Afaceri
S-a aflat TOT ce scrie în OUG pe justiție | JiulAZI

Una dintre cele mai interesante modificări constituie reintroducerea dreptului ministrului Justiţiei de a cere sancţionarea unor magistraţi. Această prevedere exista în trecut, dar fusese anulată.
„Acţiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârşite de judecători sau procurori poate fi exercitată şi de ministrul justiţiei. Verificările prealabile, pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, se efectuează de către Inspecţia Judiciară, la solicitarea ministrului Justiţiei”, scrie în proiectul de OUG redactat de echipa lui Tudorel Toader.
Redăm integral textul Ordonanţei de Urgenţă, care urmează să fie discutată luni:
ORDONANTA DE URGENTA pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei
Avand in vedere ca, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 207/2018, apelurile si recursurile se judeca in complet format din 3 judecatori, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel, iar aceste dispozitii sunt aplicabile cauzelor inregistrate pe rolul instantelor dupa data de 23 iulie 2018, data intrarii in vigoare a Legii nr. 207/2018,
in considerarea faptului ca schemele de personal ale instantelor judecatoresti sunt subdimensionate, astfel cum s-a invederat de catre Consiliul Superior al Magistraturii, cu consecinte in ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor privind judecarea apelurilor in completuri formate din 3 judecatori, de natura si puna in dificultate functionarea sistemului judiciar in ansamblu,
Tinand cont ca reglementarea privind judecarea apelurilor in completuri formate din 3 judecatori a intrat deja in vigoare, fiind necesara luarea urgent a unor masuri legislative in scopul asigurarii bunei functionare a justitiei ca serviciu public, pe termen scurt si mediu, Luand in considerare faptul ca neadoptarea acestor masuri legislative ar fi de natura sa afecteze functionarea normala a instantelor judecatoresti, s& conduca la prelungirea duratei proceselor, cu consecinte grave asupra respectarii principiului judecarii cauzelor intr-un termen rezonabil (optim si previzibil),
Avand in vedere ca, potrivit art. | pct. 142 din Legea nr. …./2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. …., art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica, in sensul cd de pensia de serviciu prevazuta de lege beneficiaza, la cerere, inainte de implinirea varstei de 60 de ani, $i judecatorii, procurorii si magistratii- asistenti de la inalta Curte de Casatie si Justitie si judecatorii si magistratii-asistenti de la Curtea Constitutionald cu o vechime intre 20 $i 25 de ani numai in aceste functii, in acest caz cuantumul pensiei fiind micsorat cu 1% din baza de calcul prevazuta de lege, pentru fiecare an care lipseste din vechimea integrala in aceste func tii,
Tinand seama de faptul ca, in mod previzibil, acest sistem de pensionare anticipata va avea un impact major asupra func tionarii instantelor judecatoresti si a parchetelor, eficientei si calitatii actului de justitie, generand riscul de scadere substantial a numéarului magistratilor in activitate, noua lege reglementand concomitent si cresterea perioadei de formare pentru intrarea in magistratura, precum si a vechimii necesare pentru promovarea la instante si parchete, motiv pentru care se impune amanarea aplicarii acestui sistem de pensionare anticipata,
Potentialul impact al acestei prevederi legale asupra resurselor umane existente la nivetul instantelor judecatoresti si parchetelor de pe langd acestea a fost reliefat si jin Opinia preliminara privind proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii al Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de Ia Venetia), recomandandu-se renuntarea la schema de pensionare anticipata daca nu poate fi stabilit in mod cert faptul ca aceasta nu va avea niciun impact advers asupra functionarii sistemului,
Tinand seama de faptul cA este necesara adoptarea unor dispozitii exprese care sa reglementeze delegarea procurorilor la Parchetul de pe tanga inalta Curte de Casatie si Justitie,
Luand in considerare ca, potrivit art. | pct. 97 din Legea nr. …-/2018, prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificdrile si completarile ulterioare, se modifica in sensul cA sectia corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detasarea judecatorilor si procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instante sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii,
Inspectia Judiciara, Institutul National al Magistraturii, Scoala Nationala de Grefieri, Ministerul Justitiei sau la unitatile subordonate acestuia, la solicitarea acestor institutii, detasarea in cadrul acestor institutii neputandu-se dispune pentru functii de demnitate publica; totodata, potrivit art. | pct. 98 din Legea nr. …./2018, la articolul 58, dupa alineatul (1) se introduc alineatele (11) si (17), potrivit carora judecatorii $i procurorii pot ocupa functii in institutii ale Uniunii Europene sau in organizatii internationale doar daca actul international care reglementeaza conditiile de ocupare a acestora conditioneaza in mod expres accesul la functia respectiva de calitatea de judecator sau procuror, iar in cazul in care judecatorul sau procurorul isi manifesta optiunea de a exercita o functie la institutii ale Uniunii Europene sau organizatii internationale, acesta este eliberat din functia de judecator sau procuror cu rezervarea postului,
