Connect with us

Afaceri

Cine este nașul familiei Dragnea jr | JiulAZI

Publicat

pe

Sorin Paul Stănescu, născut în Craiova etse un om ingluent în domeniului veterinar din ţară, atunci când vine vorba despre dezinfectanţi sau vitamine de îngrăşare. Cele mai importante firme pe care le controlează sunt A&S International 2000, Institutul Pasteur şi Farmavet. Ca o mare parte dintre afaceriştii autohtoni, evoluţia afacerilor sale a pornit după ce au preluat active ale statului.

Sorin Paul Stănescu este cunoscut demult ca un naş, nu doar naşul de cununie al fiului lui Dragnea, ci mai ales un „naş” al fermelor zootehnice, conform g4media.ro.

„Practic nu poţi să ai o fermă în România fără să nu cumperi produse de îngrăşare, dezinfectanţi, vaccinuri de la Farmavetul lui Sorin Paul Stănescu. Poate fermierii din Ardeal mai pot ieşi spre Ungaria şi lua de acolo, dar o parte din produse nu sunt avizate în România din motive pe care nu vreau să le comentez, că nu am dovezi, aşa că tot degeaba. Produse bune în SUA şi Europa nu sunt bune la noi, sunt bune cele comercializate de Farmavet. Este un fel de naş al zootehniei, dacă nu cumperi de la el, nu poţi ţine ferma”, explică un crescător de animale din Moldova.

Sorin Paul Stănescu (59), naşul zootehniei, va deveni de duminică seara şi cumătrul lui Liviu Dragnea. Omul de afaceri este naşul de cununie al lui Dragnea jr (Ștefan Valentin Dragnea) şi al partenerei sale, Gina Alexandru. Nunta va avea loc duminică  la Palatul Snagov, iar Dragnea senior a invitat toţi miniştrii, parlamentarii PSD şi preşedinţii de consilii judeţene, după cum a dezvăluit G4Media.ro.

Într-o scrisoare deschisă trimisă presei, Sorin Paul Stănescu susţinea în urmă cu aproape două săptămâni că îl cunoaşte pe Dragnea de aproape trei decenii.

„De aproape 30 de ani de zile am o relaţie de prietenie cu familia Dragnea. Relaţia cu pricina nu s-a bazat niciun moment pe apartenenţa politică a unor membri ai respectivei familii şi nici nu a interferat cu zona de business în care am activat. Pe cel al cărui părinte spiritual urmează să-i fiu, l-am cunoscut de când era mic, ca un apropiat al familiei şi sper ca în decursul existenţei sale să mă fi numărat printre cei care i-au influenţat în mod pozitiv drumul profesional şi social. Având în vedere această situaţie, am considerat că a răspunde pozitiv solicitării sale şi a celor două familii implicate în această căsătorie, de a deveni naş celor doi tineri, este nu doar o confirmare a unei prietenii vechi, ci si un gest creştinesc. Am acceptat, alături de soţia mea, Doina, să facem acest demers fără a ţine cont de poziţia politică sau activitatea publică a vreunuia dintre cei 4 părinţi ai viitorului cuplu”, a scris acesta.

De fapt, cei 30 de ani, sunt în jur de 20, conform surselor noastre. Sorin Paul Stănescu şi Liviu Dragnea s-au cunoscut în mandatul de prefect de Teleorman dintre 1996 şi 2000 al actualului lider PSD, aşa cum ne-a transmis un apropiat al lui Dragnea din perioada respectivă. Stănescu era şef la Institutul Pasteur şi era interesat de vânătoare, pasiune comună cu Dragnea. Vânătoare şi zootehnia au fost pasiunile comune ale celor doi.

Acum, în 2018, la aproape două decenii după ce s-au cunoscut, Dragnea şi Stănescu nu mai sunt doar un simplu prefect de judeţ sărac, cum era cazul primului, şi un medic veterinar descurcăreţ, ci doi dintre cei mai influenţi oameni din România.

Sorin Paul Stănescu este cel mai important afacerist din domeniul veterinar şi unul dintre cei bogaţi din domeniul agricol. Cele trei societăţi importante ale sale au cifre de afaceri de peste 300 de milioane de lei: A&S International 2000 SRL (47 de milioane de lei în 2017), Institutul Pasteur (cu filiala din Filipeşti de 91 milioane de lei în 2017) şi Farmavet (164 milioane de lei).

Aici, se mai pot adăuga alte 100 de milioane, cifre de afaceri ale fermelor de cereale, zootehnice şi psicicole pe care le mai deţine sau controlează familia Stănescu.

Afacerile naşului au fost preluate de la stat.

