Connect with us

Eveniment

Declarație șoc făcută de Cârciumaru: „Cineva din partid a orchestrat pierdea alegerilor de la Târgu Jiu ca să scape de mine”

Publicat

pe

 

Senatorul Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, a făcut o declarație șoc în cadrul unei emisiune de la postul Tele 3. Acesta a spus că cineva din cadrul PSD Gorj a pus la cale pierderea alegerilor parțiale pentru funcția de primar al municipiului Târgu Jiu, pentru ca, în acest fel, să își piardă funcția de președinte al PSD Gorj: „De atunci trebuia să-mi dau seama și să apară pericolul că cineva din organizație chiar a orchestrat pierderea alegerilor de la Târgu Jiu, pentru că așa poate vor scăpa de mine. Este o concluzie la care am ajuns eu după o analiză mai amănunțită la ora la care vorbim. Vorbesc de un grupuleț din afara partidului, lucru pe care domnul Dragnea nu l-a făcut“.

Cârciumaru, președinte până la alegerile din 2020

Florin Cârciumaru are șanse mari să rămână în fruntea PSD Gorj până în anul 2020. Acesta a spus că, dacă nu se vor organiza alegeri până în toamna anului viitor, atunci va rămâne în funcția de președinte până la alegerile generale de peste doi ani: „Dacă mai candidez sau nu pentru conducerea organizației este o hotărâre pe care o voi lua în funcție de ce stabilește conducerea la nivel central. În ultimul comitet executiv s-a discutat despre alegerile din teritoriu în senul că Partidul Social Democrat are în țară 11 organizații cu președinte interimar și la restul organizațiilor, sunt conduceri alese prin conferințe județene. Au fost voci pro și contra, în sensul să se organizeze în țară alegeri doar la organizațiile cu președinți interimari , iar pentru restul organizațiilor cu președinți și conduceri alese prin votul membrilor PSD, care au obținut rezultate foarte bune la alegerile din 2016, nu ar fi bine să se umble la infrastructura din teritoriu, pentru că bat la ușă alegerile din 2019 și 2020. În 2019 și în 2020 nu se vor mai organiza alegeri. Dacă se va decide la centru că se impune organizarea de alegeri în anul 2018, până în toamnă, eu sunt unul dintre cei care nu voi mai candida. Consider că organizația este puternică“.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Cum iti dezvolti afacerea de web design gasind clientul ideal?

Publicat

pe

De

DCA

Clientii sunt coloana vertebrala a oricarei companii care ofera servicii dedicate pentru dezvoltarea afacerilor acestora in mediul online. Fara clienti nu iti asiguri posibilitatea de a-ti dezvolta serviciile actuale sau de a face afaceri care sa te claseze in randul celor mai puternici competitori.

Mai jos gasesti principalele moduri in care iti poti dezvolta serviciile oferite de o agentie web design printr-o serie de recomandari menite sa iti asigure o mai buna intelegere asupra situatiei tale actuale.

Cunoaste-ti clientul ideal

Cine isi cunoaste clientul ideal atunci isi asigura o baza solida de clienti noi care asteapta sa acceseze serviciile sale. Avand o intelegere clara a clientului tau perfect – cu care ti-ar placea cel mai mult sa colaborezi – poti crea un avatar detaliat al acestuia.

Astfel incat, sa ai tot timpul in minte imaginea acestuia cuprinzatoare, cu referire la nevoile, cerintele si asteptarile sale. Din acest punct incolo toate creatiile de continut, web design, mesaje de marketing, campanii de vanzari, toate aceste date sa se adreseze direct dorintelor acestui client ideal.

Cateva sfaturi pentru a-ti defini clientul ideal:

  • Ce tip de client se potriveste cel mai bine serviciilor tale actuale de web design;
  • Consulta alte persoane care au experienta in realizarea unui astfel de profil;
  • Aminteste-ti constant ca selectarea unei nise de clienti ideali si concentrarea pe nevoile acestora nu ii va indeparta pe ceilalti. Astfel, clientul ideal o sa fie parte importanta din subansamblul perfect al celor pe care ii vei ajuta in proiectele lor de web design.

