului, curata dispenserele lunar si aeriseste dupa tratamentele intense. Daca in gospodaria ta sunt copii, animale de companie sau oaspeti cu sensibilitati, testeaza mai intai un singur produs. Cand fiecare camera miroase curat si primitor, casa ta pare pregatita pentru toti cei care ii trec pragul.

Odorizante de aer profesionale pentru birouri

Incepeti prin a identifica locurile in care mirosurile din birou se acumuleaza cel mai mult, cum ar fi zonele de intrare, salile de pauza si toaletele, astfel incat sa puteti amplasa odorizante profesionale de aer acolo unde vor functiona cel mai bine. Apoi, alegeti arome usoare si curate, care sa nu distraga atentia angajatilor sau sa ii deranjeze pe vizitatori, si evitati parfumurile puternice care pot deveni coplesitoare in spatiile comune. Apoi, testati acoperirea in fiecare zona si ajustati intensitatea sau amplasarea pana cand obtineti un control constant al mirosurilor, fara ca biroul sa miroasa prea puternic.

Strategii de control al mirosurilor

Deoarece mirosurile din birou se acumuleaza rapid in spatiile comune, abordati-le in etape: identificati sursa, imbunatatiti circulatia aerului, curatati suprafetele frecvent atinse si materialele textile dupa un program stabilit, apoi folositi odorizante profesionale pentru a mentine un parfum neutru si constant.

Incepeti prin a parcurge spatiul in perioadele aglomerate si prin a folosi analize ale mirosurilor pentru a identifica tiparele din apropierea intrarilor, bucatariilor, toaletelor si salilor de sedinta. Apoi, stabiliti zone de parfumare astfel incat fiecare zona sa primeasca nivelul potrivit de acoperire fara a va coplesi echipa. Goliti cosurile de gunoi, tratati scurgerile, curatati in profunzime covoarele si tapiteria inainte ca mirosurile sa se fixeze. Apoi verificati filtrele HVAC, deschideti caile de circulatie a aerului si amplasati dozatoarele acolo unde circulatia sustine o distributie uniforma. Revizuiti rezultatele saptamanal, cereti personalului feedback rapid si ajustati programarea sau dozajul. Cand gestionati mirosurile in acest mod, toata lumea se simte mai confortabil, mai concentrata si mai bine primita impreuna.

Sfaturi pentru alegerea parfumului

Dupa ce ati imbunatatit curatenia, circulatia aerului si amplasarea dispenserelor, alegeti un parfum care se potriveste modului in care este folosita fiecare zona a biroului. Incepeti cu zonele comune: alegeti note curate si discrete, precum citrice, ceai sau in usor, astfel incat toata lumea sa se simta confortabil si inclusa. Pentru receptie, folositi un parfum primitor, care sa para rafinat, nu coplesitor.

Apoi, potriviti intensitatea cu scopul. Mentineti salile de sedinta discrete pentru a sustine concentrarea. In salile de pauza, alegeti combinatii mai proaspete care sa neutralizeze mirosurile de mancare. Folositi stratificarea parfumurilor cu grija: combinati un parfum principal cu o nota complementara mai usoara in spatiile apropiate pentru a crea continuitate fara confuzie.

Apoi, analizati preferintele sezoniere. In lunile mai calde, folositi parfumuri acvatice sau verzi, cu note proaspete. In lunile mai reci, treceti la note delicate de lemn sau condimente. Testati optiunile impreuna cu echipa, urmariti feedbackul si ajustati pana cand biroul are in mod constant o atmosfera primitoare.

Odorizante profesionale de aer pentru spatii comerciale

Cand alegi odorizante profesionale de aer pentru spatii de retail, potriveste sistemul de parfumare cu dimensiunea magazinului, nivelul de trafic si atmosfera brandului tau, astfel incat parfumul sa ramana constant fara sa ii copleseasca pe cumparatori.

