Afaceri
În business trebuie să-ți găsești calea! | JiulAZI

Mihai Marcu mizează pe inventivitea românilor, pe capacitatea lor de învăţare şi pe puterea de muncă. Datorită acestor atuuri, CEO-ul MedLife este sigur că România va supravieţui tuturor gafelor guvernanţilor. De altfel, el susţine că singura pretenţie pe care mediul de business o are de la aleşi este să ca aceştia nu mai intervină, cu modificări ale legislaţiei, în ecomonie.
Capital: Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?
Mihai Marcu: Luni, marţi, miercuri, joi, mai degrabă, MedLife. Discuţiile mele cu colegii se învârt în zona a ceea ce se va întâmpla peste 2, 3 sau 5 ani în activitatea cotidiană. Mai puţin şedinţa săptămânală, care este sfântă pentru mine. Miercuri, la ora 13.00, toţi managerii intră fie video, fie sunt prezenţi în sală. Aici discutăm graficul cu evoluţia săptămânală a fiecărei unităţi în parte, cu observaţii despre ceea ce se întâmplă în piaţă, cum merge competiţia, care este piaţa doctorilor – adică o discuţie foarte aplecată pe partea executivă. Cu excepţia acestui moment, discuţiile mele în restul săptămânii sunt foarte mult în zona de ce se va întâmpla în următorii ani. O zi pe săptămână o petrec probabil în zona de achiziţii şi de consolidare şi integrare a acestora. Una din aceste zile merg prin ţară – pot să ajung să văd una dintre clinicile noastre. Mai sunt şi drumurile în străinătate, legate de acţionarii noştri. Apoi, sunt foarte înverşunat în zona de antreprenoriat social. Consider că oamenii care au luat ceva de la această ţară trebuie să dea şi ceva înapoi şi cred că viitorul le aparţine tinerilor de 25-28 de ani care au dorinţa de a face şi, în loc să plece din ţară, ar fi minunat dacă rămân aici şi îşi aplică ideile.
Capital: Credeţi că în România este un mediu prielnic pentru tinerii despre care vorbiţi?
Mihai Marcu: Eu nu cred că este mai uşor în Spania sau în Italia. Trăim întro lume în care ultimii 2-3 preşedinţi ai SUA sunt foarte contestaţi, primminiştrii Marii Britanii la fel. Vorbim de corupţie în masă în sudul Europei. Nu ştii unde să pleci! Sigur, e foarte frumos la Roma, e foarte frumos la Veneţia, dar călătoresc foarte mult, şi cu familia si singur – nu am văzut aşa de mulţi români fericiţi pe afară. Am găsit şi ospătari, unii directori de recepţie, femei de serviciu, alţii şefi de recepţie – de exemplu în Londra. Să ştiţi că în Londra se vorbeşte româneşte, la fel cum se vorbea odată în Roma.
Capital: Cum vedeţi piaţa bancară? Oamenii sunt ajutaţi să-şi înceapă un business?
Mihai Marcu: Nu este nicio ţară în lume care să aibă un astfel de program. Băncile comerciale vor da bani, întotdeauna, acolo unde vor scoate bani. Acesta este jobul lor. În lumea anglosaxonă, statele dezvoltate, nu merg astfel de programe. Sunt câteva cazuri în Chile, a existat un program în Singapore, dar nu în Europa. Am urmărit programele UE. Spania, Italia, Franţa, Germania – sunt neputincioase în a crea antreprenori, oricâţi bani ar pompa. Economiile care au rămas performante sunt cele care au spus: „pune banul şi, dacă ai o idee, fă-o!“. Să vă mai spun ceva – românii au stigma eşecului. La toate studiile Eurostat au ieşit cei mai cu frică de eşec. Cei mai mulţi dintre români doresc să-şi facă companii – de zece ori mai mulţi decât scandinavii şi dublu faţă de ţările din jurul nostru. Dar frica de eşec este iarăşi de 3-4 ori mai mare.
Capital: Credeţi că acest lucru este din cauza a ceea ce am trăit imediat după Revoluţie?
