Connect with us

Afaceri

Uniunea Europeană a ajuns la un consens! Decizia vizează și România, bani mulți la mijloc | JiulAZI

Publicat

pe

Parlamentul European şi statele membre ale blocului comunitar au ajuns la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe 2019, au anunţat miercuri negociatorii, după luni de dispute, transmite DPA, citat de Agerpres.

Bugetul pentru anul viitor, de 148,2 miliarde de euro (169 de miliarde de dolari), reprezintă o creştere de peste 2% faţă de 2018.

Planul este „avantajos din punct de vedere economic şi asigură spaţiu de manevră pentru a face faţă unor nevoi neaşteptate”, a afirmat Hartwig Loeger, ministrul austriac de Finanţe şi negociatorul şef pentru statele membre ale UE.

Sume mai mari vor fi alocate pentru cercetare şi inovare, infrastructură şi programe de schimb pentru tineri. Aproximativ 1,45 miliarde de euro sunt alocaţi pentru sprijinirea refugiaţilor din Turcia, în timp ce fondurile pentru aderarea Turciei la UE sunt reduse cu 146,7 milioane de euro.

Acordul trebuie adoptat săptămâna viitoare de Parlamentul European şi statele membre ale blocului comunitar, o decizie care este considerată o formalitate pentru Uniunea Europeană .

Negocierile pentru buget sunt de obicei afaceri tensionate, statele membre încercând de obicei să limiteze cheltuielile, în timp ce parlamentarii europeni cer mai multe cheltuieli, susţin analiştii.

Cei mai mulţi bani din bugetul UE se întorc la statele membre ale blocului comunitar sub forma subvenţiilor pentru agricultură, sprijinirea regiunilor sărace sau a programelor pentru cercetare şi educaţie.

Facebook Comments

Afaceri

Noi DEZVĂLUIRI uluitoare! Alin Andronic rupe tăcerea! Lovitură năucitoare pentru Kanal D și Exalton! Așa ceva nu s-a mai văzut în istoria televiziunii | JiulAZI

Publicat

pe

De

Cei de la Kanal D au încercat să acopere nemulţumirile lui Alin Andronic care le-a cerut explicaţii încă din timpul filmărilor. Pentru că a fost ignorat, Războinicul a ales să nu le mai acorde niciun interviu şi să intre marţi seară live pe facebook şi să explice susţinătorilor săi ce s-a întâmplat de fapt. Acesta a ţinut să precizeze că nu doreşte să meargă la emisiunea Fan Arena de la Kanal D pentru că este convins că atunci când va dori să spună adevărul vor da publicitate şi-l vor acoperi din nou.

Vizibil emoţionat şi extrem de trist, sportivul a povestit că sistemul a fost unul nedrept şi că organizatorii turci au venit la el după primul joc şi i-au spus că într-adevăr nu are nicio şansă în faţa lui Beatrice fiindcă timpii pe care ar trebui să-i scoată sunt practic imposibil de atins.

Cu toate acestea, el a decis să continue lupta în speranţa că cineva va face dreptate în cele din urmă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, cei de la Kanal D au decis să taie la montaj reacţiile lui Alin şi ale celorlalţi care strigau de pe margine că nu este corect ceea ce se întâmplă. Singura care nu a comentat a fost Beatrice, care a dat dovadă de o lipsă de fair play inimaginabilă. 

La Exalton SUA situaţia a fost similară, dar diferenţele de timp între feminin şi masculin au fost mult mai mici. La final a câştigat tot o fată, dar ea a decis să împartă banii pentru că a considerat că sistemul a fost inechitabil. La Exalton România lucrurile s-au desfăşurat dezamăgitor, iar modul în care cei de la Kanal D au gestionat situaţia a fost unul probabil unic în istoria televiziunii. O nedreptate transmisă la televizor, semnalizată de publicul fidel postului, ignorată total de reprezentanţii canalului de televiziune este ceva ce nimeni nu poate înţelege.

În discuţia de aproape două ore cu fanii, Alin a povestit că este foarte trist, că nu poate dormi sau mânca din cauza nedreptăţii care i-a fost făcută, dar că mulţumeşte tuturor pentru susţinere. Aproape 20.000 de oameni l-au urmărit pe facebook şi instagram şi i-au trimis mesaje de încurajare.

Printre altele, Războinicul a vorbit frumos despre toţi colegii săi, subliniind faptul că în afara show-ului tv Giani este un om foarte bun. El a menţionat că ţine legătura atât cu Războinicii, cât şi cu Faimoşii  şi că nu este certat nici nu Betty. A mai spus, însă că a vorbit foarte puţin cu ea după finală şi că se aştepta ca aceasta să vină spre el, ceea ce nu s-a întâmplat.

 

Alin Andronic are 30 de ani şi locuieşte de 6 ani în Germania, unde profesează ca model şi urmează cursurile facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. Este originar din Recaş, judeţul Timiş, iar la Exalton s-a înscris după ce mama sa i-a povestit despre concurs. Pe parcursul competiţiei a fost cel care a ţinut echipa unită şi care a câştigat cei mai mulţi susţinători.

Finalul nedrept şi dezamăgitor a revoltat sute de mii de români care au luat cu asalt paginile de facebook şi site-urile din trustul Kanal D. Până la această oră, oficialii turci nu au oferit nicio explicaţie şi încearcă să prezinte situaţia din altă perspectivă pentru ca produsul lor de lux să nu aibă de suferit din punct de vedere al încasărilor viitoare din publicitate. 

Contactaţi de Capital, reprezentanţii Kanal D nu au dorit să ne ofere niciun răspuns.

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

ȘOC! Premierul și-a anunțat demisia! Ce l-a determinat să facă acest gest | JiulAZI

Publicat

pe

De

Premierul belgian, Charles Michel, a anunţat marţi seara demisia guvernului său de centru-dreapta, la nouă zile după demisia unor miniştri naţionalişti flamanzi, care s-au opus ca Belgia să susţină Pactul global al ONU privind migraţia, relatează AFP, citat de Agerpres. El a spus că a constatat că apelurile sale nu au convins. “Înţeleg că nu am fost auzit. Respect deciziile şi iau notă de această situaţie. Deci, am luat decizia de a-mi prezenta demisia şi intenţia mea este să merg imediat la rege”, a anunţat premierul după o dezbatere în cadrul Camerei şi sub ameninţarea unei moţiuni de neîncredere, depusă de către stânga. Partidul de extremă dreapta Noua Alianţă Flamandă (N-VA), cel mai mare partid din parlamentul belgian, şi-a retras miniştrii din coaliţia guvernamentală săptămâna trecută, după ce premierul Charles Michel a respins cererea N-VA ca Belgia să nu semneze Pactul global privind migraţia, adoptat luni, la Marrakech (Maroc), de peste 150 de ţări.

Criza politică de la Bruxelles s-a amplificat prin depunerea unei moţiuni de cenzură de către formaţiunea flamandă Partidul Socialist Altfel (SP.A), de către Partidul Socialist (PS) şi de Partidul Verzilor.

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

EXCLUSIV! Atenție maximă! Toți cetățenii cu credite sunt vizați! Cum îi va afecta TAXA PE LĂCOMIE impusă de Guvern! Adevăruri ascunse până acum | JiulAZI

Publicat

pe

De

„Nu ne sfiim să numim această taxă o taxă pe lăcomie”, a spus Orlando Teodorovici în conferinţa de presă. El a adăugat şi faptul că noua taxă are drept scop protejarea firmelor şi persoanelor fizice din România, subliniind şi faptul că  se aşteaptă ca statul să încaseze peste 3 miliarde de lei de la bănci.

Și totuşi cine va suporta această taxă suplimentară? Băncile sau chiar cetăţenii? Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, expert în problemele bancare, a explicat pentru Capital cum stă de fapt situaţia.

„Când ai o astfel de taxă ea poate fi susţinută doar în două moduri: fie creşte costul cu creditarea, adică cetăţenii vor plăti credite mai scumpe, fie băncile îşi vor diminuna profiturile. Doar că prima variantă nu va mai fi posibilă dacă mâine vor fi votate legile pe care le-am propus eu, cu plafonarea dobânzilor.

Trebuie să luăm în calcul că în România băncile înregistrează profituri triple faţă de alte state din UE unde sunt prezente şi impun dobânzi de 3-5 ori mai mari decât în alte ţări. Raportul publicat recent de BNR arată că opt bănci s-au înţeles între ele să ţină România într-o situaţie de subdezvoltare economică.

Povestea cu riscul de ţară crescut, pe care o tot foloseau ca pretext, nu mai ţine acum. Pentru că dacă avea într-adevăr un impact atât de mare riscul de ţară, atunci nu înregistrau băncile profituri triple faţă de alte ţări. În acest raport la care fac referire, chiar BNR recunoaşte că băncile au rulat în România bani foarte puţini la dobânzi foarte mari şi nu au finanţat aproape deloc proiecte mari. În schimb în alte state rulează bani mulţi la dobânzi mici, iar asta înseamnă dezvoltare economică. Dar pe noi ne-au ţinut pe loc ani întregi şi ei au făcut foarte mulţi bani. Nu mai spun că unele bănci şi-au făcut firme offshore şi practic nu plăteau nicio taxă statului român. Doar încasau. 

Nu cred că băncile vor pleca din cauza unei taxe suplimentare. Sigur că vor ţipa că le iei din bani. Vor rămâne, dar nu vor mai face profituri triple, vor face duble. Oricum vor face. Aşa au spus şi cu darea în plată, că va fi un dezastru, că pleacă. Și ce s-a întâmplat? Băncile au avut profituri şi mai mari”, a declarat  Daniel Zamfir în exclusivitate pentru Capital.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri2 ore inainte

Noi DEZVĂLUIRI uluitoare! Alin Andronic rupe tăcerea! Lovitură năucitoare pentru Kanal D și Exalton! Așa ceva nu s-a mai văzut în istoria televiziunii | JiulAZI

Cei de la Kanal D au încercat să acopere nemulţumirile lui Alin Andronic care le-a cerut explicaţii încă din timpul...

Afaceri3 ore inainte

ȘOC! Premierul și-a anunțat demisia! Ce l-a determinat să facă acest gest | JiulAZI

Premierul belgian, Charles Michel, a anunţat marţi seara demisia guvernului său de centru-dreapta, la nouă zile după demisia unor miniştri...

Afaceri5 ore inainte

EXCLUSIV! Atenție maximă! Toți cetățenii cu credite sunt vizați! Cum îi va afecta TAXA PE LĂCOMIE impusă de Guvern! Adevăruri ascunse până acum | JiulAZI

„Nu ne sfiim să numim această taxă o taxă pe lăcomie”, a spus Orlando Teodorovici în conferinţa de presă. El...

Afaceri7 ore inainte

Petrecere exclusivistă! Cât costă noaptea de revelion la cel mai luxos hotel din România | JiulAZI

Meniul pentru petrecerea de Revelion la Palatul Suter, deschis recent, conţine, printre altele, foie gras, icre negre şi trufe. Meniul...

Afaceri9 ore inainte

Toți clienții ING sunt vizați! De ce vor beneficia de anul viitor | JiulAZI

Robert Anghel, head of mobile payments în cadrul ING Bank România, a mărturisit totul. Acesta a declarat că, serviciul de...

Afaceri11 ore inainte

Se înăspresc reglementările pentru vizele de muncă temporare! | JiulAZI

Guvernul a precizat că se va consulta până în martie cu firmele afectate şi va lua o decizie finală cel...

Exclusiv11 ore inainte

EXCLUSIV/ADRIAN VAIDA (DIRECTORUL INTERIMAR AL POLITIEI LOCALE) RECUNOASTE INTR-O ADRESA SEMNATA SI ASUMATA CA ESTE CEL MAI MARE MINCINOS, INCOMPETENT SI DUS CU “PLUTA”

In articolul “EXCLUSIV/CIRC, ABUZURI SI PRAF IN OCHII PLOIESTENILOR MARCA ADRIAN DOBRE – PRIMAR PNL& ADRIAN VAIDA-INCA SEFUL POLITIEI LOCALE...

Afaceri13 ore inainte

Începe ”Rabla pentru electrocasnice”. Ce trebuie să faci ca să primeşti banii | JiulAZI

Peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus...

Afaceri14 ore inainte

Demisie șoc! Un cunoscut jurnalist pleacă de la Kanal D! Cine îi va lua locul | JiulAZI

Vedeta postului Kanal D, jurnalistul Christian Sabbagh a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care îi anunţă pe...

Afaceri18 ore inainte

Avertisment despre pensii. Cifrele sunt cel puţin alarmante | JiulAZI

Cifrele sunt cel puţin alarmante; la finalul anului 2015, datoria implicită a sistemului public de pensii în România era de...

Afaceri22 de ore inainte

HOROSCOP 18 decembrie. Zodia care trebuie să fie atentă la serviciu. Posibile pierderi de bani, relații și prietenii | JiulAZI

BERBEC  Astăzi trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile de serviciu. Ziua poate aduce ceva nou în...

Afaceri23 de ore inainte

Probleme uriașe pentru Kanal D! Se preconizează un dezastru total pentru turci! Dezvăluiri șocante făcute de Andronic după ce a revenit în România | JiulAZI

Duelul dintre cei doi a fost vizibil dezechilibrat. În timp ce lui Beatrice i s-au dat ţinte uşoare de atins,...

AfaceriO zi inainte

Iertați de datorii la stat. S-au trezit cu scrisorile în cutiile poștale | JiulAZI

Au găsit în cutia poştală o scrisoare de la autoritatea financiară, în care erau anunţaţi că li s-au şters datoriile...

AfaceriO zi inainte

De necrezut! Ce salariul uriaș primește o secretară din Vaslui | JiulAZI

Pentru că este protejata lui Dumitru Buzatu, această a fost promovată şi a beneficiat de o creştere constantă a salariului....

AfaceriO zi inainte

Revine un mare proiect al lui Nicolae Ceaușescu! Nimeni nu se aștepta la asta | JiulAZI

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat studiul de fundamentare pentru realizarea în Parteneriat Public Privat privind proiectul canalu Dunăre Bucureşti....

AfaceriO zi inainte

Câștigă milioane de dolari pe an! Cine este cel mai bine plătit model | JiulAZI

Protrivit unui top al revistei Forbes, Kendall Jenner, una dintre cele 5 surori Kardashian, a reuşit să ocupe pentru cel...

Știrile Săptămânii