Apoi, defineste ambianta de retail pe care vrei ca clientii sa o simta in momentul in care intra. Alege un profil olfactiv care sa sustina identitatea brandului si sa intareasca perceptia clientilor in diferite departamente. Apoi analizeaza amplasarea rafturilor, a zonelor de proba si a categoriilor de produse, folosind note complementare care sa para naturale, nu fortate. Foloseste zonarea olfactiva pentru a oferi fiecarei zone un rol clar, pastrand in acelasi timp o experienta unitara in intregul magazin. In zonele aglomerate, prioritizeaza acoperirea constanta care sustine confortul si incurajeaza explorarea produselor. In cabinele de proba, la intrari si in zonele de checkout, mentine continuitatea pentru ca vizitatorii sa se simta bineveniti, recunoscuti si parte dintr-un mediu atent conceput, care reflecta zilnic valorile brandului tau.

Cum sa folosesti odorizante profesionale de aer

Dupa ce alegeti sistemul potrivit de odorizare a aerului pentru spatiul dumneavoastra, folositi-l dupa un plan clar, astfel incat parfumul sa ramana perceptibil, echilibrat si constant pe tot parcursul zilei.

Incepeti prin amplasarea unitatilor acolo unde fluxul de aer ajuta la distributie, nu direct langa usi, guri de ventilatie sau zonele unde stau clientii la coada. Respectati tehnicile corecte de instalare, astfel incat acoperirea sa fie uniforma in spatiile comune. Apoi, potriviti intensitatea in functie de dimensiunea incaperii si de fluxul de persoane; incepeti cu un nivel redus, apoi ajustati treptat pana cand parfumul se simte primitor, nu coplesitor. Testati din locuri diferite, deoarece oaspetii percep spatiul din multe unghiuri. Curatati periodic suprafetele din apropiere pentru ca parfumul sa nu concureze cu mirosurile invechite. Stabiliti programe simple de intretinere pentru verificarea setarilor, inlocuirea cartuselor si confirmarea faptului ca dispozitivele functioneaza corect. In cele din urma, cereti feedback de la personal si faceti rapid mici schimbari. Astfel, toti cei care intra in spatiul dumneavoastra se vor simti confortabil, inclusi si increzatori.

Cat timp dureaza odorizantele profesionale de aer

De obicei, odorizantele profesionale de aer dureaza de la cateva saptamani pana la cateva luni, in functie de sistem, intensitatea parfumului, programul de functionare si dimensiunea spatiului dumneavoastra. Pentru a estima performanta, incepeti prin a verifica traficul zilnic, ventilatia si orele de utilizare. Acesti factori afecteaza direct durata persistentei parfumului in zonele comune aglomerate.

Apoi, monitorizati cum se simte parfumul dupa prima saptamana. Daca se estompeaza rapid, cresteti frecventa de inlocuire a rezervei sau ajustati programul dispenserului. In incaperile mai mici, este posibil sa aveti nevoie de o intensitate mai redusa, in timp ce spatiile deschise necesita adesea o eliberare mai constanta. Pastrati un calendar simplu de intretinere astfel incat echipa dumneavoastra sa ramana coordonata, iar spatiul sa se simta mereu primitor. Cand urmariti tiparele de utilizare si inlocuiti rezervele inainte ca parfumul sa scada, creati o experienta mai fiabila pentru toti cei care intra, lucreaza acolo sau viziteaza regulat.

Ce sa cauti la un odorizant de aer profesional

Inainte sa alegi un odorizant profesional de aer, concentreaza-te pe trei aspecte esentiale: acoperirea, controlul intensitatii parfumului si intretinerea. Ai nevoie de o solutie care sa ajute spatiul sa se simta primitor in mod constant, nu coplesitor sau neglijat intre interventiile de service.

  1. Potriveste acoperirea cu dimensiunea incaperii, astfel incat fiecare zona sa fie inclusa, de la intrari pana la toalete.
  2. Verifica setarile intensitatii parfumului si alege un debit reglabil. Vei mentine parfumul perceptibil fara sa ii coplesesti pe angajati sau pe vizitatori.
  3. Analizeaza frecventa de reumplere inainte sa te decizi. Sistemele care necesita mai putina intretinere economisesc timp si iti ajuta echipa sa isi respecte programul.
  4. Cauta performanta fiabila in timpul orelor aglomerate. Alege aparate care ofera rezultate constante in ciuda deschiderii frecvente a usilor sau a miscarii continue.