Mihai Marcu: Atunci a fost o haiducie. Am lucrat în 1994 în bancă. Eu n-am făcut ASE-ul şi încercam cu colegii mei care au făcut ASE-ul să văd indicatorii financiari, să înţelegem cum arată un cash-flow. Am învăţat de la multinaţionale cu toţii. De aia, nu trebuie să înjure nimeni multinaţionalele. Unde sunt cele mai mari creşteri economice şi cea mai mare bunăstare? Irlanda, care este plină de multinaţionale – este un exemplu de cum pot să funcţioneze multinaţionalele şi noi vrem să-i gonim. Era un prim-ministru acum jumătate de an care spunea: „Ce mă interesează pe mine de Dacia şi de Continental? Vin alţii”. Cum să vină? Nu vine nimeni! O altă chestiune, şi cu asta spun totul: ideea ar fi să ne lase în pace, nu să facă ceva. Să zică „un an de zile nu mai facem nimic.” Era criza economică şi britanicii au zis că, dacă nu ştiu cum să ajute, atunci să-i lase în pace că antreprenorii îşi vor găsi locul. Asta e, de fapt, lumea anglo-saxonă. Încearcă, nu merge, l-am închis. Îşi găsesc calea – este exact ca la teoria aproximărilor, a încercărilor succcesive. Trebuie să-ţi găseşti calea. Afacerile nu merg mai mult de una din cinci. În mod normal, una din zece trebuie să meargă. Dacă merg mai multe, înseamnă că locul acela era total depopulat de economie. Eu cred în teoria încercărilor. Sunt matematician, aşa că eu cred în nişte chestii matematice. Cum să faci un business să meargă? Eu, la import de bărci am dat chix. Noi, când am deschis prima clinică MedLife la Timişoara nu am ştiut cum să acoperim pierderile. Neam dus noi, deştepţi. Au venit Miticii să înveţe – uite, ăsta e modelul. Este un alt model al consumatorului în diverse zone ale ţării. Programul meu este axat pe zona strategică, pentru că eu nu mă bag peste un manager în ceea ce face. Dacă eu intru la un manager de spital, în momentul în care am intrat în spitalul lui, el e şeful meu. Eu nu mă duc acolo să le spun ce să facă – atunci am pierdut meciul.
Capital: Dacă tot le daţi atâta putere, cum vă alegeţi managerii?
Mihai Marcu: În cazul MedLife, să vrea să fie intraprenor. Intraprenorul trebuie să fie un om care poate să-şi asume riscuri în cadrul unei organizaţii şi să aibă iniţiativă. În MedLife avem sesiuni de idei năstruşnice. Hai să gândim diferit, să vedem ce bombe mai vin!
Capital: Totuşi, cât de des vă verificaţi managerii?
Mihai Marcu: Niciodată! În ziua în care verifici pe cineva, ţi-ai luat rămas bun de la acel business. E un buget – adică avem un buget, dar foarte exact. Avem o direcţie strategică şi idei neuzuale pentru care orice manager e pregătit – sunt nişte stagii – cei 60-70 de manageri ai MedLife trimit propuneri – poate unii cinci, alţii şapte şi se votează în ce direcţie o luăm. Noi suntem singurul operator care are şase divizii: spitale, clinici, laboratoare, departamentul corporate, stomatologie şi farma. Tu nu trebuie să mergi şi să spui: eu vreau la toate să câştig meciul. Trebuie să te urci în tren, trenurile sunt în gară. Din fericire, avem şase gări. În care tren şi când te urci în el? Că dacă te sui prea devreme, poate nu e bine.
Capital: Și cum vedeţi viitorul?
Mihai Marcu: MedLife trebuie să stea pe drumul pe care va consuma fiul meu sau cei de 17 ani, acela este consumatorul. Întrebarea este foarte simplă: ce va vrea fiul meu sau soţia, iubita lui? Ce vor consuma ei de la doctor peste zece ani? Și trebuie să începi să te îndrepţi înspre acolo. Întrebarea nu este dacă va apărea piu-piu ca în Star Treck, întrebarea este când! Când te duci la doctor, te aşezi pe scaun şi automat ţi se face totul. Vor beneficia de asta nepoţii noştri, copiii sau chiar noi peste trei ani. Aici se dă meciul. O altă chestiune este culturală. MedLife este o companie care oferă servicii medicale cu medici români, asistenţi români, manageri români – n-am importat niciodată niciun om din străinătate, s-au train-uit în străinătate mulţi şi i-am ajutat pentru asta – şi acţionari români. Până la urmă, vorbim de acţiuni listate la bursa de la Bucureşti. MedLife este extrem de românească. Dacă va fi să iasă din ţară, şi se va întâmpla asta, va fi o companie românească care va ieşi afară. Medicii români sunt foarte buni. Managerii români… Eu vreau să vă spun că eu m-am bucurat de fiecare dată când unul dintre marii noştri competitori şi-a adus un manager străin. MedLife şi-a câştigat locul 1 pe piaţă şi domină piaţa aceasta făcându-şi un loc uriaş în momentul în care aţi auzit un nume cu rezonanţă străină. Piaţa românească are nişte caracteristici pe care trebuie să le înţelegi.