 Anii de după revoluţia din 1989 l-au găsit pe Sorin Paul Stănescu, medic veterinar în conducerea regiei de stat Institutul Pasteur, singurul producător de preparate imunologice veterinare din ţară.

Pe lângă activitatea de la institut, Stănescu a intrat şi în afaceri. Conform datelor de la Registrul Comerţului, în 1994 se înfiinţează compania A&S International 2000 SRL,societate reprezentată de viitorul cumătru al lui Liviu Dragnea.

Stănescu preia prin intermediul A&S International 2000 cele mai importante societăţi de stat din domeniul veterinar.

Mai întâi, în anul 1998, preia actuala companie Farmavet. Aşa cum scrie chiar în propria prezentare a societăţii, Farmavet „este, în momentul de faţă, singurul agent economic la nivel naţional specializat în comercializarea de: produse biologice, medicamente, premixuri medicamentate, premixuri vitamino-minerale, aditivi furajeri, medii de cultură, dezinfectante, raticide, reactivi chimici, materiale igienico-sanitare, echipamente de protecţie, instrumentar de uz veterinar, aparatură de laborator şi altele, fabricate în ţară sau provenite din import”.

Pe scurt, Farmavet SA reprezintă reţeaua de distribuţie a produselor veterinare aduse din străinătate de Stănescu sau, mai ales, este distribuitorul produselor realizate în Bucureşti sau Filipeşti, judeţul Prahova, de Institutul Pasteur.

Afaceri

Chocolate Saga începe pe 13 martie: ediția a IX-a aduce trei sărbători într-un singur festival al gustului

Publicat

pe

De

Fructe exotice, figurine de Paști, ateliere și demonstrații cu ciocolată se vor găsi timp de 3 zile la Biblioteca Națională din București.

  • Se lansează colecțiile de Paști
  • Se lansează pralina lui Eminescu – infuzată cu flori de tei 
  • România pe harta internațională a ciocolatei 
  • Brandul de lux Valhrona intră pe piața din România 

Expoziția internațională Chocolate Saga revine la Biblioteca Națională a României din București în perioada 13–15 martie, cu o ediție specială care reunește, sub aceeași cupolă, trei dintre cele mai iubite momente ale sezonului: Mărțișorul, Ziua Femeii și Paștele.

Ajuns la ediția a IX-a, evenimentul continuă să consolideze poziția României pe harta europeană a ciocolatei artizanale, propunând publicului arome noi, combinații în tendințe, dar și surprize vizuale spectaculoase în zona de sculpturi și figurine din ciocolată.

Piața de ciocolată își revendică spațiul

Datele din industrie arată că piața de ciocolată artizanală a înregistrat creșteri anuale de aproximativ 10% anual in ultimii 5 ani, susținute de interesul tot mai mare al consumatorilor pentru produse premium, trasabile și realizate în loturi mici.

Tendința se reflectă direct în structura târgului, care evoluează de la o zonă predominant de descoperire către una de consolidare și extindere a brandurilor locale.

Comunitatea Chocolate Saga crește de la ediție la ediție

Unul dintre cele mai clare semnale ale evoluției sectorului vine chiar din partea expozanților. Aproximativ 80% dintre participanți au solicitat spații expoziționale mai mari și facilități extinse, indicator care confirmă procesul de maturizare accelerată a pieței românești de ciocolată artizanală.

„De nouă ediții construim, pas cu pas, o comunitate solidă de ciocolatieri pasionați, curajoși și extrem de creativi. Parcursul Chocolate Saga ne arată clar că această industrie se maturizează frumos în România. Dacă până acum expozanții și publicul ne-au surprins de fiecare dată prin inovație și energie, sunt convinsă că nici această ediție nu va face excepție.” ( Adina Istrate, organizator Chocolate Saga)

Ateliere și demonstrații timp de 3 zile

Pe parcursul celor trei zile de târg, vizitatorii vor putea participa la o serie de ateliere și demonstrații dedicate universului ciocolatei, concepute atât pentru copii, cât și pentru publicul larg. Cei mici vor avea ocazia să descopere creativitatea prin pictură pe figurine din ciocolată, modelaj de figurine din ciocolată, ateliere cu nisip colorat sau modelaj din pastă de zahăr, în timp ce adulții pot participa la ateliere creative, precum realizarea de bijuterii cu tematică de ciocolată. Programul include și demonstrații zilnice despre procesul de realizare a ciocolatei, precum și sesiuni speciale de decorare a ouălor de Paști din ciocolată.

Un moment de referință al ediției îl reprezintă atelierul de degustare susținut de Martin Christy, expert internațional în degustarea de ciocolată, care va ghida participanții prin tehnici profesionale de analiză a aromelor și texturilor.