Avand in vedere faptul cd, incepand cu 1 ianuarie 2019, Romania va prelua Presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, ceea ce presupune prezidarea la Bruxelles a reuniunilor ministeriale, la nivel de ambasadori, ministri, directori sau experti sia grupurilor de lucru de la nivelul Consiliului, fiind necesar&’ in acest sens asigurarea resurselor umane de specialitate inclusiv prin mentinerea detasarilor in curs, in cadrul altor institutii decat cele enumerate la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, astfel cum acest text normativ va fi modificat prin Legea nr. sxevaws /2018, institutii cu un rol important in asigurarea suportului tehnic pentru exercitarea Presedintiei. Este de precizat faptul ca in Legea nr. …./2018 nu exist dispozitii tranzitorii in ceea ce priveste detasarile in curs ale magistratilor in cadrul altor institutii decat cele enumerate la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, astfel cum acest text normativ va fi modificat, iar o solutie de natura a proteja interesul general al statului roman privind mentinerea detasarilor in curs 0 reprezinta amanarea intrarii in vigoare a noilor dispozitii, pentru o durata determinata de timp, respectiv pana la data de 30 iunie 2019, data finalizarii exercitarii presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de catre Romania,
Avand in vedere ca prin Legea nr. 234/2018, publicata in Monitorul Oficial al RomAaniei, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, a fost modificat art. 55 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, urmand ca revocarea din functia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sa poata fi dispusa atunci cand persoanei in cauza ii este retrasd increderea de catre majoritatea judec&torilor sau procurorilor, dupa caz, care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care aceasta le reprezinta, precum si in situatia in care acesteia i-a fost aplicata o sanctiune disciplinard din cele prevazute de lege pentru judecatori $i procurori, iar masura a ramas definitiva,
Intrucat prin Opinia preliminara amintitaé, Comisia de la Venetia a recomandat reexaminarea temeiurilor pentru revocarea din functie a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la posibilitatea revocarii din functie a unui membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii chiar si pentru aplicarea celei mai usoare sanctiuni disciplinare, precum si eliminarea solutiei legislative privind revocarea din functia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii atunci cand persoanei in cauza ji este retrasa increderea de cdtre majoritatea judecatorilor sau procurorilor, dupa caz, care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care aceasta le reprezinta, Comisia de la Venetia retinand cA un astfel de mecanism implica o evaluare subiectiva si poate impiedica reprezentan tii alesi s& ia decizii in mod independent,
In acest context este de precizat ca prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, Curtea Constitutionala a constatat cd membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii isi exercita atributiile constitutionale in baza unui mandat reprezentativ, si nu a unui mandat imperativ, membrul Consiliului Superior al Magistraturii fiind alesul si reprezentantul intregii categorii ale carei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte, astfel ca nu poate fi revocat decat in conditiile nerespectarii atributiilor in cadrul acestuia, iar nu a mandatului incredintat de alegatorii sii,
intrucat este necesara adoptarea unor garantii pentru asigurarea transparentei procedurii de selectare de catre ministrul justitiei a candidatilor pentru numirea in cele mai inalte functii de conducere in parchete, astfel cum rezulta inclusiv din recomandarile formulate in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare [instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare si de verificare a progresului realizat de Romania in vederea atingerii anumitor obiective de referinta specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 354 din 14 decembrie 2006], reiterate $i in Opinia preliminara a Comisiei de la Venetia,
Intrucat Legea nr. …/2018 urmeaza sa intre in vigoare la data de …, in termen de 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial nr. .., Partea I, nr. ….,
Considerand ca situatiile prezentate mai sus sunt unele extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. | – La articolul 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si Procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea |, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa alineatul (1) se introduce un alineat nou, alin. (1°), cu urmatorul cuprins:
“(1′) In vederea formularii Propunerilor de numire in functiile de conducere prevazute la alin. (1), ministrul justitiei organizeaza o procedura de selectie, pe baza unei interviu, in cadrul caruia candidatii sustin un proiect privind exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere pentru care si-au depus candidatura. in vederea asigurarii transparentei, audierea candidatilor se transmite in direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justitiei, se inregistreaza si se publica pe pagina de internet a ministerului.”