Capital: Cum faceţi faţă problemei de personal?
Afaceri
SEO pentru „semantic relevance scoring”: cum evaluează Google relevanța reală a unui articol, dincolo de cuvintele cheie
Motoarele de căutare moderne încearcă să determine nu doar dacă un articol conține anumite expresii, ci dacă este cu adevărat relevant pentru subiectul căutat. Acest proces poate fi asociat cu ceea ce specialiștii numesc semantic relevance scoring — evaluarea relevanței semantice a conținutului.
În practică, Google încearcă să înțeleagă cât de bine acoperă un articol tema și cât de logic sunt conectate conceptele prezentate.
„Un articol devine relevant atunci când algoritmii înțeleg că explică subiectul, nu doar că repetă termenii asociați.”
Această diferență este esențială în SEO modern și în AI search.
Cum analizează Google relevanța semantică
Algoritmii folosesc relațiile dintre concepte pentru a evalua dacă un conținut este complet și coerent.
Sunt analizate elemente precum:
- conexiunile dintre termeni;
- contextul în care apar conceptele;
- consistența tematică;
- structura logică a informației.
Astfel, relevanța nu mai depinde de densitatea cuvintelor cheie.
De ce optimizarea rigidă pierde eficiență
Strategiile bazate exclusiv pe repetarea expresiilor au devenit tot mai puțin eficiente. Motoarele de căutare pot identifica rapid conținutul artificial sau suprasaturat.
Problemele frecvente includ:
- formulări repetitive;
- lipsa contextului;
- texte construite exclusiv pentru algoritmi;
- lipsa relațiilor semantice naturale.
Aceste elemente reduc calitatea percepută a paginii.
Cum construiesc firmele conținut semantic relevant
Conținutul performant semantic:
- explică relațiile dintre idei;
- utilizează termeni asociați în mod natural;
- dezvoltă subiectul din mai multe perspective;
- răspunde întrebărilor conexe ale utilizatorului.
Acest tip de abordare crește atât relevanța, cât și capacitatea de poziționare pentru multiple variații de căutare.
Rolul structurii în relevanța semantică
Structura clară ajută algoritmii să identifice rapid subiectul și prioritățile articolului.
Elementele importante includ:
- subtitluri descriptive;
- progresie logică a ideilor;
- separarea clară a temelor;
- conectare semantică între secțiuni.
Colaborarea cu o agentie seo care înțelege optimizarea semantică permite firmelor să construiască pagini adaptate modului în care funcționează căutarea modernă. SEOPROFIT SRL dezvoltă strategii orientate spre relevanță contextuală și autoritate tematică.
De ce semantic relevance scoring influențează și AI
Modelele bazate pe inteligență artificială preferă sursele care explică logic și coerent un subiect. Conținutul cu relevanță semantică ridicată este mai ușor de interpretat și utilizat în răspunsuri automate.
Pentru firme, acest lucru înseamnă că optimizarea trebuie să urmărească sensul și claritatea, nu doar expresiile-cheie.
Date de contact:
Telefon: +40 750 847 508
E-mail: info@seoagentie.ro
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Afaceri
Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro
ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest răstimp, compania s-a ocupat de gestionarea și dezvoltarea imaginii unor businessuri cu o valoare (investițională și operațională) cumulată de peste 200 de milioane de euro. Portofoliul constituit în primul an de activitate reflectă viziunea strategică a fondatoarei Costina Petrescu, ce are în spate o echipă de profesioniști specializați în comunicare, branding, PR, strategie și creare de conținut.