„Pralina femeii” și ciocolata lui Eminescu

Printre creațiile speciale pregătite pentru această ediție se regăsesc și câteva praline concepute în jurul unor simboluri puternice. „Pralina femeii”, creată de Poem Chocolat special pentru perioada de 8 martie, aduce o combinație rafinată de grapefruit, ghimbir și ciocolată albă, într-o formă de inimă roz. Tot în zona inspirațiilor simbolice se află și ciocolata cu flori de tei realizată de Synful, concepută ca un omagiu aromatic dedicat lui Mihai Eminescu. Alături de acestea, publicul va putea descoperi o varietate de arome inedite: praline florale de primăvară, combinații îndrăznețe cu piper sau ardei iute, praline cu infuzii de ceai, dar și reinterpretări creative ale ingredientelor clasice, menite să surprindă prin contrastele dintre dulce, picant și citric.

Infuzii îndrăznețe: ciocolata întâlnește berea, vinul și șampania

Un capitol aparte al târgului este dedicat combinațiilor surprinzătoare dintre ciocolată și băuturi alcoolice, explorate de artizani prin ingrediente și tehnici inovatoare. Vizitatorii vor putea descoperi praline cu jeleu de bere și ciocolată infuzată cu hamei, care valorifică aromele maltate și notele ușor amare ale berii artizanale. Aura Tobescu aduce “Wine Praline”, o pralină cu inducție puternică de vin roșu. 

O prezență inedită în cadrul târgului este Chocolate in a Bottle, un vin spumant realizat din struguri Chardonnay proveniți din podgorii aflate în apropiere de Perpignan (Franța), produs prin metoda tradițională și combinat cu extracte din ciocolată belgiană premium. Produsul a fost distins cu mai multe premii internaționale, printre care Belgium Broadway Innovation Award – People’s Choice (2018) și The Fizz Festival UK – People’s Choice Award (2018).

Chocolate Saga rămâne cel mai amplu eveniment din România dedicat exclusiv universului ciocolatei, reunind producători artizanali, branduri premium și concepte inovatoare într-un format care pune accent atât pe experiență, cât și pe educarea gustului.

Chocolate Saga va avea loc în perioada 13-15 martie la Biblioteca Națională din București. Prețul biletului este de 20 de lei vineri si 25 de lei in weekend și poate fi achiziționat de pe platforma Entertix. Copiii sub 10 ani au intrarea gratuită.

Citeste in continuare

Afaceri

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Publicat

pe

De

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen a drepturilor salariale către angajați, cu mai mult de o lună de la data scadentă stabilită.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, inspectorii de muncă au desfășurat 63 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

În urma verificărilor, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 322.500 de lei.

De asemenea, inspectorii au dispus 87 de măsuri cu caracter obligatoriu pentru remedierea neconformităților constatate și pentru alinierea activității angajatorilor la prevederile legale.

„Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu suma de 90.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, respectiv pentru neplata la termen a drepturilor salariale către angajați cu mai mult de o lună de la data scadentă stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj, Bianca Văcaru.

Inspectorii atrag atenția că încălcarea obligației de plată a drepturilor salariale cu mai mult de o lună de la data scadentă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i-a fost plătit salariul.

sursa: tgjiu.ro

Citeste in continuare

Afaceri

LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală

Publicat

pe

De

Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale, concerte și tendințe din domeniu. În acest context, publicațiile online dedicate muzicii au devenit o sursă importantă de informare pentru fanii care doresc să fie conectați permanent la tot ceea ce se întâmplă în lumea muzicii.

LumeaMuzicii.ro este o publicație online dedicată muzicii, care își propune să aducă în atenția cititorilor cele mai relevante informații despre artiști, piese noi, videoclipuri, evenimente și evoluțiile din industria muzicală. Platforma oferă articole și materiale editoriale care urmăresc atât artiști consacrați, cât și proiecte muzicale noi care încep să câștige popularitate.

Publicul interesat de muzică are astăzi la dispoziție o varietate mare de conținut online, însă publicațiile specializate rămân esențiale pentru a filtra informațiile și pentru a prezenta știri relevante într-un mod organizat și ușor de urmărit. Prin articole dedicate, analize și prezentări ale artiștilor, LumeaMuzicii.ro contribuie la promovarea scenei muzicale și la informarea publicului despre cele mai noi lansări.

Un element important al unei publicații muzicale este capacitatea de a prezenta rapid noutățile din industrie. Lansările de piese, videoclipurile noi sau anunțurile despre concerte sunt informații urmărite de un public larg, iar mediul online permite transmiterea acestor informații într-un timp foarte scurt. Astfel, cititorii pot afla rapid ce artiști lansează muzică nouă sau ce evenimente muzicale urmează să aibă loc.