Afaceri
Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are procese pe rol? Până acum, răspunsurile la aceste întrebări presupuneau ore de căutat prin mai multe registre publice care nu comunică între ele.
Platforma harta-firmelor.ro reunește aceste informații într-un singur loc. Datele provin exclusiv din surse publice oficiale, precum Oficiul Național al Registrului Comerțului, ANAF, Sistemul Electronic de Achiziții Publice și Monitorul Oficial, și sunt prezentate sub forma unei hărți de relații între firme, acționari și administratori.
Utilizatorii pot consulta gratuit profilul unei companii: acționariatul, administratorii, istoricul, datele financiare, eventualele insolvențe și litigii, precum și contractele obținute din bani publici. Legăturile indirecte dintre firme devin vizibile dintr-o privire.
Una dintre cele mai apreciate funcții este harta interactivă a firmelor, unde oricine își poate căuta localitatea, orașul sau chiar strada și poate vedea companiile înregistrate acolo. Firmele active, radiate sau aflate în insolvență sunt marcate diferit, iar afișarea poate fi schimbată în funcție de cifra de afaceri, astfel încât se vede imediat unde se concentrează activitatea economică într-un oraș.
Recent, platforma a lansat în versiune beta Analistul, un instrument care răspunde la întrebări formulate în limba română despre firme, persoane și bani publici. Fiecare răspuns vine însoțit de sursele din registrele publice pe care se bazează, astfel încât informația poate fi verificată independent.
Platforma a fost dezvoltată de Radu Ciocan și Alexandru Angelescu, fondatorii SICAP.pro, platformă de analiză a achizițiilor publice. În ultimele săptămâni, harta-firmelor.ro a fost folosită ca sursă în investigații jurnalistice publicate de PRESShub și România Curată, a fost prezentată în Ziarul Financiar, iar pe 1 octombrie fondatorii au fost invitați în emisiunea Oanei Osman de la Prima TV.
„Încrederea în afaceri nu ar trebui să fie un act de credință, ci o decizie informată. Datele despre firme existau de ani de zile, doar că erau împrăștiate în registre care nu vorbesc între ele. Le-am pus la un loc pentru ca un antreprenor mic să aibă aceleași informații ca o corporație cu departament de analiză”, spune Alexandru Angelescu, cofondator al platformei.
Platforma este utilă în primul rând antreprenorilor care își verifică partenerii înainte de a semna un contract. Devine, de asemenea, un instrument de lucru pentru profesioniști: avocați, notari și consultanți care au nevoie rapid de imaginea completă a unei companii, dar și echipe de conformitate, analiză financiară și evaluare a riscului din bănci, firme de asigurări sau companii specializate în verificări KYC. Nu în ultimul rând, este utilă celor care caută un loc de muncă și vor să afle mai multe despre angajator, precum și oricui este curios cum arată mediul de afaceri din propriul oraș.
Consultarea este gratuită. Harta Firmelor lucrează exclusiv cu informații deja publice în registrele oficiale și precizează că, pentru orice decizie, referința rămân registrele de stat.
(Material furnizat și asumat de Alexandru Angelescu, Co-fondator Harta Firmelor)
Afaceri
Sediu social București: când este utilă găzduirea adresei firmei
Cum funcționează găzduirea unui sediu social în București, ce documente cere Registrul Comerțului și prin ce diferă sediul de punctul de lucru.
