Connect with us

Afaceri

Adrian Năstase îl dinamitează pe Liviu Dragnea. PSD la un pas să piardă puterea. Cum ar trebui să procedeze | JiulAZI

Publicat

pe

Fostul premier Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, a declarat miercuri că Partidul Social Democrat ar trebui să propună amnistie şi graţiere mai întâi în interiorul său, el apreciind că formaţiunea social-democrată ar trebui să se teamă de pierderea majorităţii parlamentare.

„Un mare partid nu poate fi extrem de omogen, din punct de vedere ideologic, al leadership-lui, şi este nevoie de o anumită coabitare în interiorul partidului, altfel partidul devine tot mai pur, dar tot mai mic. Şi sper ca lucrul ăsta să nu se întâmple în PSD. Eu cred că un partid mare, care înseamnă că trebuie să baleieze jumătate din spectrul politic, are nevoie şi de lideri de stânga mai radicali, şi de lideri mai apropiaţi de centru, tocmai pentru că societatea noastră în schimbare are nevoie de mesaje care vin pe această direcţie şi de lideri care vin într-o formulă de echipă. Şi atunci nu neapărat pe facţiuni, nu neapărat în dizidenţe, dar într-o fomulă care să atragă un electorat cât mai amplu, ar fi nevoie de o anumită abordare de acest tip. Înainte de a propune o amnistie şi o graţiere la nivelul ţării, la nivelul poporului, poate că partidul ar trebui să-şi propună să facă o amnistie şi o graţiere în interiorul partidului, tocmai pentru a-şi păstra masa critică în Parlament şi în politică, pentru că, altfel, eliminând bucăţi din partid, din Parlament, din organizaţii, slăbeşti forţa şi rămâi supus unui anumit tip de şantaj în Parlament, cum este posibil să se întâmple din nou cu anumite pretenţii ale UDMR”, a susţinut Adrian Năstase la finalul lansării cărţii sale „Războiul lui Onoda. Blog’n Roll, vol 8”.

Întrebat dacă există riscul ca PSD să devină un partid slab, care să piardă majoritatea în Parlament, Adrian Năstase a arătat că există un astfel de pericol, de care social-democraţii ar trebui să se teamă.

„Nu ştiu dacă se va întâmpla (n.r. – pierderea majorităţii), probabil că sunt multe lucruri care sunt acum în mişcare. Dar eu cred că ar trebui să se teamă de lucrul acesta şi ar trebui să aibă în vedere că există un astfel de risc, pentru că el va fi atacat şi de la stânga, şi de la dreapta, va fi atacat şi de liberali, şi va avea probleme în a menţine relaţia în condiţiile de hemoragie parlamentară cu ALDE. Dar sigur că şi partidul lui Ponta, în măsura în care PSD-ul slăbeşte, atunci ar putea să obţină mai mulţi parlamentari, să creeze o problemă care să antreneze după aceea un scor mai mic la europarlamentare, ceea ce va determina o anumită abordare pentru prezidenţiale”, a adăugat fostul preşedinte al PSD.


 

Referindu-se la situaţia politică din România, Adrian Năstase a apreciat că „este foarte trist ceea ce se întâmplă”, pentru că nu mai există niciun fel de dialog, acesta fiind înlocuit de un anumit tip de oportunism, dar şi de lipsa de caracter.

Facebook Comments

Afaceri

Există subvenții sau scheme de sprijin pentru cumpărătorii de apartamente în București?

Publicat

pe

Există subvenții sau scheme de sprijin pentru cumpărătorii de apartamente în București?

Achiziționarea unei locuințe poate fi o provocare financiară pentru mulți oameni, iar în București, capitala României, autoritățile locale și guvernul național au implementat diverse subvenții și scheme de sprijin pentru a facilita accesul la proprietăți rezidențiale. (mai mult…)

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Eurodeal: Cursuri Obligatorii pentru Succesul în Proiectele de Afaceri – Competențe Antreprenoriale și Digitale

Publicat

pe

În călătoria ta către succesul în afaceri, investiția în formare este esențială. Centrul de Formare Profesională Eurodeal oferă cursuri obligatorii de Competențe Antreprenoriale și Competențe Digitale, necesare pentru prosperitatea în diverse proiecte de afaceri.

Cursuri Autorizate și Recunoscute de Ministerul Muncii și Educației

Cursurile de Competențe Antreprenoriale și Competențe Digitale de la Eurodeal sunt autorizate oficial și sunt recunoscute de Ministerul Muncii și Educației. Această acreditare le face obligatorii pentru proiectele finanțate prin programe guvernamentale precum Start-Up Nation, Start-Up Diaspora și Femeia Antreprenor, asigurând conformitatea cu standardele de calitate și accesul la finanțările necesare.

Esențiale pentru Succesul în Afaceri și Digitalizare

Competențele antreprenoriale și digitale sunt fundamentale în lumea modernă a afacerilor. Eurodeal oferă cursuri adaptate cerințelor antreprenorilor contemporani, furnizându-le abilitățile necesare pentru inițierea și gestionarea eficientă a afacerilor într-o lume digitală în continuă schimbare.

Acces la Oportunități și Finanțări Guvernamentale

Absolvirea cursurilor Eurodeal conferă certificare oficială, recunoscută la nivel național și internațional. Acest certificat este un document esențial pentru accesarea finanțărilor guvernamentale și a altor oportunități de dezvoltare a afacerii. Astfel, cursanții pot beneficia de suport financiar și pot accelera creșterea și expansiunea afacerii lor.

Indiferent dacă ești în faza de început sau deja ai o afacere consolidată, cursurile Eurodeal te pregătesc pentru succes. Investiția în formare este cheia pentru a-ți atinge obiectivele și pentru a-ți transforma visele în realitate în proiectele tale de afaceri.

Eurodeal – Alegerea ta inteligentă pentru cursuri obligatorii de Competențe Antreprenoriale și Digitale în proiectele tale de afaceri! Asigură-ți locul acum și investește în succesul afacerii tale!

https://cursuridecalificare.ro

📞 Telefon: 021.255.52.71 / 0721.64.67.65
📍 Adresă: Bulevardul Chișinău, nr. 1, Complex Delfinului | Cercul Magic, etajul 1, Sector 2, București, România.

Pentru a-ți asigura locul și pentru a investi în viitorul afacerii tale, înscrie-te acum la cursurile Eurodeal de Competențe Antreprenoriale și Competențe Digitale!

Sursa: Stirea Zilei  

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

De ce caserolele de aluminiu ajută la menținerea produselor calde?

Publicat

pe

De ce caserolele de aluminiu ajută la menținerea produselor calde?

Caserolele de aluminiu sunt esențiale în domeniul alimentar datorită capacității lor de a menține produsele calde pentru o perioadă îndelungată.

Acestea sunt folosite în restaurante, cantine, servicii de catering și chiar acasă, pentru a păstra mâncarea caldă și proaspătă până în momentul servirii.  De obicei se folosesc caserole de aluminiu în mai multe moduri, cele mai importante fiind pentru alimente calde, însă nu se rezumă doar la acestea. (mai mult…)

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

fotograf bucuresti fotograf bucuresti
Uncategorized2 ore inainte

Căutați un fotograf talentat și experimentat pentru nunta voastra?

FOTOGRAF BUCURESTI: Echipa Lights and Tales – Momente Magice Imortalizate Căutați un fotograf talentat și experimentat în București? Echipa Lights and...

Uncategorized10 ore inainte

easySales: Perioada Valentine’s Day, 1 și 8 martie a crescut coșul de cumpărături online la 244 de lei; categoriile preferate sunt Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby

În perioada 14 februarie – 14 martie 2024, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut la 244 de lei,...

Uncategorized11 ore inainte

Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2024): Stil și funcționalitate într-un pachet complet

Tableta include celebrul S Pen, un design elegant și o baterie de lungă durată perfectă pentru a duce la bun...

Exclusiv17 ore inainte

Dosarul „Tetra” fabricat de procurorul, pe atunci, Negulescu Mircea, zis „Portocală, zis „Zdreanță” și autointitulat „distrugătorul de destine” – Ziarul Incisiv de Prahova

Unul dintre oamenii luați la țintă de gruparea din jurul fostului procuror Portocală a fost Cezar Stoichiciu, fost sef al...

EvenimentO zi inainte

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a...

Uncategorized2 zile inainte

Cum s-a schimbat relația românilor cu băncile în ultimii 8 ani? De la zeci de mii de procese, la negociere și rezolvare amiabilă

27 martie, București. Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă...

Eveniment2 zile inainte

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28...

Exclusiv2 zile inainte

 INTOARCEREA “RABINULUI” – Ziarul Incisiv de Prahova

                                         ...

Uncategorized3 zile inainte

Kingston Digital lansează SSD-urile industriale i-Temp

formate de 2,5-inch & M.2 2280 Pentru integratorii de sisteme și inginerii de proiectare Managementul ciclului de viață și asistență...

Eveniment3 zile inainte

NAVITEL a lansat o nouă cameră de bord auto: NAVITEL R35

NAVITEL a lansat la începutul anului noua cameră de bord auto NAVITEL R35 care este proiectată pentru a oferi o experiență de...

Exclusiv3 zile inainte

copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie! – Ziarul Incisiv de Prahova

Statutul polițistului prin Legea 360/2002 și statutul cadrelor militare prevăzut în Legea 80/1995 fixează interdicții clare privind implicarea acestora în...

Uncategorized3 zile inainte

BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut București, România,  Martie 2024 –...

Exclusiv4 zile inainte

Este dezonorant pentru un șef de poliție să se păteze în jocurile murdare ale politicienilor – Ziarul Incisiv de Prahova

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de...

Exclusiv6 zile inainte

Amânarea acțiunii de protest anunțate în 25 martie 2024, de Ziua Poliției Române – pentru data de 9 mai 2024, de Ziua Europei – Ziarul Incisiv de Prahova

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de...

figurine bobblehead personalizate figurine bobblehead personalizate
Exclusiv7 zile inainte

Cadouri de neuitat pentru aniversare: Figurine personalizate

Aniversarea voastră este o ocazie specială de a celebra dragostea și de a crea amintiri de neuitat. Dar cum poți...

Exclusiv7 zile inainte

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158...

Știrile Săptămânii