De asemenea, publicațiile dedicate muzicii joacă un rol important în promovarea artiștilor. Pe lângă artiștii deja cunoscuți, multe platforme online oferă vizibilitate și proiectelor muzicale aflate la început de drum. Prezentarea unor artiști noi, a unor piese recente sau a unor colaborări interesante contribuie la dezvoltarea scenei muzicale și la diversificarea conținutului disponibil pentru public.

În era digitală, informația circulă rapid, iar cititorii sunt interesați nu doar de muzică, ci și de poveștile din spatele artiștilor. Interviurile, articolele despre carierele muzicale sau prezentările unor momente importante din industrie sunt tipuri de conținut care atrag un interes tot mai mare. Astfel de materiale oferă o perspectivă mai amplă asupra fenomenului muzical și asupra evoluției artiștilor.

Prin conținutul publicat, LumeaMuzicii.ro urmărește să devină un punct de referință pentru cei interesați de muzica din România și de artiștii care activează în acest domeniu. Publicația își propune să ofere informații relevante, prezentate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cititori.

Pe măsură ce industria muzicală continuă să evolueze, rolul publicațiilor online va deveni tot mai important. Platformele media dedicate muzicii contribuie la conectarea publicului cu artiștii și la promovarea proiectelor muzicale, oferind în același timp o imagine de ansamblu asupra tendințelor din acest domeniu.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusivo oră inainte

Odorizante profesionale de aer – Improspatarea aerului in spatiile intens utilizate

Folositi odorizante profesionale ca instrumente de gestionare a mirosurilor, nu doar ca solutii care le acopera. Mai intai curatati sursa...

Afaceri21 de ore inainte

Chocolate Saga începe pe 13 martie: ediția a IX-a aduce trei sărbători într-un singur festival al gustului

Fructe exotice, figurine de Paști, ateliere și demonstrații cu ciocolată se vor găsi timp de 3 zile la Biblioteca Națională...

Uncategorized3 zile inainte

Biodeseurile, in centrul dezbaterii la seminarul Asociatiei Romane a Compostului (ARC) de la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

Asociatia Romana a Compostului (ARC) a participat cu stand propriu la editia 2026 a GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, desfasurata...

Uncategorized3 zile inainte

Infrastructura de mediu, dincolo de planuri: INOVECO a adus la ROMENVIROTEC 2026 soluții și proiecte aplicate pentru gestionarea modernă a deșeurilor

București, 10 March 2026 – INOVECO a participat la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din...

Afaceri4 zile inainte

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen...

Cum sunt evaluările recente ale turiștilor români la Xanadu Resorts din Belek? Cum sunt evaluările recente ale turiștilor români la Xanadu Resorts din Belek?
Turism4 zile inainte

Cum sunt evaluările recente ale turiștilor români la Xanadu Resorts din Belek?

În Turcia, Belekul are un fel de reputație aparte. Nu e genul de loc în care ajungi din întâmplare, la...

Social4 zile inainte

De ce tot mai multe persoane aleg un stil de viață mai simplu

În ultimii ani, tot mai mulți oameni își schimbă modul de a trăi și aleg un stil de viață mai...

Afaceri5 zile inainte

LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală

Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale,...

Afacerio săptămână inainte

RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova

RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework...

pizza comanda online pizza comanda online
Uncategorizedo săptămână inainte

Pizza – o simplă comandă online pentru o zi mai bună

O zi plină la birou, un drum lung sau pur și simplu un moment în care nu vrei să gătești...

sisteme fotovoltaice sisteme fotovoltaice
Uncategorizedo săptămână inainte

Sisteme fotovoltaice – componente, întreținere și tendințe pentru un viitor durabil

Energia solară devine din ce în ce mai populară – de altfel, sistemele fotovoltaice bine proiectate pot transforma lumina soarelui...

Afacerio săptămână inainte

Native Advertising aniversează 6 ani de activitate și peste 600 de campanii de promovare online

Native Advertising, marcă înregistrată, aniversează șase ani de activitate pe piața de publicitate online din România, perioadă în care peste...

Uncategorizedo săptămână inainte

Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința

Astăzi, în România, două treimi dintre femei consideră că obezitatea este atât o boală cronică, cât și o problemă de...

Afacerio săptămână inainte

Ciocolata Valrhona – Partener Oficial al Festivalului Chocolate Sage 13-15 martie 2026

Ciocolata Valhrona, etalon mondial al ciocolatei premium, este prezentă în România, de la mijlocul anului trecut, exclusiv prin compania Delaco...

Afacerio săptămână inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Uncategorizedo săptămână inainte

Gin: diferențele de stil și alegerea potrivită

Ce înseamnă, de fapt, gin? Majoritatea băuturilor spirtoase au o definiție strictă, cu reguli clare privind ingredientele, procesul de producție...

Știrile Săptămânii