Exemplificare

Sa presupunem ca acest client ideal este un antreprenor care isi doreste sa isi inceapa propria afacere. In acest caz, toate instrumentele tale de marketing au ca scop atragerea acestui client specifici, insa doar unii oameni vor rezona cu mesajul tau. Chiar daca nu se potrivesc cu profilul tau de client ideal, le vei anula posibilitatea de a lucra cu tine? Nu! Cel putin se potrivesc cu o parte din descrierea clientului tau ideal.

In timpul procesului de definire a profilului de client ideal, dincolo de mesajul folosit in postari, anunturi, studii de caz care vor atrage clienti care se incadreaza in acel profil, trebuie sa iti intelegi foarte bine provocarile tale din domeniul web design-ului:

  • Constientizarea problemelor intampinate de clientii clientului tau;
  • Examinarea posibilelor optiuni si solutii;
  • Evaluarea celor mai bune alegeri;
  • Decizia de a folosi o strategie de web design in detrimentul altora, etc.

Odata ce sunt stabilite toate aceste criterii de lucru trebuie sa oferi oricarui client continutul necesar astfel incat cumparatorii care ii vor accesa website-ul sa fie ghidati in fiecare punct al navigarii lor pe site.

Toate aceasta calatorie trebuie sa fie asociata cu apeluri evidente la actiune. Ideea e sa produci intotdeauna mesajul corect si sa soliciti la actiune persoana potrivita la momentul potrivit astfel incat urmatorul pas logi pe care il face sa fie decizia de a cumpara un produs sau serviciu listat in site-ul clientului tau.

Pentru orice problema poti avea o solutie, dar nu pentru orice client acea solutie va fi cea mai buna

O intelegere profunda a clientului tau inseamna sa ii cunosti punctele vulnerabile, problemele si provocarile. Ceea ce il ingrijoreaza si il tine treaz noaptea. Astfel poti afla ce isi doreste cel mai mult.

Si, tot astfel, poti vedea daca ai capacitatea de a rezolva conflictele pe care le intampina in segmentul sau de piata si daca ii poti garanta solutii cu rezultate pe termen scurt, mediu sau lung.

Inca de la bun inceput, recunoasterea veridica a capacitatii tale de a solutiona problemele clientilor tai e necesar sa fie una responsabila. Clientii vin si pleaca. Important e sa lucrezi cu oameni care vor isi atinga obiectivele impreuna cu tine. Acesta este clientul ideal.

Sursa articol: https://www.site4all.ro/blog/categorii-articole/afaceri-antreprenoriat/cum-iti-dezvolti-afacerea-de-web-design-gasind-clientul-ideal

Acest articol este publicat cu acceptul autorului:

Digital Craft Agency

AddressBulevardul Ion C. Brătianu nr. 5, București 030172

Phone0723 367 348

Appointments: https://digitalcraft.ro/

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Colgate – Palmolive donează peste 65.000 de produse pentru sănătate și igienă în România și sprijină campania globală #SafeHands pentru combaterea COVID – 19

Publicat

pe

Safe Hands (2)

  • Produse pentru sănătate și igienă în valoare de 20 de milioane de dolari vor fi donate organizațiilor non-profit din toată lumea
  • Compania produce și donează 25 de milioane de săpunuri organizațiilor globale în sprijinul inițiativei #SafeHands a Organizației Mondiale a Sănătății

Colgate-Palmolive România donează organizației umanitare Crucea Roșie peste 65,000 de produse de igienă, pentru a ajuta la prevenirea răspândirii COVID-19 în regiunile din România care se confruntă cu nevoi acute. Donația face parte din eforturile globale ale companiei, printre  care se numără și sprijinirea inițiativei globale #SafeHands a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Colgate-Palmolive susține campania internațională #SafeHands prin producerea și donarea a 25 de milioane de săpunuri în toată lumea.

În plus, ca răspuns la situația actuală, Colgate donează, la nivel global, produse pentru sănătate și igienă în valoare de 20 de milioane de dolari organizațiilor umanitare care dispun de infrastructura necesară distribuirii produselor către comunitățile locale defavorizate.

Unul dintre cele mai importante moduri prin care putem contribui la stoparea răspândirii acestui virus este ca organizațiile din fiecare regiune să își reunească eforturile pentru binele tuturor.”, a declarat Omar Laruccia, General Manager Colgate-Palmolive Romania. „Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să facem tot ce putem pentru a sprijini comunitățile locale și pentru a-i proteja pe cei aflați în dificultate, printre care se numără personalul medical din prima linie, care oferă un sprijin incredibil.”, a completat acesta.

În România, Colgate-Palmolive sprijină organizația umanitară Crucea Roșie și donează peste 65.000 de produse de îngrijire personală. Donația are scopul de a ajuta persoanele vulnerabile din comunitățile locale și personalul medical din prima linie să aibă acces la produse esențiale de igienă, precum periuță de dinți, pastă de dinți, apă de gură și produse pentru igiena corpului și mâinilor.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, care oferă publicului sfaturi actualizate referitoare la COVID-19, spălarea corectă a mâinilor este esențială pentru a încetini răspândirea virusului. Accesul limitat la săpun de calitate și lipsa cunoștințelor legate de spălarea corectă a mâinilor sunt o provocare, în special în comunitățile vulnerabile din întreaga lume. Pentru a sprijini depășirea acestor obstacole, Colgate a mobilizat cinci dintre fabricile sale de producție de pe trei continente, pentru a produce 25 de milioane de săpunuri. Producția a început în data de 27 aprilie 2020.

Safe Hands (1)

Ambalajul săpunului conține instrucțiuni clare despre spălarea corectă a mâinilor, pentru a consolida mesajul campaniei OMS #SafeHands. Această etichetă are scopul de a accentua faptul că bunele practici de spălare a mâinilor pot continua și după terminarea produsului în sine.

Pentru a crește gradul de conștientizare privind spălarea corectă a mâinilor, Colgate-Palmolive promovează campania OMS #SafeHands pe diferite platforme media, implicând și influenceri precum Michael Phelps, ambasadorul inițiativei actuale „Save Water” a Colgate.

Mai multe informații despre inițiativă se pot găsi în videoclipul dedicat.

Despre Colgate-Palmolive:

Colgate-Palmolive este o companie mondială de top de produse de larg consum, cu 34.000 de angajați dedicați îmbunătățirii sănătății și bunăstării oamenilor și animalelor de companie. Axate pe îngrijire orală, îngrijire personală, curățenia casei și hrană pentru animale de companie și deservind peste 200 de țări și teritorii, echipele Colgate dezvoltă, produc, distribuie și vând produse de sănătate și igienă, precum și hrană pentru animale de companie, esențiale pentru societate prin branduri precum Colgate, Palmolive, elmex, Tom’s of Maine, hello, Sorriso, Speed Stick, Softsoap, Irish Spring, Protex, Sanex, Filorga, eltaMD, PCA Skin, Ajax, Axion, Fabuloso, Soupline and Suavitel, precum și Hill’s Science Diet și Hill’s Prescription Diet. Compania este recunoscută și pentru leadership-ul și inovarea în promovarea sustenabilității mediului și a bunăstării comunității, incluzând realizări în economisirea apei, reducerea deșeurilor, promovarea reciclabilității și îmbunătățirea sănătății orale a copiilor prin programul Bright Smiles, Bright Futures, care a ajuns la peste un miliard de copii din 1991 până în prezent. Pentru mai multe informații despre afacerile globale ale Colgate și despre modul în care compania construiește un viitor care să aducă zâmbete, vizitați http://www.colgatepalmolive.com.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Aflati totul despre inregistrare domeniu si web hosting!

Publicat

pe

Inca de la apritia sa, site-ul thc.ro a oferit clientilor rezultate foarte bune prin serviciile sale de web hosting. Firma nu ofera doar servicii de hosting, ci si transfer domeniu sau inregistrare domeniu, iar preturile sunt pe cat se poate de avantajoase.

Ce intelegem prin transfer domeniu?

Un transfer de domeniu se refera la procesul de schimbare a registratorului numit al unui nume de domeniu. Dupa efectuarea unui transfer, noul registrator va pastra toate informatiile relevante cu privire la domeniu si solicitant. Numele de domeniu pot fi transferate numai daca au fost inregistrate la registratorul anterior timp de 60 de zile sau mai mult.

Fiecare registrator ofera o suita de caracteristici si servicii, cum ar fi protectia vietii private, gazduire web si e-mail. Daca nu aveti toate functiile pe care le doriti cu registratorul dvs. curent, poate doriti sa profitati de un pachet mai bun oferit de un registrator diferit.

Pe langa compararea functiilor, este important sa analizam si modul in care functiile si serviciile au preturi si implementari:

Pret: Caracteristicile de care aveti nevoie costa suplimentar sau sunt incluse ca parte a pachetului?

Usor de utilizat: Sunt usor de implementat caracteristicile de care aveti nevoie? Vor solicita eforturi manuale din partea dvs. sau ofera registratorul cateva instrumente simple pentru a va facilita lucruri precum gestionarea domeniului?

Asistenta: Asistenta clientilor va fi disponibila atunci cand aveti nevoie de ea?

Furnizor: Cine ofera functiile pe care le vand? Unii registratori ofera toate serviciile proprii pentru e-mail si gazduire web, in timp ce altii sunt parteneri cu furnizori terti.

Daca trebuie sa schimbati dreptul de proprietate asupra domeniului dvs. (fie de la dvs. la o alta persoana, fie la o alta persoana pentru dvs.), va trebui sa faceti un transfer de domeniu. De exemplu, daca un angajat a inregistrat domeniul dvs. intr-un cont personal, este posibil sa doriti sa transferati domeniul intr-un cont intretinut de compania dvs. In unele cazuri, puteti alege sa transferati catre un alt registrator in acelasi timp in care transferati proprietatea.

De ce este nevoie sa inregistrati un domeniu?

Pe World Wide Web numele dvs. de domeniu este propria identitate unica. Niciuna dintre doua parti nu poate detine vreodata acelasi nume de domeniu simultan. Prin urmare, identitatea dvs. de Internet este total unica. Daca aveti un site de afaceri pe internet, numele dvs. de domeniu este propriul dvs. brand online si, intr-un anumit sens, puteti utiliza numele dvs. de domeniu ca o carte de vizita online. Cu propriul nume de domeniu, site-ul dvs. web si adresele de e-mail, de exemplu, vor avea acel aspect profesional, fiind unice pentru afacerea dvs. Multe persoane adesea rateaza importanta de a avea si apoi sa isi pastreze numele de domeniu pana cand il pierd. Odata ce se intampla acest lucru, in curand isi dau seama ca si-au pierdut intreaga identitate online.

Inregistrarea domeniului asigura sigla fiecarei firme individuale, astfel clientul va sti ce cauta, iar acest lucru poate ajuta la imbunatatirea experientei SEO. Inregistrarea domeniului este o investitie foarte buna pentru orice firma online mai ales cand este facuta cu www.thc.ro!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusiv2 ore inainte

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

ExclusivO zi inainte

Ma uimeste pasivitatea autoritatilor, altele decat politia, precum si a societatii civice, cu privire la abuzurile politiei locale/nationale fata de cetateni care nu “respecta” masurile instituite de starea de alerta si nu numai!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

ExclusivO zi inainte

Microsoft ajută 25 de milioane de oameni din întreaga lume să dobândească abilități digitale necesare economiei COVID-19

Microsoft Corp. a anunțat ieri o nouă inițiativă globală care vizează dezvoltarea abilităților digitale pentru 25 de milioane de oameni...

ExclusivO zi inainte

Certificare ISO 9001 pentru Fabrica Nokian Tyres din America de Nord

Noua fabrică Nokian Tyres din Dayton, SUA, a primit certificarea ISO 9001. Pentru a obține această certificare, companiile trebuie să...

ExclusivO zi inainte

Huawei Next Image 2020 așteaptă în continuare înscrieri: Peste 20 de mii de pasionați de fotografie din Europa și-au înregistrat deja lucrările în competiție

Huawei Consumer Business Group invită pasionații de fotografie din România să se înscrie în competiția globală Huawei Next Image 2020...

Exclusiv2 zile inainte

Experiența TV de acasă, la superlativ: TCL aduce în România seria X91 de televizoare QLED 8K

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel modial, recunoscut pentru vasta activitate de...

DCA DCA
Afaceri2 zile inainte

Cum iti dezvolti afacerea de web design gasind clientul ideal?

Clientii sunt coloana vertebrala a oricarei companii care ofera servicii dedicate pentru dezvoltarea afacerilor acestora in mediul online. Fara clienti...

Exclusiv3 zile inainte

Cititi si veti intelege ce nemernicie au indus guvernantii liberari in societate, cu atat mai mult acestia insista si acum in stare de alerta prin masuri coercitive si limitative/restrictive de drepturi!

”Fomiștii” statului român, din nou la coadă la Ambasadele SUA și Franței În plin război mai mult cu românii, decât...

Exclusiv4 zile inainte

Procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției

În lunile mai- iunie 1990, pe raza Municipiului București , în Piața Universității, a avut loc cea mai mare și...

Exclusiv5 zile inainte

Infracțiuni contra umanității săvârșite de funcționarii statului român în era comunistă și ignorate de justiție

In perioada 15-16 mai 2020 a avut loca la Bucuresti Conferinta Internationala de Drept, Studii Europene si Relatii Internationale cu...

Exclusiv6 zile inainte

Millionmess.com, platforma online cu ajutorul căreia mesajele voastre rămân în istorie, vine din partea unui elev român!

În fiecare zi apar tot mai multe noutăți din punct de vedere tehnologic, în toate domeniile. Un lucru este cert....

Exclusiv6 zile inainte

Când eu vă spuneam că Ionel SRI e un hoț, ei vă spuneau textual că Ionel este un erou și un înger

Odată ce s-a dat semnalul deratizării Băncii Naționale a României de foștii turnători ai securității, începând cu întâiul ei sicofant,...

ExclusivO săptămână inainte

Gestionarea ,,responsabilă” a finanțelor țării de către guvernanți în perioada și ,,pentru prevenirea” pandemiei COVID-19 !!??

Gestionarea ,,responsabilă” a finanțelor țării de către guvernanți în perioada și ,,pentru prevenirea” pandemiei COVID-19 – dezvaluie Constantin Campeanu pe...

ExclusivO săptămână inainte

ALERTĂ MEDIA: Razer Ornata V2 oferă un avantaj necinstit mulțumită tehnologiei hibride

CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial. CE:  Razer Ornata V2 este cea mai...

ExclusivO săptămână inainte

Valentin ,,Loază”, economist șef la Benereu, nu înțelege că deconspirarea turnătorului Manole nu e pentru el. Prin urmare, pozează în pedagog de școală nouă.

Odată ce s-a dat semnalul deratizării Băncii Naționale a României de foștii turnători ai securității, începând cu întâiul ei sicofant,...

ExclusivO săptămână inainte

Nu mai mimati lupta anti-coruptie si mergeti dupa beneficiarii reali ai sifonarilor de bani publici, de la buget, la scutul pandemiei

Se strânge lațul anchetei în jurul lui Eugen Adrian Ionel Astfel după cum anunțam, revenim cu noi amănunte privind ”scandalul...

Știrile Săptămânii