Apoi, compara cerintele de instalare si intretinerea zilnica. Daca montajul este simplu si servisarea este previzibila, vei crea un mediu mai curat si mai confortabil, pe care toata lumea il poate aprecia in fiecare zi.

Cum sa alegi solutia Fitomag potrivita

Cand alegi solutia Fitomag potrivita, incepe prin a identifica locurile unde unitatea va functiona cel mai intens, cum ar fi intrarile, zonele de asteptare, holurile sau toaletele. Apoi, potriveste intensitatea cu nivelul de trafic, apoi alege parfumuri cu formule derivate din plante care sa para primitoare, nu coplesitoare. Daca mirosurile se schimba pe parcursul zilei, alege setari flexibile si planuri de reumplere.

SpatiuNevoieSfat Fitomag
IntrarePrima impresie puternicaFoloseste o acoperire echilibrata
Zona de asteptareAtmosfera calmaAlege note mai discrete
HolProspetime continuaSeteaza intervale constante
ToaletaControlul mirosurilorFoloseste concentrate botanice mai puternice

In final, verifica timpul de intretinere, disponibilitatea rezervelor si confortul utilizatorilor. Vei face alegeri mai inteligente atunci cand echipa ta se simte inclusa in testare. Astfel, toata lumea se bucura impreuna de un mediu mai curat, mai primitor si de o experienta zilnica mai buna.

Intrebari frecvente

Pot odorizantele profesionale declansa alergii sau sensibilitati respiratorii?

Da, poti dezvolta sensibilitati. Testeaza treptat, aeriseste bine, alege formule fara alergeni si opreste folosirea la reactii cutanate sau agravarea astmului. Daca apar simptome, consulta medicul; protejandu-te, ajuti si pe ceilalti sa respire confortabil.

Sunt Odorizantele Profesionale Sigure Pentru Animalele De Companie?

Da, daca verifici eticheta, aerisesti, testezi treptat si tii animalele departe initial. Eviti efecte toxice alegand formule pet-safe si previi interactiuni chimice nelasand produsul sa se combine cu alti agenti parfumatori.

Exista reglementari legale pentru folosirea odorizantelor in spatii publice?

Da, verifici legislatia locala inainte sa folosesti odorizante in spatii publice. Citesti cerintele privind etichetare produs, urmezi instructiunile de siguranta, apoi confirmi ventilatia si accesul publicului, ca sa pastrezi un mediu conform si primitor.

Cum Se Depoziteaza Corect Odorizantele Profesionale Nefolosite?

Pastreaza odorizantele nefolosite in ambalajul original, cu etichetare clara, intr-o stocare racoroasa, uscata, ferita de soare si caldura. Inchide-le bine, separa-le de alimente, verifica termenele si urmeaza instructiunile producatorului, mereu impreuna.

Pot Fi Folosite Odorizantele Profesionale Impreuna Cu Sistemele HVAC?

Da, le poti folosi cu HVAC daca verifici ventilatie compatibila. Citeste specificatiile, testeaza intai intr-o zona mica, apoi seteaza difuzare programabila. Asa pastrezi distributia uniforma si te asiguri ca spatiul vostru ramane placut.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

12 ore inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele...

2 zile inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorized2 zile inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized2 zile inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized2 zile inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Uncategorizedo săptămână inainte

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica

Dezvoltarea rapidă a fotografiei mobile în ultimele două decenii a făcut ca aceasta să fie mai ușoară și mai accesibilă...

Afaceri2 săptămâni inainte

SEO pentru „semantic relevance scoring”: cum evaluează Google relevanța reală a unui articol, dincolo de cuvintele cheie

Motoarele de căutare moderne încearcă să determine nu doar dacă un articol conține anumite expresii, ci dacă este cu adevărat...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care...

Afaceri2 săptămâni inainte

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Turism2 săptămâni inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre...

Știrile Săptămânii