Fiecare firmă din România are nevoie de o adresă oficială, iar pentru antreprenorii care activează în capitală un sediu social București nu presupune neapărat un spațiu propriu. ADISAF include în portofoliul de servicii găzduirea sediului social în București și Ilfov, alături de actele pe care Registrul Comerțului le cere la depunerea dosarului. Articolul descrie soluția, situațiile în care se justifică și punctele care cer atenție în privința contractelor, a acordurilor și a termenelor.
Sediul social: ce reprezintă și ce rol are
Sediul social este adresa sub care firma figurează în evidențele oficiale. Pe ea ajunge corespondența trimisă de ANAF și de Registrul Comerțului, ea apare pe facturi și pe contracte și tot ea este comunicată băncilor și partenerilor de afaceri. Explicațiile ADISAF subliniază că obligația de a-l declara există indiferent de forma de organizare, fie că este vorba despre un SRL, un PFA sau o altă structură juridică.
Adresa declarată trebuie însoțită de un act care dovedește dreptul de folosință asupra spațiului. Pot îndeplini acest rol actul de proprietate, un contract de închiriere, unul de comodat sau un contract de găzduire. Sediul nu implică obligatoriu și desfășurarea activității economice la acea adresă: numeroase firme folosesc domiciliul administratorului sau o adresă găzduită, iar munca efectivă are loc acasă, într-un birou închiriat ori exclusiv online.
Găzduirea sediului social: mecanismul în practică
Prin serviciul de găzduire sediu social, ADISAF pune la dispoziție o adresă din București, iar relația se formalizează printr-un contract de găzduire întocmit pentru Registrul Comerțului. De obicei, spațiul aparține unui cabinet de avocatură sau unei firme de consultanță, care îl cedează în scop juridic și de corespondență; activitatea firmei nu se mută fizic acolo.
Soluția se aplică la înființarea unui SRL sau a unui PFA, dar și atunci când o firmă deja existentă își schimbă sediul. Durata contractului se stabilește de comun acord și poate fi prelungită, iar toate formalitățile se pot derula online, indiferent de localitatea în care se află antreprenorul.
Din pachetul prezentat pe site fac parte adresa pentru înregistrare, contractul de găzduire, actele necesare dosarului, sprijinul la înființare ori la mutare, corelarea cu mențiunile care ar putea deveni necesare și anunțarea din timp a termenului de reînnoire.
Sediu social București: situațiile în care o adresă găzduită are sens
Găzduirea rămâne o opțiune, nu o obligație. Ghidurile ADISAF enumeră mai multe împrejurări în care devine utilă:
- antreprenorul nu dispune de un spațiu propriu și preferă ca adresa locuinței sale să nu fie expusă în registre publice;
- persoana locuiește în regim de chirie, iar proprietarul nu își dă acordul pentru un sediu în apartament;
- într-un bloc, un sediu cu activitate cere acordul asociației de proprietari și al vecinilor, iar antreprenorul vrea să evite această procedură;
- afacerea se relocă într-un alt oraș, însă firma are nevoie în continuare de o adresă bucureșteană;
- firma lucrează integral online și are nevoie doar de o adresă juridică valabilă.
Pentru astfel de cazuri, o adresă găzduită oferă temeiul legal necesar fără a implica nici locuința, nici relația cu asociația de proprietari.
Sediul social la domiciliu: ce limite are
La început, numeroși antreprenori declară domiciliul drept sediu al firmei. Varianta atrage totuși constrângeri: sunt necesare acordurile tuturor coproprietarilor, uneori și avizul asociației de proprietari, iar într-un apartament nu pot fi înmatriculate oricâte firme, ci doar în anumite condiții. Pe deasupra, adresa de acasă ajunge în certificatele constatatoare și în bazele de date accesibile online.
Cu o adresă găzduită, domiciliul rămâne privat, sediul nu se modifică dacă proprietarul se mută, iar înțelegerile cu vecinii devin de prisos. Cine folosește totuși propria locuință apelează, de regulă, la contractul de comodat, adică un împrumut de folosință cu titlu gratuit, în care proprietarul nu obține un venit supus impozitării.
Documentele cerute de Registrul Comerțului
Pentru ca o adresă să fie acceptată drept sediu social, dosarul trebuie să conțină contractul de găzduire, acordul proprietarului spațiului și, atunci când situația o impune, acordurile asociației de proprietari și ale vecinilor. Potrivit ADISAF, pentru spațiile oferite spre găzduire aceste acorduri sunt obținute de furnizor, deci antreprenorul nu trebuie să le procure separat.
Lista concretă diferă de la un caz la altul. În general sunt utile informații despre firmă ori despre intenția de a o înființa, actele de identitate ale administratorului și ale asociaților, precum și perioada pentru care se dorește găzduirea. Deoarece cerințele pot fi modificate de reglementări, forma finală a listei se stabilește după o scurtă discuție preliminară.
Sediul social și punctul de lucru
Confuzia apare frecvent atunci când se pune întrebarea unde se desfășoară, de fapt, activitatea. Pentru a evita erorile la declarare, merită reținută diferența dintre sediul social și punctul de lucru. Sediul servește drept adresă juridică și de corespondență și nu poate lipsi; punctul de lucru, în schimb, este facultativ și desemnează locul în care firma își derulează concret activitatea, de pildă un magazin, un depozit, un atelier sau un cabinet.
O societate are un singur sediu social, dar poate înregistra oricâte puncte de lucru, inclusiv în județe diferite. Materialele ADISAF dau un exemplu: un SRL cu sediul la domiciliu deschide o cofetărie într-un spațiu închiriat. Sediul rămâne neatins, iar cofetăria se declară ca punct de lucru, cu înregistrare fiscală dacă acolo lucrează angajați.
Termene, reînnoire și riscurile unui sediu fără acte în ordine
Printre problemele frecvente se numără contractul de sediu expirat, absența acordului asociației de proprietari acolo unde legea îl cere, declararea unei adrese la care inspectorii fiscali nu găsesc firma și neactualizarea sediului după încheierea contractului de găzduire. Consecința poate fi încadrarea societății ca inactivă fiscal, adică activitate blocată și sancțiuni.
Din acest motiv, ADISAF ține evidența termenelor contractelor de găzduire și își anunță clienții din vreme, pentru prelungire sau pentru depunerea unei mențiuni de modificare la registru. În cazul închiderii firmei, contractul se poate menține pe toată durata procedurii de radiere, astfel încât societatea să aibă un sediu valabil până la final.
În concluzie, alegerea unui sediu social București depinde de situația fiecărei firme: spațiu propriu, locuință cu toate acordurile obținute sau adresă găzduită prin contract. Oricare ar fi varianta, actele corecte, termenele urmărite și o distincție clară între sediu și punctul de lucru țin dosarul în ordine, iar informațiile publicate de ADISAF pot fi un punct de plecare pentru această decizie.
Afaceri
Masa de sfârșit de an, simplă și făcută cu resurse puține
În ultima săptămână din decembrie, aproape toată lumea își face aceeași socoteală în gând: cât mai pun pe masă, ce mai cumpăr, cine vine și câte farfurii îmi trebuie. Pentru unii, socoteala se transformă într-o listă lungă și în nopți scurte. Pentru alții, care preferă lucrurile simple, e prilej de a lăsa totul mai ușor și de a vedea ce rămâne cu adevărat important. Întrebările de mai jos sunt cele pe care le aud cel mai des în familiile care au un buget strâns și puțin timp, iar răspunsurile sunt directe, fără pretenția unor rețete minune. Dacă ai doar câteva ore și câțiva lei, tot poți face o masă care să se țină minte.
De ce ne complicăm masa de la sfârșit de an?
În mare parte din obișnuință. Ne amintim mesele copilăriei, cu mese lungi și multe feluri, și vrem să reproducem imaginea fără să ne mai întrebăm dacă ea se potrivește casei de azi. Apoi mai e presiunea celor din jur: cineva postează o masă de revistă, altcineva povestește că a gătit patru zile, iar tu te simți dator să faci la fel.
Adevărul e că cei mai mulți oaspeți își amintesc de seară altfel decât ne imaginăm. Rețin cine a râs, cine a adus un dar mic, cât de cald era în casă și dacă s-a mâncat bine. Nu numără felurile. Dacă gazda e obosită și agitată, atmosfera se simte imediat, indiferent câte feluri apar pe tavă. Un exemplu des întâlnit: familia care a pregătit șapte feluri, iar în jurul orei zece gazda încă strânge farfurii și nu a apucat să stea la masă nicio clipă. A doua zi ea își amintește doar oboseala, iar ceilalți își amintesc că nu au apucat să stea de vorbă cu ea.
Primul pas e deci o hotărâre simplă: vreau o masă care să se poată face, nu una care să mă epuizeze. De aici decurg toate celelalte alegeri. Poți lua o foaie și scrie trei lucruri pe care nu vrei să le sari și trei pe care le tai fără regret. Vei fi mirat cât de ușor se așază restul.
Cum alegi meniul când bugetul e strâns?
Începe cu ce ai deja în cămară. Orez, fasole, cartofi, făină, ouă, conserve, murături, nuci. Dintr-o mână de ingrediente de bază se pot face feluri solide, mai ales dacă le pregătești cu răbdare. O ciorbă bine făcută, un fel principal copt la cuptor și un desert simplu sunt de ajuns pentru șase persoane.
Alege puține feluri, dar bine executate. Un aperitiv, un fel principal, un desert. Dacă mai vrei, o salată de sezon și o pâine bună. Ideea e să nu ai nevoie de patru ochiuri deodată, ci de unul care funcționează fără să-l supraveghezi mereu. Preparatele care pot fi făcute dinainte te scutesc de agitația din ultima oră. Supele și ciorbele câștigă după o noapte de odihnă, iar un fel copt la cuptor se poate încălzi fără probleme. Salata se asamblează cu douăzeci de minute înainte de masă, iar prăjitura se face, ideal, cu o zi sau două în avans.
Pentru inspirație, merită să arunci o privire în categoria de gastronomie de pe Gaz Metan CFR, unde găsești teme culinare care te ajută să-ți faci o idee despre ce poți găti fără echipament special. Folosește-le ca punct de plecare, nu ca rețetar obligatoriu.
Pentru cumpărături, mergi o singură dată și cu lista în mână. Din piața din cartier iei legume proaspete, brânză, poate ceva de la un producător, iar restul din magazinul de lângă casă. Înainte, verifică programul pieței și al magazinelor pentru zilele de sărbătoare, pentru că orele de funcționare se schimbă, iar o listă bună nu folosește la nimic dacă ușa e încuiată.
Cum pui masa frumos fără vesela de gală?
Nu ai nevoie de un serviciu de porțelan. Ai nevoie de farfurii curate, de pahare lustruite și de o față de masă călcată. Dacă farfuriile nu se potrivesc între ele, nu face drame: pune-le alternativ, ca pe un colaj intenționat. Șervetele din pânză albă, chiar și simple, schimbă tot aspectul.
Lumina contează mai mult decât orice. Stinge becul puternic de deasupra mesei și aprinde două-trei lumânări sau o lampă cu lumină caldă. Nu amesteca prea multe culori și nu încărca masa cu obiecte: un rând de farfurii, un rând de pahare, o sticlă de apă și un ornament la mijloc.
Un detaliu care costă puțin și se vede: așază fiecare ceva mic la locul lui, un bilet cu numele sau o crenguță de brad. Oaspeții se simt așteptați, iar copiii se țin de joacă fără să ceară atenție. Nu e nevoie de decor costisitor pentru un efect cald.
Muzica potrivită ajută și ea, dacă e pusă în surdină. Nu un album la volum mare, ci ceva liniștit, cât să nu se audă liniștea stânjenitoare dintre doi oameni care abia s-au așezat. Telefoanele pot sta într-un coș la intrare, cel puțin pentru prima oră, o regulă pe care o respectă de bunăvoie cei mai mulți, mai ales dacă o propui cu zâmbetul pe buze.
Gândește-te și la locuri: cine stă lângă cine, cine are nevoie de acces la bucătărie, unde se așază bunicii și unde copiii. O jumătate de minut de gândit dinainte previne agitația de la masă, când toată lumea se mută de colo-colo cu farfuria în mână.
Ce rol pot avea plantele pe masă și prin casă?
Un rol mai mare decât pare. Un ghiveci mic, o ramură de brad, un buchet de crenguțe uscate sau o plantă de apartament mutată pe masă pot face din cameră un loc cu un aer de sărbătoare. Au și avantajul că durează: nu se strică după două zile și le poți păstra și în ianuarie.
Aici apar însă greșelile cele mai frecvente, mai ales la cine mută plantele dintr-un loc în altul chiar de sărbători. Ți se pare că o plantă pe care ai uitat-o săptămâni întregi trebuie să primească brusc multă apă, ca o recompensă, și o înneci. Sau o pui lângă un calorifer, unde se usucă în trei zile. Pentru asta merită citit un material de pe gazmetancfr.ro despre greșelile la udarea plantelor de apartament, ca să știi ce se întâmplă cu ele și cum le poți ajuta să treacă iarna.
Regula de bază pe care o poți aplica oricum: nu muta plantele fără motiv, nu le uda din reflex și verifică pământul cu degetul înainte să torni apă. Dacă pui o plantă pe masă pentru seară, scoate-o apoi de acolo și așează-o la loc, cu o lumină blândă și fără curent rece.
Pentru cine nu are plante, o alternativă ieftină sunt ramurile de brad culese cu grijă sau cumpărate din piață, puse într-o carafă cu apă. Mirosul de rășină umple o încăpere mică și nu cere nimic în schimb. Dacă ai copii, lasă-i să facă ei aranjamentul: rezultatul va fi poate asimetric, dar plin de personalitate, și va rămâne amintirea unei seri făcute împreună.
Cum te organizezi în ultimele zile ale anului?
Cu un calendar scurt, scris pe hârtie. Cu două zile înainte: cumpărăturile mari și curățenia pe fugă, adică acea curățenie care arată că ai făcut ceva, nu una de primăvară. Cu o zi înainte: tot ce poate fi pregătit, de la aluat la sos, de la salata fiartă la prăjitura care are nevoie de timp să se așeze.
În ziua mesei, fă lucrurile în ordine fixă: masa întâi, apoi bucătăria, apoi tu. Un duș, o haină curată, cinci minute de liniște înainte să sune la ușă. Dacă lași ultimul gest pentru tine, vei primi oaspeții cu un zâmbet adevărat, nu cu o expresie de om care a ieșit dintr-un maraton.
Ziua dinaintea mesei e și momentul bun să verifici ce ți-a rămas din anul care se termină: pahare crăpate, o față de masă cu pată, lumânări uitate. Fă un inventar, scoate ce nu mai e bun și cumpără doar ce lipsește. Cu cât știi mai exact ce ai, cu atât cheltuiești mai puțin la ultima oră, când prețurile și nervii se ridică împreună. Nu ezita să ceri ajutor. Cineva aduce pâinea, altcineva vinul sau desertul, un copil întinde șervetele. Cei mai mulți oaspeți se bucură să contribuie cu ceva, iar masa devine o experiență comună, nu un serviciu prestat de gazdă.
Ce faci de mâine, concret?
Scrie cinci rânduri pe o foaie: câte persoane vor veni, trei feluri pe care le poți face, ce ai deja în casă, ce mai trebuie luat, cine poate ajuta. Uită-te la program, mai ales la orele pieței și ale magazinelor din zona ta. Alege ziua în care faci cumpărăturile și nu o mai schimba. Hotărăște-te asupra unui singur fel pe care îl gătești pentru prima dată și lasă restul pe preparate pe care le stăpânești. Spune oaspeților la ce oră începe masa și cât timp aveți, ca să nu se întindă totul în mod neplanificat până la zori. Un cadru clar dă liniște tuturor.
Fii mulțumit cu o masă simplă. Cele mai bune amintiri din ultima seară a anului vin rar de la numărul de feluri și mult mai des de la căldura din casă.
-
acum o săptămânăLansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
-
Socialacum o săptămânăDe ce apare bărbia dublă chiar și la persoanele slabe și ce o poate corecta
-
Sportacum o săptămânăPrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
Uncategorizedacum o săptămânăCe contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România
-
acum o săptămânăBVON.ro, marcă înregistrată și platformă online dedicată știrilor, evenimentelor și informațiilor din Brașov
-
Socialacum o săptămânăMinistrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!
-
acum o săptămânăCe minunății se pot vedea în acest weekend la Chocolate Saga 2026, la Palas Mall Iași?
-
Afaceriacum 5 zileSediu social București: când este utilă găzduirea adresei firmei