„Cred că de anul trecut până acum eu și echipa mea ne-am (re)afirmat statutul de partener strategic pentru brandurile care își doresc evoluție și vizibilitate. Sunt încrezătoare că urmează o perioadă de creștere accelerată și consolidare, iar pentru 2026 avem în vedere extinderea portofoliului și atragerea unor companii ambițioase, într-un context în care cererea pentru comunicare integrată este în continuă creștere, practic în toate domeniile de activitate.”
Costina Petrescu, Fondator ESTÉ Agency
Cu o experiență de peste 18 ani în marketing, vânzări, comunicare și management executiv, Costina Petrescu a construit și repoziționat branduri, a dezvoltat strategii de comunicare de la zero și a coordonat proiecte complexe în industrii variate, cu o concentrare deosebită în sfera imobiliarelor (și domenii conexe). Înainte de a fonda ESTÉ Agency, aceasta a condus două portaluri imobiliare: unul, din poziția de Director de Vânzări și Marketing Imobiliar (timp de patru ani), iar celălalt, în calitate de Director General (timp de 10 ani), în ambele cazuri fiind implicată în toate direcțiile operaționale, strategice și de dezvoltare.
În primul an de existență, ESTÉ Agency a gestionat comunicarea și imaginea unor businessuri din varii domenii, precum real estate, entertainment, investiții, construcții, turism nautic și evenimente sportive. Printre acestea se numără companii precum AmCorp / Venus Capital Investment, Envogue Residence, Velonova Mirage – primul muzeu 3D din România, RedLotus Sailing, Divertiland, Spartan România, OBA Different by Luxury, la acestea adăugându-se și alte branduri din portofoliul agenției.
Leadership multidisciplinar și o echipă de profesioniști
Succesul agenției se datorează atât experienței Costinei Petrescu, cât și echipei ESTÉ Agency – specialiști în strategie, PR, social media, copywriting, web development, design grafic și comunicare digitală. Agenția oferă servicii end-to-end, de la poziționare și strategie de brand, până la implementare, campanii integrate și management de imagine. Pe website-ul său oficial este disponibil un shop online de servicii punctuale, conceput pentru companiile care au nevoie de soluții rapide, eficiente și ușor de accesat.
De la marketing la sailing: o evoluție naturală a leadershipului
În paralel cu activitatea profesională, Costina Petrescu și-a dezvoltat o nouă direcție personală: sailingul. În 2025, ea a participat ca membru al unei echipe de regattă la competiții naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile:
• Locul 1 – Cupa României la Sailing (2025)
• Locul 2 – Campionatul României (2025)
• Locul 1 – ORC C la Bosphorus Cup (Turcia)
În 2026, Costina s-a format ca skipper, conducând și organizând expediții pe velier pe Coasta Amalfitană și în Croația și continuând în paralel participarea la regatte internaționale.
De asemenea, s-a implicat activ în promovarea și vânzarea căsătoriilor civile pe mare, pe velier – un concept premium, unic în România. În prezent, dezvoltă această direcție și își propune ca în viitor să devină și oficiant al acestor ceremonii, extinzând experiența marină către zona de evenimente personalizate.
Extinderea ESTÉ Agency în zona de Influencer Marketing
Întrucât viitorul comunicării este video, ESTÉ Agency a lansat propria divizie de Influencer Marketing, ce se ocupă atât de producție și editare video, cât și de apariții în social media. Costina Petrescu a devenit, la rândul ei, microinfluencer, apărând în videouri, interpretând roluri și construind conținut cu impact – o revenire naturală la pasiunea ei pentru scenă și camera de filmat.
Bazându-se pe portofoliul constituit în primul an de activitate, ESTÉ Agency își propune să continue expansiunea, să dezvolte noi direcții creative și să consolideze poziționarea clienților săi în industriile în care activează.
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum o săptămânăAgenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing
-
Turismacum o săptămânăBanat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 5 zilePhilips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi
-
Afaceriacum 5 zileSEO pentru „semantic relevance scoring”: cum evaluează Google relevanța reală a unui articol, dincolo de cuvintele cheie
-
Afaceriacum 5 zileUZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
-
Uncategorizedacum 4 zileLeica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica



