Connect with us

Exclusiv

Nu cumva am emigrat din Romania in Romania?/”CANADIAN AND ROMANIAN CORRUPTION HELP THE RUSSIANS”

Publicat

pe

Numele meu este Gheorghe Barbu (nascut in comuna Cornu Judetul Prahova, cea cu « girofar ») si in anul 2004 am emigrat impreuna cu fosta sotie in Canada. De ce am emigrat? De “binele” facut intregii Romanii de catre “oamenii de bine”…si pentru ca nu am vrut…”sa ma descurc”; consideram ca era si inca este o ofensa adusa memoriei celor ce s-au sacrificat in Decembrie 1989, “descurcatul”. Nu pentru asa ceva se murise daca ne aducem bine aminte…(capitolul Decembrie 1989 si anul 1990 il voi trata separat pentru a face legatura cu decizia de a parasi tara).
Faptele si evenimentele ce urmeaza sa vi le relatez alcatuiesc ceva ce depaseste orice inchipuire in materie de meschinatate si machiavelism dar dupa cum bine se stie “scopul sau interesul scuza mijloacele”asa ca totul poate parea “scuzabil”…desi se identifica foarte bine cu… “crima cu premeditare”. Cativa prieteni mi-au sugerat sa scriu o carte iar altii au fost de parere ca s-ar putea realiza un film dramatic cu nuante comice pe alocuri…
Initial am aterizat la Montreal iar dupa trei ani ne-am mutat la Toronto datorita faptului ca ofertele de munca erau mai numeroase decat la Montreal si in acelasi timp accederea in ordinul meu profesional tehnic vorbind mi s-a parut ceva mai accesibila. Mi s-a parut intr-adevar caci mai tarziu dupa ce am terminat cerintele academice (adica completarea de cursuri la nivel universitar) a trebuit sa fac fata procesului de « articling » sau pe romaneste stagiatura supervizata iar din acest punct a inceput « calvarul ». E mult sau putin spus “calvar” va voi lasa pe dumneavoastra sa apreciati dupa ce veti fi terminat de analizat toate aceste intamplari…
In anul 2009 m-am angajat la o firma multinationala de engineering (MMM Group) cu promisiunea ca voi face stagiatura (“articling”) incepand cu luna ianuarie 2010 pentru a accede in ordinul profesional.
Toate bune si frumoase pana la momentul depunerii primului raport tehnic ce trebuia verificat de catre un monitor desemnat de catre asociatie pentru a avea un control mai eficient asupra “evolutiei profesionale” a stagiarului. In urma acestui raport am primit o scrisoare (atat eu cat si supervisorul meu, prin August 2010) care ma atentiona ca sunt “pe aratura”…adica proiectele prezentate nu erau cu specific de cadastru (legal) cum ar fi trebuit si erau mai mult din domeniul topometriei ingineresti si acest lucru nu conducea in directia specificului asociatiei topometrilor cadastristi.
Ce era de facut in asemenea situatie mai ales ca se semnasera niste intelegeri (agreements) intre mine, angajator si asociatia profesionala cu obligatii foarte bine definite pentru fiecare in parte. Am discutat direct cu seful meu (supervisor) intrebandu-l ce este de facut? Raspunsul a fost unul complet naucitor: “I do not care about you”…adica, nu imi pasa de ceea ce am semnat cum ar veni…Am ramas mut de uimire si pe moment ma intrebam daca nu cumva am emigrat din Romania in Romania…Si cei ce au facut acest pas stiu foarte bine ca este foarte foarte costisitor ca de altfel si faptul ca scolile in Canada nu sunt gratuite.
Care era “mobilul crimei”? Daca nu indeplineai conditiile impuse de asociatie (proiecte cu tematica cadastrala), stagiatura de la un an si jumatate minimum se putea prelungi pana la patru ani maximum dar pe toata aceasta perioada erai mentinut la un salariu sub nivelul tau de pregatire academica si experienta asta pentru faptul ca cineva (in cazul de fata seful meu direct) isi pierdea din timpul pretios ca sa iti mai arate una alta sau sa iti mai explice cate ceva. Practic nu se intampla nimic din toate astea dar firma avea tot interesul sa te mentina in aceasta stare facand profit (indirect si managerii primeau bonusuri) pe seama “idiotului util”.
Mai tarziu aveam sa aflu ca aceste lucruri erau stiute de catre asociatia profesionala dar se prefera solutia “batista pe tambal”. De ce? Pentru ca firmele mari erau sponsorii principali al anumitor evenimente organizate de asociatia ce trebuia sa vegheze inainte de toate la ceea ce se numeste Codul de Etica Profesionala.
Si atunci trebuiau inchisi ochii la anumite reglementari…Aveam sa aflu pe pielea mea ca practic ei controlau asociatia din umbra si ca ceea ce era afisat la vedere era pentru naivi: regulamente, cod de etica profesionala etc. Mai pe scurt asociatia mi s-a devoalat a fi un fel de P.C.R. organizat pe esaloane de decizie si influenta dar cu un fir de control central detinut de “masculul alfa”.
Fiind prins intre ciocan si nicovala m-am decis sa imi aman aceasta stagiatura (in care oricum nu se facea ceea ce ar fi trebuit facut) ramanand ca sa continui sa lucrez pentru firma pe aceeasi pozitie de sef de echipa dar cu o cerinta minora de modificare a salariului meu pe considerentul ca nu mai este nevoie ca cineva sa isi piarda timpul pretios pentru asa numita stagiatura.
La auzul acestei cerinte normal ca s-au opus din rasputeri atat seful meu direct cat si vicepresedintele departamentului incercand sa ma convinga pe toate caile ca este in interesul meu sa continui stagiatura (teama era sa nu se creeze un precedent, acum este deja creat). Nu va apuca putin rasul?
“Interesul meu”…al lor fiind foarte bine camuflat de bunele intentii. Au avut loc vreo trei intalniri consecutive pentru convingerea mea pe cale amiabila. La prima intalnire pe care am avut-o cu vicepresedintele companiei (el fiind elevetian la origine) intre patru ochi i-am adus in atentie faptul ca nu doresc sa fac un lucru de mantuiala si ca seful meu direct trateaza cu superficialitate stagiatura mea. Totodata am amintit faptul ca exista un contract si o conventie semnate de toate partile si care au efecte juridice in orice tribunal si ca nu doresc sa se ajunga aici pentru ca ar fi dezonorant pentru firma cat si pentru asociatia profesionala. Tot la aceasta intalnire incercand sa mai destind atmosfera i-am povestit cum ca eu de regula pentru a ma proteja de orice abuz port cu mine in permanenta doua pistoale imaginare: unul cu cartuse oarbe care face doar galagie in sensul de vorbe aruncate, negociere etc. fara efecte majore si unul cu cartuse de razboi si ca acesta reprezinta legea si dupa cum bine se stie deciziile tribunalelor pot avea caracter punitiv. In fapt eu cautam niste garantii ca lucrurile se vor face asa cum ar fi trebuit iar din partea companiei nu se dadeau semne ca cineva si-ar asuma aceasta obligatie lucru care m-a determinat sa imi mentin pozitia initiala de a amana stagiatura.
A doua zi am avut o intalnire asa ca sa fie la numar dar nu pentru a clarifica ceva in sensul celor prezentate mai sus. Ne-am despartit amiabil ramanand ca fiecare din parti sa mai reflecteze…
A treia zi in schimb la orele 7:40 A.M. am fost sunat de catre secretara asociatiei profesionale (de reguala programul il incepe la orele 8:30 a.m. sau chiar 9:00 a.m. exact cu 20 de minute inainte sa ajung la serviciu unde eram asteptat de seful meu direct si de vicepresedintele companiei) ca sa imi comunice ca sunt pe drumul cel bun si ca are pentru mine “o veste minunata”. Despre ce veste era vorba va veti intreba…
Despre faptul ca un examen de verificare pe parcurs fusese trecut cu brio de catre mine. Apropoul era foarte clar adica sa continui stagiatura pentru ca totul este bine sau altfel spus”totul e minunat”. Ajung la birou in cele din urma. Sefii mei erau tot un zambet si frecandu-si mainile ma intreaba: “Ei te-ai mai gandit ramai in continuare stagiar?” Iar eu tot surazand le raspund sec: “Nu pot continua stagiatura in conditiile in care nimeni nu isi asuma o schimbare de atitudine fata de conventia semnata si fata de regulamentele asociatiei profesionale”.
La auzul acestei fraze brusc s-au schimbat la fata si mi-au spus ca nu pot ramane in firma pe pozitia de sef de echipa si ca daca nu accept sa continui stagiatura in aceeasi termeni TREBUIE sa demisionez. Desi legea imi permitea sa aman stagiatura (un an de zile) nu intelegeam de ce eram fortat sa o continui. Apoi am intrebat daca pot vorbi cu CEO-ul companiei pentru a-i aduce la cunostinta faptul ca este ilegal ce mi se cere.
La faza asta au facut ochii si mai mari la mine si m-au apucat de brate incadrandu-ma si spunandu-mi ca nu voi iesi afara din firma fara sa aibe in mainile lor demisia mea. Penibilul situatiei era destul de mare si am acceptat propunerea lor ilegala de a ajunge la biroul resurse umane pentru a discuta legalitatea acestei decizii.
De la etajul trei pana la parter am luat liftul fiind in permanenta incadrat si tinut de brate ca nu cumva sa fug ma gandesc si sa nu ies din firma fara a avea domniile lor demisia mea scrisa. Erau destul de multe camere de luat vederi si nu intelegeam de unde venea atata curaj din partea zbirilor…Mai tarziu aveam sa aflu…
Aici ar fi trebuit sa intalnim o doamna care se ocupa de asa ceva numai ca nefiind pe moment in birou ni s-a spus ca trebuie sa asteptam circa 5-10 minute. Tot la parterul imobilului se afla un mic bufet cu autoservire si am dorit sa ies ca sa cumpar o cafea daca tot trebuia sa asteptam. Cand am incercat sa deschid usa sefii mei s-au postat instant in fata usii nepermitandu-mi sa ies din acel birou. Sincer imi venea sa rad de penibilul situatiei dar in acelasi timp ma gandeam ce si cum gandesc ei despre toate aceste abuzuri facute cu buna stiinta. Ar fi trebuit sa sun la Politie pentru ca ceea ce mi se intampla nu era altceva decat “sechestrare de persoane” dar cu mintea mea de “idiot util” m-am gandit la domniile lor si la faptul ca mai devreme sau mai tarziu urma sa ne intalnim la reuniunile asociatiei profesionale si atunci cum ne-am mai fi putut privi in ochi unii pe ceilalti? In loc sa sun Politia am sunat asociatia profesionala dar nu am apucat sa prezint prea mult situatia deoarece intre timp aparuse “mediatorul” de la biroul de resurse umane.
Nu am dorit sa stam toti la masa pentru ca sincer incepuse sa ma ia greata de toata mascarada aia si am solicitat sa se prezinte separat faptele ramanand ca “mediatorul” sa se pronunte. Dupa ce am prezentat si eu situatia asa dupa cum am expus-o mai sus doamna mi-a spus ca nu exista nicio solutie si ca trebuie sa demisionez. Am intrebat-o daca are cunostinte generale despre legislatia canadiana si mi-a raspuns surazand ca nu, eu incercand prin aceasta intrebare sa o atentionez ca ceea ce se petrecea sub ochii ei era sub incidenta codului penal Canadian.
In acest context aveam de-a face cu sechestrarea de persoane cat si redactarea unui document oficial (scrisoarea de demisie) intr-o stare de presiune (amenintarea ca nu pot iesi din firma fara sa imi dau demisia scrisa) era lovita de nulitate juridica (in engleza se numeste duress) si ca de asemenea este sub incidenta codului penal Canadian.
Doamna Ta caci despre ea este vorba (o sa descoperiti numele fiecaruia in parte rasfoind putin dosarul) zambind la mine imi spune ca trebuie sa imi scriu demisia. Am scris-o ca sa pot iesi din cladire si a fost acceptata ca atare . Veti avea o mare surpriza citind scrisoarea mea de demisie…Documentul astfel semnat a fost inmanat apoi sefilor care asteptau infrigurati pe hol si dusi au fost. Am ramas putin de vorba cu aceasta doamna explicandu-i in aceeasi maniera cum ii explicasem vicepresedintelui companiei ca in situatii de criza sunt determinat sa folosesc cele doua pistoale imaginare din dotare. Si ca ar fi bine sa se revina la masa negocierilor inainte ca sa ajung la tribunal pentru toate abuzurile indurate atat de ordin penal cat si civil. Doamna Ta a fost destul de amabila si a facut acest gest minimal pentru a mai discuta odata cu vicepresedintele iar raspunsul a venit prompt cum ca nu se accepta nicio modificare: adica trebuie sa continui stagiatura fara niciun fel de garantii si fara a mi se oferi alternativa de a lucra pur si simplu pe pozitia de sef de echipa pe o perioada de un an de zile. Altfel spus: “ primesc sa se schimbe ceva pe ici pe colo prin partile esentiale, dar sa nu se modifice nimic”. Mentionez ca toate aceste lucruri se petreceau in jurul orei 8.30 a.m. pe data de 20 Octombrie 2010.
Am predat apoi echipamentul si cardul magnetic de acces in companie si am plecat mai departe cu gandul de a prezenta situatia in fata asociatiei profesionale pentru ca se depasise orice norma de etica profesionala si nu numai, deja se ajunsese in sfera penalului.
Am ajuns la asociatie undeva dupa pranz si am avut o discutie libera as putea spune cu secretarul general al asociatiei prezentand toate fatetele situatiei. Spre surprinderea mea acesta imi spune ca a fost deja sunat si ca i s-a spus o alta poveste desi scrisoarea de la monitor o avea si domnia lui deci nu era ceva nou faptul ca ceea ce eu faceam in cadrul acelei firme nu era decat o pierdere de vreme nerespecatandu-se coventia
semnata intre cele trei parti.
Imi luasem o margine de siguranta oarecare si urma ca in dupa amiaza aceleiasi zile sa merg la un interviu la o alta companie. Nu inainte de a parasi biroul secretarului general al asociatiei am fost intrebat: “unde ai de gand sa mergi dupa acest episod?” iar eu nedorind sa dau detalii ca voi avea un interviu pentru o noua angajare am raspuns sec: “nu stiu sigur ce voi face”. Practic in acel moment incepeam sa vad fata adevarata a asociatiei asa zise profesionale. Pierdusem increderea ca vor face ceea ce trebuia facut: chemarea celor doi fosti sefi in fata comitetului de disciplina si medierea acestei situatii. Eram doar un cetatean Canadian de mana a doua.
Eram in dupa amiaza aceleasi zile de 20 Octombrie 2010 orele 2 p.m. cand parasind sediul asociatiei profesionale si cautand cheile de contact ale masinii in buzunarul pantalonilor gasesc un SD card care apartinea unei unitati GPS si continea date legate de un proiect la care lucrasem cam 4 zile deci erau o gramada consistenta de coordonate stocate pe acel card si care apartineau firmei MMM Group. Normal ca nu doream sa fiu acuzat pe nedrept ca mi-as fi insusit acel card, asa ca primul gand a fost sa ajung inapoi la firma si sa-l predau direct managerului de proiect care intamplator nu era niciunul din sefii cu care avusesem conflictul de munca. Totodata imi faceam vise ca voi putea vorbi cel putin cu acesta ca de la om la om si sa-i explic ca este rusinos ceea ce se intampla si ca ar fi de dorit sa se evite partea emotionala si sa gandim putin la rece situatia. Numai ca situatia era deja gandita “la rece”…si “foarte la rece”.
Ajungand la sediul firmei MMM Group (pereti din sticla si cadre) in jurul 2:30 p.m. pana sa intru in holul de la parter am fost vazut pe geam de catre o doamna de la biroul de resurse umane care m-a intampinat la usa biroului intrebandu-ma ce este cu mine. I-am explicat ca am gasit un SD Card care trebuie sa il inmanez personal d-lui Jeff Fee pentru a fi sigur ca nu va fi pierdut sau ratacit pe undeva. Am fost invitat in birou (accesul se facea numai cu un card magnetic lucru pe care eu il predasem in dimineata aceleaiasi zile) si de aici in alt birou mai mic si mi s-a spus sa astept ca in cateva minute va cobora persoana dorita. Un lucru mi s-a parut curios ca fiind ora 2:45 p.m. biroul de resurse umane era cam gol dar in acelasi timp am zarit si o fatza noua pe care nu o vazusem niciodata. Aveam sa aflu mai tarziu cine era de fapt…si ce rol a jucat in derularea evenimentelor. M-am asezat pe un scaun si mi-am scos telefonul mobil pentru a anunta patronul firmei unde ar fi trebuit sa ma angajez ca voi intarzia putin si sa imi cer scuzele de rigoare pentru ca a intervenit acest fapt neprevazut.
Nu cred sa fi trecut mai mult de 5 minute de la momentul intrarii mele in sediul firmei, intrarea mea in biroul de resurse umane plus tentativa de a telefona, cand la un moment dat se deschide usa si in fata mea doi civili si doi ofiteri de politie mi se adreseaza pe un ton dur sa ridic mainile apoi sa le duc la spate si ca sunt arestat cum ca as fi proferat amenintari cu moartea la adresa sefilor mei cu care avusesem conflictul de munca si ca am pistoale la mine etc.
Pe moment am crezut ca ma aflu la camera ascunsa (banuiesc ca ati vazut multe gaguri care se fac cu ajutorul politiei pe la emisiunea aceea simpatica “Just for Laughs”) dar dupa cateva secunde am realizat ca jucam in filmul “SET UP” sau pe romaneste “CAPCANA”.
Normal ca apoi s-a procedat ca la carte: am fost incatusat, perchezitionat peste tot (nu s-au gasit asa zisele pistoale) si dus in masina politiei care astepta cuminte afara si de aici puteam fi vazut pe geam de multi colegi iar unii se uitau mirati neintelegand nimic pentru ca eu fiind o fire destul de deschisa le mai spuneam cate un banc etc. Catusele au fost stranse cu simt de raspundere patriotic pentru ca in cateva minute de asteptare mainile se facusera albastrii si nu intelegeam de ce nu se face o confruntare pe loc pentru a evita toata mascarada asta. Ceva mai tarziu aveam sa aflu “mobilul crimei”…L-am rugat pe ofiterul de politie sa imi slabeasca putin catusele pentru ca risc sa imi pierd mainile definitiv lucru pe care l-a facut…Dupa vreo 30 de minute de asteptare in masina a venit ofiterul insarcinat cu ancheta si am plecat spre sectia de politie.
Dupa parerea mea a durat cam vreo 15-20 de minute pana am ajuns la sectia de Politie. In timpul deplasarii catre sectie eram interogat in timp ce masina mergea fara a fi avertizat. Un lucru foarte interesant de mentionat ca atunci cand ofiterul inregistra dialogul nostru (eu nestiind ca inregistreaza convorbirile) acesta schimba intonatia vocii si asa mi-am dat seama ca ceva se intampla (am uitat sa va mentionez faptul ca ma ocup de muzica si ca probabil urechea mea muzicala m-a ajutat sa identific acest mic detaliu).
Ajungand la sediul politiei am fost introdus intr-o celula, mi s-au luat cureaua si sireturile de la pantofi (cei ce au facut armata stiu despre ce vorbesc acum) si mi s-a spus sa astept pentru ca voi fi eliberat in cateva ore.
Ce se intampla de fapt in cele cateva ore? Erai verificat pe toate partile daca ai antecedente daca ai fost vreodata depistat cu droguri etc. plus confectionarea dosarului preliminar cu definirea capetelor de acuzare.
Dupa vreo trei ore de asteptare in celula mi se spune ca nu mai este nevoie de catuse si ca trebuie sa urmez un domn sa semnez ca am luat la cunostinta de acuzatiile ce mi se aduc si ca promit sub semnatura privata ca ma voi prezenta la prelevarea amprentelor plus fotografii (fata, spate si profil) si ca totodata imi iau angajamentul sa apar la tribunalul din NEWMARKET la data de 17 Noiembrie 2010. Ce puteai sa mai zici sau sa faci in acest context decat sa te supui legii…
Eram complet buimacit de turnura evenimentelor iar bomboana pe coliva a fost pusa cand am ajuns acasain seara aceleasi zile fatidice de 20 Octombrie 2010 cand fosta sotie mi-a spus simplu dupa 10 ani petrecuti impreuna ca: “ar fi mai bine sa ma arunc de la etaj (stateam la etajul 11) pentru ca viata mea in Canada este pecetluita si ca voi fi considerat un paria permanent”. Degeaba am incercat sa-i explic ca totul este o neintelegere si ca voi demonstra acest lucru in tribunal.
Acum nu ramasese altceva de facut decat sa caut un avocat caruia sa-i spun de-a fir a par ce s-a intamplat cat si temerile mele ca ceva nu este in regula. Am sunat cativa avocati si surprinzator nimeni nu dorea sa ia cazul. In cele din urma gasesc un avocat destul de incercat avand si o varsta inaintata aproape 85 de ani care a a fost de accord sa preia cazul. Am semnat un contract am platit si un avans destul de consistent si in urma scrisorilor schimbate intre acesta si avocatul firmei aveam sa aflu “lucruri traznite” cum ca eu as fi spus doamnei Ta (cea de la resurse umane) ca detin doua pistoale unul mai mic (cam 20 de cm) cu cartuse
oarbe pentru sefii cu care eram in conflict direct si unul mai mare (cam 40 de cm, lungimea pistolului reiese din marturia acesteia data in fata politiei) cu cartuse normale pentru guvernul Canadei sau Guvernatorul General al Canadei aici nu prea a inteles ea bine ce as fi zis la momentul demisiei mele si mai mult decat atat as fi avut si o lista asupra mea cu cateva agentii guvernamentale cu care eu as fi fost in conflict.
Va dati seama ca sa auzi asa ceva ramai blocat te ciupesti de fata si nici nu mai stii ce sa mai crezi: te afli in realitate sau intr-o atmosfera kafkiana? La vederea acestor acuzatii avocatul meu zambeste si imi spune: “Nu te teme d-le Barbu aceasta este procedura standard in Canada pentru a se scapa de incomozi”.
In acel moment se prabusea “mitul CANADA” pe care il construisem cu atata pasiune si dragoste si incepeam sa realizez ca “apele linistite sunt foarte adanci”.
Mi-am luat inima in dinti si m-am dus la Consulatul Romaniei de la Toronto ca sa informez despre acest caz care avea o conotatie politica cat CANADA de mare. La auzul unor asemenea enormitati mi s-a promis de catre viceconsulul de atunci ca la prima aparitie in tribunal va veni si el sa auda cu urechile lui faimoasele capete de acuzare.
Apropiindu-se data de 17 Noiembrie (prima zi de aparitie in fata judecatorului de pace) avocatul meu imi spune ca nu ma mai poate reprezenta efectiv in tribunal dar accepta sa ma consilieze. Totodata brusc nimeni de la consulatul Romaniei nu mai raspundea la telefon si nici la e-mailuri. Simteam ca ceva se intampla undeva in spatele meu si ca exista un centru de comanda pentru toate plotogariile astea.
Intrebarea era cine avea aceasta influenta atat de puternica incat sa intimideze sau sa “motiveze” pe toata lumea pentru a fi lasat de unul singur in tribunal lipsit de o aparare eficienta.
La data prevazuta m-am prezentat la tribunal dis de dimineata pentru ca aici daca intarzii in cauze penale, risti sa faci o noapte de arest. Si cum stateam eu cumintel sa imi aud numele strigat alaturi de al Reginei (pentru ca dupa cum stiti Canada fiind monarhie constitutionala este reprezentata de catre Majestatea Sa Regina Elisabeta a-II-a in calitate de sef al statului) in formula Regina vs. Barbu Gheorghe constat ca se termina de strigat toate dosarele numai al meu era lipsa la apel.
In acel moment am realizat ca este un “dosar fabricat” si ca trebuie sa existe o conexiune. Aveam sa aflu acest lucru la un an si jumatate distanta. Judecatorul de instructie ma intreaba ce este cu mine in tribunal si ii raspund politicos ca am niste hartii care stabilesc data si ora pentru a mi se aduce la cunostinta de catre procurorul coroanei acuzatiile si probele acuzarii. Intre timp daca am fost abandonat de toata lumea incepusem sa studiez de unul singur Codul Penal Canadian si procedura adiacenta. Judecatorul foarte surprins intreaba procurorul de serviciu unde este dosarul meu si acesta dadea din umeri cum ca nu stie nimic.
Realizati penibilul situatiei?
S-a mers pe intimidarea mea si pe faptul ca scrisesem ceva in demisia mea: cum ca voi renunta la cetatenia canadiana in semn de protest pentru abuzurile la care fusesem supus de catre firma MMM Group (unul din “cuirasatele” CANADEI) si cred ca s-au asteptat ca eu sa nu mai fiu in Canada la acea ora, numai ca daca m-as fi intors candva in Canada sustragandu-ma acestui proces aveam de executat doi ani frumosi de puscarie nemaipunand la socoteala faptul ca in 1998 Romania semnase conventia de extradare cu Canada.
Asa ca daca paraseam Canada cu draga inima eram arestat de catre Politia Romana si urcat in avionul de Canada pentru a executa cei doi ani plus ca in acel moment erai deja “vopsit” pe viata plus ca trebuia sa duci in spate toate enormitatile acelea de un penibil jenant. Nu stiu pe unde te-ai mai fi putut preumbla in lumea asta cu asa o carte de vizita si cu o “coada” prefabricata de o asemenea dimensiune…Vorba lui Toma Caragiu: “ce soparla frate ca asta e ditamai crocodilul”
Numai ca D-zeu avea alt plan cu si pentru mine…Va urma. (Cristina T.).

Articolul Nu cumva am emigrat din Romania in Romania?/”CANADIAN AND ROMANIAN CORRUPTION HELP THE RUSSIANS” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments

Exclusiv

Care este serverul perfect pentru voi

Publicat

pe

De

Procurorul Ionuţ Botnaru, unul dintre cei cinci candidaţi admişi la interviurile de la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi-a retras candidatura.

„Noi urma să ne continuăm activitatea cu interviul domnului Ionuţ Botnaru, dar vreau să vă fac cunoscut că am în faţă o solicitare a domnului Botnaru, o informare, în sensul că şi-a retras candidatura pentru funcţia de procuror-şef al DNA”, a anunţat, joi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la finalul interviului susţinut de candidatul programat înaintea lui Botnaru.
Ionuţ Botnaru este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezavluit faptul ca, o serie de acţiuni s-ar fi desfăşurat în ultima vreme, încă din decembrie 2019, din partea unor membri ai secţiei de procurori a CSM care ar insista să-şi impună toţi “aleşii lor” pentru şefia marilor parchete- DNA, PG şi DIICOT, arată mai multe surse judiciare şi din Justiţie.
Mizele ar fi fost două: exercitarea unui control nelalocul lui al Secţiei de Procurori a CSM asupra PG, DNA şi DIICOT, pentru a şti tot ce se întâmplă în aceste instituţii, ce dosare se fac şi cui, şi preconizata desfiinţare a SIIJ şi mutarea dosarelor pe magistraţi înapoi în DNA. Iar importantă pentru “deţinerea frâielor reale ale Justiţiei” este această pârghie pe dosarele magistraţilor.
4 candidaţi “din partea” Secţiei de Procurori a CSM
Vorbim despre candidatul pentru şefia DIICOT- Viorel Badea, care este director adjunct al INM, fost procuror DIICOT, despre Răzvan Horaţiu Radu- actualul adjunct al Procurorului General, fost agent guvernamental la CJUE şi CEDO, soţul judecătoarei ÎCCJ, Cristina Rotaru Radu, iar la DNA Secţia de procurori a CSM ar avea chiar 2 candidaţi. Pe Ionuţ Botnaru, procurorul general al PCA Ploieşti şi pe Crin Nicu Bologa, actual prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Ionuţ Botnaru care şi el s-a înscris pe ultima sută de metri pentru şefia DNA, fără să aibă nicio expertiză în domeniu pe speficitatea investigării corupţiei, nicio intrumentare spectaculoasă, ba chiar mai mult a fost procuror DIICOT, procuror şef DIICOT Ploieşti şi apoi candidat unic, fără contracandidat şi competiţie, singur, din toată justiţia prahoveană, pentru ocuparea funcției de procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.


În 2015, Ionuț Botnaru, atunci procuror șef al DIICOT Ploiești, a susținut examenul în fața unei comisii a Parchetului General, condus de Tiberiu Nițu, și el prahovean și apropiat al lui Victor Ponta, trecând bineînțeles examenul şi devenind noul procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Numai că Ionuț Botnaru, care în 2019-2020 vrea să devină chiar şeful DNA, apare menționat în 2014, chiar în calitatea sa de șef al DIICOT Ploiești, într-o ordonanță clasată de procurorul Lucian Papici, ca un apropiat al clanului Cosma/Alexe din Prahova, intervenind în dosarul în care toți aceștia erau cercetați. Clasarea avea să genereze dosarul Ghiţă, care a detonat atât DNA Ploieşti cât şi dosarul lui Sebastian Ghiţă. Iată pasajele:
“Acţionând concertat pe mai multe planuri, de data aceasta prin intermediul lui Saghel Mihail Emanuel, Alexe Răzvan l-a capacitat, pentru atingerea scopurilor sale oculte, şi pe Botnaru Ionuţ, procuror şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti. Iniţial, acesta l-a asigurat pe Alexe Răzvan că, la nivelul structurii pe care o conduce nu era înregistrată nicio lucrare penală în care să figureze el sau persoane din cercul său de interese, ca învinuiţi sau ca inculpaţi. Mai apoi, Botnaru Ionut a apelat la Mihailă Aurelian Constantin pentru a avea acces la date legate de stadiul dosarelor penale ce îl vizau pe Alexe Razvan, pentru a le comunica acestuia.


Astfel, la data de 11.09.2013, Botnaru Ionut l-a vizitat la biroul de lucru pe Mihailă Aurelian Constantin şi şi-a exprimat solicitarea ca atare, sens în care cel din urmă l-a convocat imediat pe procurorul de caz Negulescu Mircea, sunându-l pe telefonul mobil, prin centrala parchetului, la orele 12:02 şi l-a chestionat cu privire la demersurile derulate în cauză, respectiv, dacă s-a început urmarirea penală şi faţă de cine, pentru ce fapte, daca au fost solicitate/obţinute autorizatii pentru interceptarea convorbirilor telefonice ale făptuitorilor, dacă s-a epuizat perioada legală de autorizare a interceptărilor, dacă s-a soicitat prelungirea autorizaţiilor iniţiale. (…)
Mai apoi, Mihailă Aurelian Constantin i-a comunicat cu celeritate datele obţinute lui Botnaru Ionut, în biroul acestuia de lucru, existând indicii că acesta, la rându-i le-a comunicat lui Saghel Mihai Emanuel, care le-a remis lui Alexe Razvan. (…) “
Procuroul Ionuț Botnaru a fost vehiculat în 2015, pentru conducerea DIICOT central, fiind considerat un apropiat al actualului ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, și el prahovean, coleg și el de facultate cu Victor Ponta, iar presa a scris că este un apropiat al SRI Prahova.
De asemenea, surse din magistratură arată că Botnaru este apropiat şi de un alt membru al Secţiei de Procurori din CSM, Codruţ Olaru.
Tot în 2015, Ionuț Botnaru prin structura condusă de el s-a apucat să investigheze și cazul Romprest, omul de afaceri Florian Walter fugind din țară chiar înaintea investigației iar pentru asta structura condusă de Ionuț Botnaru nu a putut să dea explicații.
Interviuri favorabile cu noul șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ionuț Botnaru, au apărut de-a lungul timpului în media locale apropiate grupărilor din PSD, apropiatul său, procurorul Ionuț Matei de la DIICOT Ploiești, fiind atunci delegat în locul său să coducă structura DIICOT în locul lui Botnaru.
De la scurgerile din dosare a intervenit şi cearta între procorurul Ionuţ Botnaru şi fostul procuror DNA, Mircea Negulescu. Iar la finele lui 2013, DNA i-a pus telefoanele sub supraveghere lui Botnaru.
Ulterior, după apariţia scandalului Negulescu în presă în 2017 şi devoalarea unor discuţii telefonice cu soţiile inculpaţilor, Negulescu a făcut referire la “o zdreanţă ordinară. Aia şi cu procurorul general, o altă zdreanţă ordinară”. În acea seară de 14 februarie 2017, procurorul general de atunci, Augustin Lazăr a dat comunicat pe 15 februarie 2017 că nu este el “zdreanţa ordinară” la care face referire Negulescu, ci procuroarea Luminiţa Cristea de la PÎCCJ, care în realitate activează la PCA Ploieşti şi şeful acesteia, procurorul general al PCA Ploieşti, care era Ionuţ Botnaru. Cert este că nimeni în 2 ani l-a lămurit până la urmă cine e “zdreanţa ordinară” de care zicea Negulescu: Cristea sau Botnaru?
Un procuror înstărit, “băiat orientat”, şi avid după funcţii cu susţinere de la alţii, aflat în asociaţia profesională “Team Just”, Ionuţ Botnaru, cel care dorea să devină şeful DNA în 2020, deţine 5 terenuri intravilane în Prahova, 1 apartament şi o casă de vacanţă în Prahova, o maşină BMW X5 şi un Seat Toledo, are 2 conturi de 65.000 de lei la Banca Transilvania, un credit de 93.750 de euro la RBS, are venituri din bani publici de 3529 de euro lunar iar soţia sa, Irina Hermina Botnaru, judecător, la Curtea de Apel Ploieşti, fosta șefă a Secției a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Prahova, are venituri şi ea din bani publici de 3000 de euro pe lună.
Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezvaluit in exclusivitate intentia lui Butnaru Ionut de a „ocupa” sefia DNA Strcutura Centrala, inca din data de 03.01.2020 necomentand la aceea vreme acesta informatie socanta. (Cristina T.).

PROCURORUL GENERAL -Ionut Botnaru de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti „tinteste” la sefia DNA Structura Centrala

Dezvăluiri din subteranele bătăliei pentru “numirea” şefilor marilor Parchete, mişcări fără precedent.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Procurorul Ionuţ Botnaru şi-a retras candidatura pentru funcţia de şef al DNA

Publicat

pe

De

”Teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad, securisti care ne conduc si azi si/sau sunt formatori de „opinie”.

Ziarul Incisiv de Prahova a publicat sute de articole despre acesta tema. In sfarist, un ziar de renume confirma dezvaluirile noastre, Newsweek Romania.
O serie de evenimente bizare din zilele tulburi ale Revoluției din decembrie ’89, petrecute la Brașov, au fost anchetate superficial de procurorul Cătălin Ranco Pițu, actual candidat la șefia Secției Parchetelor Militare (SPM).
Acesta nu lămurește aspecte esențiale în cazul ”Tudor Molan”, care ștaș din Brașov unul dintre teroriștii care au tras asupra militarilor și revoluționarilor, și a recunoscut acest lucru. În plus, el a afirmat că a folosit o armă pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Secția Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului General a finalizat rechizitoriul în Dosarul Revoluției în aprilie 2019 și l-a înaintat instanței de judecată.
Procuror de caz a fost Cătălin Ranco Pițu (foto), iar rechizitoriul a fost contra-semnat de fostul șef al SPM, Gheorghe Coșneanu. Pițu este în momentul de față candidat la șefia Secției Parchetelor Militare, funcție rămasă vacantă după ce Coșneanu a fost trimis la pensie, începând cu 3 ianuarie.
Principalul reproș care le este adus procurorilor militari este că au evitat să ancheteze responsabilitatea Securității conduse de generalul Iulian Vlad în crimele din timpul Revoluției, în special după 22 decembrie 1989.
Despre vinovăția securiștilor a scris istoricul Mădălin Hodor, în studiul intitulat „Cine a tras în noi după 22- Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989”, semnat împreună cu Andrei Ursu și Roland O. Thomasson.
Studiul a fost publicat în revista Noua Revistă a Drepturilor Omului (NRDO) din aprilie 2018. Acest studiu este un instrument foarte eficient în a demonstra ”stângăciile”, ca să folosim un eufemism, procurorilor militari în investigarea evenimentelor din decembrie ’89.
În mod evident, rechizitoriul poate fi lesne catalogat drept incomplet, superficial, în ciuda faptului că a fost așteptat 30 de ani de opinia publică din România.
Newsweek România a analizat cazul ”Tudor Molan” și a identificat multe vulnerabilități în rechizitoriu, fiind vorba fie despre incompetență, fie de lipsă de preocupare pentru aflarea adevărului.
Tudor Molan este, după cum spuneam, printre puținii suspecți de terorism- dacă nu singurul- care a recunoscut acest lucru. Doar în primă fază. A admis că a tras asupra brașovenilor cu o armă, ce i-a fost pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Declarația aceasta susține ipoteza cercetătorilor Ursu, Hodor și Thomasson, potrivit căreia ”teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad.
Din păcate, Tudor Molan nu a mai recunoscut ulterior că a primit arma de la un ofițer de Securitate și a murit în arest, în condiții suspecte, la începutul anului 1990.
Ce s-a întâmplat în decembrie ’89
Reconstituirea evenimentelor se bazează pe studiul celor trei istorici, Ursu, Hodor și Thomasson, dar și pe sinteza efectuată în 1994 de Parchetele Militare despre cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, ce are la bază concluziile Comisiei Senatoriale, dosar nr. 53/J.I.3, la capitolul intitulat „Suspecţi de acte terorist-diversioniste”. Sinteza este citată pe larg în rechizitoriul SPM de anul trecut.
Astfel, pe 24 decembrie 1989, Procuratura Militară Brașov a dispus începerea urmăririi penale pentru deţinere ilegală de armament și a emis mandatul de arestare nr. 24/301 pe numele lui Tudor Molan, de profesie poștaș, care a depus în Arestul Miliţiei judeţene Braşov.
În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, locotenentul Negulescu conducea un pluton de militari amplasat în zona Oficiului Poștal nr. 1 din Brașov. După o noapte în care în zona centrală a orașului s-a tras din toate părțile și au existat numeroase victime, el a primit ordinul să cerceteze turnul Bisericii Evanghelice, loc în care existau informații că s-ar fi adăpostit ”teroriști”.
Însoțit de militarii din subordine, ofițerul s-a deplasat în zonă și după ce oamenii săi au executat un foc de baraj asupra turnului, ofițerul a cercetat intrarea în biserică și a descoperit că aceasta era încuiată.
De asemenea, ușa de acces spre turn era și ea încuiată pe dinafară, astfel încât a tras concluzia că nimeni nu ar fi putut urca sus pentru a trage. Tocmai când se pregătea să se întoarcă și să raporteze rezultatele misiunii sale, atenția i-a fost atrasă de strigătele unor cetățeni, care i-au semnalat că doi indivizi înarmați au sărit gardul cimitirului protestant și au fugit în direcția unor blocuri din zonă.
Însoțit de o parte a plutonului, a pornit în urmărirea lor, dar nu a ajuns prea departe, pentru că, în dreptul intrării în Cimitirul Evanghelic, a dat nas în nas cu un civil, care avea pe umăr un PSL (pușcă semiautomată cu lunetă- n.a.) și muniție.
Respectivul era urmat de o mulțime agitată care striga <<Uite-l! Uite-l! Ăsta e!>>. Soldatul M. Mustețiu, unul dintre militarii din pluton, l-a somat să se predea.
Conform declarației acestuia dată în fața procurorilor militari, în acel moment <<civilul>> Tudor Molan, a ridicat mâna stângă în sus, iar cu dreapta a îndreptat arma asupra militarilor, cu intenția de a deschide focul asupra lor.
Mustețiu a executat foc de avertisment la picioare cu pistolul-mitralieră din dotare, fără a-l lovi. Cetățenii, care între timp l-au ajuns din urmă pe civil, i-au smuls arma, l-au imobilizat și au început să-l lovească.
Conform aceluiași martor, în momentul când oamenii i-au predat respectiva armă, a observat că avea cartuș pe țeavă și încă două în magazie.
După ce situația s-a mai liniștit, locotenentul Negulescu l-a scos pe Molan din clădirea Poștei și l-a dus la sediul Comitetul Județean de Partid unde se instalase conducerea revoluționară.
Aici l-a predat generalului Florescu (rechizitoriul procurorilor militari menționează numele Florea- n.red.), comandantul garnizoanei, ales ad-hoc șef al F.S.N. Brașov, și i-a raportat circumstanțele în care l-a capturat. Florescu a decis să cheme imediat un procuror militar și l-a dat în paza unui ofițer aflat în sediu, împreună cu arma capturată, solicitând ca acesta să-l interogheze.
Spre surprinderea tuturor, Molan, nu numai că a recunoscut senin că a tras în noaptea de 22/23 decembrie 1989 asupra oamenilor și militarilor adunați în Piața Centrală din Brașov, dintr-un cavou aflat în incinta Cimitirului Evanghelic, dar a afirmat și că primise arma de la un ofițer de Securitate pe nume Morariu. Despre acesta a spus că era coordonatorul unei rețele formate din colaboratori înarmați, care au primit aceeași misiune ca și el.
La indicațiile lui, militarii au scris pe două bucăți de plic alb numele a opt persoane, însoțite de adresele lor și de tipul de armă cu care ar fi fost înarmați (pistoale, puști cu lunetă și arme automate) de același ofițer Morariu.
Când procurorul Câmpean i-a luat prima declarație, în aceeași zi, Molan a reconfirmat în scris cele relatate verbal. A oferit și alte detalii. A recunoscut că era informator al Securității și că face parte din rețeaua dirijată de locotenentul-major Lazăr Morariu, ofițer de obiectiv la Oficiul Poștal nr. 1, unde el se angajase din anul 1973.
Conform celor relatate de el, pe 20 decembrie 1989, ar fi fost convocat, împreună cu alte persoane, la o casă conspirativă situată într-o vilă de pe Dealul Cetății, unde Morariu le-ar fi dat arme și le-ar fi ordonat să tragă în „oamenii și militarii adunați în piață”.
De asemenea, ofițerul de Securitate ar fi afirmat că situația „s-a înrăutățit” și că „nu ne vor mai lua prin surprindere ca la Timișoara”.
Neconcordanțe între istorici și procurori
Cei trei istorici susțin că Tudor Molan și-a schimbat declarația inițială pe 25 decembrie. Procurorii militari spun că pe 25 decembrie Molan și-a menținut declarațiile inițiale, pe care le-a schimbat abia pe 31 decembrie.
El a modificat un singur aspect din cele relatate inițial: nu a mai recunoscut că are arma de la ofițerul de Securitate Morariu.
În acest punct apar noi neconcordanțe între istorici și procurori.
Procurorii susțin că Molan i-a ”îndepărtat din declarații pe ofițerii de securitate”. Care ofițeri, din moment ce Molan a menționat un singur nume: Morariu? Lucru menționat, culmea, în rechizitoriul SPM.
Apoi procurorul Pițu întărește ideea că au fost mai multe persoane: ”Persoanele indicate în declaraţiile iniţiale au negat orice legături cu faptele relatate de Molan Tudor”.
Mai mult, chiar procurorii recunosc că au luat declarații doar de la ”martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia.”
Nu a fost interogat ofițerul Morariu sau alte persoane care să confirme sau să infirme cele susținute de Molan în declarația inițială.
Ca să nu mai vorbim de faptul că, la 15 ianuarie 1990, Mihai Clipea, a declarat, potrivit cotidianului ”Adevărul”, că la 23 decembrie 1989 se afla în arestul Miliţiei Braşov, unde a stat în celulă cu Molan.
Clipea a afirmat că, după câteva zile, în aceeaşi cameră a fost introdus şi ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu, adică exact cel pe care Tudor Molan îl indicase că ar fi stat la originea activării reţelei de informatori care au tras din diverse puncte.
Mărturia lui Mihai Clipea lipsește din rechizitoriul întocmit de procurorul- candidat Pițu.
Referitor la acest caz, fostul senator Adrian Popescu-Necşeşti, membru în Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, declara: „Acest Morariu l-a găsit pe Molan în celulă şi l-a bătut, i-a spart sternul, i-a spart coastele, ca să revină asupra declaraţiilor. Molan a murit pentru că a fost bătut în închisoare de acel ofiţer de Securitate care i-a dat arma. Cazul Molan e unul concret în care se vede că teroriştii au fost agenţi recrutaţi de Securitate”.
O neconcordanță și mai flagrantă: istoricii spun că Molan ar fi susținut că primit arma ”de la Victor Adochiței, rezident al rețelei dirijate de Morariu, pe data de 22 decembrie 1989, orele 16.00.”
Procurorii insistă că Molan a indicat doi indivizi necunoscuți. ”În dimineaţa de 23.12.1989, mergând la serviciu, în dreptul şcolii de partid, doi indivizi necunoscuţi l-au obligat să ia de la ei arma cu lunetă , l-au condus la cimitir, de unde a tras şi el câteva focuri de armă.”
Numele Adochiței este important, pentru că cercetările pot fi extinse și se poate ajunge la ”rețeaua Morariu”. Un aspect pe care procurorul Pițu l-a ignorat.
În plus, Secția Parchetelor Militare nu a cercetat o chestiune extrem de importantă din dosar.
”La data de 27 decembrie 1989, procurorul militar a întocmit o notă în care a consemnat că i s-a confirmat telefonic de către comandantul UM 01090 Predeal că arma respectivă (cu care Molan a recunoscut că a tras- n. red.) aparţine acelei unităţi şi a fost în dotarea soldatului I.L. care a fost împuşcat mortal în noapte de 22/23.12.1989 în apropierea poştei din Braşov”.
Acest aspect nu a fost verificat de procurorul Pițu, iar șeful său ierarhic nu i-a cerut să investigheze în profunzime.
În rechizitoriu scrie doar că ”în cimitir s-au găsit unele tuburi de cartuşe, pentru arma ZB şi pentru pistol mitralieră calibru 7,62 mm”.
Procurorii SPM menționează însă: ”Inexplicabil este faptul că până la 27.12.1989 nu a existat nicio preocupare în legătură cu arma şi muniţia găsite asupra lui Molan Tudor. Nu se ştie unde a stat şi cine a preluat-o până la această dată (…)”
Asta înseamnă că în acest interval arma putea fi înlocuită. Ceea ce impunea cu atât mai mult o cercetare mai amănunțită.
Mistere medicale
Pe de altă parte, istoricii scot în evidență o sarabandă de mistere medicale, care culminează cu moartea lui Tudor Molan.
Astfel, pentru că procurorul Câmpeanu avea deja dubii referitoare la declarațiile acestuia, a decis, după schimbarea bruscă a celor relatate de Molan, să-l supună unui examen medical complet, inclusiv psihiatric.
Comisia medico-legală compusă din doctorii Alexandru Moga (medic primar) Mihaela Gădărițeanu și Horia Bota (medici psihiatri) l-a examinat pe Teodor Molan în ziua de 28 decembrie 1989.
Concluziile expertizei cu nr. 4073/E au fost că are „discernământ păstrat” și că „prezintă unele leziuni corporale (excoriații și echimoze) pentru vindecarea cărora necesită îngrijire medicală”.
Prin urmare a devenit necesară efectuarea unei investigații medicale mai atente, care s-a realizat pe 3 ianuarie 1990. Laboratorul de Medicină Legală Brașov a eliberat, la această dată, o expertiză care menționează că Molan Tudor a fost examinat radiologic și „prezintă fracturi cu deplasarea posterioară a coastei a IX-a dreapta și a coastelor VIII-IX stânga. Loviturile pot data din 23 decembrie 1989 și necesită 14-15 zile îngrijire”.
Deși, de la ultima examinare medicală, cea din 28 decembrie 1989, starea sănătății lui Molan părea să se fi agravat, din nou nu exista nici un indiciu că aceasta ar fi fost de natură să îi pună viața în pericol.
Adevăratul mister medical a început însă în noaptea de 8/9 ianuarie 1990, pentru că, în respectiva noapte, Tudor Molan a decedat în celula în care era încarcerat în arestul Miliției Brașov.
Autopsia, efectuată de același medic, Alexandru Moga, cel care îl consultase prima dată în 28 decembrie 1989, menționează că „la nivelul scheletului toracic se constată fractura transversală a corpului sternal și fractura coastelor de II-XII, pe linie axială medie”.
Asta înseamnă că toracele lui Tudor Molan fusese zdrobit. În mod paradoxal, se menționează că moartea a fost „patologică, neviolentă și s-a datorat insuficienței cardiace acute”.
Dosarul a fost redeschis în 1995
Această neconcordanță flagrantă i-a atras atenția generalului magistrat Ioan Dan, în anul 1994, când a cerut redeschiderea anchetei în cazul Molan. Era nemulțumit și de faptul că toate cercetările fuseseră sistate încă din 1990.
Cazul primise un NUP motivat de „decesul suspectului”, dar soluția era complet ilegală pentru că se referea doar la acuzația inițială de „deținere ilegală de armament”, fără să facă nicio trimitere la faptul că Molan fusese reținut de fapt ca suspect de terorism și nici la moartea bizară a acestuia.
Despre deces se afirma că era rezultatul bătăii din 23 decembrie 1989. La 30 august 1994, procurorul Ioan Dan a întocmit Ordonanța de efectuare a expertizei medico-legale în cazul Molan.
În document a introdus un set de întrebări concrete, între altele cerând ca experții legiști de la „Mina Minovici” să-i răspundă clar dacă o persoană poate supraviețui timp de 17 zile (23 decembrie 1989-8/9 ianuarie 1990) cu toracele zdrobit, așa cum se descoperise la autopsie.
În sinteza Parchetelor Militare dată publicităţii în 1994 se arată că verdictele medicilor sunt contradictorii şi absurde şi că decesul lui Molan a survenit ca urmare a unor lovituri primite după ce a fost arestat.
„Dacă fracturile constatate la autopsie ar fi survenit ca urmare a loviturilor primite în 23 decembrie, este greu de crezut că Molan Tudor putea supravieţui peste două săptămâni în condiţiile în care fiecare inspiraţie sau expiraţie este însoţită de mişcarea permanentă a grilajului costal şi, deci, de dureri insuportabile. La momentul examinării din 28 decembrie, Molan nu acuza astfel de dureri”, se arată în sinteza Parchetului.
Procurorul solicitase inițial toate datele medicale de la IML Brașov și primise răspunsuri mai mult decât ciudate. De fapt, pe 3 ianuarie 1990 nu se făcuse nicio radiografie deoarece „în perioada decembrie 1989 – ianuarie 1990 lipseau substanțele reactive”, apoi că se făcuse ceva, dar „substanțele reactive erau de proastă calitate și citirea rezultatelor putea fi viciată”.
În esență, aducând motive care erau la limita plauzibilului, IML Brașov nu se clintea de la concluzia că Molan murise în 8/9 ianuarie 1990 din cauza loviturilor de pe 23 decembrie 1989. Care concluzie se potrivea ca o mănușă cu NUP-ul din 1990.
Răspunsul de la „Mina Minovici” a venit cu adresa A5/12862/24.03.1995 și conținea următoarele concluzii: „Moartea lui Molan Tudor a fost violentă, politraumatism cu fracturi multiple, fracturi ale scheletului toracic (fracturi de stern, coastele laterale). Modul de producere: posibila comprimare între două corpuri dure”.
Problema era că respectiva expertiză conținea și sintagma „Pot data din 23.12.1989”, ceea ce anula întregul raționament.
Superficialitate
În rechizitoriul SPM, procurorul Pițu expediază toate aceste întâmplări bizare în doar câteva fraze: ”Cazul a făcut şi obiectul cercetărilor recente, fiind obţinute declaraţiile martorilor , martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia. Relatările pot fi analizate în cuprinsul volumului III – Declaraţii. Este prezentată o stare de fapt confuză, aşa cum rezultă şi din Sinteza amintită. Cert este că, imediat după reţinere, Molan Tudor a suferit violenţe fizice extreme în zona toracico-abdominală şi la cap, astfel încât întreaga sa conduită ulterioară a fost grevată de consecinţele acestor traumatisme.”
Cu alte cuvinte, Molan a fabulat rostind numele securitului Morariu, din cauza loviturilor primite.
Apoi vine concluzia care îngroapă cu totul acest caz: ”Cel mai important element este identificarea armei găsită asupra lui Molan Tudor ca aparţinând unei unităţi MApN. Pe cale de consecinţă, se poate afirma că nu există probe certe care să-l catalogheze pe Molan Tudor ca fiind terorist sau membru al vreunei structuri militare interne total legendate. De altfel, circumstanţele în care acesta a fost reţinut (plimbându-se pe străzile din Braşov, pe lumina zilei, cu arma în mână, la vedere) nu denotă un comportament militar profesionist”.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

,,Poți să îi prostești pe puțini de multe ori, pe mulți de puține ori, dar niciodata pe mulți de multe ori”/Că așa e cu statul de drept

Publicat

pe

De

”Teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad, securisti care ne conduc si azi si/sau sunt formatori de „opinie”.

Ziarul Incisiv de Prahova a publicat sute de articole despre acesta tema. In sfarist, un ziar de renume confirma dezvaluirile noastre, Newsweek Romania.
O serie de evenimente bizare din zilele tulburi ale Revoluției din decembrie ’89, petrecute la Brașov, au fost anchetate superficial de procurorul Cătălin Ranco Pițu, actual candidat la șefia Secției Parchetelor Militare (SPM).
Acesta nu lămurește aspecte esențiale în cazul ”Tudor Molan”, care ștaș din Brașov unul dintre teroriștii care au tras asupra militarilor și revoluționarilor, și a recunoscut acest lucru. În plus, el a afirmat că a folosit o armă pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Secția Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului General a finalizat rechizitoriul în Dosarul Revoluției în aprilie 2019 și l-a înaintat instanței de judecată.
Procuror de caz a fost Cătălin Ranco Pițu (foto), iar rechizitoriul a fost contra-semnat de fostul șef al SPM, Gheorghe Coșneanu. Pițu este în momentul de față candidat la șefia Secției Parchetelor Militare, funcție rămasă vacantă după ce Coșneanu a fost trimis la pensie, începând cu 3 ianuarie.
Principalul reproș care le este adus procurorilor militari este că au evitat să ancheteze responsabilitatea Securității conduse de generalul Iulian Vlad în crimele din timpul Revoluției, în special după 22 decembrie 1989.
Despre vinovăția securiștilor a scris istoricul Mădălin Hodor, în studiul intitulat „Cine a tras în noi după 22- Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989”, semnat împreună cu Andrei Ursu și Roland O. Thomasson.
Studiul a fost publicat în revista Noua Revistă a Drepturilor Omului (NRDO) din aprilie 2018. Acest studiu este un instrument foarte eficient în a demonstra ”stângăciile”, ca să folosim un eufemism, procurorilor militari în investigarea evenimentelor din decembrie ’89.
În mod evident, rechizitoriul poate fi lesne catalogat drept incomplet, superficial, în ciuda faptului că a fost așteptat 30 de ani de opinia publică din România.
Newsweek România a analizat cazul ”Tudor Molan” și a identificat multe vulnerabilități în rechizitoriu, fiind vorba fie despre incompetență, fie de lipsă de preocupare pentru aflarea adevărului.
Tudor Molan este, după cum spuneam, printre puținii suspecți de terorism- dacă nu singurul- care a recunoscut acest lucru. Doar în primă fază. A admis că a tras asupra brașovenilor cu o armă, ce i-a fost pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Declarația aceasta susține ipoteza cercetătorilor Ursu, Hodor și Thomasson, potrivit căreia ”teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad.
Din păcate, Tudor Molan nu a mai recunoscut ulterior că a primit arma de la un ofițer de Securitate și a murit în arest, în condiții suspecte, la începutul anului 1990.
Ce s-a întâmplat în decembrie ’89
Reconstituirea evenimentelor se bazează pe studiul celor trei istorici, Ursu, Hodor și Thomasson, dar și pe sinteza efectuată în 1994 de Parchetele Militare despre cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, ce are la bază concluziile Comisiei Senatoriale, dosar nr. 53/J.I.3, la capitolul intitulat „Suspecţi de acte terorist-diversioniste”. Sinteza este citată pe larg în rechizitoriul SPM de anul trecut.
Astfel, pe 24 decembrie 1989, Procuratura Militară Brașov a dispus începerea urmăririi penale pentru deţinere ilegală de armament și a emis mandatul de arestare nr. 24/301 pe numele lui Tudor Molan, de profesie poștaș, care a depus în Arestul Miliţiei judeţene Braşov.
În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, locotenentul Negulescu conducea un pluton de militari amplasat în zona Oficiului Poștal nr. 1 din Brașov. După o noapte în care în zona centrală a orașului s-a tras din toate părțile și au existat numeroase victime, el a primit ordinul să cerceteze turnul Bisericii Evanghelice, loc în care existau informații că s-ar fi adăpostit ”teroriști”.
Însoțit de militarii din subordine, ofițerul s-a deplasat în zonă și după ce oamenii săi au executat un foc de baraj asupra turnului, ofițerul a cercetat intrarea în biserică și a descoperit că aceasta era încuiată.
De asemenea, ușa de acces spre turn era și ea încuiată pe dinafară, astfel încât a tras concluzia că nimeni nu ar fi putut urca sus pentru a trage. Tocmai când se pregătea să se întoarcă și să raporteze rezultatele misiunii sale, atenția i-a fost atrasă de strigătele unor cetățeni, care i-au semnalat că doi indivizi înarmați au sărit gardul cimitirului protestant și au fugit în direcția unor blocuri din zonă.
Însoțit de o parte a plutonului, a pornit în urmărirea lor, dar nu a ajuns prea departe, pentru că, în dreptul intrării în Cimitirul Evanghelic, a dat nas în nas cu un civil, care avea pe umăr un PSL (pușcă semiautomată cu lunetă- n.a.) și muniție.
Respectivul era urmat de o mulțime agitată care striga <<Uite-l! Uite-l! Ăsta e!>>. Soldatul M. Mustețiu, unul dintre militarii din pluton, l-a somat să se predea.
Conform declarației acestuia dată în fața procurorilor militari, în acel moment <<civilul>> Tudor Molan, a ridicat mâna stângă în sus, iar cu dreapta a îndreptat arma asupra militarilor, cu intenția de a deschide focul asupra lor.
Mustețiu a executat foc de avertisment la picioare cu pistolul-mitralieră din dotare, fără a-l lovi. Cetățenii, care între timp l-au ajuns din urmă pe civil, i-au smuls arma, l-au imobilizat și au început să-l lovească.
Conform aceluiași martor, în momentul când oamenii i-au predat respectiva armă, a observat că avea cartuș pe țeavă și încă două în magazie.
După ce situația s-a mai liniștit, locotenentul Negulescu l-a scos pe Molan din clădirea Poștei și l-a dus la sediul Comitetul Județean de Partid unde se instalase conducerea revoluționară.
Aici l-a predat generalului Florescu (rechizitoriul procurorilor militari menționează numele Florea- n.red.), comandantul garnizoanei, ales ad-hoc șef al F.S.N. Brașov, și i-a raportat circumstanțele în care l-a capturat. Florescu a decis să cheme imediat un procuror militar și l-a dat în paza unui ofițer aflat în sediu, împreună cu arma capturată, solicitând ca acesta să-l interogheze.
Spre surprinderea tuturor, Molan, nu numai că a recunoscut senin că a tras în noaptea de 22/23 decembrie 1989 asupra oamenilor și militarilor adunați în Piața Centrală din Brașov, dintr-un cavou aflat în incinta Cimitirului Evanghelic, dar a afirmat și că primise arma de la un ofițer de Securitate pe nume Morariu. Despre acesta a spus că era coordonatorul unei rețele formate din colaboratori înarmați, care au primit aceeași misiune ca și el.
La indicațiile lui, militarii au scris pe două bucăți de plic alb numele a opt persoane, însoțite de adresele lor și de tipul de armă cu care ar fi fost înarmați (pistoale, puști cu lunetă și arme automate) de același ofițer Morariu.
Când procurorul Câmpean i-a luat prima declarație, în aceeași zi, Molan a reconfirmat în scris cele relatate verbal. A oferit și alte detalii. A recunoscut că era informator al Securității și că face parte din rețeaua dirijată de locotenentul-major Lazăr Morariu, ofițer de obiectiv la Oficiul Poștal nr. 1, unde el se angajase din anul 1973.
Conform celor relatate de el, pe 20 decembrie 1989, ar fi fost convocat, împreună cu alte persoane, la o casă conspirativă situată într-o vilă de pe Dealul Cetății, unde Morariu le-ar fi dat arme și le-ar fi ordonat să tragă în „oamenii și militarii adunați în piață”.
De asemenea, ofițerul de Securitate ar fi afirmat că situația „s-a înrăutățit” și că „nu ne vor mai lua prin surprindere ca la Timișoara”.
Neconcordanțe între istorici și procurori
Cei trei istorici susțin că Tudor Molan și-a schimbat declarația inițială pe 25 decembrie. Procurorii militari spun că pe 25 decembrie Molan și-a menținut declarațiile inițiale, pe care le-a schimbat abia pe 31 decembrie.
El a modificat un singur aspect din cele relatate inițial: nu a mai recunoscut că are arma de la ofițerul de Securitate Morariu.
În acest punct apar noi neconcordanțe între istorici și procurori.
Procurorii susțin că Molan i-a ”îndepărtat din declarații pe ofițerii de securitate”. Care ofițeri, din moment ce Molan a menționat un singur nume: Morariu? Lucru menționat, culmea, în rechizitoriul SPM.
Apoi procurorul Pițu întărește ideea că au fost mai multe persoane: ”Persoanele indicate în declaraţiile iniţiale au negat orice legături cu faptele relatate de Molan Tudor”.
Mai mult, chiar procurorii recunosc că au luat declarații doar de la ”martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia.”
Nu a fost interogat ofițerul Morariu sau alte persoane care să confirme sau să infirme cele susținute de Molan în declarația inițială.
Ca să nu mai vorbim de faptul că, la 15 ianuarie 1990, Mihai Clipea, a declarat, potrivit cotidianului ”Adevărul”, că la 23 decembrie 1989 se afla în arestul Miliţiei Braşov, unde a stat în celulă cu Molan.
Clipea a afirmat că, după câteva zile, în aceeaşi cameră a fost introdus şi ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu, adică exact cel pe care Tudor Molan îl indicase că ar fi stat la originea activării reţelei de informatori care au tras din diverse puncte.
Mărturia lui Mihai Clipea lipsește din rechizitoriul întocmit de procurorul- candidat Pițu.
Referitor la acest caz, fostul senator Adrian Popescu-Necşeşti, membru în Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, declara: „Acest Morariu l-a găsit pe Molan în celulă şi l-a bătut, i-a spart sternul, i-a spart coastele, ca să revină asupra declaraţiilor. Molan a murit pentru că a fost bătut în închisoare de acel ofiţer de Securitate care i-a dat arma. Cazul Molan e unul concret în care se vede că teroriştii au fost agenţi recrutaţi de Securitate”.
O neconcordanță și mai flagrantă: istoricii spun că Molan ar fi susținut că primit arma ”de la Victor Adochiței, rezident al rețelei dirijate de Morariu, pe data de 22 decembrie 1989, orele 16.00.”
Procurorii insistă că Molan a indicat doi indivizi necunoscuți. ”În dimineaţa de 23.12.1989, mergând la serviciu, în dreptul şcolii de partid, doi indivizi necunoscuţi l-au obligat să ia de la ei arma cu lunetă , l-au condus la cimitir, de unde a tras şi el câteva focuri de armă.”
Numele Adochiței este important, pentru că cercetările pot fi extinse și se poate ajunge la ”rețeaua Morariu”. Un aspect pe care procurorul Pițu l-a ignorat.
În plus, Secția Parchetelor Militare nu a cercetat o chestiune extrem de importantă din dosar.
”La data de 27 decembrie 1989, procurorul militar a întocmit o notă în care a consemnat că i s-a confirmat telefonic de către comandantul UM 01090 Predeal că arma respectivă (cu care Molan a recunoscut că a tras- n. red.) aparţine acelei unităţi şi a fost în dotarea soldatului I.L. care a fost împuşcat mortal în noapte de 22/23.12.1989 în apropierea poştei din Braşov”.
Acest aspect nu a fost verificat de procurorul Pițu, iar șeful său ierarhic nu i-a cerut să investigheze în profunzime.
În rechizitoriu scrie doar că ”în cimitir s-au găsit unele tuburi de cartuşe, pentru arma ZB şi pentru pistol mitralieră calibru 7,62 mm”.
Procurorii SPM menționează însă: ”Inexplicabil este faptul că până la 27.12.1989 nu a existat nicio preocupare în legătură cu arma şi muniţia găsite asupra lui Molan Tudor. Nu se ştie unde a stat şi cine a preluat-o până la această dată (…)”
Asta înseamnă că în acest interval arma putea fi înlocuită. Ceea ce impunea cu atât mai mult o cercetare mai amănunțită.
Mistere medicale
Pe de altă parte, istoricii scot în evidență o sarabandă de mistere medicale, care culminează cu moartea lui Tudor Molan.
Astfel, pentru că procurorul Câmpeanu avea deja dubii referitoare la declarațiile acestuia, a decis, după schimbarea bruscă a celor relatate de Molan, să-l supună unui examen medical complet, inclusiv psihiatric.
Comisia medico-legală compusă din doctorii Alexandru Moga (medic primar) Mihaela Gădărițeanu și Horia Bota (medici psihiatri) l-a examinat pe Teodor Molan în ziua de 28 decembrie 1989.
Concluziile expertizei cu nr. 4073/E au fost că are „discernământ păstrat” și că „prezintă unele leziuni corporale (excoriații și echimoze) pentru vindecarea cărora necesită îngrijire medicală”.
Prin urmare a devenit necesară efectuarea unei investigații medicale mai atente, care s-a realizat pe 3 ianuarie 1990. Laboratorul de Medicină Legală Brașov a eliberat, la această dată, o expertiză care menționează că Molan Tudor a fost examinat radiologic și „prezintă fracturi cu deplasarea posterioară a coastei a IX-a dreapta și a coastelor VIII-IX stânga. Loviturile pot data din 23 decembrie 1989 și necesită 14-15 zile îngrijire”.
Deși, de la ultima examinare medicală, cea din 28 decembrie 1989, starea sănătății lui Molan părea să se fi agravat, din nou nu exista nici un indiciu că aceasta ar fi fost de natură să îi pună viața în pericol.
Adevăratul mister medical a început însă în noaptea de 8/9 ianuarie 1990, pentru că, în respectiva noapte, Tudor Molan a decedat în celula în care era încarcerat în arestul Miliției Brașov.
Autopsia, efectuată de același medic, Alexandru Moga, cel care îl consultase prima dată în 28 decembrie 1989, menționează că „la nivelul scheletului toracic se constată fractura transversală a corpului sternal și fractura coastelor de II-XII, pe linie axială medie”.
Asta înseamnă că toracele lui Tudor Molan fusese zdrobit. În mod paradoxal, se menționează că moartea a fost „patologică, neviolentă și s-a datorat insuficienței cardiace acute”.
Dosarul a fost redeschis în 1995
Această neconcordanță flagrantă i-a atras atenția generalului magistrat Ioan Dan, în anul 1994, când a cerut redeschiderea anchetei în cazul Molan. Era nemulțumit și de faptul că toate cercetările fuseseră sistate încă din 1990.
Cazul primise un NUP motivat de „decesul suspectului”, dar soluția era complet ilegală pentru că se referea doar la acuzația inițială de „deținere ilegală de armament”, fără să facă nicio trimitere la faptul că Molan fusese reținut de fapt ca suspect de terorism și nici la moartea bizară a acestuia.
Despre deces se afirma că era rezultatul bătăii din 23 decembrie 1989. La 30 august 1994, procurorul Ioan Dan a întocmit Ordonanța de efectuare a expertizei medico-legale în cazul Molan.
În document a introdus un set de întrebări concrete, între altele cerând ca experții legiști de la „Mina Minovici” să-i răspundă clar dacă o persoană poate supraviețui timp de 17 zile (23 decembrie 1989-8/9 ianuarie 1990) cu toracele zdrobit, așa cum se descoperise la autopsie.
În sinteza Parchetelor Militare dată publicităţii în 1994 se arată că verdictele medicilor sunt contradictorii şi absurde şi că decesul lui Molan a survenit ca urmare a unor lovituri primite după ce a fost arestat.
„Dacă fracturile constatate la autopsie ar fi survenit ca urmare a loviturilor primite în 23 decembrie, este greu de crezut că Molan Tudor putea supravieţui peste două săptămâni în condiţiile în care fiecare inspiraţie sau expiraţie este însoţită de mişcarea permanentă a grilajului costal şi, deci, de dureri insuportabile. La momentul examinării din 28 decembrie, Molan nu acuza astfel de dureri”, se arată în sinteza Parchetului.
Procurorul solicitase inițial toate datele medicale de la IML Brașov și primise răspunsuri mai mult decât ciudate. De fapt, pe 3 ianuarie 1990 nu se făcuse nicio radiografie deoarece „în perioada decembrie 1989 – ianuarie 1990 lipseau substanțele reactive”, apoi că se făcuse ceva, dar „substanțele reactive erau de proastă calitate și citirea rezultatelor putea fi viciată”.
În esență, aducând motive care erau la limita plauzibilului, IML Brașov nu se clintea de la concluzia că Molan murise în 8/9 ianuarie 1990 din cauza loviturilor de pe 23 decembrie 1989. Care concluzie se potrivea ca o mănușă cu NUP-ul din 1990.
Răspunsul de la „Mina Minovici” a venit cu adresa A5/12862/24.03.1995 și conținea următoarele concluzii: „Moartea lui Molan Tudor a fost violentă, politraumatism cu fracturi multiple, fracturi ale scheletului toracic (fracturi de stern, coastele laterale). Modul de producere: posibila comprimare între două corpuri dure”.
Problema era că respectiva expertiză conținea și sintagma „Pot data din 23.12.1989”, ceea ce anula întregul raționament.
Superficialitate
În rechizitoriul SPM, procurorul Pițu expediază toate aceste întâmplări bizare în doar câteva fraze: ”Cazul a făcut şi obiectul cercetărilor recente, fiind obţinute declaraţiile martorilor , martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia. Relatările pot fi analizate în cuprinsul volumului III – Declaraţii. Este prezentată o stare de fapt confuză, aşa cum rezultă şi din Sinteza amintită. Cert este că, imediat după reţinere, Molan Tudor a suferit violenţe fizice extreme în zona toracico-abdominală şi la cap, astfel încât întreaga sa conduită ulterioară a fost grevată de consecinţele acestor traumatisme.”
Cu alte cuvinte, Molan a fabulat rostind numele securitului Morariu, din cauza loviturilor primite.
Apoi vine concluzia care îngroapă cu totul acest caz: ”Cel mai important element este identificarea armei găsită asupra lui Molan Tudor ca aparţinând unei unităţi MApN. Pe cale de consecinţă, se poate afirma că nu există probe certe care să-l catalogheze pe Molan Tudor ca fiind terorist sau membru al vreunei structuri militare interne total legendate. De altfel, circumstanţele în care acesta a fost reţinut (plimbându-se pe străzile din Braşov, pe lumina zilei, cu arma în mână, la vedere) nu denotă un comportament militar profesionist”.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusiv22 de ore inainte

Care este serverul perfect pentru voi

Procurorul Ionuţ Botnaru, unul dintre cei cinci candidaţi admişi la interviurile de la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al...

Exclusiv2 zile inainte

Procurorul Ionuţ Botnaru şi-a retras candidatura pentru funcţia de şef al DNA

”Teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad, securisti care ne conduc si azi si/sau sunt...

Exclusiv3 zile inainte

,,Poți să îi prostești pe puțini de multe ori, pe mulți de puține ori, dar niciodata pe mulți de multe ori”/Că așa e cu statul de drept

”Teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad, securisti care ne conduc si azi si/sau sunt...

Exclusiv5 zile inainte

Afla cum poti solicita si tu credite nebancare de la Provident!

Tot mai multi romani sunt tentati de ideea unei afaceri pe cont propriu, care le ofera atat libertatea programului, cat...

Exclusiv6 zile inainte

OPINIE/Politicienii, preocupați doar de soarta lor, preferă să sacrifice o țară și un popor decât să renunțe la furtul din banii publici

Caracter, conștiință, bun simț, altruism, muncă, modestie cinste, onoare, devotament, credință, atribute ale civilizației și ale lumii moderne, sunt pentru...

Exclusiv7 zile inainte

Șeful DGIA, la mâna celui mai loial ”iohannist” din sistem – noul ministru al Apărării

(Preluare National – Catalin Tache): Generalul Ciucă nu uită și nu iartă! Mai ales că șeful Direcției Generale de Informații...

ExclusivO săptămână inainte

Justiţia României, sub supraveghere în masă şi control total!/Peste 1900 de judecători vizaţi de dosare penale în tot DNA

(Preluare PRESA CURATĂ): Dosare penale ţinute în DNA şi peste 12 ani, instanţe cercetate aproape cu totul. 97,08% din cererile...

ExclusivO săptămână inainte

Au dat foc ca să-și numească omul, soțul consilierei lui Iohannis

Profesorul Mircea Beuran era șef pe Secția Clinică Chirurgie III, iar chirurgul Mihnea Avram a fost șef la Secția […]...

Exclusiv2 săptămâni inainte

„Diferenţa dintre prostie şi gripă este aceea că pentru gripă există vaccin“

(Preluare National – Catalin Tache): Autointitulat ”Samuraiul” Justiției române, procurorul Daniel Horodniceanu trage tare pentru a se întoarce la șefia...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Romania „gulerelor albe” /Într-o lume dominată de concurența hoției publice, nimeni nu mai intră în politică influențat de altruism uman

Problema cea mai gravă a României este că, încă de pe timpul lui Năstase, puterea a fost preluată și țara...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Fostul sef Antitero, combinatorul SRI, a făcut milioane de euro de pe urma traficului de țigări și parfumurilor de lux care erau dosite in cala avioanelor

Cum se explică faptul că bugetul pe acest an, impus de PNL prin siluirea Constituției, nu prevede sume cât de...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Politia Locala Ploiesti este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire

Benzile transportoare sunt de obicei o parte importantă a sistemelor de fabricație automatizate. Acestea transferă piese și produse în siguranță...

Afaceri2 săptămâni inainte

Cum sa alegem fronturile de mobila

Multa lume se intreaba atunci cand vor sa isi reamenajeze bucataria ce fel de materiale de mobilier sa aleaga pentru...

Exclusiv2 săptămâni inainte

PROMO/DOCUMENTE BOMBA/ADEVARUL despre „TARANUL” de la DNA ST Ploiesti, inca in functie/Etapa: „Fabricarea de dosare”

Am incheiat anul cu o inflatie de 4 ori mai mare decat in Zona Euro (cele mai recente cifre raportate...

Exclusiv3 săptămâni inainte

Nu uitati ca vom fi alaturi mereu de dumneavoastra! La multi ani!

De Revelion sa sarbatorim noul inceput cu multa bucurie caci acesta ne deschide usa spre noi posibilitati. La multi ani...

Exclusiv3 săptămâni inainte

Declarația de presă a unui „paradit” al procurorului DNA, Mircea Negulescu (Ultimele schimonoseli spasmodice ale muribundului ”stat paralel”)

În fapt:Subsemnatul Radu Adrian Ovidiu sunt jurnalist încă din anul 2004, activând în prima fază în calitate de consilier al...

Știrile Săptămânii